Provine dintr-o familie de boiernaşi
târgovişteni, mama este nepoata lui Ioan Voinescu II. Face şcoala primară la
Târgovişte, apoi un pension Cocorăscu la Bucureşti, iar din 1882 până în 1887
face Liceul Sf. Sava, continuând un an la medicină, după care se transferă la
Drept, cu licenţa în 1892. Colaborări la revista liceului, la asociaţii
studenţeşti, la România, la Fântâna Blanduziei; invitat de Titu
Maiorescu să citească la Junimea: Cea din
urmă scisoare. Magistrat între 1892-1896 la Bucureşti, Piteşti, Craiova, se
stabileşte la Tîrgovişte. Rău impresionat de duritatea meseriei de judecător,
se înscrie ca avocat în baroul Tîrgovişte. Va fi mereu un om hipersensibil,
retractil, admirând trecutul, simţind ameninţarea actualului agresiv. Spre
sfârşitul vieţii va ajunge să se ocupe anume de aceste aspecte negative, fire
cârcotaşă. De fapt ajunge la excese de dreapta, naţionaliste, antisemite.
Din 1897 devenise redactor la Convorbiri literare, unde publică mai
tot ce scria pe-atunci. În 1903 îi apăruseră Nuvele
şi schiţe; se îndepărtează de junimişti, de Maiorescu, îşi dă demisia de la Convorbiri , se raliază liberalilor, va fi
deputat de Dâmboviţa între 1907-1911; în curând va trece la Viaţa românească, admirat de Ibrăileanu,
care lucrează intens la impunerea scriitorului său preferat. În 1907 îi apare
volumul În lumea dreptăţii. Cunoaşte
un succes eclatant. În 1912 apare volumul Întuneric
şi lumină, texte ce fuseseră publicate în Viaţa românească. Devine secretar
al SSR, secretar general al direcţiei Parlamentului, unde va funcţiona până la
pensionarea din 1939. În preajma războiului pledase pentru intrarea alături de
Antanta. Pe timpul ostilităţilor, îl găsim căpitan, şeful garnizoanei de la
Târgu Frumos. În 1918 este ales membru al Academiei, din 1923 va deveni
preşedintele secţiei literare. În 1925 primeşte marele premiu naţional pentru
proză. Adorat de marele public cititor şi desigur, contestat de Tudor Arghezi.
În 1928 SSR ia hotărârea fără precedent a
sărbătoririi la nivel naţional a scriitorului, la împlinirea vârstei de 60 de
ani. Îi apar încă trei volume de preze scurte. Dar alunecă pe panta
şovinismului, colaborând furibund la Porunca
vremii, la Sfarmă Piatră,
publicând Huliganism?. Îmediat în
1944 noul regim îl destituie de la Academie, idem din SSR, supus de data asta
oprobiului public. După un succes fără egal, cufundarea în moarte, dar şi în
totala uitare. reabilitat totuşi, începând cu 1957.
Un clasic în toată puterea cuvântului. Un
povestitor de mare vocaţie, un stilist fără egal, o frază săpată în piatră, o
epică impecabil condusă, observaţie psihologică de mare profunzime - realmente
un mare câştig pentru evoluţia prozei scurte din România. Povestirile
sale, mai ales cele adresate copiilor - şi nouă de fapt -, vor fi citite şi
peste sute de ani.
Am intenţionat să-i punem o placă
memorială la adresa din Bdul N. Bălcescu nr. 24. Imposibil, căci aflat în
reparaţii de vreun deceniu... (vezi şi Odiseea
plăcilor memoriale, 2012).
Opera
literară: • Nuvele
şi schiţe, prefaţă de
Nerva Hodoş, 1903;• În
lumea dreptăţii, 1907;• Pe marginea cărţilor, 1911;• Întuneric şi lumină,, 1912;• Sorana (în colaborare cu A. de Herz),
1915;• În slujba păcei, 1919;• Rătăcire, 1923;• Firimituri, 1929;• Cu undiţa, 1932;• Din pragul apusului, 1935;• Huliganism?, 1938;• Originea neamului românesc şi a
limbei noastre, 1942;• Întuneric
şi lumină. În lumea dreptăţii, îngrijită
şi prefaţă de Mihai Gafiţa,1957;• Întuneric
şi lumină, ediţie
îngrijită de Andrei Rusu, prefaţă de Mihai Gafiţa, 1963;• Opere, I, ediţie îngrijită de Teodor
Vârgolici, prefaţă de Al. Pini, 1994. Traduceri: • Emile Augier, Guerin notarul,1909.
Citeşte mai mult: http://ro.wikipedia.org/wiki/Ioan_Alexandru_Br%C4%83tescu-Voine%C8%99ti
*
Nu am reușit să pun placa memorială pentru
Brătescu-Voinești la adresa din Bdul N. Bălcescu, nr. 24, blocul fiind în
renovare…
Gaby Michailescu, n. 14 dec. 1910 - d. 4 sept. 2008
Fiu al unui intelectual cu doctorat la Paris,
craiovean la origine, absolvent în 1928 al liceului militar A.D. Sturdza,
acest împătimit al scenei româneşti, beneficiar al unei longevităţi absolut
incredibile (fără doi ani ar fi întregit suta!) este indubitabil unul dintre
cei mai importanţi memorialişti ai mişcării teatrale româneşti din interbelic.
Animator al unor trupe de teatru, manager cum i s-ar spune astăzi, după
instalarea regimului roşu a trebuit să se ascundă cât se putea de bine - a
găsit locul din cuşca sufleurului, de unde a continuat să soarbă arta
actoricească şi toate amănuntele vieţii de culise. Deja în 1935 dăduse o
primă carte ilustrativă în privinţa pasiunii sale arzătoare pentru Thalia:
volumul Culise şi reflectoare. În
1939 a editat Ion Brezianu. Amintiri. Au trebuit să treacă 25 de ani
ca să re-debuteze cu Iancu Brezianu. O mie de ani într-o birjă, 1984. În
acelaşi an: Leonard, soldatul de
ciocolată; în 1986: 1: Cu şi fără machiaj. În 2003: Maria cea fără de
moarte. Iniţiază o vastă lucra Vagonul de turneu. Însemnările unui impresar; în 1990, Cuşca suflerului , iar în 2000 o mare lucrare monografică priivind
pe marii interpreţi ai scenei: Giganţii
teatrului românesc, vol. 1. Oricare dintre aceste cărţi, scrise cu o irezistibilă
forţă evocatoare, l-ar fi făcut celebru, în condiţii cât de cât normale.
Oricum, se vindeau ca pâinea caldă.
*
L-am cunoscut tot după „evenimente”, când ţinea nişte
lecturi cu public la Casa memorială Constantin Nottara, invitat de dl Mircea
Petrovici şi însoţit de Lidia şi de Pan Izverna. Aproape nonagenar, acest om cu
deosebire înalt şi neverosimil de slab, mişcându-se ca în secvenţele cu
încetinitorul, ne citea de pe coli minuscule, pe care scrisul său
expandat, ca pentru alt soi de priviri, reuşea să "înghesuie" cam un
sfert de frază...Evocarea? Un protocol ca de pe alte lumi, care totuşi te
prindea în laţ şi te trăgea în lumea vrăjită a scenei, pe care evoluau, sub
privirile tale hipnotizate, chiar "titanii" scenei româneşti, din
vremurile de aur ale teatrului nostru. Apărut dintr-o cămăruţă adiacentă, după
lungu-i recitativ, memorialistul se retrăgea în acelaşi mod, funambulesc,
lăsându-ne în transă. Numărul de 10-15 ascultători , în semiobscuritatea
săliţei de muzeu, nu chiar diferită de a Castelului Iulia Hasdeu de la Câmpina,
ampliifica în modul cel mai eficient senzaţia unei şedinţe de spiritism.
Dedicaţia pe una din cărţile Domniei sale, o propoziţie ceva mai dezvoltată, în
condiţiile date nu a încăput pe cele două pagini de gardă ale Cuştii...
Am avut plăcerea să participăm la lansarea
la Târgul Gaudeamus din 2009, sub egida editurii clujene Eikon, a ediţiei a
II-a, bilingvă, franceză-română, a volumului Leonard, soldatul de ciocolată. În faţa unui public ce nu-şi
dezminte interesul pentru memorialistica de excepţie a lui Gaby Michailescu.
Nevoit să se retragă pentru o mai lungă reculegere în cuşca sulferului, magistrul Gaby Michailescu nu şi-a trădat o
singură clipă muza căreia i se dedicase pe viaţă.
Alţi scriitori:
D. Solomon, n. 1932
Iulian Neacşu, n. 1941
Simion Mehedinţi, n. 19 oct. 1869 - m. 1962
Ion Lazu - O pagină de jurnal 2004
Va urma
Ion Lazu - O pagină de jurnal 2004
21 septembrie. Lucruri extreme de ciudate la cei din clanul D.. În urma refuzului net
al lui Virgil de a mă ajuta cu o sponsorizare din partea firmei, a avut loc un
schimb de replici mai dure la telefon, eu cu F. şi Lidia cu V., după care, în
două zile, F. a chemat-o pe Miţi şi i-a dat pentru fiecare dintre cei 6 fraţi
cîte un plic cu 1000 dolari. Seara L. se duce la Sanda şi acolo cele două
surori mai mari, în loc să-i recunoască Lidiei vreun merit în asta, sar ambele
cu gura pe ea! Vine acasă, supărată, îi dă telefon lui Cornel, iar acela, în
loc de vorbe bune, împăciuitoare, îi reproşează la rîndu-i că dă buzna în casa
Floricăi. Vine azi dimineaţă Miţi şi ia nişte produse Herbalife şi din nou o
sfidează pe Lidia. Eu, Lidiei: Tot răul spre bine. Nu te mai duci săptămînal
nici la S. nici la M. Avem atîtea de făcut!
I-am dat ieri spre seară un scurt telefon Floricăi şi
i-am confirmat primirea plicului. Idem Sanda şi că surorile au hotărît să-i pună
banii lui Bogdan la bancă, să-i primească treptat, pentru nevoile casei. În
rest, nu am comentat în nici un fel că nu l-a sfătuit pe Virgil să mă ajute,
măcar parţial, nici de ce s-a scandalizat că i-am făcut nerecunoscători,
pîrîndu-mă apoi la toate rudele. Ca după două zile, probabil spunîndu-i lui Virgil
cum stau de fapt lucrurile cu casa ei, cumpărată cu bani de Marin Duţă, fratele
cel mare, casă în care cei doi au trăit peste 30 de ani, avînd şi numeroşi
chiriaşi, iar apoi, prin demolarea acelei case primită de la tatăl Lidiei, li
s-a dat o garsonieră şi un apartament de două camere – iar V. şi-a început
prospera-i afacere cu banii rezultaţi din vînzarea garsonierei, se pare că Virgiluş
s-a hotărît să facă în sfîrşit un pic de dreptate. Să le dea celor 6 fraţi cîte
1000 dolari, pe o garsonieră care face dublu, ca să nu mai spun că apartamentul
de două camere nu a intrat în calcul. Deci aşa de tîrziu şi aşa de puţini bani,
daţi la modul discreţionar, fără să se consulte măcar cu împricinaţii în privinţa
pretenţiilor lor. Cumntul din Turda a apucat să recunoască: dacă nu se agita
Lidia… etc. Ciudat este că cele două surori, chiar în situaţia
asta flagrantă, au sărit cu gura la Lidia, apoi şi Cornel, de unde în dimineaţa
aceea Gabi fusese numai miere – comportament fals, desigur, dar mai puţin
deranjant decît prostia netă a lui C.!
Scrie Radu Voinescu în cronica lui din Viaţa
Românească nr 5-6, la p. 59: “…Ion Lazu cu realismul său desprins parcă din Donul liniştit, fără a avea şi
dimensiunea politicului la scară istorică mare.” Mai remarcă la poezie pe
următorii: Vulturescu, Paulina Popa, N. Prelipceanu, Daniel Pişcu, iar dintre
prozatori: Gh. Schwartz, Ruxandra Cesereanu, Petre Cimpoieşu, Horia Gârbea,
LIS, Ruba, V. Preda, Paul Aretzu.
Tacit: Omul urăşte pe cel faţă de care se simte
vinovat. Aş adăuga, cu convingere: Şi pe cel căruia trebuie să-i fie
recunoscător!
În comunism, lenea generalizată, sub drapajul întrecerii
socialiste.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu