Scriitorul zilei: Virgil Ierunca; Ion Gheorghe

16 august: Virgil Ierunca, n. 16 aug. 1920 - d. 28 sept. 2006

         

Vâlcean din comuna Lădeşti, dintr-o familie de ţărani, Virgil Ierunca (nume la naştere Virgil Untaru) a făcut liceul Al. Lahovary din Rm. Vâlcea, apoi studii de Litere şi Filosofie la Bucureşti şi concomitent a debutat în gazetărie, 1939, publicând intens la Timpul, 1940-1944, ţinând o rubrică permanentă la Vremea ("Caiete franceze"), dar şi la Ecoul, Fapta, Meridian, Kalende; în 1942 propria revistă  Albatros  este suprimată de cenzură, iar  Agora, revistă iniţiată cu Ion Caraion este şi ea suprimată de la primul număr. După 1945, ca om de stânga, va scrie la România liberă, la Scânteia, va fi în redacţia Editurii de Stat. Înţelegând cam ce avea să urmeze sub dominaţia bolşevică, pleacă în 1947 cu o bursă a statului francez. Urmează o perioadă destul de lungă şi cu deosebire dificilă, trăind din expediente, în dezbinare cu exilul românesc şi primit cu mefienţă de intelectualitatea parisiană, pro-comunistă. Aceste aspecte reies din fragmentele de jurnal publicate, restul manuscrisului fiind distrus chiar de autor.

Va colabora la Radiodifuziunea franceză (1951-1974), la emisiunile în limba română şi de asemenea la Europa liberă, emisiunile binecunoscute, bine-ascultate de milioane de conaţionali: Actualitatea românescă  şi Povestea vorbei  (pagini uitate, pagini cenzurate, pagini exilate); a colaborat la revistele exilului, înfiinţate de N. Rădescu, Gr. Gafencu, C. Vişoianu, de asemenea la Luceafărul, Caiete de dor, iniţiind el însuşi revista Ethos, unde a susţinut rubrica Antologia ruşinii, despre scriitorii din ţară, aserviţi regimului comunist. Figurează cu poezii în antologia lui Vintilă Horia.

Este foarte interesant de citit în paralel prezentarea pe care i-o fac, în Istoriile lor, N. Manolescu şi Marian Popa: N.M. îl tratează în chiar ultimul capitol, printre "memorialişti de ieri şi de azi", alături de Steinhardt, Acterian, Pandrea, Ioanid, Comarnescu, Lena Constante, I. D. Sârbu şi alţii; aminteşte despre dificultăţile începutului, "într-un Paris dominat de o stângă prosovietică, pe cât de naivă ideologic, pe atât de agresivă verbal" (în ce mă priveşte, cred mai curând că nu era naivă, ci ticăloasă, adică bine plătită de sovietici...), consideră că partea valabilă rămâne jurnalul din anii 49-60, "unul dintre cele mai bune jurnale intime din câte avem"..., dar şi cartea despre experimentul Piteşti; în privinţa criticului literar, textele acestuia îi par "mai degrabă inflamate stilistic decât expresive", autorul este "deseori emfatic", având "aerul de cenzor moral"..." pe care autorul şi-l arogă fără nicio ezitare." (p. 1434-1435).

La rându-i, Marian Popa, abordându-l oarecum de la celălalt pol al vieţii literare din comunism, deci dinspre tabăra lui Eugen Barbu (menţionând chiar faptul că acesta "e continuu atacat"), îl plasează pe Ierunca între "criticii de front", aserviţi ideologic: unii regimului comunist - I. D. Bălan, Al. Oprea, Mihai Ungheanu, A. Silvestri, Dan Zamfirescu, C. Sorescu, lăudători până la capăt ai literaturii proletcultiste, apoi ai celei naţionalist-comuniste; alţii, printre care şi V. I., înregimentaţi pe frontul "inamicului"; din această perspectivă aproape tot ce produce V. I. este privit cu suspiciune: omul, plasat la Paris, rupt de realitatea la care se referă obstinat, scrie numai şi numai despre situaţia din ţară şi cu deosebire despre literatura de acolo, pe care nu o poate cunoaşte decât incomplet; aserţiunile sale sunt totdeauna maniheiste (scriitori lăudabili sau criticabili), autorul în discuţie este ori aservit regimului - şi atunci nimic din ce scrie acesta nu are valoare literară, sau dimpotrivă, când autorul încearcă să-şi păstreze independenţa politică, prin acest simplu fapt valoarea textelor este asigurată, indiscutabilă, proclamată ca atare. Stilul criticului literar "n-a depăşit nivelul gazetăriei politizate de comandă"; stil tarat de "grandilocvenţă şi vanitate"; la adăpostul imposibilităţii de a i se replica, de a se verifica referirile la opere ce nu au fost traduse la noi. Etc.

Iar până la urmă, niciunul dintre cei doi autori de Istorii ale literaturii nu îl discută pe V. I. decât ca un caz aparţinător Europei libere şi perioadei războiului rece dintre cele două lagăre.

Opera literară: Fenomenul Piteşti (Ed. Humanitas, Bucureşti, 1990; reeditat în 2007); Româneşte (Ed. Humanitas, Bucureşti, 1991; reeditat în 2005); Subiect şi predicat (Ed. Humanitas, Bucureşti, 1993); Dimpotrivă (Ed. Humanitas, Bucureşti, 1994); Semnul mirării (Ed. Humanitas, Bucureşti, 1995); Trecut-au anii (Ed. Humanitas, Bucureşti, 2000); Poeme de exil (Ed. Humanitas, Bucureşti, 2001).

Poezia zilei: Ion Gheorghe, n. 1935

La Matcă

Zac ţărăncile, pe grămezi de porumb;
incovrigate pe sacii de grâu si-acoperite
Cu sămânţă de floarea-soarelui:
Nu putură să le ia nici-un grăunte: muşcând,
Rupând cu ghearele si-au apărat
Hrana copiilor;
Le-au bătut cu cizmele-n burtă: pe
Grămezile de porumb; cu sacii de grâu la piept; ingropate-n sămânţă le-au dat boala.

Si noi, pe cand eram copii, traiam la arie; prin
Poloagele de paie ne tranteam; in recile
Gramezi de grau ne scufundam; in movile
De samanta de porumb si floarea-soarelui;
Ne scaldam cu boabe, ca pasarile-n pulberea
Drumului;
Ca puii de castor inotam prin gramezile
De graunte:
Intram dinspre apus, cu capul intre umeri,
Si ieseam la rasarit: ne-am nascut, ne-am fatat, ziceam abia
Tragandu-ne sufletul si cazand in branci -Din pantecele semintelor izvorandu-ne
De mai multe ori pe zi -Noi, in samanta ca pestele-n apa, noi in graunte
Ca apa-n matca, la teapa noastra;
Prin capitele de iarba proaspata treceam -
Iesind din malul de paie, ca izvoarele
Din stanca, taras; dand cu capul de piatra
De moara, a soarelui -M-am nascut, m-a fatat, era piuitul
Si mugetul nostru!
Iar toamna, cand mama spala graul de samanta,
Cu sfiala nemarturisita plecam de-acasa.
De parca se nascuse sora-mea -
Trist ca-mi uzurpase locul la san;
Toamna fiind, pe cand sangele nostru
isi incepu coacerea,
In strugurele inimii; cand dadu-n fiertul sau
Zvacnind pe caile de alambic,
Ale fiintei noastre-ntortocheate -
Cand auziram multe despre lucrul barbatului
Cu femeia; tarziu, cand pazeam caii, cadeam
Cu fata-n jos, pe gramezile de iarba:
Se voiniceau organele noastre; barbatule
Ne dadeau durerea barbatului;
Scheuna tanarul animal cu botul in capcana -
Suspinam nebuni - cu fata-ngropata-n zolul

Movilelor de boabe reci, pe arii.
Zeita insasi ne stingea boala; adormindu-ne:
in gramezile de graunte ramaneau gropi mari.
Cuiburi de pe care zburasera lebedele -
Scobituri din care se vedea ca iesise
Cineva - nascandu-se din noi si din movilele
De grau: scurmatura de orbeti in seminte:
Cineva se izvodise din imbratisarea
De-o noapte a gramezii de grau - cu noi,
Ce nu cunoscuseram femeia.
Pe capitele de iarba, pe gramezile de porumb.
Si pe movilele de grau - ca pe pantece
Gigantice -
Au fost batute tarancile cu cizma; in matca a lovit zdrobitorul -
in ulciorul burtii - pan-a dat apa din el;
Au iesit copii ca pestii risipiti,
Zbatandu-se sub laba; in amorfa pantecului de femela a taranului
A dat cizma - pe gramezile de seminte.
Eu, dormind inca-n pantecul clasei
Materne; eu, ca pestele-n matca raului,
Eu ca fetusul in lichidul primordial,
Eu, ca puiul de pasare-n matricea oului,
Eu, ca mielul in casa nasterii -
Am fost scapat pe lume, din durerea
Loviturilor in burtile tarancilor
Batute pe gramezile de porumb, incovrigate
Pe sacii de grau, si-acoperite cu samanta
De floarea-soarelui - de-si apara si-acuma
Painea si laptele pentru copii.
Ci eu in templu,
Ma-nfrunt cu inteleptii mincinosi.

(preluare de pe Internet)

Alţi scriitori:

Pan M. Vizirescu, n.16 aug. 1903 - d. 26 ianuarie 2000.

Ov. S. Crohmălniceanu, n. 16 august 1921 - d. 28 aprilie 2000 

Ioan Adam, n. 1946

Ion Lazu - O pagină de Jurnal, 2007

20 ian. 07. Mai ieri-alaltăieri îi duc ultimele apariţii de la Vinea lui BAS; în uşă era dir. Silviu Lupescu, pe care în contre-jour nici nu l-am recunoscut. Îi dau cărţile lui BAS, se uită ambii, ba şi secretara şi laudă cele 4 traduceri în engleză. BAS: Ce, a mai scos Ţone o carte? Trei cărţi nu le vrea: două le-a primit de la autori, iar pe ATD nu-l doreşte. Apare de undeva și Marin Mincu. Văd că participă la stabilirea unei coperte color, probabil îi mai scot o carte. Imediat întreabă de Tzone, îi spun că a publicat o pagină întreagă de poezie în primul număr din Rom.lit. Sare în sus. Ca să-i nemurească numele de Tzone! E mînă în mînă cu Manolescu, adaugă imediat. Ne spune că se plîngea pe vremuri că nu scrie împotriva lui M. ca să nu-i stîrnească furia. Iar Rom. Lit .este o revistă literară foarte slabă, de ce nu-şi încetează apariţia? Uite, cea mai bună revistă literară acum este Suplimentul de cultură al Polirom. Nici mai mult, nici mai puţin. Dl Prof.univ., șef de cenaclu și de revistă, nu ezită o clipă să-i linguşască pe cei care-l publică. Despre Ţone, că a pus capac cu Magnificul. Mă întreb, dacă ar şti că pregăteşte Capodopera maxima, ce-ar mai zice? Că i-a spus încă de la început: de ce nu te împaci cu soarta lui Saşa Pană, care tot aşa, nu era cine ştie ce poet, dar s-a ocupat de ceilalţi avangardişti şi are în literatură un loc asigurat de editor al lor? Să-l fi întrebat: Dar dta, ditamai criticul literar, prof.univ.etc, de ce nu încetezi cu volumașele de poezele ilizibile, publicate cu toptanul chiar la editura lui Țone? Spune cîte ceva despre doctoratul lui Ţone, că e în întîrziere, apoi îmi cere nr. lui de telefon, secretara îi face numărul, îl ia tare pe Ţone: să vină neapărat la redeschiderea cenaclului Euridice, citeşte Marius Ţupa şi însăşi Nora Iuga. Îl întrebasem, în glumă: Ce poetă este aceasta? El: Ţone s-a rugat de ea în genunchi să-i dea manuscrise să i le publice. Şi repetă că îl presează să-şi dea referatele, ca să nu piardă ultimul termen. Mă văzusem cu Ţone, care îmi spunea că a obţinut amînarea doctoratului cu un an, că şi-a dat cu bine examenele şi va da la termen referatele. Florin Mihăilescu l-a sprijinit, e un domn de mare fineţe. Iar în privința lui BAS să nu mă mir de ricanările lui, au avut lupte grele, în presa literară. 

După ce dau pachetele la chioşc, trec pe la Corint, îi ofer cele trei cărţi lui Daniel Cristea Enache şi reţine doar una, pe alta o are de la autor, iar ATD nu doreşte. Asta poţi păţi după ce o viaţă întreagă te-ai dat de ceasul morţii să te impui, precum ATD, după ce te faci frate cu Nichita, după ce eşti 15 ani redactor la Viaţa Românească, după ce reeditezi cărţi, după ce scoţi anual măcar o carte, dacă nu două trei... Domnii critici nu te vor şi pace! Nu intri în vederile lor. Nu te iau nici pe gratis... Dură lecţie. DC-E nu vrea să mă ducă cu vorba, îmi spune  că nu mă înscriu în profilul editurii lor, care merge pe cartea străină, iar dintre români au publicat în total vreo 5 nume de primă mărime. Asta e.

În metrou, la stația Mihai Bravu, intră în vagon un cerşetor, cade în genunchi, spune textul cunoscut: Oameni buni cu suflet bun şi cu credinţă-n Dumnezeu etc. Apoi se repede să recite o poezie lungă-lungă cu un moş, o babă, un pui de cerb; nu o termină pînă la prima, continuă pe parcursul spre următoarea stație şi la încheiere zice: O poezie de Nicolae Labiş, Cerbul cu o stea în frunte. Începe să cerşească printre oameni, nimeni nu-i dă. Eu îi dau 5 mii. Ajunge la capătul vagonului, apoi se întoarce înjurînd cumplit, blestemînd metroul, oamenii, românii,  debordând numai cuvinte spurcate. Se plasase lîngă mine şi nu se mai oprea, de parcă m-ar fi luat martor al ingratitudinii tuturor.  La coborîre îi spun:  Ei nu-ţi dau bani, iar dumneata înjuri, vorbeşti mizerabil. El: Am recitat, nu mă plătesc, şi iar înjurături. Îi spun: E riscul tău, ţi l-ai asumat: asta e meseria. Poate se gîndea că în străinătate ar fi cîştigat mult, nu ca aici, unde i s-a spus că în metrou merge afacerea, dar nu merge. Şi recita cu o voce dogită, patetic, iar poezia este mult prea lungă şi complicată, ineficientă la public. Probabil se consideră un recitator de talent,de nu cumva se consideră și mare patriot că nu pleacă în străinătate... Un tînăr ca la 18 ani, îmbrăcat modest, cîrlionţat, turbulent, fire de artist.

Am făcut pozele alb-negru după pietrele de la Mare, nu sunt chiar mulţumit, să văd ce pot face şi cum să le folosesc: separat, pe pagini distincte, la urmă, să suprapun textul pe conturul lor? Nu ştiu. Am printat şi textul proiectului Paralela 45 în Europa, poate îl plasez la cele trei ministere din domeniu. Păduri, Mediu şi Integrare.

A trecut peste noi coada uraganului X, cîteva distrugeri, iar în Europa, destule pagube şi nişte morţi. Mai multe ravagii decît toate furtunile de pînă acum. Acum iar e soare şi prea cald, fără precipitaţii. Grav...

Cazul biletului Tăriceanu dă în clocot, se pune problema votului de neîncredere în Băsescu... Doar Cristoiu, de data asta cu bun simţ şi calm, nu vede nici o catastrofă, nu s-a întîmplat practic nimic, de ce alegeri anticipate; în politică trebuie negociat chiar şi în cazuri ce par dramatice, ceea ce nu e cazul aici.

După masă, la emisiunea lui Stelian T. apare unul dintre ziariştii răpiţi, îi demască vehement pe toţi ofiţerii acoperiţi din M. E., un cuib de securişti de pe vremea comunismului; pe Haisam şi Monafu şi pe alţii care au lucrat cu ştiinţa securităţii noastre, ca parte la afacere. Mînjit fiind şi Băsescu.

Azi noapte, multe vise, unul cu Greta care mi se plîngea că i s-au făcut mizerii la examene; altul în care îmi spuneam că după episodul Lili am trăit mult timp cu MP, dar de ce nu-mi amintesc nimic despre părinţii ei? Iar Lidia mă visează cîntîndu-i extraordinar o muzică minunată.

 Va urma

Fotografii din Expoziția C. Popovici, VIII

C. Popovici: Obsesie, III. Omagiu lui Ion Gr. Popovici

C. Popovici: Vis stins

C. Popovici: Arc de triumf

C. Popovici: Epilog