sâmbătă, 31 ianuarie 2015

Scriitorul zilei: Nicolae Velea, Mircea Micu


ilazu.blogspot.com/2012/01/scriitorul-zilei-nicolae-velea-poezii.html



Ion Lazu - O pagină de jurnal, 2006


18 ianarie. Aseară, descurajat, îi dau telefon lui Ioan Lăcustă, cu care mă văzusem pe Calea Victoriei înainte să ajung la Luceafărul. Că am făcut treabă serioasă cu Veneticii mei, aşa trebuie scris. Că o să vorbească la Radio despre cartea mea. Că iar se leagă unii de Eminescu. Iar Ţone vrea să scoată o carte cu versurile porno ale Poetului. Şi ce-i cu asta?! N-au scos şi Argoticele lui Nichita? La telefon îi spun că nu m-am găsit în Dicţionarul Academiei. Ce ar trebui să facă scriitorul român de o anumită ținută ca totuşi să nu fie ignorat la nesfîrşit? Sunt în dicţionarele lui Iorgulescu şi Marian Popa… Înţeleg să nu fii în viziunea cuiva care scoate o istorie a literaturii, dacă nu intri în vederile lui şi pace! Dar aici e vorba de un instrument de informare şi de lucru, etc. Se miră, îi pare rău: dar nu cumva totuşi sunteţi?  Domnule, după revista La zi la indice urmezi dumneata: Lăcustă. Aici îmi era locul, nu? I-am dat lui Simion Veneticii, cu dedicație. Nu-i pretind să mă citească, dacă nu m-a citit până acum, dar se putea uita pe pagina 2 şi, constatînd că sunt un autor cu 15 cărţi, dintre care 7 romane, putea să transmită vreunui colaborator să mă aibă în atenţie. De acord, zice. Or fi destule greşeli şi omisiuni. Da, zic, articolul despre Murgeanu e scris de Nicolae Iliescu, dar la lista autorilor acesta lipseşte…Asta e lucrare academică? Îl întreb dacă i-am dat ultima carte, Sălbaticul. I se pare că i-am dat-o pe penultima. Deci nu are Veneticii? Nu poate să-mi spună, are cărţile pe-aici… De unde deduc că nici omul meu nu mi-a citit, încă, romanul-romanele… Mă bătea gîndul să-i dau şi celelalte cărţi, poate scrie ceva mai substanţial. Căci MMM a citit în pripă, pentru lansare, iar apoi a dat acel text nedigerat la V. Rom., ieşind o cronică alandala, fără nici o formulare peremptorie. Ce să mai speri? Îmi spunea Tupan, cu mare amărăciune: Tinerii nu vor să ne citească… Pusese Sălbaticul, dat pe loc cu autograf, într-un şir lung de cărţi întoarse cu cotorul în sus şi pe care probabil intenţionează să le propună celor care scriu cronici. Promite să-i dea coperta în revistă. E revoltat că în frunte se află tot marii lăudători ai lui Ceauşescu. Zic: Domnule, eu n-am scris nici un singur articol în presa comunistă… Mă uit prin ultimul număr al Luceafărului: supravieţuiri…, nimic de primă linie… Iar amicul C. scrie, scrie la nesfîrşit.
Normal ar fi să scriu ceva la vreuna dintre reviste. Să-l somez măcar pe E.S. să-şi asume răspunderea. Să-i spun că i-am dat V., că despre această carte au apărut cronici la următoarele reviste:..., dar și la radio, la TV, cartea/cărţile se află la Bibl. Acad, la Bibl. Centrală de stat. Zădărnicie, numele tău este Academia română!

 Va urma



Poezia zilei:

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu