sâmbătă, 31 decembrie 2016

Tuturor vizitatorilor bloglui meu, dar și celorlalți prieteni și cunoscuți ai noștri, această urare din inimă:
La mulți ani cu 2017! Sănătate, bucurii, frumoase împliniri și o dulce înseninare a sufletelor, ca să primim darurile vieții, cu înțelepciune, fără încrâncenare...
Zile senine și fericire Să vă dea Domnul...




Scriitorul zilei, 31decembrie: Ion Creangă, n. 1 martie 1837 - d. 31 dec. 1889

        
       
Ion Creangă, humuleşteanul genial, unul dintre cei mai mari scriitori de limbă română, a avut o viaţă zbuciumată, sub semnul ghinioanelor de tot felul, dar şi sub semnul unei boli teribile, la început mocnite, ascunse, apoi devastatoare, care l-a adus la moartea din ultima zi a anului 1889 (an nefast literelor române, când i-am pierdut pe Eminescu şi pe Veronica Micle), după chinuri penibile: epilepsia în desfăşurare implacabilă.
Atât din partea mamei, cât şi a tatălui se trăgea din familii ardelene ce trecuseră Carpaţii cu două veacuri înainte. Ambiţionată să-şi vadă copilul favorit preot, Smaranda face eforturi nesfârşite spre a-l ţine în şcoli, la Humuleşti, la Broşteni, la Tg. Neamţ, Fălticeni, în urmă la Seminarul din Socola Iaşilor, 1855 - episod cu care se încheie evocările Amintirilor din Copilărie. O făcea învingând de fiecare dată împotrivirea bărbatului său şi sprijinindu-se pe ajutorul tatălui, David Creangă din Pipirig. În 1858 Ştefan a Petrii Ciubotariul murind, tânărul de doar 21 de ani, cu studiile neterminate, în imposibilitate de a le continua, musai să se hirotonisească diacon. O face în 1858, îndeplinind şi cealaltă condiţie obligatorie: s-a căsătorit cu Ileana Grigoriu, fiica unui preot, care în curând îl aduce de la Tg. Frumos la biserica „40 de sfinţi” din Iaşi. În 1869 se naşte unicul fiu al scriitorului, Constantin, care va ajunge cândva căpitan, şi va deveni editorul lucrărilor tatălui său şi al altora.
Norocul mereu schimbător îi surâde pe moment lui I.C.: în 1864 termină pe primul loc la Şcoala preparandală din Iaşi, profesorul Titu Maiorescu îl remarcă, îl va sprijini în cariera didactică şi îl va îndemna să întocmească manuale şcolare pentru clasele primare. I.C. va scrie câteva proze pentru a le introduce în manuale. În 1866 este diacon definitiv, la Mrea Golia, tot cu sprijinul lui Maiorescu. În 1868, editează un Abecedar, împreună cu alţi 4 coautori; în 1871 editează un Învăţător al copiilor, în 1879 o Geografie a judeţului Iaşi.  Dar ghinioanele? Se ţin ca scaiul de biet român săracul... În 1872 este exclus din învăţământ dar şi din corpul ecleziastic. Nevoit să se înghesuiască în Bojdeucă; să deschidă un debit de tutun. Se căsătorise a doua oară, cu Tinca Vartic, mai tânără cu peste un deceniu.... Acelaşi Maiorescu îl readuce, în 1874 la Şcoala din Păcurari.
În 1875 îl cunoaşte pe Mihai Eminescu, cei doi leagă o frumoasă prietenie, poetul îl va introduce în cercul de la Junimea, unde va citi Soacra cu trei nurori, publicată imediat în Convorbiri literare, unde apar în continuare multe povestiri ale humuleşteanului. Din bine în rău şi în mai rău, nu oricum! În 1877 încep crizele de epilepsie, necesitând concedii medicale tot mai lungi - şi nici o ameliorare... Un târâş-grăpiş agravat prin strămutarea Convorbirilor literare şi a junimiştilor la Bucureşti, în 1885. În 1888, într-un moment de pasageră ameliorare a crizelor, citeşte în Junimea partea a patra din Amintiri.  Trecut la cele veşnice în ultima zi a anului 1889, va fi înmormântat la Eternitatea din Iaşi, de faţă fiind, printre puţinii adunaţi, Nicolae Gane şi Nicolae Iorga.
Postumitatea lui Creangă este cea meritată de cei mai mari scriitori ai unei naţiuni. În anul următor morţii, primele două volume de Scrieri, şi apoi Amintirile, poveştile, povestirile, basmele, toată opera lui Creangă va cunoaşte în anii următori alte şi alte reeditări. Volume îngrijite de oameni mari ai culturii noastre. Au venit la rând exegezele, monografiile, amintirile despre Ion Creangă. Cu accent pe una sau alta dintre trăsăturile definitorii ale unei opere altfel indestructibile. Nutrit din straturile generoase ale folclorului, I.C. izbuteşte o sinteză încă neegalată în literatura română. Este primul strat, cel cu care intră în contact copiii şi tinerii, dar trebuie spus că în spatele acestor pusee de jovialitate, de optimism tonic, de umor sănătos, popular etc., se ascund capcanele unei psihologii zbuciumate, cu aspecte de tragism, din care nu lipsesc frica iraţională, dar nici cruzimea, nici uneltirea Necuratului. Aşa încât "copilul universal" scos în prim-plan de Călinescu nu trebuie să deruteze pe lectorul atent. Că faptul nud, cruzimea, nepăsarea faţă de suferinţa aproapelui sunt congenere creaţiei populare, iar nu trebuie să înşele vigilenţa analistului. Un titlu al exegezei lui Eugen Simion: Cruzimile unui autor jovial ne va pune în gardă, pentru o mai justă interpretare a operei Humuleşteanului.

Opera literară:
   Scrierile lui I. Creangă, I-II, prefaţă de A.D. Xenopol, cu o biografie de Grig. I. Alexandrescu, Iaşi, 1890-1892;• Amintiri din copilărie şi Anecdote, Iaşi, 1892;• Opere complecte, I-VI, cu o biografie de Grig. I. Alexandrescu, Bucureşti, 1895; ediţia II, Bucureşti, 1902;• Opere complete, prefaţă de Ilarie Chendi şi St. O. Iosif, Bcureşti, 1902;• Opere complete, îngrijită şi prefaţă de G.T. Kirileanu şi Ilarie Chendi, Bucureşti, 1906;• Opere complete, prefaţă de Tudor Pamfile, Chişinău, 1920;• Opere complete, prefaţă de D. Marmeliuc, Cernăuţi, 1924;• Opere complete, I-III, prefaţă de E. Lovinescu, 1928;• Opere complete, îngrijită şi prefaţă de G.T. Kirileanu, Bucureşti, 1932;• Alte poveşti, snoave, anecdote şi versuri, ediţie îngrijită de Paul Papadopol, Bucureşti, 1933;• Opere complete, ediţie îngrijită de G.T. Kirileanu şi Ilarie Chendi, introducere de Const. Botez, Bucureşti, 1936;• Opere, ediţie îngrijită de G.T. Kirileanu, Bucureşti, 1939;• Poveşti, ediţie îngrijită de Giorge Pascu, 1939;• Poveşti, amintiri. Anecdote şi istorioare, ediţie îngrijită de Ioan Creţu, Bucureşti, 1939;• Opere complete, ediţie îngrijită de Lucian Predescu, Bucureşti, 1940;• Poveşti, ediţie îngrijită de Liviu Rebreanu, Bucureşti, 1940; • Opere complete, ediţie îngrijită de G.T. Kirileanu şi IIarie Chendi, introducere de Const. Botez, Bucureşti, 1942;• Opere, îngrijită şi prefaţă de G. Călinescu, Bucureşti, 1953;• Opere, ediţie îngrijită de G.T. Kirileanu, Bucureşti, 1957;• Pagini alese, ediţie îngrijită de G.T. Kirileanu, prefaţă de Zoe Dumitrescu-Buşulenga, Bucureşti, 1959;• Amintiri, poveşti, povestiri, ediţie îngrijită de G.T. Kirileanu, prefaţă de Al. Piru, Bucureşti, 1960;• Opere-Oeuvres, ediţie bilingvă, îngrijită şi prefaţă de G. Călinescu, Bucureşti, 1963;• Poveşti, amintiri, povestiri, ediţie îngrijită de Iorgu Iordan şi Elisabeta Brâncuş, Bucureşti, 1964;• Opere, I-II, ediţie îngrijită de Iorgu Iordan şi Elisabeta Brâncuş, introducere de Iorgu Iordan, Bucureşti, 1970;• Amintiri din copilărie, postfaţă Mircea Tomuş, Bucureşti, 1971;• Poveşti, postfaţă Adrian Isac, Bucureşti, 1974;• Opere, prefaţă de Mircea Vulcănescu, ediţie îngrijită de Iorgu Iordan şi Elisabeta Brâncuş, Bucureşti, 1993;• Amintiri din copilărie, introducere de I. Dună, Bucureşti, 1996;• Opere, introducere de Eugen Simion, Bucureşti, 2001.

Citeşte mai mult: http://www.crispedia.ro/Ion_Creanga




Poezia zilei: Iacob Negruzzi, n.  31 dec. 1842

Ultima lacrimă

Într-o fatală, crudă oară
Grozav eu am jurat
Să smulg din peptul meu afară
Amoru-mi înfocat.
L-am smuls!... şi mult în depărtare
Am plâns şi am jălit
Până timpul blând, cu îndurare,
Durerea mi-a gonit.
Şi azi din nou ca mai 'nainte
Simt un suspin amar
Şi văd o lacrimă fierbinte
În ochi lucindu-mi iar...
Ce vrei tu, lacrimă amară
Ce vrei, adânc suspin,
Vrei tu ca să înceapă iară
Amorul ş'al meu chin?
Nu! — grabnic lacrima va trece,
Pe cer cum trece-un nor
Stropind duios mormântul rece
Al stinsului amor. 




Alţi scriitori:
Jean Grosu, n. 1919
Ion Zamfirescu, n. 7 august 1907 - d. 31 dec.2001.



vineri, 30 decembrie 2016



Lidia Lazu, Recital Blaga la Rotary Club, III:

https://youtu.be/Vk9J5m0CBZc

Scriitorul zilei: Al. Marcu, n. 30 dec. 1894 - d. 27 febr. 1955

  
Viitorul mare italienist, traducător şi politician s-a născut la Burdujeni - jud. Botoşani, în familia unui feroviar;  a urmat cursurile primare în comuna natală, Colegiul Carol I din Craiova, cu bacalaureat  în 1914, apoi Literele şi Filosofia la Universitatea din Bucureşti, cu o licenţă din Dante, în 1919. După care devine bursier al Şcolii Române din Roma, 1923-1924, cu un doctorat la Universitatea din Florenţa. Revenit în ţară, va fi conferenţiar, apoi titular de italiană la catedra de la Facultatea de Litere din Bucureşti, înlocuindu-l pe fostul său mentor, Ramiro Ortiz -  şi totodată profesor universitar la Academia de Înalte Studii Comerciale. Înscris în PND al lui N. Iorga, a fost deputat de Soroca, în 1931, apoi îndeplineşte diferite funcţii de răspundere în Ministerul Educaţiei Naționale, va fi ministru secretar de stat la Ministerul Propagandei, 1942-1944. Arestat în 1946, condamnat la 12 ani temniţă grea, a murit în spitalul închisorii Văcăreşti, la doar 60 de ani, spre marea pagubă a culturii noastre. Spre veşnica ruşine şi neiertare a Regimului care a distrus vechea intelectualitate din Interbelic.
A debutat în Viaţa Nouă, 1919 şi, în timp, a colaborat la cele mai importante reviste de literatură şi de lingvistică din ţară şi din străinătate, unde a publicat studii remarcabile, deschizând noi drumuri de cercetare comparatistă. Specializat în literatura şi cultura italiană, a făcut numeroase traduceri, inclusiv Divina comedie a lui Dante, dar şi Decameronul, dar şi din Machiavelli, din Goldoni; s-a concentrat asupra diferitelor aspecte privind epoca Renaşterii, publicând 5 volume pe această temă; a redactat o Istorie a literaturii italiene, în 4 volume, din care nu a apărut decât primul, în 1944; a editat o antologie din poezia italiană contemporană, a scris un studiu despre critica italiană; a colaborat la nenumărate reviste de specialitate din ţară, din Italia, din Franţa, a iniţiat revista Studii italiene, care a fiinţat între anii 1934-1944; a iniţiat studierea literaturii italiene începând de la Dante şi Petrarca şi până la marii scriitori din stricta contemporaneitate: Pirandello, D Annunzio, Papini, Bontempelli, Croce; a studiat influenţele, interferenţele, paralelismele dintre literatura noastră şi cea italiană. 
De-abia în 1984 sunt reeditate unele dintre lucrările sale.
Opera:   Dante şi spiritul latin, 1919;• Un pittore romeno all'Academia di S. Luca. Giorgio Tattarescu, Roma, 1923;• Romanticii italieni şi românii,  1924;• Solitudine romena,  1924;• V. Alecsandri şi Italia, 1927; • L'Italia in cerca della latinita dei Romeni,1927;• Un prieten uitat: G.V. Ruscalla, 1927;• V. Alecsandri e l'Italia, Roma, 1929;• Un student român la Pisa şi Paris către 1820: Simion Marcovici,  1929;• Romantismul italian, 1929;• Athenes ou Rome? A propos de l'influence italienne en Roumanie vers 1820, Paris, 1930;• Cavour şi Unirea Principatelor,  1930;• Conspiratori şi conspiraţii în epoca renaşterii politice a România (1848-1877),  1930;• Date ce ne privesc, în autobiografia contelui I. Morsigli,  1931; • Tattarescu, 1931;• Mentorul studenţilor moldoveni de la Torino (1860-1861), 1934;• Simion Bărnuţiu, Al. Papiu-Ilarian şi Iosif Hodoş la studii în Italia. Cu documente inedite, 1935;• Curs despre Dante şi Petrarca,  1935-1936;• O legiune italiană în Transilvania. 1849,  1935;• Statele Unite ale Europei în programul lui Carlo Cattaneo (1801-1869), 1936;• De la Torquato Tasso la Eminescu, Bucureşti, 1937;• Itinerar adriatic,  1937;• Un pedagog din Renaştere: Vittorino da Peltre, Bucureşti, 1937;• Torquato Tasso în romantica românească, I, 1937;• Dante în „Ţiganiada" lui Budai-Deleanu,  1938;• Epica Renaşterii, 1938;• Cuvinte despre Italia, 1939;• Figuri feminine din Renaştere, 1939;• În Dalmaţia, Craiova, 1939;• Ugo Foscolo, 1939;• Il Rinascimento romeno e l'Italia in cerca della latinita dei Romeni,  1940;• Arqua -Petrarca,  1940;• Realitate şi artă în Renaştere,  1941;• Aspecte italiene, 1942;• Valoarea artei în Renaştere,1942; ediţie îngrijită şi introducere de Al. Balaci, prefaţă de Manole Neagoe,  1984;• Letture scelte dalie origini ai giorni noştri,  1943;• Momente de artă şi cultură în România, 1943;• Istoria literaturii italiene, I,  1944.
Citeşte mai mult: http://www.crispedia.ro/Alexandru_Marcu
http://www.orizonturiculturale.ro/ro_studii_Veronica-Turcus-despre-Alexandru-Marcu.html




Poezia zilei: Ion Bănuţă, n. 7 nov. 1914 - d. 30 dec. 1986

Mi-e dor de ea

Mi-e dor de ea ca nimănui
Ca unui vechi nomad de drumul lui
Port răni adânci în ochi și-n trup,
Veșmintele de-argint le rup.

Aștept trecutele iubiri,
Conturul brațelor subțiri
Si părul amintind de ploi,
Si vechea urmă din noroi.

Dar urma ei s-a șters demult
De cine azi să prea-ascult?
De vântul ce-mi închide uși
De greieri sau de cărăbuși?

Mi-e dor de ea ca nimănui
Ca unui vechi nomad de drumul lui
Port răni adânci în ochi și-n trup,
Veșmintele de-argint le rup.

(din Olimpul diavolului, 1968)
 *

Născut la Siliştea-Argeş, dintr-o familie de ţărani, devine muncitor la Atelierele Griviţa, apropiindu-se de mişcarea comunistă. După 23 August, parvine la posturi din sistemul activist, redactor la Lupta CFR, la alte publicaţii ale partidului, între timp urmând cursurile facultăţii de filosofie. Devine Directorul nou înfiinţatei ESPLA, pe atunci una dintre puţinele în ţară, strict controlată de culturnici şi de cenzură. Din 1969 este transferat la ziarul Albina, iar ESPLA se desparte în 4-5 edituri divers profilate.
Temperament echilibrat, deschis, pliat pe lumea subţire în care dorea să fie luat în seamă ca poet, se făcea simpatizat; participa cu bună mină la manifestări literare, lansări, comemorări. Debutase încă în 1946 cu Cetatea tăcerii, revenind în 1956 cu Izvoare, iar din 1960, cu La hotarul dintre lumi îşi găseşte ritmul, publicând la 2-3 ani noi volume de poezii: Am rechemat iubirea, 1962, Scrisoare către anul 2000, cu o onorabilă primire din partea criticii literare, Lacrima diavolului, 1965, volum ce deschide o succesiune de "Panorame", şase la număr, apărute până în 1975. Un vers ce-mi vine în minte, din Ion Bănuţă, Olimpul diavolului: "Ce frumoşi sunt hoţii când îi fură caii!"
I-am pus o placă memorială pe faţada imobilului din Şipotul Fântânilor, nr. 1, la intrarea în Cişmigiu. În blocul vecin, locuia Radu Tudoran, beneficiar şi el al unei placi de marmură; iar vis-a-vis, neştiut de nimeni, trăise filosoful Petre Ţuţea. Mai târziu, când i-am depistat adresa, deja se tăiaseră fondurile pentru această acţiune.


Alţi scriitori:
George Magheru, n. 17 decembrie 1892 - d. 17 august 1952.
Ion Păun, m. 1894




Ion Lazu : Trei zile la Bușteni, IV (Valea Cerbului)











joi, 29 decembrie 2016



Scriitorul zilei: Radu Popescu, n. cca 1655 - d. 29 dec. 1729

 
Pentru că există în literatura noastră doi autori cu numele Radu Popescu -, ce-i drept la distanţă de aproape 4 secole! - nu mi-a fost prea greu să-l aleg pentru eboşa mea de la această rubrică pe cronicarul muntean, cestălalt R.P., afirmat după al doilea război,  fiind un critic de teatru fără un relief aparte, care nu a edificat o operă durabilă. (Dicţionarele nu-l răsfaţă şi teamă mi-e că peste ani numele său va mai fi menţionat doar în ipostaza de tată al prozatorului şi scenaristului Petru Popescu, aflat "pe val" la începutul perioadei ceauşiste, apoi strămutat, cu tot cu gloriolă,  în Statele Unite.)
Cronicarul muntean Radu Popescu este în schimb o personalitate care merită cu prisosinţă atenţia noastră. Fiu al unui grec provenind din Ianina şi al unei boieroaice din familia Băleanu, om deschis la minte şi cu mare mobilitate socială, nelipsit de însuşiri intelectuale dar şi de aptitudini politice, ştia câteva limbi foarte necesare pe-atunci: latina, greaca, turca şi desigur româna. Graţie valenţelor sale, accede foarte devreme la funcţii precum logofăt, ispravnic şi lucrurile se prezentau foarte favorabile unei ascensiuni la vârf, însă în 1680 tatăl său, aflat în înalt rang la curtea domnească, uneltind împotriva lui Vodă, este ucis din porunca lui Şerban Cantacuzino. Tânărul logofăt porneşte în exil, cu familia, trecând astfel aproape un deceniu. Se face dorit la curte, este din nou promovat, însă meteahna urzelii de comploturi, nu neapărat moştenită de la tătâne-su, cât inhalată din spiritul vremii, îl aduce între complotiştii împotriva lui Constantin Brâncoveanu, pricină pentru ceva temniţă. După care Brâncoveanu îl recheamă, însă nu în imediata apropiere, ci numindu-l ispravnic la Vâlcea, la Ocnele Mari, la Târgovişte. Abia cu venirea la Bucureşti a lui Nicolae Mavrocordat, în 1716, adus de turci de pe scaunul Moldovei, în perspectiva unor războaie cu Împeriul German, R.P. este promovat la vârf, ca mare vornic, mare ban, din nou mare vornic. Şi cum "năravul din fire n-are lecuire”, va fi prins cu uneltiri şi împotriva lui N. Mavrocordat, spre a-l aduce la domnie pe un Canzacuzino. Probabil că nu mai era cale de întoarcere, însă ambiţiosul curtean îşi dovedeşte o dată în plus iscusinţa, cerând Domnitorului voie să îmbrace rasa monahală.
Ne aflăm în anul 1724. Va lua numele Rafail şi va rămâne călugăr la Radu Vodă din Bucureşti vreme de  5 ani, până la moarte. Însă recunoştinţa lui faţă de Domnitorul care nu-l scurtase de cap merge mai departe: Începe să scrie o cronică encomiastică a domniei lui N. Mavrocordat, perioada 1688-1728. Prilej pentru a-şi pune în valoare neobişnuitele disponibilităţi de a întoarce negrul în alb şi ocara în laudă, nu doar în ce-l priveşte strict pe Domnitor, dar şi în privinţa familiilor boiereşti care deveniseră aliatele Domnitorului. 
Fiind în cauză o perioadă de timp cunoscută îndeaproape autorului, avem o abundenţă barocă de fapte, date, descrieri amănunţite etc.  În fapt, acest text cronicăresc, singurul atribuit fără echivoc lui R.P. de toţi cercetătorii, este prezentat în continuarea unor texte cronicăreşti care vin tocmai din vremea descălecatului, relatate şi acestea ca din punctul de vedere al unui martor ocular. Alt aspect curios este un text de un autor anonim, relatînd aceeaşi perioadă a domniei lui C. Brâncoveanu, în paralel cu cronica lui R.P., dar şi cu cea a lui Radu Greceanu. Despre textul lui Greceanu nu se pot spune multe cuvinte de apreciere a calităţilor sale stilistice, fiind o relatare seacă, ternă; în schimb textul Anonimului are izbânzi stilistice invidiabile. O variantă care îmi vine în minte ar putea fi ca în spatele Anonimului să se ascundă tot R.P., de data asta cu un text mai sobru, fără laude ditirambice pentru Nicolae Mavrocordat.
 Este incitant la culme modul cum N. Manolescu îl prezintă pe R.P. în Istoria sa critică, menţionându-l mai întâi în 4-5 ocazii onorante pentru R.P. ca scriitor de talent, apoi acordându-i câteva pagini speciale, extrem de vii, subtile, pline de miez. Un text din păcate citit de mine pe fugă, şi asupra căruia va trebui să revin, spre aprofundarea problematicii acestor cronicari munteni, pe care îi crezusem lipsiţi de strălucire, prin comparaţie cu marii moldoveni.
Interesant este chiar faptul că textele lui R.P. sau atribuite acestuia au început a fi scoase la lumină de N. Bălcescu, apoi de N. Iorga - după care, la încă o jumătate de veac, au făcut obiectul unor asidui cercetăride istorie și istorie literară.

Opera:   Istoriile domnilor Ţării Rumâneşti scrise de Constantin Căpitanul (publicat de N. Bălcescu), „Magazin istoric pentru Dacia", 1845-1846;• Cronica Ţării Rumăneşti, „Magazin istoric pentru Dacia", 1847;• Istoria Moldo-României, vol. II: Istoria Ţărei Româneşti, Bucureşti, 1859;• Istoriile domnilor Ţării Româneşti, cuprinzând istoria munteană de la început până la 1688, ediţie îngrijită şi prefaţă de N. Iorga, Bucureşti, 1902;• Istoriile domnilor Ţărâi Rumâneşti, în Cronicari munteni, I, ediţie îngrijită de Mihail Gregorian, prefaţă de Eugen Stănescu, Bucureşti, 1961;• Istoriile domnilor Ţărâi Rumâneşti, ediţie îngrijită de Constant Grecescu, introducere de Constant Grecescu şi Eugen Stănescu, Bucureşti, 1963; • Istoriile domnilor Ţărâi Rumâneşti, în Cronici brâncoveneşti, ediţie îngrijită şi postfaţă de Dan Horia Mazilu, Bucureşti, 1988.
Citeşte mai mult: http://www.crispedia.ro/Radu_Popescu


Alţi scriitori:
Franyo Zoltan, m. 1978  



De Crăciun, Trei zile la Bușteni...




 



 


A doua zi de Crăciun, O preumblare pe Valea Cerbului...






miercuri, 28 decembrie 2016


Lidia în recital la Rotary Club Newbury, WestLake:

https://youtu.be/K4dkNeWinRs



28 decembrie Ioana Em. Petrescu, n. 28 dec. 1941 - d. 1 oct. 1990
Născută la Sibiu, ca fiică a istoricului literar prof. univ. Dimitrie Popovici, slătinean de baştină (Universitatea clujeană se transbordase la Sibiu, la ocuparea Ardealului de Nord de maghiari), şi soţie a prof. Liviu Petrescu (dascăl al său la Universitate), Ioana Em. Petrescu a absolvit liceul G. Coşbuc şi Filologia clujeană, unde şi-a luat licenţa cu un subiect despre Aron Pumnul, 1974; a desfăşurat apoi, la catedra Filologiei pe care o frecventase o activitate didactică strălucită, lăsând câteva studii fundamentale: despre Ion Budai Deleanu şi eposul cosmic, 1974, care fusese teza de doctorat a cercetătoarei (Premiul Academiei), Eminescu. Modelul cosmologic şi viziunea poetică, 1979, Configuraţii, studii şi eseuri, 1981, din nou despre marea ei pasiune: Eminescu şi mutaţiile poeziei româneşti, 1989. Tot atunci  i se acordă Premiul USR pentru întreaga operă.
Ce-i drept, prin mare străduinţă, reuşise să îngrijească apariţia în 6 volume, între 1972 şi 1989  a oprei tatălui ei, Dimitrie Popovici, cu ale cărui opinii s-a aflat într-un neîntrerupt dialog. Iar alte câteva studii ale sale au apărut postum: Ion Barbu şi poetica postmodernismului, Molestarea fluturilor interzisă - scrisori americane  (din perioada 1981-1983, când beneficiase de o bursă Fullbright şi predase la California University din Los Angeles), Jurnal, 2005.  Portret de grup cu Ioana Em. Petrescu, apărută în 1991 (coordonatori: Ioana Bot şi Diana Adamek) fixează figura singulară a unei personalităţi excepţionale, ce a lăsat asupra studenţilor clujeni şi a celor ce au cunoscut-o o impresie copleşitoare.      

Încă un nenoroc al literelor româneşti - dispariţia la doar 49 de ani a unei personalităţi de excepţie.  Ţi se strânge inima.
În clipe de slăbiciune, îmi vine să renunţ la această rubrică a blogului meu. Dar tot eu îmi spun că se cuvine să ne întărim firea şi să mergem mai departe prin acest aproape-dezastru al literelor române, pândite de neşansă din toate părţile. În măsura în care lucrurile au depins de Ioana Em. Petrescu, domnia sa şi-a scris cărţile, unele au apărut în timpul scurtei sale vieţi, altele au fost editate în anii ce au trecut. La mai mult nu ne putem aştepta, omeneşte. Înţeleg că s-a constituit un cerc al celor ce i-au păstrat o frumoasă amintire. Nu e puţin, îmi spun: un cerc de admiratori ai operei; un nume de şcoală, de stradă, de bibliotecă...
Iniţiasem, repet poate, un Proiect Şcoli săteşti cu nume de scriitori, l-am propus USR, am înaintat şi tabelul, pe judeţe, era vorba de cca 150 de şcoli. Nu am găsit înţelegere. Era în 2006, îmi pare. Acum lucrurile stau şi mai rău: se desfiinţează multe din şcolile săteşti, dacă nu au numărul de elevi stipulat în noul regulament. S-ar fi desfiinţat şi dacă între timp şcoala ar fi primit numele lui Nicolae Velea, de exemplu. Ce e de spus, la toate astea?



Theodor Damiann. 28 dec. 1951                        

              
        
Botoşănean dintr-o familie de români pravoslavnici, simte vocaţia religioasă, face Seminarul teologic de la Mânăstirea Neamţ, apoi Teologia la Bucureşti, absolvită în 1975. Va fi preot la Ibăneşti şi Hăneşti, iar din 1973 paroh la catedrala din Botoşani. În paralel se pregăteşte pentru un doctorat. În 1980 merge în Elveţia pentru continuarea studiilor; la Lausanne edifică o biserică ortodoxă, Sf. Trei Ierarhi şi înfiinţează un cenaclu literar Mihai Eminescu precum şi revista Adusu-mi-am aminte. În 1983 revine la Sibiu, ca secretar la revista Telegraful român şi la Mitropolia Ardealului. Din 1988 îl găsim la New York, pentru continuarea studiilor, pentru un al doilea doctorat. Din 1992 va fi profesor asociat la Colegiul metropolitan N.Y, iar din 1993 va fi titularul catedrei. În tot acest răstimp, a colaborat la importante reviste din ţară dar şi la cele mai renumite reviste româneşti ale diasporei americane
A scris poezie cu substrat religios, de mărturisire a credinţei  umil-râvnitoare, a editat şi a comentat hermeneutic scriitori români precum Mircea Eliade, Dumitru Stăniloae, Mihai Crama, a publicat dialoguri cu literaţi români de pretutindeni.
Opera literară  The Liturgy of the Word - Liturghia Cuvântului, ediţie bilingvă, prefaţă de Leonard Cain, Oregon (Statele Unite), 1989;• The Icons. Theological and Spiritual Dimensions According to St. Theodore of Studion, Michigan (Statele Unite), 1993; ediţia New York, 2002;• Lumina Cuvântului, prefaţă de Virginia Carianopol, Bucureşti, 1995;• Roua cărţilor. O hermeneutică teologică în context literar, Bucureşti, 1998;• Dimineaţa învierii, Botoşani, 1999;• Rugăciuni în infern, prefaţă de Nicolae Manolescu, Botoşani, 2000;• Calea împărăţiei - The Door to the Kingdom, ediţie bilingvă, Iaşi, 2000;• Ispita rănii, Cluj Napoca, 2001;• Pasiunea textului, Bucureşti; 2003; Filosofie şi Literatură; Lăuntrul şi departele. Ediţii:  • Mihai Eminescu, Mai am un singur dor, New York, 1995;• Eminescu 2000. Aniversări newyorkeze, Botoşani, 2000.
Citeşte mai mult: http://www.crispedia.ro/Theodor_Damian
http://www.gandaculdecolorado.com/arhiva/3145-poetul-theodor-damian-la-cea-de-a-60-aniversare


Poezia zilei: Theodor Damian

Aşa gândeam şi visam

Să te duci o dată pe
săptămână la râu şi să-ţi
spui acolo păcatele
cu voce tare
să plece de la tine
mânate de vânt şi de valul mărunt
du-te
ţi-am spus judecând
şi visând la ideea c-aş putea
deveni râu eu însumi
şi tu ai veni la mine
să-ţi strigi în gura mare cântecul înlăcrimat
eu să-ţi primesc spălarea mâinilor
şi să rămân totuşi curat
aşa gândeam şi visam
la ideea că aş putea
ca eu râul să te locuiesc
să-mi fac sălaş în adâncurile tale
cu munţi mari şi mici
şi tu nici să nu te mai deplasezi
la râu
ci să te cobori în tine în mine
la râul lacrimilor mele să strigi
păcatele cu lacrimi
până ce nu te mai întorci pe tărâmul cel vechi
nu tu în pustie
ci pustia în sufletul tău
spre izbăvirea noastră de cel rău.

Ca o vrajă a vieţii cerul

Existenţa este o vânătoare de cercuri
cercul este marea metaforă
din cercuri venim
din marile sfere
şi big-bang-ul este un cerc
este cercul redus la esenţa ultimă
Eram mic şi nu ştiam ce fac
când mânam cercul pe stradă
cu o sârmă meşteşugit adaptată
sau cu un băţ
credem că mă joc
ca o vrajă a vieţii cercul
de fapt cercul mă juca pe mine
eu preot păgân
curat la suflet şi la strămoşi
un ritual pe atunci fără sens
nu aveam voie să înţeleg
acum văd dar nu tot
prins la mijloc în labirintul întretăierilor lor
fericit pentru că la mijloc
toate geometriile sfârşesc în cerc
aşa cum ochiul geme rotund
chemat de abis
când cercul trupu-mi frământă
n-ai să crezi
până n-ai să citeşti la vreme de seară
singur
dezmierdarea din lacrima frântă.
Ajunge gândeşti
prea multă lacrimă într-un cerc
ar trebui să nu mai fii unde eşti
dar cercul e infinit
nu se ştie câtă lacrimă-n râs
sau cât râs
în lacrimă-i răsucit.
Priveşte gura mare, frumoasă, flămândă
a cercului
aruncă sclipiri astrale spre sângele tău
ca privit de şarpe aşa stai
statuie de marmoră, de sare,
de lut, de abur mocnit
o, dulce dintele morţii
când te-a pătruns dar n-ai murit
Din când în când o zvâcnire
prelungă, tristă şi grea
mi-e aripa cu care mă apăr de moarte
şi pana cu care arunc după ea.

(poezii preluate din România literară, 2002, nr. 35.) 


Alţi scriitori:
Ştefan Stănescu, n. 1917


Trei zile la Bușteni, II