Scriitorul zilei: George Mărgărit; Dumitru Augustin Doman

29 august: George Mărgărit, n. 27 ian. 1923 - d. 29 aug. 1961

Fiu al unui învăţător din comuna Tomeşti, jud. Iaşi, face Liceul Internat ieşean, apoi Literele, cu licenţa în 1945, după care, pentru scurt timp este asistentul lui G. Călinescu şi colaboratorul său la Jurnalul literar, divinul critic apreciindu-i producţia lirică şi în textele critice "intuiţia fantastică şi expresia amănunţit plastică". A devenit profesor la Liceul Naţional din Iaşi, s-a strămutat la liceul din Botoşani, până în 1950. Din 1953 este redactor şef-adjunct la Iaşul literar şi profesor la Cornul Caprei. A practicat o intensă publicistică, la mai toate revistele literare moldoveneşti ale vremii, dar şi la cele din capitală. Minat de alcoolism, de tare psihiatrice, de TBC, a sfârşit prin a avea cancer la limbă.

La un moment dat a descins în capitală şi s-a amestecat în boema acelor vremi, împreună cu Pâcă, Ahoe, alţi marginalizaţi ai epocii.

O lirică învălmăşită, fantasmatică, mâloasă-neguroasă, atestând o neagră stare spirituală.  Destin zdrobit de firea nestăpânită, stihinică, reuşitele sale lirice s-au redus drastic prin încercarea de a împrumuta din tonul festivist al realismului socialist al anilor 50.

Opera literară. Vulturii amiezii, poeme, 1971

Citeşte mai mult: http://www.crispedia.ro/George_Margarit

Poezia zilei, George Mărgărit: 

Crepuscul

Pescari de larg cu bărci smolite şi sitelci

Se rânduiesc arar şi greu la vâslă,

Aduc nisetri graşi în suc de melci,

În seara asta cu tăceri de pâslă.

Le suflă briza bărbile de-aramă,

Pescarii-s osteniţi şi trag tabac,

Iar valurile blânde clipocesc sub ramă

Şi marea toată-i poartă în hamac…

Ca să vestească ţărmului ale sale comori,

Comori cu purpură de raci, cu peşte străveziu

Peste bulboane ei au fost păstori

Cu ochiul adumbrit şi ager şi târziu.

         

Natura

Natura e-un perete de sticlă şi cristaluri

Şi cupe cu polen îi sunt coroane şi portaluri,

Cimitir sub oglinzi de unde crinii ies din sere

Roduri ale pământului, mărgele şi coliere.

Oceanele clistire ce fierb esenţe şi fiinţe moarte,

Iarbă verde, bumbac presat-n file de carte,

Pădurea templu cu pilaştri şi boltă cerească

Licuricii candelabre aprinse de răşini şi iască.

Azur ca mantii-albastre cu bumbii de metal

Deşertul scoicii japoneze, a smalţului astral,

Sufletul zboară prin florile de gheaţă

Ehee! Ehee! Azur sidefat de corali şi ceaţă.

         

Rugăciune

Părinte, sunt marele fiu rătăcit

Care venind la tine boema nu şi-a pocăit,

Părinte, sunt fiul beat de infinit!

Nu mă-ntorc, pasul meu nu calcă drum

Ci scârţâie prin paradisul lui de fum,

Părinte, am o naştere, sunt eu

Rătăcitul, dementul ateu

Ce ia cărbune să se-ncălzească de foc

Eu, tată, am seva măduvii de soc.

Trăiesc apă mută ce nu curge

Din ea nimic nu se scurge;

În urmă păşeşte groaznicul afet:

Se stinse lunatecul poet.

         

Mister

Lângă tine fecioară lume de ceară,

Tăcerea ochi de căprioară

Clipeşte lumină rară 

De brăţară -

Pe fildeşul mâinii de cridă

Ca diamant-n umbre de firidă

Uitat cu scoici japoneze

Şi grăuntele de faleze,

Părul în vânt

N-a sărutat pământ.

Vine amurg pătat de buze

Şi contempli meduze

Cu suavitate de pisică,

Pe sân mugure: mărgică

Se topeşte ciubuc de gheaţă

În primăvară şi dimineaţă.

Nu sunt agavă ori coloare

Să-ţi mângâie fruntea boare

Ireală. Am picioare.

M-am atins de genele de-ametist

Fecioară şi Crist.

         

Dumitru Augustin Doman, n. 29 august 1953

Fotografie de Ion Lazu

sâmbătă, 30 august 2014:  Vineri, o zi... (filă de jurnal)

Răcoarea zorilor şi iarba înrourată care plăcut mă înviorează. * Ştiind ea că sunt matinal, mama mă firitiseşte înainte de 7,00. Îmi aminteşte că m-a născut vinerea, ca acum. Se pregătea să plece la nedeie la Izvorul Bârzii, fiind hramul Mănăstirii Topolniţa. * Scriu o cronică despre romanul Damele din pălărie de InimăRea. * Ion Lazu îmi pune poza de om deştept pe blogul său, la născuţii scriitori ai zilei. E un domn. * Mesaje de mulţi ani pe mail de la Fleure de Marroniere, Ioan Viştea, Vasile Spiridon, Lucia Negoiţă şi SMS de la poetul Dan Rotaru şi...ORANGE, care-mi oferă 10 minute de ziua mea. Să fie primite! * Cu Va şi Vi la Călimăneşti, la fosta vilă a USR, acum pensiune a nu ştiu cui. Baie în bazinul de apă cu clor, sulf, iod, magneziu şi alte elemente din Tabelul lui Mendeleev, apă la 39 de grade Celsius. Pe terasa vilei mâncăm mititei eu, sandviş de acasă Va şi cartofi prăjiţi vegetarianul Vi. Şi bem bere. * Poem cam nefiresc pentru Nichita Danilov cel neoexpresionist, cel neoromantic târziu, "crud" adesea, de data asta găsesc în volumul lui pe care-l citesc pe şezlong un poem luminos, Lumină de primăvară: "Frumoasa doamnă educatoare/duce la plimbare/ţinând de mână/o întreagă ceată de copii/ca şi cum ar duce/ţinând de aripi/un întreg stup de albine.//Şi pretutindeni e pace/şi pretutindeni e/o dulce lumină de primăvară". * Mai de dimineaţă, când ieşi din bazinul cu apă la 39 de grade Celsius, cerul este senin-senin între cei doi versanţi de pe Valea Oltului. Apoi, apar pe cer nişte nori alburii, unul mai mare chiar deasupra noastră. Îl provoc pe Vi la un joc gen Hamlet-Polonius: "Uite norul ăsta, e ca o cămilă!" "Hm!" mârîie Vi. Parcă ar fi totuşi o nevăstuică!" "Ce nevăstuică, domnule?!" "Sau pare o balenă" "Fugi de-aci!". Nu-mi merge... * Ne oprim la Mînăstirea Cozia. Lume multă. Ne închinăm, punem lumânări, la morţi, la vii... Mircea cel Bătrân e în mormânt cuminte. "Tu eşti Mircea?" întreb în şoaptă. "Care Mircea? vine un vag răspuns. Eu sunt Umbra lui Mircea. De la Cozia". Ieşim pe malul Oltului murdar, dar liniştit, liştinit...La ieşire, pe o bancă doi ierarhi, unul bătrân cu o barbă albă, ca a lui Dumnezeu, altul tânăr şi fălos, cred că e noul arhiepiscop al Vâlcii.* Reprize de somn de după-amiază cu telefoane de firitisire: Tavi Doclin, Vasile Mandric, Viorel Teodorescu, Elvira St., Marian Popescu, Radu Cange, Gică Petricu, Radu Gârjoabă...* Seara, cu paharul de vin în mână, mereu plin, dar şi mereu gol (au!), văd înfrângerea Simonei Halep la US Open: 6-7, 2-6 la nr. 121 mondial Mirjana Lucic. Mai beau un pahar de vin şi mi se pare că nu e o tragedie. E nevoie din când în când de revenirea cu picioarele pe pământ! meditez eu ca un înţelept. E bine să mă gândesc la asta în timp ce plutesc spre patul conjugal... Nu înainte de a-mi recita acest Autoportret încrustat pe o lacrimă al lui Nichita Danilov: "Orice/lacrimă/e un mormânt/în care zac/Eu/mortul!"

(preluare de pe blogul scriitorului Dumitru Augustin Domaan)

Alţi scriitori:

N. Dunăreanu, n. 1881

Th. Constant, m. 1975

Ion Lazu - O pagină de Jurnal, 2007

29 mai 07, marţi. Dimineaţă lucrez acasă, plec abia spre ora 17 când la Biblioteca Sadoveanu se prezintă Neli Oprea cu invitaţii ei: Floarea Ţuţuianu, Florica Mandrich Marin din Berlin, George Mihalache, Dan Stanca, Rodian Drăgoi şi Mariana Ionescu, iar la prezidiu Radu Voinescu. După spiciul lui RV, Neli citeşte 4-6 poezii bune, poeta din Germania 3 poezii, FŢ un lung discurs despre optzecişti, nouăzecişti, douămiişti, George M. trei poeme lungi, discursive, Rodian trei poezii căci nu-i apăruse cartea la MLR, iar eu spun câteva fraze. Mîine o altă zi grea, căci văd placa memorială de probă, la ora 11, apoi la Uniune, la Romsilva etc.

La Jurnalul american de făcut un final simplu şi semnificativ.

Vorbă de duh: Dan Iordăchescu: inima mea e ca la 27 de ani, mintea ca la 23 de ani şi în final mai am 23 de ani până la 100!

Merg pe bdul Aviatorilor, pentru G. Ivaşcu, pe partea dreaptă, înainte de Pţa De Gaule, o vilă pe sprânceană, nu mi se răspunde la parter, urc la etaj, pe o scară foarte lungă, etajele fiind înalte, deh!, vorbesc cu o dnă Zamfir, care l-a avut ca profesor pe GI, un domn simpatic, o discuţie care merge la obiect, da, ei sunt de acord, însă decisivă este opţiunea senatorului Triţă Făniţă, proprietarul de la parter, ap. 1. Îi las adresa Uniunii, îmi dă telefonul, să vorbim.

Revin pe Emanoil Porumbaru, vis-a-vis de imobilul unde am locuit, la subsol timp de 4 ani, conversez pe trotuar, pe vreme de primăvară, cu o dnă Zaverdeanu, spre 55 de ani, dintr-o familie cu ascendente fanariote-greceşti şi descendenţe în Canada, cum se mai întâmplă; mă conving o dată în plus că nu există nicio legătură între cumsecădenia cuiva, consumatoare de timp şi eficienţa discuţiei cu respectiva persoană. Da, casa lui Gopo a fost adjudecată de Fane Spoitoru, a renovat-o din temelii, așa că a dat jos placa memorială. Soţia lui IPGopo n-a rezistat aici, a vândut, a plecat. Da, zic, în blocul meu, cu fam. de filologi Sădeanu, dna Floranţa fiind fiica dnei Maria Giuglea, fostă directoare de liceu de fete, traducătoarea primei versiuni din Singur pe lume de Hector Malot, şi a prof. univ de la Cluj filologul romanist Grigore Giuglea, a locuit câtăva vreme şi Constantin Noica. Sădenii sunt tot plecaţi prin străinătăţuri, revin 2-3 luni pe an. Da, la nr. 3A a locuit Mihail Drumeş.

Merg în imobilul unde am locuit, cu sentimente împărţite, nostalgie şi consternare, sun de jos în sus la toate soneriile, unele de firme, altele de locatari, nu răspunde nimeni. Doar la ultimul etaj, cineva din spatele uşii, ale uşilor, vorbind ca din peşteră, mă pune pe fugă: Nu a locuit niciun Noica aici, în veci. Sunt chiar foştii mei duşmani, alde Neagu, teroriştii cu butoaiele de varză de la subsolul unde locuiam, pritocite o iarnă întreagă, spre disperarea noastră. După ce revin în stradă şi caut să mă dumiresc în legătură cu Drumeş, îi văd mişcându-se pe la ferestre şi în balcon, precum şobolanii. Nu le vine să creadă că sunt tot eu, prăpăditul de geolog de la subsol, în timp ce el, cadristul, se lăfăia pe un palier întreg, la etaj. Şi cum adică să mă prezint din partea Uniunii scriitorilor?!

 Va urma

Fotografii estivale...