luni, 29 iunie 2015

Scriitorul zilei: Nicolae Bălcescu, n. 29 iunie 1819 - d. 29 nov. 1852

       

Dintr-o familie de mici boieri din zona vîlceană Topolog, având 2 fraţi şi 2 surori, a adoptat numele mamei Zinca Bălcescu, deoarece tatăl a murit pretimpuriu; a făcut şcoala primară în particular, desigur cu dascăl grec, apoi Liceul Sf. Sava din Bucureşti, unde îi are ca profesori pe Ion Heliade Rădulescu şi pe Aaron Florian; coleg de clasă cu Ion Ghica, de care îl va lega o mare prietenie. Începe o carieră militară, dar fiind implicat în complotul din 1840 al lui D. Filipescu, face doi ani de detanţie la mânăstirea Mărgineni, pînă în 1843,  şubrezindu-şi iremediabil sănătatea. Este, împreună cu Cristian Tell şi Ion Ghica, unul dintre iniţiatorii asociaţiei secrete şi elitiste Frăţia, după model carvonar. În 1844 publică în revista Propăşirea de la Iaşi a lui M. Kogălniceanu şi V. Alecsandri, studiul istoric Puterea armată şi arta militară la români. Călătorii de studii în absolut toate provinciile româneşti, dar şi în Franţa şi Italia. Înfiinţează împreună cu August Treboniu Laurian revista Magazin istoric pentru Dacia, 1845-1848, unde publică Despre starea socială a muncitorului plugar din Principatele române şi un prim volum din cronicari.
Între 1846 şi 1848 se află la Paris, audiind cursurile lui J. Michelet, studiind în biblioteci şi arhive, participând activ la Societatea studenţilor români. Ia parte, în februarie 1848 la Revoluţia din Paris. La întoarcerea în ţară contribuie la redactarea textului Proclamaţiei de la Izlaz. În Guvernul Provizoriu va fi mai întâi ministru de externe, apoi secretar al Guvernului. La căderea revoluţiei, după doar 2-3 zile, este arestat de autorităţie otomane, dar evadează; trece în Transilvania şi încearcă o conciliere cu revoluţionarii maghiari, ajungând la o înţelegere cu Koshutt, care însă a fost încălcată de revoluţionarii maghiari. Sunt abia acum cunoscute dezastrele pe care aceştia le-au provocat în regiune bombardarea cu tunurile a sute de biserici ortodoxe etc). Extrădat de austrieci, exilat la Paris, se dedică cercetărilor istorice şi redactării capodoperei sale: Românii subt Mihai Voievod Viteazul, începută încă în 1846 - oarecum în tandem cu studiile celuilalt mare istoric al vremii, Mihail Kogălniceanu - text rămas nedefinitivat, publicat între 1861-1863 în Revista română, de Al. Odobescu, iar în volum, de acelaşi, în 1877.  La Paris publică studiul Despre împroprietărirea ţăranilor; colaborează la revista lui Adam Mickiewicz, la revista Poporul suveran a lui Dimitrie Bolintineanu, dar şi studiul Mersul revoluţiei în istoria românilor.
Nicolae Bălcescu, personalitate eclatantă, patriot ardent, atras de ideea unităţii naţionale (fapt care l-a îndreptat spre personalitatea lui Mihai Viteazul), cercetător fără egal în epocă, a deschis istoriografiei româneşti căi noi de abordare. Influenţat de metodologia lui J. Michelet şi a italienilir, este un reformator al istoriografiei noastre, mutând definitiv accentul de pe abordarea cronicărească, ce avea atenţia concentrată pe succesiunea domitorilor, către ansamblul fenomenelor istorice, pe cercetarea evoliţiei instituţiilor statale - armata, administraţia etc, pe descrierea stării sociale, de exemplu starea ţăranului român sub Mihai Viteazul, legarea lui de moşie, ceea ce a frânat dezvoltarea istorică. Din prezentarea faptelor trecutului, din examenul critic al stărilor sociale, Bălcescu căuta să deducă ideile ce mişcă istoria, legităţile, deci o abordare la nivel ştiinţific dar şi filosofic.
Bolnav de plămâni, se strămută în zona mediteraneană, la Neapole, apoi în Sicilia, la Palermo, unde va deceda la numai 33 de ani, sărac, înmormântat într-o groapă comună, deci imposibil de identificat - neajutat de nimeni, ţinut până în ultima clipă la distanţă de noul domnitor. În altă variantă, cadavrul a fost preluat de călugării capucini, specialişti în mumificări, şi ar fi de văzut într-o mânăstire de-a lor
Posteritatea lui Nicolae Bălcescu este neegalată în istoria noastră. Numai cea a lui Mihai Eminescu o poate întrece. Formele concrete ale acetei glorii postume sunt la limita cu inimaginabilul: statui, nume de străzi, pieţe, cartiere, stadioane, aeroporturi, centre internaţionale, licee, şcoli, săli de conferinţe, tablouri, stampe, efigii, bancnote, timbre, monede, efigii, premii, filme; însă: mai puţine monografii, câteva reeditări şi mi-e greu să spun dacă se mai află în manuale sau a fost considerat "expirat"... Pe vremuri, nu neapărat atenţi la subtilităţile ştiinţei istorice, ne era lesne să învăţăm pe dinafară: "dincolo de culmea cea mai înaltă a Munţilor carpaţi se întinde mândra şi binecuvântata transilvanie..."
Un nume glorios. Inevitabil, să sperăm, în următorul mileniu.



Poezia zilei, Vasile Alecsandri

Bălcescu Murind


De pe plaiu-nstrăinării, 
Unde zac si simt ăa mor
De amarul disperărei
Si de-al ţării mele dor, 
Văd o pasare voioasă
Apucând spre răsărit
Si o raăa luminoasă, 
Si un nour aurit.

“Pasarică zburătoare
Unde mergi cu dorul meu?”
“Am solie-ncântătoare
De la sfântul Dumnezeu
Să duc glas de armonie
Ţărmurilor românesti
Si să scald în veselie
Inimile ce jălşsti !”

“Raza vie, călătoare, 
Unde mergi cu dorul meu?”
“Am solie-nvietoare
De la sfântul Dumnezeu
Să depun o sărutare
Pe al ţării tale sân
Si să duc o alinare
Jalnicului tău suspin.”

“Nouraş pătruns de soare, 
Unde mergi cu dorul meu?”
“Am solie roditoare
De la sfântul Dumnezeu
Să mă las în Românie, 
Ca să crească mii de flori
Pe frumoasa ei câmpie
Ce o plângi adeseori !”

“Du-te rază stralucită, 
Du-te mică păsărea, 
Si pe ţara mea iubită
Mângaiaţi-o-n lipsa mea !
Iar tu, nour de rodire, 
Fă să crească-n sânul său, 
Cu verzi lauri de mărire.
Floarea sufletului meu !”



Poezia zilei, Aurelian Bentoiu: 
Curcubeul

Când am văzut cum mână norii vântul,
Mi-am zis: Va fi o zi întunecată!
Şi bolta fu de fulgere brăzdată
Şi-a curs potop cumplit - ferească sfântul!

Dar ploaia şi-a spus repede cuvîntul.
Cupolă de cristal e bolta toată.
Iar curcubeul toartă-n cer lucrată
Să ţină Dumnezeu de ea Pământul.

Când norii soartei fac perdea pe zare,
Restriştea înecând-o-n nepăsare,
S-alungi din suflet umbrele tristeţii.

Căci soarta cu capricii de femeie
Aduce rând pe rând pe cerul vieţii
Senin şi nori, furtuni şi curcubeie.
1955
(Din volumul Zări şi Zodii. Poezii din închisoare, 2001)

Alţi scriitori:
P. P. Carp, n. 1837
Aurelian Bentoiu, n. 29 iunie 1892 - d. 27 iunie 1962





                                 Ion Lazu * Tudor Cicu *
                           Nicolae Ciobanu-Roman


                                    Prieteni prin cărţi        
                                            (Neuitatul an 2012)
                                           


                                            Editura TipoMoldova




       În loc de prefață.

        După ce vreme de câteva luni bune am buchisit la aceste sute și poate mii de textulețe, adunate din zeci de locuri, am găsit un titlu viitoarei cărți și, ca să mi se pară că am dus lucrurile la capăt, mi-am pus pe copertă numele, oarecum în virtutea inerției. Dar iute mi-am luat seama, zicându-mi: de fapt sunt trei autori: Ion Lazu, Tudor Cicu și Nicolae Ciobanu-Roman, egal îndrepățiți să iasă la rampă, etalați în această ordine sau în oricare altă combinație. Pentru că la scrierea copacului-text, cu nenumăratele-i ramuri și rămurele, cei trei au trudit cot la cot, neprecupețind timp și energie și...
Este până una alta o carte insolită, iubite Cetitoriule, rezultată din punerea cap la cap a comentariilor de pe blogul meu dar și de pe ale celorlalți doi scriitori, pricinuite în primul rând de rubrica mea nou instituită: Scriitorul zilei. Or, fiind vorba, pe parcursul întregului an 2012 de 365 scriitori, dar în fapt de mult mai mulți, căci s-a avut în vedere și rubrica Poezia zilei, adăugată între timp, este de înțeles abundența postărilor, mai ales într-o discuție dezinhibată, unde fiecare actant caută să spună în deplină sinceritate ce crede el despre un clasic, despre un modern ori chiar un scriitor contemporan nouă. (Nota bene: Între timp, fișele propriu-zise ale scriitorilor și ale poezilor despre care am referit, au apărut sub forma unei cărți în 3 volume, format mare - academic, însumând cca 1900 pagini: Calendarul scriitorilor români, ed. TipoMoldova, 2014).
      Când mă refer la comentariile privind cele două rubrici zilnice de pe-al meu blog, desigur simplific la maxim lucrurile, ca să mă fac mai lesne înțeles; căci tot acolo am consemnat participarea mea la multe evenimente literare-culturale din anul 2012, la târguri, lansări de carte, expoziții, conferințe, cluburi de lectură, muzee, sesiuni academice, recitaluri, teatre, cinematografe, săli de concert etc., etc. Apoi, am postat comentariile mele la cărțile citite în acest răstimp, fie că le-am trimis mai înainte către reviste, fie că de cele mai multe ori m-am mulțumit cu cititorii mei de pe blog. Care blog, astfel deschis către felurite subiecte culturale, a stârnit un neașteptat/flatant interes, ajungând repede la 200 de vizitatori pe zi și peste această cifră, ceea ce nu-i de colea. (Mă amuză teribil să văd cum diverși scriitori bloggeri se autopremiază, își dau singuri coronițe pentru ”cel mai bun blog de blog” – o exprimare oribilă, nu-i așa? -  fără să clipească, în orice caz făcându-se a nu fi observant că, de pildă subsemnatul, deschizând acest blog pe 23 iulie 2011, nu am lăsat nici o singură zi fără postarea de rigoare, și nu oricum, ci ”bifând” cel puțin patru rubrici permanente: Scriitorul zilei, Poezia zilei, O pagină de jurnal, Fotografii de autor.  Și e vorba de 4-5 fotografii în fiecare zi, dacă nu de 8-10…. Numărul de postări pe blogul meu? 1356 și un total de 214.343 accesări de pagină, la data de 4 aprilie 2015, când scriu aceste cuvinte lămuritoare. Despre numărul de comentarii nu mai spun nimic. Așa se scrie istoria vajnicilor nostri scriitori-bloggeri.)
      Am postat și comentariile/cronicile literare la cărți de-ale mele, mai noi sau mai vechi, cum se întâmplă, cu menționarea faptului că în 2012 mi-a apărut Odiseea plăcilor memoriale, cu lansare la Tîrgul Gaudeamus și apoi la câteva posturi de televiziune, deci un volum ce a stârnit vii reacții din partea confraților de condei (sub semnătură), dar și… anonimi.
          Așa încât volumul de față, care pe bună dreptate trebuie să poarte trei semnături, este în fapt scris în devălmășie de un număr impresionant de alți actanți ai vieții literare-culturale; ar fi fastidios să produc o listă completă, aici voi menționa doar câteva nume de primă importanță. Mai întâi doamnele, desigur: Magda Ursache, Elisabeta Isanos, Maria Urbanovici, Sânziana Batiște, Lucia Negoiță, Victoria Milescu, Eugenia Țarălungă, Lidia Lazu, Aura Christi, Hanna Bota, Valentina Bărbieru, Andana Călinescu, iar dintre scriitori: Petru Ursache, Ion Murgeanu, Liviu Ion Stoiciu, Florin Costinescu, Mihai Cantuniari, Radu Voinescu, Ștefan Ion Ghilimescu, Lucian Vasiliu, Gh. Glodeanu, Bujor Voinea, Nicolae Grigore Mărășanu, Lucian Gruia, Emil Lungeanu, Petru Solonaru, Felix Sima, Ioan Barbu, Remus Valeriu Giorgioni, Daniel Dragomirescu, Yigru Zeltil. Dar până la urmă şi Ana Blandiana, și Alex. Ștefănescu, impresionați de prezentările ce le-am consacrat la rubrica ”Scriitorul zilei”. Din străinătate au punctat: Ileana Costea, Bujor Nedelcovici, Dan Culcer, Dorin Tudoran, Leo Butnaru, Igor Mocanu, Iulian Ciocan. Şi nu trebuie uitat domnul Anonim, cel omniprezent şi de venin vărsătoriu. Sunt de amintit apoi interviurile ce mi-au fost luate în răstimpul anului 2012: de Marian Drăghici, George Motroc, Valeria Manta Tăicuțu, Victoria Milescu, Mioara Bahna.
           Poate părea greu de imaginat că, prins până peste cap cu bloguirile acestea ultra-cronofage, am mai avut timp pentru notații de jurnal, ca atare. Totuși însemnările jurnaliere din anul în chestiune sunt destule - și le-am inclus aici. Căci de notațiile diaristice, care urmează un tipic gustat încă de antici, n-aș vrea să mă dezbar, pentru tot aurul din lume!
          O foaie de temperatură a anului literar-cultural 2012 -, asta nădăjduim să fie Cartea împrietenirii prin cărți. Susținută de subsemnatul, cu sprijin de nădejde din partea celor mai sus menționați ortaci întru canon scriptural. Și a altora ce sunt de regăsit în textul ce se deschide privirilor Dumneavoastră. În încheiere nu pot să spun decât că pentru mine punerea în ordine cronologică a acestor texte a fost incitantă și în multe locuri surprinzătoare. Ceea ce sper să se întâmple și în cazul celor care vor parcurge cartea de față. N-ar fi puțin lucru, într-o vreme a dezamăgirilor nemaisfârșite, din zori și până în crucea nopții…


             4 aprilie 2015                     I.L.





Ion Lazu - O pagină de Jurnal, 2006

11 octombrie, după masă. De dimineaţă îmi sună Gh.I., la uşă, precum că azi-noapte a stat mai tîrziu şi nu coboară la masă. Să nu-l așteptăm. Asta o fi?
IM merge cu mine spre cazemată, dar nu şi-a luat o jachetă adecvată, bate vîntul şi sunt nevoit să abordez drumul din pădure. Întîlnim cu căţel costeliv, singuratic, căruia îi dă un sandvici, culegem păducel şi măceşe din mai multe locuri, gustăm pere pădureţe. Ajungem la Cherhana, dar deja IM nu mai are tragere de inimă, cu greu reuşesc să-l trec linia ferată pînă la primul lac cu multe lebede albe, raţe şi lişiţe, dar nu mergem măcar pînă la malul apei. Zice că nu e genul care să cultive exclamaţiile în faţa peisajului, e din specia celor care, precum Sadoveanu, juca şah pe Bistriţa, iar după aceea a dat cea mai splendidă descriere a excursiei. Nu-i place să se lase contemplării, comentariilor. O inadecvare la lume, așa cum e ea. Ce-ar fi făcut, ca geolog, 40 de ani, singur pe dealuri?
La întoarcere ne abatem pe la cazemată, dar nici aici nu stăm, deja i se părea că ne-am depărtat prea mult de vilă, că nu o să revenim la timp pentru masa de prînz... pornim îndată pe malul Mării, e soare, însă vîntul bate insistent, se văd herghelii de coame înspumate venind cu elan reînnoit spre cazemată. Acest vînt care nu s-a ostoit de trei zile. Ca să-l menajez pe ortac, ne îndepărtăm de ţărm, urcăm pe vîrful falezei, el cu dificultăţi, căci e în pantofi de vară, îi intră nisip în încălţări. Mai culegem păducel şi măceşe, vorbim cîte toate, dar dăm de belea cînd o luăm pe poteca sălbatică dintre tufe, chiar pe buza rîpei. Rămîne în urmă, protestează, vrea să se întoarcă, el nu mai poate, are ameţeli; momente mai grele, totuşi ajungem la punctul de coborîre, însă acolo văd că nu face faţă, îi spun să renunţăm, şi să ne întoarcem tot pe drumeagul ocolitor din pădure. Revedem căţelul cel costeliv, care poate aştepta întoarcerea noastră, ajungem la blocurile de 10 etaje: Oltenia, Muntenia, Maramureş etc şi prin faţa Panoramicului, revenim la vila scriitorilor, unde Gh.I. ne întîmpină cu „colanul Litoralului”, o piatră lustruită, găurită, prinsă cu o sfoară – toate adunate de pe plajă, plus peana de scris bine ascuţită, cu alte cîteva pene de rezervă.  Semn de delicatețe din partrea poetului buzoian.
Un pic de coniac Triumf şi jos la masa de prînz, copioasă. Revenit în garsonieră, dau drumul TV şi-l văd pe Celibidache dirijînd. Spectacol sublim! Ascult vreo oră, cînd mai şi picotesc un pic.
Acum e trecut de 16 şi vreau să mă mişc puţin pe faleză. Soare, vînt. Şi încă sînt!
Gh.I. ne-a arătat autograful de la Tudor Arghezi, probabil incitat de partitura lui IM. Care şi el are un astfel de autograf. În fapt, Istrate are un număr f. mare de autografe de la mari personalităţi, plus manuscrise, vrafuri de corespondenţă cu ilustre nume. A donat Bibliotecii din Buzău circa 1000 volume, multe cu autografe, o donaţie ce-i poartă numele; printre altele, deţine manuscrisul Roua plural al Cţei Buzea.
Tipicar cum sunt, mi-am adus tot ce-mi trebuie pentru scris, de data asta chiar m-am întrecut pe mine, n-am uitat nimic. Doar inspiraţia... IM a obţinut apartamentul actual direct de la Elena Ceauşescu: a făcut o cerere, la îndemnul unui vechi activist, care se cunoştea cu ea din ilegalitate. (În paranteză fie spus, consider o inabilitate a partidelor istorice din Interbelic faptul că au băgat PCR în ilegalitate.  Poate că a avut importanță și teama față de revoluția bolșevică din vecinătate…) El locuia într-o mansardă de lîngă atelierul pictorului Paul Miracovici. Zice IM: Nu i-am cerut ei nimic în mod special, am cerut ţării să mi se dea ce mi se cuvenea – o locuinţă. Nu-i este nici acum jenă cu acel text.
Gh.I. se declară şocat de pierderea locuinţei. I-a cerut apartament lui Dinescu, imediat după decembrie şi acela i-a spus: Ceri tu, care locuieşti în ditamai vila? Tot el spune că se chinuia cu lemnele, cu cărbunii, era o adevărată teroare să procure combustibilul. Uneori avea inundaţii în pivniţă, pluteau lemnele, butoaiele, într-o astfel de ocazie a scos sute de căldări cu apă îngheţată, iarna. Etc.


Va urma  




Ion Lazu: Fotografii de vacanță - Tușnad Băi, iunie 2015
(O după-amiază la Piatra Șoimului)















Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu