Scriitorul zilei: Ioan Grigorescu, n. 20 Oct. 1930 / d. 28 III 2011           

Ploieştean dintr-o familie de petrolişti, este văr cu Nichita Stănescu, pe care l-a ghidat în primii ani de liceu. A terminat Facultatea de filologie Maxim Gorki din Moscova, s-a  specializat la Varşovia 1956-1958, apoi la Strasburg, 1959, după care a devenit unul dintre cei mai activi publicişti, scriitori şi cineaşti. A publicat 15 volume de proză şi jurnale de călătorie,  a scris 20 de scenarii de film şi a devenit celebru ca autor al celui mai longeviv serial de cultură din România: Spectacolul lumii, cu 400 de episoade filmate în nu mai puţin de 50 de ţări din toată lumea. Autor al scenariului, regiei şi operatoriei, a desfăşurat o muncă inimaginabilă şi a pus în mişcare o inestimabilă bogăţie de date culturale despre localităţi, oameni, edificii, opere artistice etc. Nu-mi pot imagina ceva mai aproape de performanţa culturală absolută. Un om suplinind o echipă numeroasă (dacă nu o industrie!) de mari profesionişti în documentar, în cultură şi istorie, etnografie - un enciclopedist care a luat-o serios înaintea Internetului. Un om care a adunat din toată lumea şi din toate cărţile mari ale lumii, cu dorinţa de a duce în lume mesajul românesc şi de a aduce acasă tot ceea ce înseamnă spiritualitatea altor naţiuni de pe glob..


 Alți scriitori: 
Al. Donici, m. 1866
Al. Rosetti, 20 oct. 1895 - 27 febr. 1990
Pompiliu Marcea, 20 oct. 1928 - 27 martie 1985
Valentin Silvestru, n. 1924
Ion Bălu, n. 1933
Marius Robescu, m. 1985



Poezia zilei, Marius Robescu, m. 1985
Cristal

Ceva de fructe rosii, de frunza marului,
de apa luminata.
O goana rece de aripi,
ochiul salciei asupra
grumazului tau.
Patima fara trecut,
ce pot spune
sa-mi para bine?
Pereche nemiscata îti sunt
si nu-ti cer sa te-nduri
si nu vreau sa te iubesc acum.
Minunata poate fi,
dementa linistea aceasta,
minunat gândul meu
închis în zale de sticla. 


Ion Lazu - O pagină de Jurnal, 2008

1 ianuarie 2008. Revelion la cumnatul V., doar în patru. Atmosferă destinsă, ne sărutăm sub vâsc, ieşim cu artificii, privim canonada din cartierul Griviţa- Chibrit. La Tv nimic citeţ. I. cu poveşti despre colegi ce nu mai sunt. Nepotul Dan a orbit, mai întâi un ochi – diabetul... Neoperabil!  I. însuşi ni se mărturisește cu mari dificultăţi la deplasare, poliartrită. Şi cu unele crize de hipoglicemie. Transpiraţii, sfârşeală, tremur interior şi al extremităţilor; îşi revine după vreo jumătate de oră, mâncând, lucru curios dar şi periculos.

Încerc să-i înşir dificultăţile întâmpinate cu punerea plăcilor. Crede că am făcut rău că nu l-am întrebat pe el; trebuie să ştii cum să-i iei pe preşedinţii asociaţiilor de locatari. Pe el de 20 de ani îl propun preşedinte de scară, dar el se derobează, îi recomandă pe alţii. Nu apuc să-i spun că totuşi m-am descurcat, punând nu mai puţin de 90 plăci – asta ce înseamnă? N-am reuşit în câteva cazuri, însă acolo nu era vorba de asociaţii, ci de proprietari unici, răuvoitori. El vorbeşte mereu şi mereu despre sine, pentru asta nu-i ajunge o seară, o noapte, un timp, un anotimp... Le las cele două cărţi, dar ne luăm cu altele şi uit să le scriu dedicaţiile. Pe la orele 4 plecam spre casă, pe o vreme de ceaţă-vremuială.

Ne trezim după 10:00. mesaje pe net de la Maria Urbanovici, cu statornică prietenie; şi de la Murgeanu, care revine asupra ideii cu amfitetrul Odobescu, pe care o percepe ca supremă consacrare. I-am notificat că nu marşez. Dar zice, cu stilul lui avântat: Cu dta totul devine posibil. Chiar aşa i s-o fi părând? Vizează o întâlnire cu studenţii filologi şi cu alţi cititori de elită, prezentare, confesiuni, întrebări. Începe să-și ea seama că Himera noastră are substanță și i se pare că trebuie să batem monedă.

A se observa că Himera este rezultatul unei abordări stereoscopice a vieţii literare din ultimele 4-5 decenii. IM iniţiase un ton solemn, care şi pe mine m-a tras în sus. Însă ca IM să ajungă fără stridenţe la finalul său cu tente apocaliptice, iar eu la unul pe cât se poate cumpănit, a trebuit să ne desfăşurăm fiecare pe lungimea de undă proprie, aşa că au rezultat două viziuni complementare; doar privirea stereoscopică a acestor două imgini destul de diferite, perceperea lor în simultaneitate, poate da relieful necesar al unei realităţi complexe, plurimorfe, precum cea pe care am traversat-o, fiecare pe cont propriu. Oricum, tare mi-aş dori ca această Himeră cu două feţe să ajungă sub privirile câtor mai mulţi confraţi; să-i pună ca în faţa unei oglinzi care face de neevitat autoestimarea. Mai ales că nu te poţi iluziona că va avea un impact asupra unei mase semnificative de cititori, dat fiind tirajul modest, nici măcar asupra criticii, care şi pe vremuri m-a ignorat cu superbie sau a spus lucruri anapoda.

Cineva, precum Mariana P., care şi-a pierdut soţul-povară acum 2-3 ani, iese în noaptea Anului Nou împreună cu o altă colegă văduvă cu stagiu. Vor să mai prindă ceva din tumultul lumii, din viaţa netrăită.

S-ar zice că scriitorul face prea mult caz de ceea ce citeşte, el dă citate, face menţiuni, trimiteri, aluzii, comentarii, pune motto-uri etc. Nu o face pentru că ar fi o modă, ci pentru că spicuirea din alți autori este parte din munca lui propriu-zisă. O face şi din dorinţa de a recupera, căci sunt prea multe operele pe care ar vrea dar nu a apucat încă să le parcurgă.

Va urma

Ion Lazu - Fotografii de toamnă...2015