luni, 11 august 2014



Scriitorul zilei: Theodor Mazilu, n. 11 aug. 1929 - d. 18 oct. 1980
           
      Bucureştean de la periferie, unul dintre cei 4 fii ai unui muncitor, viitorul dramaturg (pe care îl crezusem din părţile Caracalului) a făcut doar 4 clase liceale şi o facultate muncitorească, după care şi-a descoperit vocaţia literară, toate celelalte preocupări subordonându-se acestui imperativ al scrisului.  Se poate vorbi despre un autodidact care a avut inteligenţa să-şi urmeze intuiţiile şi să redescopere cu propriii ochi tainele vieţii, ale convieţuirii, căci tema dramaturgiei este convieţuirea diferenţelor. A ajuns şi la Şcoala de literatură, ceea ce îl va fi întărit în convingerea că a fi scriitor merită orice sacrificii.  A început în 1946 cu un mic volum de poezii, dar s-a dedicat publicisticii, articolelor satirice (Insectar de buzunar), colaborator sau redactor la Scânteia tineretului, în curând asigurându-şi rubrici la diferite reviste, precum Contemporanul, Flacăra, apoi România literară, trăind numai din scris. Boem inveterat, neînstare să aibă un domiciliu pe cont propriu, adăpostindu-se pe la confraţi, pe la femei miloase sau interesate. Ca, mai înlesnit pe măsură ce piesele i se jucau, să-şi petreacă ultimul deceniu la Mogoşoaia; în fine, în ultimul an de viaţă a locuit pe str. Zefirului, Nr. 5.

În mod mai greu de explicat, a reuşit să îmbine o viaţă de boemă, de avataruri erotice, mahmureală şi alcool cu cea mai neaşteptată rigoare şi eficienţă a scrisului, desfăşurându-se nonşalant şi riguros, "inginereşte" (după o exprimare a lui Alex. Şt.) în toate sectoarele literaturii, de la poezii şi eseuri, la publicistica sportivă sau satirică, la schiţe, nuvele, povestiri şi romane, de la piese de teatru la jurnale de călătorie şi iar la poezie şi la roman. Cum foarte convingător prezintă lucrurile criticul menţionat, nu s-a îndărătnicit să lupte pentru a înfrânge cerbicia cenzurii pentru vreuna dintre piesele sale (ca în cazul Proştii sub clar de lună), ci a scris mereu alte şi alte texte, fapt care i-a asigurat prezenţa neîntreruptă pe piaţa literară. Vieţuirea dezorganizată a boemei a fost compensată cu un teribil angajament la masa de scris, cu o putere de muncă ieşită din comun şi în plus, cu o rigoare a abordării temelor ce l-au obsedat. 
Perceput de critică drept un dramaturg de comedie, ceva între Caragiale şi Ionesco, între comedia de moravuri şi aspecte ale absurdului, Marian Popa accentuează pe "ambiguităţile de comportament şi gândire ale unor indivizi" constrânşi de aşa-zisa morală comunistă, faţă de care rămân inaderenţi, mimând, disimulând, declarând ceea ce nu simt şi nu cred. N. Manolescu, negând în fond valabilitatea în timp a romanelor gen Bariera, cu un subiect din ilegalitate, care l-au făcut remarcat în vremea proletcultismului, atrage atenţia asupra imposturii personajelor din piesele sale, a decalajului ridicol între aparenţă şi esenţă, dintre sinceritate şi mimarea ei, concretizate în  vorbirea şablonardă, ca reacţie la îndoctrinarea forţată, oficializată: personajele "debitează cu aplomb şi solemnitate banalităţi", recurg la strategii ale pedagogiei spre a-i îndoctrina pe alţii cu o morală în care ei înşişi nu cred, dar pe care o mimează  cu osîrdie, până când "făţarnicii" sfârşesc prin a face corp comun cu ea. "Impostura devine a doua natură", fiind concluzia, fară a se insista pe analiza vreuneia dintre lucrări. În schimb, M.P. îi acordă un spaţiu de 4 ori mai mare şi se ocupă cu metodă de principalele scrieri, din demersul său reieşind aprecierea deosebită a talentatului dramaturg.
Reamintindu-şi impresiile de la vizionarea pieselor, recitind textele prozatorului şi dramaturgului, Alex. Ştefănescu dovedeşte o sensibilă priză la demersul autorului discutat: T.M. nu este un satiric ci un comediant,  nu este nicicum un moralizator, ci un psihanalist al semenilor săi, un mizantrop, care nu crede în nimic, pentru că nu crede nici în sine însuşi, el manifestă însă o salutară curiozitate intelectuală faţă de natura umană în general, dă dovadă de sagacitate, se exprimă cu maliţie, este un demistificator. Virtuţile morale în care crezuse o lume sunt chemate la reexaminare, sunt de-mascate, întoarse pe dos, spre a ni se releva "dedesubturile" dubioase, mobilurile ascunse ale generozităţii, sincerităţii, iubirii, ale luptei pentru idealuri înalte etc etc. Totul este, în viziunea mefientă a lui Mazilu un bâlci al deşertăciunilor, ne asigură Alex. Şt.  Îl impresionează la T.M. tocmai exuberanţa răului, frenezia cu care acesta îşi pune la lucru malversaţiunile. "Efervescenţa nimicului", ca să-l cităm şi noi pe Lucian Raicu. Subliniind toate acste plusuri ale dramaturgiei lui Mazilu, A.Ş. sfârşeşte prin a spune că această dezabuzare a autorului atestă o limitare, lipsa de bucurie şi de respect în faţa fiinţei umane, neîncrederea funciară în valori, absenţa oricărei urme de religiozitate în faţa vieţii.
Se vede că preiau aceste informaţii din bibliografie, încercând pe cât se poate să dau coerenţă unor afirmaţii din surse diferite. Nu este prima dată când constat existenţa şi preluarea unor date care se bat cap în cap; mai păţisem şi în aventura cu plăcile memoriale: datele de naştere, etc etc. În ce-l priveşte pe Teodor Mazilu, M. P. afirmă că piesa Proştii sub clar de lună, pusă în scenă de Lucian Pintilie la teatrul Bulandra, a fost scoasă de pe afiş. Informaţie preluată de N. M. în a sa Istorie critică. Or, eu îmi amintesc bine a fi văzut această piesă la teatrul Nottara, cu Ion Dichiseanu, Liliana Tomescu, Cristea Avram şi Anda Caropol, toţi actori la Nottara. Să mă înşele pe mine memoria chiar atât de tare?.

Opera literară: Culegeri de nuvele: O plimbare cu barca (1964); Vara pe verandă (1966); Pălăria de pe noptieră (1972); Înmormîntare pe teren accidentat (1973); Iubiri contemporane (1975); Elegie la pomana porcului (1976); Doamna Voltaire (1979); Pelerinaj la ruinele unei vechi pasiuni (1980); 
Romane: Bariera (1959); Aceste zile şi aceste nopţi (1962); Într-o casă străină (1975) -- al doilea volum este încă inedit. 
Piese de teatru: Proştii sub clar de lună (1963); Aceşti nebuni făţarnici (1971); Mobilă şi durere (1980); Don Juan moare ca toţi ceilalţi Somnoroasa aventură; O sărbătoare princiară; Frumos este în septembrie la Veneţia 
Volum de poezii: Cîntece de alchimist (1972) 
Eseu filozofic: Ipocrizia disperării (1972) 
Mici schite morale: Pâinea la loc fix

Citeşte mai mult:  http://ro.wikipedia.org/wiki/Teodor_Mazilu
 http://www.romlit.ro/teodor_mazilu
 http://www.autorii.com/scriitori/teodor-mazilu/

 
Alţi scriitori:
Panait Istrati, n. 10 august 1884 - d. 16 aprilie 1935.
Şt. Lupaşcu, n. 1900
Modest Morariu, n. 1929
Ion Barbu, 19 martie 1895 - d. 11 august 1961


Poezia zilei

Ion Lazu: O pagină de Jurnal, 2002
7 dec. Visez că eram cu o tânără admiratoare de-a mea, nu o persoană reală, ci un amestec între colegele Rodica, Carmen de la firmă şi Viorica de la Ocna de Fier - stăteam de vorbă, ne revedeam după o campanie şi la un moment dat oftează, îmi reproşează că nu am fost la înălţimea aşteptărilor ei. Altfel formulat, dar cu acest înţeles. Zice: Aduceam sacoşele cu pîine de la oraş, le duceam zece km pînă la tatăl meu, îmi era greu şi mă gîndeam că nu e nimeni care să se ofere să mă ajute. Deci s-ar fi aşteptat să mă ofer, iar eu m-am eschivat. Îmi ziceam că are dreptate, astfel pusă problema, pe de-o parte n-am fost pe fază, ca în atîtea alte dăţi, dar adevărul este că nu voisem să mă implic. Îmi părea rău, dar pe de altă parte mă bucuram că fata, de data asta, îşi declarase simpatia pentru mine.

10 dec. Ieri s-au făcut 21 de ani de la căsătoria noastră. Azi apare iar nepotul, îi arăt cartea şi spune că nu are timp de citit, fiecare suntem ocupaţi. Alţii citesc în metrou, în tramvai, nu sunt doar cititori care se plictisesc, zic. Ce-am scris eu în şapte ani el nu poate citi într-o săptămînă?…Se fofilează. Apoi discută cu Lidia la bucătărie şi reiese că venise să ne vîndă dischete cu colinde, i se dau 10 procente. A văzut el pe cineva care a cîştigat 200 de mii într-o singură zi. Oricum, nu a găsit resurse să se bucure, să mă felicite formal…Nici măcar politețea nu funcționează la astfel de oameni. De respectul cuvenit nu mai vorbesc. Nebunia lui e nebunia egoismului şi răutăţii.

Va urma
 


Despre Lidia Lazu: O  postare pe blogul lui Ben Todică, realizator Radio și TV în Melbourne, Australia
http://bentodica.blogspot.ro/2014/08/lidia-lazu.html 

LIDIA LAZU, prezentare de Ben Todică:

Am descoperit pe You tube o româncă extraordinară, o actriţă cu talent Shakespearean - dacă vizionezi pe adresele https://www.youtube.com/watch?v=poBpN8oapvE şi https://www.youtube.com/watch?v=Ri-WUOShcqA vei fi transportat de vocea şi de interpretarea artistei Lidia Lazu în lumea Ofeliei, iubita prinţului Hamlet din piesa cu acelaşi nume, în care Lidia recită de această dată poezia „Amurg violet” a lui George Bacovia. Am rămas, vorba lui Ţuţea: PERPLEX. O frumoasă Elena din Troia rătăcind în lumea marelui Shakespeare. Amurgul violet al lui Bacovia, în lumea Lidiei Lazu. Apoi, curios să o cunosc mai bine am intrat pe adresa https://www.youtube.com/watch?v=nuYJmrnJu_k, unde printre ruinele Acropole am găsit-o pe actriţa Lidia Lazu interpretând un cântec olimpic cu o pasiune şi-un entuziasm de mamă şi iubită, de fecioară şi copilă, o zeiţă a bucuriei şi fericirii cerului şi a pământului. Un cântec al inimii nu al raţiunii şi desigur pentru ascultătorul nepregătit întâlnirea şochează şi nu se poate abţine să nu replice cu: “O femeie care are nevoie de tratament serios. Nici nu e de mirare că au expediat-o ăia de la Românii au talent în 5 secunde”. Şi atunci nu te poţi abţine să nu fugi cu gândul la toţi marii artişti excentrici ai lumii care au avut curajul să intre în lumea ”nebuniei” şi s-o împărtăşească cu noi: Van Gogh, Dali, Picasso, Yoko Ono, Bjork, George Anca, Frida Kahlo, Andy Warhol, Michelangelo etc., ca să numim doar câţiva din mulţii care au avut curajul să rupă barierele normelor impuse. Nu ştiu încă dacă Lidia Lazu este cu adevărat unul dintre ei, însă cu certitudine m-a izbit la prima întâlnire cu acest impact.
O admiratoare care o cunoaşte mai îndeaproape scrie cu pasiune despre poeziile compuse de Lidia Lazu: „Dacă în cele anterioare am remarcat o fiinţă gata să-şi împărtăşescă bucuriile cu întreaga natură, văzută ca un mediu al jubilaţiei interioare, de data aceasta remarc permanentul apel la ea prin prisma capacităţii sale de vindecare, de regenerare, de simbol vital pentru întreaga existenţă („Trovanţii lui Ionu”, „Leac”, „Tremurătoarele puteri”, „Ajutor nepreţuit”).  Toate florile sălbatice ale câmpului, puful plopilor, trovanţii găsiţi de soţ, buruienile din jurul ruinelor stau mărturie sau îşi aduc obolul în lecuirea sinelui mereu aflat sub o „Cercetare serioasă”, avid de „iubirea adâncă” „dătătoare de pace divină” sau aşteptând înfrigurat „clipa călătoriei necunoscute/nedorite şi mereu amânate”. Urgenţa „spălării de păcate”, închinarea şi rostirea unei rugăciuni par că răscolesc tot adâncul fiinţei. Nici un sprijin uman nu se dovedeşte prezent sau în cel mai bun caz util. Până la urmă fiecare din noi este singur în faţa acestei experienţe ultime. Dar pregătirea pentru ea dvs. nu o lăsaţi să se întâmple decât la adăpostul acestor creaţii aparent fragile, minuscule, delicate care par a fi înzestrate doar pentru redarea frumuseţii acestei lumi. Ca un culegător de leacuri din vechime apelaţi la ele nu neaparat pentru întremarea trupească, ci pentru cea spirituală.
„Duşmanul cel mai de temut” îl reprezintă propriile „gânduri răzleţe şi rele”. Ele aduc mereu „neliniştea care soarbe toată vigoarea”. Autoanaliza atât de precisă, minuţioasă a eului ambivalent („Agurida parfumată”) caută mereu răspunsuri la ceea ce Divinitatea ar dori să vă transmită, unde de fapt vina cea mare există.’
AGURIDĂ PARFUMATĂ
Deşi sunt aceeaşi fiinţă
de când m-am născut
şi acelaşi suflet mă
răscoleşte şi m-alină
cu aceeaşi tărie
privesc cu strângere de inimă
cum devin o arătare
stafidită pungită uneori
adevărată aguridă
alteori vin vechi parfumat
văzut prin sticla prăfuită
bănuit dar negustat
rămas un vis
cu farmecul
de altădat
20 mai 2014
‘În Creştinism Sfântul Antonie cel Mare, a cărui viaţă a fost permanent îndreptată către autodesăvârşire încât a atras răutatea nespusă a diavolilor, a dat ca leac nepreţuit pentru propriul nostru parcurs duhovnicesc următoarea pildă: „Aminteşte-ţi mereu că vei muri şi nu vei mai păcătui”. Demersul dumneavoastră pare clădit pe acest tip de calapod.
Apoi am fost cucerită de emoţiile desăvârşite reliefate în relaţia cu fratele dvs., cu propriul nepot sau în raport cu frumuseţea valurilor „indigo tuciurii gălbioare”. Toate se amestecă parcă cu văzduhul, cu sunetul frunzelor sau cu miresmele florilor. Sunt un tot care alcătuiesc starea de bucurie aproape extatică care vă înfioară sau vă ameţeşte cu tăria ei, ca într-un final să influenţeze timpul prezent dilatându-l la maxim - „să simt înmiit / fiecare secundă / ca şi cum am nimerit / într-o buclă de timp / neclintit” sau „am fi trăit intens o mulţime de ani / şi trebuia să ne / reobişnuim să măsurăm / corect timpul care / ne-a mai rămas”. Este o demonstraţie de facto a relativităţii momentelor trăite. În câteva secunde  se pare că aţi acumulat întreaga viaţă.
Cred că guvernanta tuturor acestor emoţii desăvârşite, pline de elanul reveriei, o reprezintă Luna, capabilă să traseze acele „cărări” neştiute altor cercetaşi decât celor captivi în mreaja iubirii.
Impresionat este totuşi acest poem „Fără început”, care pare să redea o stare misterioasă de dematerializare, însă cuprinsă de amărăciune-nerecunoaşterea propriului eu. Oare să reprezinte o altă „buclă temporală” sau pur şi simplu ieşirea din timp, titlul fiind foarte sugestiv.’
FĂRĂ ÎNCEPUT
Amară-i clipa
când te priveşti
ca şi cum n-ai fi tu
şi tot ce te-nconjoară
devine aleanul cel fără-nceput
care atât de curând
te prefiră printre frunzele
pomilor
spre cerul înalt rece
şi părelnic precum lumina
care nu poate veni de la valuri
dar te poate orbi
24 iunie 2014
‘Dar „Adevărata poveste” a trecerii noastre prin lume ne-o spune numai „firicelul de putere / al bobului de nisip”, singurul capabil să ne smerească prin fluiditatea lui ce denotă atât continuitatea perpetuă a tuturor ciclurilor vieţii, dar în acelaşi timp şi efemeritatea lor. Cum am putea afla mai bine propria noastră infimă importanţă, parte dintr-un întreg atât de imens cum este Universul, decât asemănându-ne cu acest bob de nisip şi realizând „cum toate în jur / se transformă special / pentru ca plecarea noastră / să nu fie luată în seamă”.
ADEVĂRATA POVESTE 
Nisipul mărilor
ne povesteşte mereu
jucându-se cu noi
cu blândeţe
în copilărie nu-l auzim
din pricina seriozităţii
cu care construim fortăreţe -
la tinereţe năvala
sângelui ne face sublimi
nu ne oprim
nu ascultăm
suntem înconjuraţi de Olimp
şi toate ni se cuvin
dar vine ea vremea
când firicelul de putere
al bobului de nisip
ne smereşte
şi ne rugăm
Bunului Dumnezeu
să ne mai îngăduie -
să aflăm cât suntem
de mici
să simţim cum toate în jur
se transformă special
pentru ca plecarea noastră
să nu fie luată în seamă -
precum castelele de nisip
risipite de-un val
repetând şi povestea
într-un limbaj cristalin
5 iulie 2014
Şi chiar dacă etapele vieţii ne fac pe mulţi dintre noi orbi la această realitate, vine o vreme când Bunul Dumnezeu ne preînchipuie dinaintea vederii noastre această chemare către ispăşire.
Prin contrast parcă, poemul „Păzea” reflectă o altă dimensiune cu care noi oamenii suntem înzestraţi, capacitatea de a ne apăra odraslele prin iubirea enormă ce le-o purtăm. Mama este în stare să-şi salveze fiul în faţa puterii distrugătoare a mării tocmai datorită acestei devoţiuni înăscute. Efemeritatea firicelului de nisip pare neputincioasă în faţa ei.
 PĂZEA
Lângă copilul care
încearcă să înoate
din braţele mamei
marea se face mică
şi neajutorată
9 iulie 2014
Şi dacă totul ar decurge „Altfel”, aşa cum aţi dori ca toate poemele dvs. să preschimbe faţa lumii, a civilizaţiei noastre, sau să o creeze dintru-început cu o nouă plămadă, poate că nu am fi sortiţi pieirii, efemerului, ca un castel de nisip spălat de valurile mării, şi ne-am deştepta facultăţile noastre cu adevărat importante, cele spirituale, de curăţie şi lumină”. Valentina Bărbieru, Londra.
 ALTFEL
Toate vor fi ridicate la cer
iar de-acolo amestecate
cu praful interstelar -
vor da naştere unui
alt tărâm fermecat
locuit de fiinţe noi
mult mai generoase
mai curate
mai înţelepte
care nu vor şti absolut
nimic despre civilizaţia
aşa zis umană
a cărei evoluţie
s-a bazat exclusiv
pe putere
şi
s-a isprăvit
10 mai 2014
Lidia este poetă şi actriţă şi s-a specializat în recitaluri de poezie din Blaga, Bacovia, Eminescu, Iulia Haşdeu, din poeții contemporani precum şi din poezia proprie. Ultimul volum de poezie al Lidiei se numeşte „În voia luminii” şi conţine câteva poezii scrise de Lidia în timpul şederii ei în California cu ocazia invitaţiei prof. Univ. Ileana Costea CSUN la Los Angeles. Cu acel prilej, Lidia a dat patru recitaluri în California de Sud şi de Nord, la comunităţi româneşti şi unui grup de americani.
Alte aprecieri :
“Poemele ei se aseamănă cu lucrările acelor artiști care pictează după natură, dar nu copiind-o, ci recreind-o, reinventând-o. Adesea în aceste picturi, alături de compoziția în sine, pot fi trecute un vers, sau chiar o strofă, spre a sugera starea de spirit, gândul, emoția, sentimentele ce au născut lucrarea.” Lactanția Iordan-Constantinescu
“Lidia este “un fenomen al muzicii și poeziei”  care susține “recitaluri de exceptie” (Ioan Barbu). Actrița recită din diverși poeți români cunoscuți, Blaga, Bacovia, Eminescu, Iulia Hasdeu sau din propriile poezii. “Versul, sub trilul vocei sale, capătă o metaforă în plus, se înalță, ca și cum ar fi îmbrățișat de lumina cerului” ...dând la iveală, „din preaplinul firii sale”, sentimente îmbrăcate într-o metaforă caldă, care o plasează ca liric unicat în peisajul poeziei românești. “ (Ioan Barbu)
Aprecieri aparute in Poeziile Californiene ale Lidiei din revista OMNIGRAPHIES:
Scurtă biografie:
Lidia Lazu s-a născut la 20 februarie 1953, în comuna Smârdioasa, judeţul Teleorman, satul Şoimu. A absolvit liceul din Alexandria şi cursurile Şcolii populare de Artă din Bucureşti, clasa prof. Cornelia Mănescu. A debutat în România Literară, în februarie 1994, cu un grupaj de poezii prezentat de Mircea Ciobanu. A colaborat la revistele România literară, Luceafărul, Viaţa Românească, Poesis, Argeş, Cafeneaua literară, Meandre, Curierul de Vâlcea, Spaţii literare. Este prezentă în Antologie de la poesie roumaine contemporaine, coordonator George Astalos, Editura Europa, Craiova, 1999, în antologia Poezia pădurii, coordonator Radu Cârneci, Editura Orion, Bucuresti, 1999, în antologia 101 poeți români, 707 poeme, Colecția Ideal, vol. II, ed. Biodova, 2012..
Initiaţive culturale:
spectacolul de autor Destine bizare; recital din poezia lui Lucian Blaga, Izvor sonor, în română şi franceză, Vreau să joc !, în română şi engleză, prezentat şi în S.U.A. (2008); recital cu corul Preludiu, dirijat de Vlaicu Enăchescu; recitalul Amurg violet, din lirica lui George Bacovia, împreună cu actorul Petre Moraru, cu participarea pianistei llinca Dumitrescu şi a fagotistului Vasile Macovei; recitalul Blaga fagotissimo, cu un trio de fagotişti; recitalul Mihai Eminescu - Frumoasa fără corp, susţinut la Casa Eminescu din Iaşi-Copou, la 120 ani de la moartea Poetului (2009). A susţinut recitaluri la Bucureşti, Slatina, Satu Mare, Braşov, Câmpina, Buzău, Rm. Sărat, Galaţi, Alexandria, Rm. Vâlcea, Călimăneşti, Sebeş-Lancrăm etc.
Colaboratoare în ultimii 12 ani la Radio 3 Tineret, Radio România Cultural (emisiunile Diotima, despre iubire, frumos şi adevăr din literatura universală, împreună cu Dragoş Pâslaru şi Claudiu Romila, Imago mundi, realizator Maria Urbanovici), şi la Radio Actualităţi. Membră din 2007 a Uniunii Scriitorilor din România, ASB, secţia Poezie.
A publicat volumele: Poezii de care uitasem, Editura Vinea. 1995 (cu o prefață de Mircea Ciobanu); Continuarea cuvântului, poezii, Editura Vinea, 1999; Balansoarul umbrei, poezii, Editura Vinea, 2004; Cuvântul care stă să mă nască / The word poiset to birth me, poezii, Editura Vinea, 2008; În Voia Luminii, poezii (antologie de autor), Editura Ideea Europeană; Soarta firului de nisip, Colecția Opera omnia, ed. TipoMoldova, 2012. (Scurtă biografie a autoarei, apărută în volumul de poezii În voia luminii, Editura Ideea Europeană, 2010.) “Scurtă biografie” de Prof Ileana Costea/OMNIGRAPHIES




Ion Lazu: Fotografii...  












Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu