Lidia în recital la Rotary Club Newbury, WestLake:

https://youtu.be/K4dkNeWinRs



28 decembrie Ioana Em. Petrescu, n. 28 dec. 1941 - d. 1 oct. 1990

Născută la Sibiu, ca fiică a istoricului literar prof. univ. Dimitrie Popovici, slătinean de baştină (Universitatea clujeană se transbordase la Sibiu, la ocuparea Ardealului de Nord de maghiari), şi soţie a prof. Liviu Petrescu (dascăl al său la Universitate), Ioana Em. Petrescu a absolvit liceul G. Coşbuc şi Filologia clujeană, unde şi-a luat licenţa cu un subiect despre Aron Pumnul, 1974; a desfăşurat apoi, la catedra Filologiei pe care o frecventase o activitate didactică strălucită, lăsând câteva studii fundamentale: despre Ion Budai Deleanu şi eposul cosmic, 1974, care fusese teza de doctorat a cercetătoarei (Premiul Academiei), Eminescu. Modelul cosmologic şi viziunea poetică, 1979, Configuraţii, studii şi eseuri, 1981, din nou despre marea ei pasiune: Eminescu şi mutaţiile poeziei româneşti, 1989. Tot atunci  i se acordă Premiul USR pentru întreaga operă.

Ce-i drept, prin mare străduinţă, reuşise să îngrijească apariţia în 6 volume, între 1972 şi 1989  a oprei tatălui ei, Dimitrie Popovici, cu ale cărui opinii s-a aflat într-un neîntrerupt dialog. Iar alte câteva studii ale sale au apărut postum: Ion Barbu şi poetica postmodernismului, Molestarea fluturilor interzisă - scrisori americane  (din perioada 1981-1983, când beneficiase de o bursă Fullbright şi predase la California University din Los Angeles), Jurnal, 2005.  Portret de grup cu Ioana Em. Petrescu, apărută în 1991 (coordonatori: Ioana Bot şi Diana Adamek) fixează figura singulară a unei personalităţi excepţionale, ce a lăsat asupra studenţilor clujeni şi a celor ce au cunoscut-o o impresie copleşitoare.      

Încă un nenoroc al literelor româneşti - dispariţia la doar 49 de ani a unei personalităţi de excepţie.  Ţi se strânge inima.

În clipe de slăbiciune, îmi vine să renunţ la această rubrică a blogului meu. Dar tot eu îmi spun că se cuvine să ne întărim firea şi să mergem mai departe prin acest aproape-dezastru al literelor române, pândite de neşansă din toate părţile. În măsura în care lucrurile au depins de Ioana Em. Petrescu, domnia sa şi-a scris cărţile, unele au apărut în timpul scurtei sale vieţi, altele au fost editate în anii ce au trecut. La mai mult nu ne putem aştepta, omeneşte. Înţeleg că s-a constituit un cerc al celor ce i-au păstrat o frumoasă amintire. Nu e puţin, îmi spun: un cerc de admiratori ai operei; un nume de şcoală, de stradă, de bibliotecă...

Iniţiasem, repet poate, un Proiect Şcoli săteşti cu nume de scriitori, l-am propus USR, am înaintat şi tabelul, pe judeţe, era vorba de cca 150 de şcoli. Nu am găsit înţelegere. Era în 2006, îmi pare. Acum lucrurile stau şi mai rău: se desfiinţează multe din şcolile săteşti, dacă nu au numărul de elevi stipulat în noul regulament. S-ar fi desfiinţat şi dacă între timp şcoala ar fi primit numele lui Nicolae Velea, de exemplu. Ce e de spus, la toate astea?

Theodor Damian, n. 28 dec. 1951                        

              

        

Botoşănean dintr-o familie de români pravoslavnici, simte vocaţia religioasă, face Seminarul teologic de la Mânăstirea Neamţ, apoi Teologia la Bucureşti, absolvită în 1975. Va fi preot la Ibăneşti şi Hăneşti, iar din 1973 paroh la catedrala din Botoşani. În paralel se pregăteşte pentru un doctorat. În 1980 merge în Elveţia pentru continuarea studiilor; la Lausanne edifică o biserică ortodoxă, Sf. Trei Ierarhi şi înfiinţează un cenaclu literar Mihai Eminescu precum şi revista Adusu-mi-am aminte. În 1983 revine la Sibiu, ca secretar la revista Telegraful român şi la Mitropolia Ardealului. Din 1988 îl găsim la New York, pentru continuarea studiilor, pentru un al doilea doctorat. Din 1992 va fi profesor asociat la Colegiul metropolitan N.Y, iar din 1993 va fi titularul catedrei. În tot acest răstimp, a colaborat la importante reviste din ţară dar şi la cele mai renumite reviste româneşti ale diasporei americane

A scris poezie cu substrat religios, de mărturisire a credinţei  umil-râvnitoare, a editat şi a comentat hermeneutic scriitori români precum Mircea Eliade, Dumitru Stăniloae, Mihai Crama, a publicat dialoguri cu literaţi români de pretutindeni.

Opera literară:  • The Liturgy of the Word - Liturghia Cuvântului, ediţie bilingvă, prefaţă de Leonard Cain, Oregon (Statele Unite), 1989;• The Icons. Theological and Spiritual Dimensions According to St. Theodore of Studion, Michigan (Statele Unite), 1993; ediţia New York, 2002;• Lumina Cuvântului, prefaţă de Virginia Carianopol, Bucureşti, 1995;• Roua cărţilor. O hermeneutică teologică în context literar, Bucureşti, 1998;• Dimineaţa învierii, Botoşani, 1999;• Rugăciuni în infern, prefaţă de Nicolae Manolescu, Botoşani, 2000;• Calea împărăţiei - The Door to the Kingdom, ediţie bilingvă, Iaşi, 2000;• Ispita rănii, Cluj Napoca, 2001;• Pasiunea textului, Bucureşti; 2003; Filosofie şi Literatură; Lăuntrul şi departele. Ediţii:  • Mihai Eminescu, Mai am un singur dor, New York, 1995;• Eminescu 2000. Aniversări newyorkeze, Botoşani, 2000.

Citeşte mai mult: http://www.crispedia.ro/Theodor_Damian

http://www.gandaculdecolorado.com/arhiva/3145-poetul-theodor-damian-la-cea-de-a-60-aniversare

Poezia zilei: Theodor Damian

Aşa gândeam şi visam Să te duci o dată pe săptămână la râu şi să-ţi spui acolo păcatele cu voce tare să plece de la tine mânate de vânt şi de valul mărunt du-te ţi-am spus judecând şi visând la ideea c-aş putea deveni râu eu însumi şi tu ai veni la mine să-ţi strigi în gura mare cântecul înlăcrimat eu să-ţi primesc spălarea mâinilor şi să rămân totuşi curat aşa gândeam şi visam la ideea că aş putea ca eu râul să te locuiesc să-mi fac sălaş în adâncurile tale cu munţi mari şi mici şi tu nici să nu te mai deplasezi la râu ci să te cobori în tine în mine la râul lacrimilor mele să strigi păcatele cu lacrimi până ce nu te mai întorci pe tărâmul cel vechi nu tu în pustie ci pustia în sufletul tău spre izbăvirea noastră de cel rău. Ca o vrajă a vieţii cerul Existenţa este o vânătoare de cercuri cercul este marea metaforă din cercuri venim din marile sfere şi big-bang-ul este un cerc este cercul redus la esenţa ultimă Eram mic şi nu ştiam ce fac când mânam cercul pe stradă cu o sârmă meşteşugit adaptată sau cu un băţ credem că mă joc ca o vrajă a vieţii cercul de fapt cercul mă juca pe mine eu preot păgân curat la suflet şi la strămoşi un ritual pe atunci fără sens nu aveam voie să înţeleg acum văd dar nu tot prins la mijloc în labirintul întretăierilor lor fericit pentru că la mijloc toate geometriile sfârşesc în cerc aşa cum ochiul geme rotund chemat de abis când cercul trupu-mi frământă n-ai să crezi până n-ai să citeşti la vreme de seară singur dezmierdarea din lacrima frântă. Ajunge gândeşti prea multă lacrimă într-un cerc ar trebui să nu mai fii unde eşti dar cercul e infinit nu se ştie câtă lacrimă-n râs sau cât râs în lacrimă-i răsucit. Priveşte gura mare, frumoasă, flămândă a cercului aruncă sclipiri astrale spre sângele tău ca privit de şarpe aşa stai statuie de marmoră, de sare, de lut, de abur mocnit o, dulce dintele morţii când te-a pătruns dar n-ai murit Din când în când o zvâcnire prelungă, tristă şi grea mi-e aripa cu care mă apăr de moarte şi pana cu care arunc după ea. (poezii preluate din România literară, 2002, nr. 35.)

Alţi scriitori:

Ştefan Stănescu, n. 1917



Ion Lazu - O pagină de jurnal american, 2008

Joi, 22 mai 08. Aseară Ileana schimbă programul, nu mai plecam direct de la Newbury Park spre San Francisco, ci ne întoarcem acasă, pentru că e prea obosită pentru un drum atât de lung şi mai are de rezolvat ceva cu şcoala. Iar seara pune la punct proiecţia pentru Rotary club şi se uită pe textul meu despre primul recital.

Azi ne sculăm la 5 dimineaţa, deşi până pe la 2 din noapte nu am dormit, din cauza unei teribile vijelii, de parcă am fi fost asediaţi de cel mai sumbru viscol. Ne mişcăm în grabă şi plecăm spre vest, către Newbury Park. Întîlnirea va avea loc într-o latură a unui local-restaurant, unde ei au închiriat în fiecare joi o sală. E vorba despre afacerişti, dar asociaţia girează nişte acţiuni sociale, în special în şcoli. Au hotărât să se adune la ora 7 dimineaţa şi până la 8:30 mănâncă şi au un program de raportare a rezultatelor obţinute în cadrul fiecărui proiect, cei în cauză ies în faţă, prezintă datele problemei, sunt felicitaţi, premiaţi, diplomaţi, ţin mici discursuri, cam ca la şcoală, însă bine intenţionaţi. O Delia Pepelea, tânără din Timişoara, brunetă, ochi albaştri, venită aici în 1998, deci acum un deceniu, inginer software, îmi spune că îi place, s-a adaptat; nu pare căsătorită. Numai ea şi Ileana sunt românce în toată asociaţia lor. Spiciul Ilenei, proiecţia şi Lidia care intră în sală cu tot curajul şi o ţine tot aşa până la ultimul acord, mişcându-se cu dezinvoltură şi pronunţând chiar ca pentru americani. Numai varianta engleză a recitărilor, neavând la dispoziție decât 25 minute. Aplauze în picioare, felicitări, este chemat şi Jerry, dăm 6-7 cărţi cu autograf, eu fac poze, după ce filmasem tot recitalul. Lidia foarte fericită, mai ales că acest al treilea recital a fost și cel mai dificil, susținut numai în engleză, în fața unor nativi englezi - și nu oricum, ci la prima oră a dimineții și fără să fi avut posibilitatea să-și încălzească vocea... Mare bucurie mare. Poze şi în curte şi la poartă. 




Ion Lazu - Recitalul de la Rotary Club