Scriitorul zilei, 10 decembrie: Ion Luca, n, 7 dec. 1894 - d. 30 ian. 1972

E curios cum ideea literaturii poate să deturneze sensul unei vieţi ce păruse temeinic rânduită.  Însă este poate şi mai curios cum calităţile unei persoane, supralicitate, pot genera un eşec de durată, nu numai social ci şi literar.  La 40 de ani, Ion Luca îşi părăseşte oraşul, familia, cariera şi se retrage pe cea mai accidentată alee din staţiunea Vatra Dornei spre a-şi împlini destinul de dramaturg. 42 de piese scrise de Ion Luca este o cifră care impune, semn al perseverenţei şi dăruirii depline întru scris; nu acelaşi lucru se poate spune despre receptarea operei sale. Ce-i adevărat, când lucrurile ar fi părut că intră în linie dreaptă, au survenit cei 20 de ani, din 1948 până în 1968, când dramaturgul nu a putut publica nimic!

Dintr-o familie obişnuită: tatăl croitor, mama casnică, s-a născut la Roman, dar după câţiva ani familia se strămută la Bacău, unde viitorul scriitor va face şcoala primară, apoi liceul Ferdinand. Merge la Iaşi, se înscrie la Seminarul Veniamin Costachi. Cu dotare intelectuală ieşită din comun, persoană studioasă, introvertită, cultivându-şi propriile reprezentări, învaţă nu mai puţin de 9 limbi străine: latina, greaca, ebraica, franceza, germana, engleza, italiana, spaniola, rusa. Îl are profesor pe Iorgu Iordan. Abandonează Seminarul şi se înscrie în paralel la Drept şi la Filosofie. Survine conflagraţia mondială, la sfârşitul căreia, demobilizat, îl regăsim la Bacău, unde se căsătoreşte şi funcţionează ca diacon. Va abandona după nici 3 ani. În 1920 trece un doctorat în Filosofie şi Teologie, magna cum laude, în 1921 îl trece şi pe cel în Drept, tot magna cum laude. Din 1922 va fi profesor la Bacău. În 1926, în mod surprinzător, candidează în alegerile parlamentare şi va fi deputat de Brăila. După nici 2 ani, abandonează cariera politică, revine la Bacău, se înscrie în barou. Dar nemulţumit, se apucă de scris. Obţine o bursă de studii şi va călători în Austria, Germania, Franţa, Italia, Ungaria. În 1934 primeşte premiul SSR pentru piesa Iuda din Cariot, pusă în scenă la Naţionalul din Bucureşti, regizată de Ion Şahighian. În 1940 va lua Premiul Naţionalului bucureştean pentru Femeia cezarului, piesă în regia aceluiaşi Ion Şahighian.

 Perioada celui de al doilea război o trece în Bucureşti şi la Craiova, din 1948 revine la Bacău, ca profesor. Două piese de-ale sale fuseseră traduse în germană. În 1953 părăseşte oraşul, familia şi se retrage la Vatra Dornei, consacrându-se Operei şi funcţionând ca profesor de limba rusă, 1953- 1955. Va fi reintrodus în literatură prin ediţia publicată de Valeriu Râpeanu, 1968.

Un romantic întârziat. Valeriu Anania povesteşte că a fugit de la internat ca să-i vadă piesa Femeia cezarului, după care i-a citit celelalte piese şi a dorit să-l cunoască pe autor. O prietenie care a durat decenii. Şi care s-a rupt ca din nimic, la o glumă a discipolului. În chestiune fiind faptul că I.L. ar fi cel mai mare dramaturg român, dacă nu cumva unicul, toţi ceilalţi autori dramatici nefiind decât impostori. 

G. Călinescu nu-l pomeneşte decât la Bibliografie. N. Manolescu îl trece într-un paragraf cu alţi 5-6 dramaturgi lipsiţi de interes. O stradă în Bacău, un liceu tehnic în Vatra Dornei, staţiune unde în ultimii ani a fost ridicat şi un bust al dramaturgului. Aceste lucruri au rămas, multul-puţin dintr-o obstinaţie de-o viaţă. Însă ne mai putem mira că Ion Luca nu este prezent pe scenele româneşti când e vorba despre dramaturgia originală, când constatăm că repertoriul cuprinde mereu aceleaşi 15-20 de piese, ale câtorva dramaturgi? Când vedem că lucrurile nu stau altfel nici cu marile opere, nici cu simfoniile, nici cu baletul etc. Numai în privinţa filmului, lucrurile par să stea mai bine, filmele vechi sau noi, toate pe bandă magnetică, pot fi programate oricând, oriunde; se pot organiza cicluri tematice, pe genuri, pe actori, pe naţiuni etc. Amatori de a privi ecranul, mâncând semniţe, se găsesc întotdeauna, pe toate meridianele...

Omul Ion Luca, un uriaş blajin, când nu devenea colţos şi megaloman, era în definitiv un spirit liber, care a mizat pe vocaţia lui de dramaturg. Dacă această opţiune l-a făcut fericit e greu de spus, e în schimb uşor de spus că a dus o viaţă de mari privaţiuni, desigur reînsufleţit de speranţa că va fi pus în scenă. Iar ce va alege Viitorul cu privire la destinul operei sale, este deja altă poveste...

Citeşte mai mult: http://ltil.3x.ro/ion_luca.html
http://mdd.orionmedia.ro/index.php/din-vatra-dornei-mainmenu-31/3025-dramaturgul-ion-luca-omagiat-la-vatra-dornei 
http://www.autorii.com/scriitori/ion-luca/

Poezia zilei, George Bacovia 

Decembre

Te uita cum ninge decembre...
Spre geamuri, iubito, priveşte --
Mai spune s-aducă jăratec
Şi focul s-aud cum trosneşte.

Şi mâna fotoliul spre sobă,
La horn să ascult vijelia,
Sau zilele mele -- totuna --
Aş vrea să le-nvăţ simfonia.

Mai spune s-aducă şi ceaiul,
Şi vino şi tu mai aproape; --
Citeşte-mi ceva de la poluri,
Şi ningă... zăpada ne-ngroape.

Ce cald e aicea la tine.
Şi toate din casă mi-s sfinte; --
Te uită cum ninge decembre...
Nu râde... citeşte inainte.

E ziuă şi ce intuneric...
Mai spune s-aducă şi lampa --
Te uită, zăpada-i cât gardul,
Şi-a prins promoroacă şi clampa.

Eu nu mă mai duc azi acasă...
Potop e-napoi şi nainte,
Te uită cum ninge decembre,
Nu râde... citeşte inainte. 

Alţi scriitori:

Ion Chinezu, n. 15 august 1894 - d. 10 decembrie 1966





Ion Lazu - O pagină de jurnal american, 2008

10 mai, continuare: Bântuim puţin în zona Palm canyon Dr, Indian canyon Dr, trăgând cu ochiul spre capătul unor bulevarde care merg chiar până sub munte; apoi ne îndreptăm spre casă: revenim pe o stradă paralelă cu centrul, ni se arată pe dreapta Vista Chino, despre care se spune că este un spital grozav, unde vin mari vedete de pretutindeni, inclusiv Liz Taylor, căci sunt dotaţi la ultimul răcnet. Sună mobilul şi vorbesc la telefon cu Ionel, pe larg, foarte bucuros că facem acest turneu, că am avut şansa să fim chemaţi de Ileana;  ne îndreptăm spre cartierul unde vom rămâne peste noapte, vedem în dreapta un aeroport internaţional, dar este pe undeva şi unul regional. Planul oraşului PS arată străzi de la 20th avenue în N până la 60-th avenue în partea sudică. Aceste căsuţe care sunt înşirate una lângă alta îşi păstrează intimitatea; şi la drept vorbind, fiecare vine când are timp şi chef şi nu-ţi vezi vecinii cu anii.

Am ajuns la intersecţia East portales dr cu Desert princesse dr. Un mic lac artificial cu trei cascade. Islata court, perpendiculară pe prinţesă. Grupurile de palmieri de pe peluze sunt prevăzuţi cu proiectoare orientate în sus, pentru iluminaţie nocturnă. South laguna.

       Două cuiburi de rândunici la colţul terasei noastre, ele ciripesc curioase, intrigate, nu vor să cedeze până nu se lămuresc lucrurile: de ce le-am invadat teritoriul? Cercetez o piscină de buzunar, însă înconjurată cu un gard de sârmă dublat de un gard viu, din arbuşti decorativi, acum înfloriţi, atractivi. Apare un colibri, ţâşneşte printre jerbele de crengi înflorite, apare ici, apare dincolo, ca într-o vrăjitorie: stăruie deasupra unei flori, dând teribil de repede din aripi, parcă la o altă scară a timpului, nu numai la scara minimală a fiinţei lui. Nu-i mai mare decât o libelulă, aproape confundabili, dacă nu eşti prevenit. Ai vrea să-l cercetezi mai de aproape, dar se sperie, e deja în cealaltă parte a grădiniţei. Desigur, proprietate privată şi asta.

Ora 12:04, Lidia repetă în baie, cei doi vor reveni în curând. Mă uit pe verandă: e de mirare că şi în California rândunelele beau apă din zbor tangent la faţa lacului? Văd pe planul oraşului: Aqua caliente casino, Eisenhower medical center, Holocaust memorial, Bermuda Dunes airport, JFK memorial hospital, Indian Springs, Lake Cahuella, Desert hospital regional, Bob Hope drive, Frank Sinatra Drive – se zice că a fost oraşul lui preferat – Eldorado Dr., dar şi Washington, Jefferson, Monroe, Jackson Drive...

La 12:30 jucătorii de golf părăsesc peluza şi în aceeaşi secundă se declanşează ţâşnitoarele care baleiază toată zona utilă până la lăcuşor.

Va urma