Scriitorul zilei: Al. Philippide

ilazu.blogspot.com/2012/02/scriitorul-zilei-al-al-philippide.html

Poezia zilei,  Al. Philippide
Vis și căutare

- Nu eşti sătul de colindat prin stele,
Prin miliardele de ani-lumină
Cât zice-se că-i drumul pân’la ele,
Chiar cu închipuirea cea mai plină
De cosmos şi de cosmo-fantezii?
- Acolo-i ţelul marii poezii.
- Ce-i marea poezie? Vorbă-n vânt
Cu care ne-amăgim; comod cuvânt
Cu care lesne-acoperi ce nu ştii.
Mai bine să ne-ntoarcem pe pământ
Şi părăsind călătoria-n vid,
Să cultivăm grădina lui Candid,
Lăsând închipuirea să măsoare
Iluzia-n continuă mişcare
A ţelurilor drumurilor lungi,
La care să visezi, să nu ajungi…
Şi poate-aici s-ar întâmpla să fie
Şi mult râvnita mare poezie
Ispititoare –
Căci totul este vis şi căutare. 



Ion Lazu - O pagină de jurnal, 2006

28 ianuarie. După ce deschid o carte la întîmplare şi citesc două trei pagini, brusc dau de o idee, de un fapt, de o scenă care îmi luminează cugetul – de parcă printre hăţişurile unei păduri întunecoase mi se deschide o cărare, un luminiş…

Astă seară, după prea lunga și obositoarea piesă-eseu-pamflet-monolog Patimile lui Tommaso d’Aquino, pusă în scenă la Național după romanul lui Alex. Virgil Stoenescu, premiat şi de Academie, dacă nu mă-nşel, deschid Rebreanu, Jurnal I şi dau de scena lucrului la Pădurea spînzuraţilor. L.R. văzuse la un ofiţer ce pleca la Paris pentru Tratatul de pace o fotografie cu spînzuraţi cehi la graniţa cu Italia; impresionat şi de veşti similare despre militari spînzuraţi în zona Carpaţilor, se apucă de planul cărţii,  în care ar fi fost să se refere la fratele lui de pe front - dar lucrul nu demarează. Stătea noaptea la masă, nu scria nimic, dar uneori auzea bătăi foarte discrete în geam, fără motiv, fără sursă: deschidea fereastra, privea în întunericul nopţii. A înţeles că trebuie să lămurească problema fratelui său Emil, despre care se crezuse că e prizonier la ruşi, dar apoi se aflase că a fost spînzurat. Cu peripeţii şi insistenţe, reuşeşte să afle unde s-a întîmplat nenorocirea, merge la Ghimeş, discută cu preotul care nu a fost lăsat să-l însoţească la groapă, cu gazdele fratelui, cu fata frumoasă din satul vecin, de la care recuperează cîteva răvaşe; îl strămută pe mort dincolo de vale şi de graniţă, pe teritoriul românesc, revine la Bucureşti şi de-aci înainte lucrul la roman merge strună. Poate una dintre paginile cele mai emoționante din întreaga literatură română este de găsit în acest jurnal al lui Rebreanu, text considerat de toată lumea ca foarte anost, plin de date, cifre, note gospodărești. Iată surpriza!

Tot aşa se pare că s-a apucat şi Murgeanu de scris Iisus, după ce a auzit o bufnitură grozavă în fereastră, fără cauză aparentă, din senin. De notat: L.R. consemnează faptul că este un om foarte superstiţios.

Va urma

Fotografia zilei - Iarnă în parcul IOR