12 octambrie: Agatha Grigorescu-Bacovia, n. 8 martie 1895  - d. 12 oct. 1981

                

Al cincelea copil al unei familii de negustori din Mizil, cu ceva moşioară şi podgorie (unde veneau să deguste vinuri excelente un Tocilescu, un Caragiale...), mama moare la câteva zile după naşterea Agathei, tatăl va avea ghinionul de a fi adus la paupertate de-al său bun frate, murind pe când fiica avea doar 15 ani. Viitoarea poetă făcuse şcoala primară şi începuse un Institut de Educaţie, dar întrerupe învăţătura la moartea tatălui, pentru a se anjgaja fucţionară la o firmă de Asigurări, trece apoi la Creditul Financiar şi în fine, în 1923 se înscrie la Litere şi Filosofie în Bucureşti, luându-şi licenţa în 1926, Magna cum Laude. Va fi profesoară la licee de renume din Bucureşti, între 1927 şi 1950. Din 1957 va conduce Cenaclul Bacovia din Bacău şi va fi directoarea Muzeului Bacovia din Bucureşti. Un fiu, Gabriel.

Debutase cu un poem în proză, în 1918, iar editorial în 1923  cu  Armonii crepusculare, continuând să publice volume de poezii în manieră simbolistă, de fapt în manieră bacoviană şi exegeze, memorialistică. A publicat în reviste, a colaborat din 1926 la Revista Scriitoarelor Române, condusă de Adela Xenopol. Cu o prestaţie onorabilă în lirica interbelică, receptată cu reticenţă de critica vremii, s-a făcut renumită prin devotamentul fără margini pentru poetul George Bacovia, cu care se căsătorise în 1926, care o iubea de multă vreme şi s-a livrat deplin răzbătătoarei sale soţii, devenită un imbatabil manager al Poetului.

Opera literară:  Armonii crepusculare, 1923; Muguri cenuşii, 1926; Pe culmi de gând, 1934; Terase albe, 1938; Bacovia. Viaţa poetului, 1962; ediţia II (Bacovia. Poezie sau destin), 1972; Lumină, 1965; Poezie şi proză, prefaţă de Mihail Petroveanu, 1967; Cu tine, noaptea, 1969;  Versuri, 1970; Poezie sau destin. Viaţa poetei, 1971; Efluvii,  1977; Şoaptele iubirii, 1979; Poezie sau destin. George Bacovia. Ultimii săi ani,  1981.

Citeşte mai mult:  http://www.crispedia.ro/Agatha_Grigorescu-Bacovia

http://revistacultura.ro/blog/2010/02/o-nevasta-simbolista-agatha-grigorescu-bacovia-eseu-de-al-cistelecan/

Poezia zilei, Agatha Grigorescu-Bacovia

Iubita spunea

Ni se închid

Privirile

În sclipătul

Iubirii,

Şi nu mai dorim

Decât ultimul

Sărut

Al nici unei

Alte fericiri...

Clopotul

Cerului

Sună amurgiri...

Noaptea

Să ne afle

Îmbrăţişaţi...

Alţi scriitori:

Al. Zub, n. 1934

Constantin Frosin, n. 1952 


Ion Lazu - O pagină de jurnal, 2003
11 mai, continuare: Ieri, ziua lui Nicu Ţone, dar noi, precum robii, lucrăm pînă spre 23, îi las cu nasul în calculatoare. La prînz, discuţie penibilă cu un tinerel imberb, urîţel şi cam împiedicat, nu numai la mers dar şi la vorbă, ins roşcovan la faţă, cu buze subţiri şi frunte îngustă. Ajungem să vorbim despre comunismul din Italia - a stat cîtva timp la Perugia, comuniştii l-au ajutat primii. Să-i spun ce știu eu concret despre comuniștii din Luxemburg, la nivelul anilui 1979, cu un reprezentant în parlament, ins care trăiește din subvenții sovietice, în văzul lumii, cu vizite anuale în Crimeea, cu limuzină Moscvici dăruită de sovietici? Vorbim şi de sudamericani, țări subdezvoltate, pline de marxişti. Leninişti. Troţkişti. Angajați în lupte de gherilă cu autoritățile, dar din ce? Din fondurile de propagandă strecurate de ruși. Ca să le pună pumnul în gură celor din URSS: Fiți fericiți! Nu vedeți că în lumea capitalistă există lupta pentru fericire comunistă? Spun că mişcarea roşie din toată lumea a treia este /era controlată şi finanţată de sovietici şi îmi pune pumnul în gură: ori vin cu dovezi, ori încheiem discuţia aici! Ca un mitocan. Insolent. Momente penibile. Aflu că se numeşte Bogdan Iancu – asta ar fi trebuit să mă dea gata, crede el. Că vârsta nu este un argument. Zic: Mă interesez de problemele sudamericane încă din anii ‘70, cînd dta nici nu te născusei. L-am cunoscut pe poetul peruan Omar Lara, refugiat politic, nu?, primit aici ca în sânul lui Avram, dar care, după 3-4 ani a cerut repatrierea… Îl întreb: Ai citit Llosa: Istoria lui Mayta? Nu a citit-o. Se dovedeşte o dată în plus că am făcut bine evitînd viaţa literară, unde foiesc inşi prezumţioşi, insolenţi, egocentrici. Şi chiar aşa este.
Căci discuţia alunecă spre cenaclul condus de Mincu, îl califică de dictator, de tiran. Ei au să semneze o declaraţie comună precum că nu M.M. i-ar fi descoperit, ci ei activaseră la alte cenacluri, ei deja publicaseră etc. Urmanov a acceptat să scoată două cărţi la Mincu, dar deja s-a dezmeticit. Culmea e că Ţone le cîntă în strună, îi îndeamnă să manevreze împotriva lui M.M., chiar strecoară că însuşi se va muta cu doctoratul la Manolescu şi că M.M. îl loveşte mereu pe N.M., după ce că mai marele critic i-a deschis drumul la nu-ştiu ce doctor urolog de la Fundeni.

Ajung acasă după miezul nopţii, încă indispus de insolenţa imberbului, întrebîndu-mă dacă tot atît de obraznic i s-ar adresa lui Breban, lui Manolescu, lui… Iar mă întreb: Ca să scrii acolo nişte poezii trăznite e musai să te înarmezi cu toată bădărănia de pe lume?! Lidia îmi spune că m-a căutat o dnă din redacţia lui Grăsoiu, entiziasmată de cartea mea; mi-a aranjat o întîlnire pentru miercuri dimineaţă la radio.

Azi Margareta Feraru îmi spune că romanul i-a parvenit abia acum, l-a citit mai întîi un coleg basarabean, care a fost foarte impresionat. Tot azi mă văd la Romexpo cu C. Sorescu şi îi promit Veneticii spre lectură.

 Va urma


O nouă carte (în 3 volume) de Ion Lazu: Calendarul scriitorilor români

Fotografii de sezon...