Scriitorul zilei: Pavel Dan și Gellu Naum

 Pavel Dan, n. 3 sept. 1907 - d. 2 aug. 1937

     

       

Fiu de ţărani săraci (Simion şi Maria), s-a născut la Triteni-jud. Cluj, a făcut liceul la Turda, ultima clasă la Tulcea şi bacalaureatul la Ismail, 1927, înscriindu-se la Filologia clujeană, 1927-1931, unde a participat la cenaclul lui Victor Papilian. Un an (1931) a fost bibliotecar şi pedagog la Turda, din 1932 suplinitor de greacă şi latină la Liceul Sf. Vasile din Blaj. În 1934 se căsătoreşte şi va avea un copil, viitorul profesor şi scriitor Sergiu Pavel Dan, editor al operei paterne. În 1935 este operat de cancer la Colţea, va face călătorii în străinătate, la Viena, internat la spitale, apoi la cel din Cluj. În 2 august 1937, cu o lună înainte de a fi împlinit 30 de ani, decedează la Cluj. Primul lui volum de nuvele şi povestiri, Urcan bătrânul, va apărea la Editura Fundaţiei Regale, un an mai târziu, în septembrie 1938.

Debutase în 1930 cu note de lectură la Garabet Ibrăileanu, apoi colaborase la revista Fire de tort, de el fondată, ca licean. Proiectatele romane ale adolescenţei: Mizerie şi Logodnica nu s-au finalizat, cum nici romanul Ospăţul diavolului, aşa cum cu ardoare dorise autorul, hotărât să facă totul pentru a urca pe cele mai înalte culmi ale creaţiei. A dus întru aceasta o frenetică activitate scriitoricească, de nuvelist, completată cu studii critice pe diverse teme literare-culturale.

Scrisă în 1933, cu titlul iniţial Poveste ţărănească, nuvela Urcan bătrânul va face parte dintr-o suită în care neamul Urcanilor este urmărit în diverse ipostaze, inclusiv înmormântarea bătrânului. Unul dintre cei mai puternici prozatori ardeleni, plasat în continuarea lui Ion Slavici, a lui Liviu Rebreanu, din aceeaşi generaţie cu mai norocosul Ion Agârbiceanu (care va rosti necrologul celui prea repede răpit literaturii noastre), Pavel Dan se individualizează printr-o abordare de mare originalitate, în care realitatea este continuată în supranatural; trecerea de la scenele comune de viaţă la vis, la fantastic, la atmosfera de basm-baladă-descântec se face cu ingeniozitate, iar stilul autorului, îmbinare unică a unui limbaj ardelenesc bine marcat, de precizie a detaliului şi de lirism, de amănunt şi invenţie sunt dovada unei înzestrări excepţionale; o foarte puternică promisiune şi un gol nemaiacoperit de urmaşi. Ce-i drept şi de remarcat, toţi exegeţii de anvergură aparţinând Ardealului i-au acordat o atenţie specială, au editat opera, au prefaţat-o, au scris monografii, asigurându-i o pe deplin meritată postumitate. După G. Călinescu, care îi acordă o coloană în Istoria sa, perceput laudativ, Ion Chinezu, îl editează în 1943, în 1944, apoi în 1956 şi 1960; Cornel Regman, în 1965; Sergiu Pavel Dan îi publică Jurnalul  în 1974. Monografii au semnat: Monica Lazăr, Ion Vlad, Constantin Cubleşan; Nicoale Balotă îl vede un rapsod al Câmpiei ardelene dar şi un judecător lucid al acesteia. Istoriile literare dinspre sfârşitul secolului XX îi acordă atenţie specială: Ion Rotaru, Al. Piru, Ion Negoiţescu, în schimb Marian Popa îl citează o singură dată, iar N. Manolescu de două ori,  o dată pentru studiul lui Ion Chineză, a doua oară la "Scriitori de dicţionar"..

A fost tradus în franceză, în 1965, de Gabrielle Catorini şi Eugen Ionescu, care a scris şi prefaţa,  semnalând un "realism... saturat de fantastic". Tradus şi în maghiară, 1959, 1969, 1988, în rusă, 1963, în germană 1963 şi 1973, în engleză, 2002.

În vara lui 1991, când am lucrat în zona confluenţei Târnavelor, în Blaj treceam adesea pe o stradă ce cobora spre Târnava şi la începutul cărei, pe partea stângă se afla o casă simplă, sătească, fără etaj deci, pe al cărei perete dinspre stradă vedeam placa memorială a lui Pavel Dan. O priveam cu jale nevindecată, gândindu-mă la nedreapta secerare a unui destin de posibil mare scriitor. Mă gândeam că nici Rebreanu, cu 20 de ani mai vârstnic, nu dăduse până la vârsta de 30 de ani decât volumul de proze scurte Frământări, iar romanul Ion abia la 35 de ani. Pavel Dan, spre paguba literelor româneşti, a fost scos din joc de mâna maşteră a destinului, înainte să-şi fi scris Opera...

Poezia zilei: Gellu Naum, n 1 august 1915

 

Athanor

(Dintr-un străvechi gest ars
de patru mii de ani)

Foşnet al cenuşii memorie stinsă a focului

peste tatuajele de calcar

cămăşi de apă limpezi între nisipuri

viermi vegetali ocolind pietricelele

vuiet al găleţilor căzute în fântâni

dar toate acestea se petreceau sub o pătlagină

şi într-o bună zi el a ieşit să vadă

deasupra noi şedeam lângă araci

şi cârlionţii ni se întindeau spre ei

groapa de var se cam părăginise

prin ceaţă umblau păsările ameninţătoare ale somnului

noi ne feream pe cât puteam

şi el ne rezemă cu ochii 


O poezie de Gellu Naum, preluată de pe blogul lui DAD: 

Acolo lângă mal

Acolo lângă mal sub mănăstire
o fată îi ardea şuturi unuia cu pălărie gri
eu m-am oprit Habar n-aveam de ce
(poate nefericita mea nevoie de-a reintra în cauzalităţi pierdute)
ea m-a simţit şi s-a întors spre mine Avea o geantă extraordinară
Mă jerpelitule mi-a zis ce te holbezi aşa Nu vezi că facem dragoste

Eu m-am întins pe iarbă Luceam pe dinăuntru
ăla scâncea zicea Te rog goneşte-l

Aş fi putut să le răspund urât sau chiar să le înec motocicleta
pesemne însă că luceam atât de tare
că ochii lor au început să lăcrimeze
şi fata ca un fluture s-a înălţat de la pământ Plutea spre mine
venea ca o mireasă oarbă ca un cireş ceva în genul ăsta

oricum mi-era egal Pluteam şi eu
cerul se ridica din ce în ce mai sus
ăla scâncea zicea Te rog goneşte-l

Alţi scriitori:

Cornel Bozbici, n. 1928

Al. Văduva, n. 1948

Ion Lazu - O pagină de Jurnal, 2006

27 nov. Pe-acasă. Zi ceţoasă, vreme închisă, fără pic de lumină. Viaţă scur(s)tă.

5 dec. Noaptea, vise cu nemiluita, unul cu C. la o întrunire, stînd pe marginea sălii, de vorbă cu o pereche în vîrstă. Discuţia lor se prelungea, programul nu putea să înceapă, eu i-am făcut semn, cei trei s-au potolit, s-au şi despărţit, C. rămas singur, nu mai semăna cu cel ştiut, ci îmbîtrînit, chelit şi cu faţa plină de furuncule.

Dimineaţă, vreme însorită, totuşi plec abia la 13; un schimb de ştafete cu Oana, apoi trec să iau cd-ul de la Bobi, cu fotografiile de la Amurg violet; fac un print după ofertele de editare- reeditare, la chioşc răsfoiesc ultimele numere din cîteva reviste, VR nu a apărut. La Copyro nu mi s-a aprobat bursa... Trec să-mi recuperez Himera de la Corint, nu e acolo Gabriel C. Enache, îi las oferta cu celelalte editări-reeditări şi telefonul ca să mă contacteze. Revin acasă, o găsesc pe basarabeanca Valentina, din cartier, îi adusese Lidiei veşti bune privind posibilitatea unei pensionări înainte de vîrstă. Lidia bucuroasă că va avea şi ea un cîştig cît de mic, o pensioară lunară. Basarabeanca cea inimoasă ne spune diverse întîmplări paranormale din viaţa ei şi a familiei, dar şi din a altor basarabence. Fiul a tras-o în România, acolo avea o poziţie foarte bună, acum vrea să plece în Hawaii. Soţul a rămas acolo. Nu-şi pot vinde casa şi să cumpere aici, deşi are toate actele în regulă. S-ar părea că tot ce face ea este predestinat. Acum fiul ei şi-a găsit prin concurs un loc de muncă în Hawaii.

Vedem pozele de la Tinerimea română, cînd vine Andrei o să trimitem una pentru biblioteca Argeş. Vulturescu se arată încîntat de un recital Bacovia în aprilie, după Paşti; Gârbea nu-mi răspunde nimic concret. Mîine ar fi să merg la lansarea Jurnalului lui G. Macovescu 1952-1980.

Ieri am expediat în Toscana Veneticii pentru Georgeta şi DVD-ul Bacovia pentru Ileana Costea. Din păcate, abia spre seară am găsit înregistrarea de la Blaj, ar fi fost bine să i-o trimit şi pe aceea, căci e de cea mai bună calitate.

La culcare, citim din Viaţa lui Blaga, de Ion Bălu, foarte documentată. Blaga, un mare domn, totdeauna. Cornelia i s-a devotat, l-a scutit de orice servitute, numai să-şi edifice opera. Inclusiv a închis ochii la flirturile poetului. Zicea: Creaţia primează în faţa moralei. Însă a fost rezervată, nu ieşea în societate ca să nu întîmpine priviri ironice. Îi sorta materialele, le data, le punea în plicuri; bătea cu mare grijă la maşină tot ce redacta Poetul. Ataşat cultural şi ambasador, trăiau tare modest, ca să-i facă zestre fetei, o casă cu 22 camere la Vatra Dornei, din care să scoată chirii. A venit războiul, clădirea a fost bombardată. O investiţie rea, din cauza războiului. Cu reforma învăţămîntului din primăvara ’48 i s-a desfiinţat catedra, a trecut la Institutul de filosofie, acolo după numai trei luni... iar Zaharia Stancu, chestionat ca Director al T. Naţional, răspunde la cele trei întrebări şi adaugă: Cred că nici poeziile nici opera filosofică sau dramatică nu pot fi republicate.

Ieri Gh. Istrate la telefon îmi spune că nu putem ieşi la o lectură publică cu Sonetele, ele sunt valabile doar între noi... Nemulţumit de propria-i prestaţie, sau de întreaga lucrare? Sau probabil se gîndeşte ca la anul să organizeze singur o lectură la Buzău şi să nu împartă banii cu mine şi Murgeanu.

 Va urma

Fotografii: Chipuri împietrite la malul Mării, IV