Scriitorul zilei: George Magheru, n. 17 dec. 1892 - d. 17 aug. 1952

     

Născut la Craiova, ca fiu al lui Romulus Magheru, colonel, (fratele generalului paşoptist Gheorghe Magheru) şi al Anei, fiica lui Ion Ghica, a rămas orfan de mic şi a trăit la moşia părintească din Ghergani, rudele dinspre mamă asigurându-i o educaţie excelentă - ceea ce îi va înlesni cândva prieteniile cu Enescu, Pallady, Steriadi, Catargi, Iser, Ghiaţă... Şcoala primară la Sf. Gheorghe din Bucureşti, 1899-1902, liceul Gh. Lazăr, 1903-1911, după care se înscrie la Medicină, dar la declanşarea războiului devine medic militar, terminându-şi apoi studiile în 1920 şi devenind cercetător la Institutul de seruri şi vaccinuri al lui Ioan Cantacuzino. Cu sănătatea mereu şubredă, dar nu lipsit de mijloace, s-a retras la Sinaia, însă a călătorit în Grecia, Italia, Austria, Franţa, Anglia.

S-a remacat ca poet şi dramaturg, colaborând la revistele literare Ramuri şi Viaţa Românească.  A scris drame, tragedii dar şi comedii, feerii-basme, preocupat de probleme etice şi de idealism. Poeziile dovedesc un ludic şi un grav: Capricii, Coarde vechi şi noi, Poeme balkanice, Poeme antipoetice, socotit de aceea poet bizar, căci a combinat antonpannismul balcanic cu jocul secund barbian, folclorul şi mitul cu sofisticării cărturăreşti, într-un dozaj foarte personal. Poemul Europa decadentă, între suprarealism şi onirism, prezintă o defilare de situaţii şi personaje de bâlci-bazar, de zei şi nimfe. Vezi şi Însemnările lui Balkaneus. Poezia ca destindere, ca agrement înalt, probabil spre a se desprinde de ideea morţii.

Opera literară:   Tudor Ardeleanu, Bucureşti, 1926; O legendă, Bucureşti, 1927; Capricii, Bucureşti, 1929; Poezii antipoetice, Bucureşti, 1933; Coarde vechi şi noi, Bucureşti, 1936; Poeme în limba păsărească, Bucureşti, 1936; Poeme balcanice, Bucureşti, 1936; Piele de cerb, Bucureşti, 1937; Domnul Decan, Bucureşti, 1939; Egoistul, Bucureşti, 1939; Oglinda fermecată sau Divina re-creaţiune, Craiova, 1944; Poezii antipoetice, ediţie îngrijită de Romulus Vulpescu, prefaţă de Perspessicius, Bucureşti, 1966; Teatru, prefaţă de B. Elvin, Bucureşti, 1972; Cântece la marginea nopţii, ediţie îngrijită şi prefaţă de Marin Sorescu, Craiova, 1982.

Citiţi mai mult:  http://www.crispedia.ro/George_Magheru

 https://sites.google.com/site/avangardaromana/george-magheru

Poezia zilei, George Magheru: 

Balada viteazului

E acest viteaz, monarc
În vânătorii cu arc;
Lancea-i fără milă printre
Scorpi, balauri - până-n vintre...

Sună clopote înalte
Glasul lumii celeilalte...

Pentru cumpăna dreptăţii
Rade el zimţii cetăţii
şi petrece-n foc şi sabie
Orice ne'nchinată tabie.

Sună clopote înalte
Glasul lumii celeilalte...

Trece printr-un câmp de leasă
Fata: geana-i e sumeasă
şi pe dedesubtul scufii
I se încreţesc zulufii.
Sună clopotele înalte
Glasul lumii celeilalte...
Pe când îi sărută gura,
În inimă-i muşcătura,
şi mustaţa sulicioară
Gâdilă în subţioară.

Sună clopote înalte
Glasul lumii celeilalte...
Un vătaf pizmătăreţ
L-a legat în somn, isteţ;
Lunecă printre ferigi
Cercuitul în verigi.

Sună clopote înalte
Glasul lumii celeilalte...

Spre un ţărm de iezure
Unde-i domn un viezure,
Pe un mal râpos de ţigă
Unde lupul este rigă;

Sună clopote înalte
Glasul lumii celeilalte...

Cu al morţii semn l-a uns
Preotul de treflă, tuns,
Putrezeşte neagra tigvă
Necitită de molitvă;

Sună clopote înalte
Glasul lumii celeilalte.  

Alţi scriitori:

Ion Păun, n. 1868

Ioan Slavici, m. 1925

G. Corbu, n. 1940

Ruxandra Cesereanu, n. 1963

Mihai Ralea, n. 1 mai 1896 - d. 17 august 1964.

 

Ion Lazu: O pagină de Jurnal, 2002

20 dec., continuare: Ajungem acasă, mîncăm, mă spăl, mă relaxez puţin, vine maşina televiziunii să mă ia tocmai în Floreasca, acolo nimeresc într-o hală cu vreo 8 doamne, apare şi Felix Totolici, vorbim cîte ceva, dar nu neapărat ce avea să mă întrebe apoi, în emisiune; acolo aspect improvizat: două camere de luat vederi, cîteva alte persoane, ne luăm locurile pe două scaune cu rotile, instabile, obositoare, FT zice: n-avem de stat mult aici: Emisiunea Infocultural. Prezintă un spectacol cu Tosca, apoi auzim citită o prezentare a lui Ion Lazu, prelucrare după p. 4 din carte, cîteva imagini de la lansare: noi de la prezidiu şi Ana B. vorbind, sala, focalizare pe Emil C., alte cîteva secvenţe, după care FT zice: este Corjos! Şi eu îi confirm: este  prietenul meu, basarabean el însuşi, părinţii lui apar în cartea mea. Cum am scris cartea? Despre un subiect care se tace, de prea multă vreme. Despre refugiul de pe malul Nistrului pe cel al Oltului. Primiţi ca în vreme de război, după care a urmat marea secetă, despre care nu-şi mai aminteşte nimeni. Aceeaşi lovitură a istoriei, refugiul, ruperea, sfîşierea, este primită diferit de fiecare din familie: mama pleacă cu trei copii, gravidă în luna a şasea, tata ajunge la destinaţie după o lună, cu căruţa cu saci, bunicul abia în august, cu traista în băţ, pe jos aproape o mie de km. După mari bombardamente, cu distrugerea întregei comune natale. Am ajuns acolo? Da, după revoluţie, cu un TIR încărcat de cărţi româneşti, şi mi s-a oferit o maşină să vizitez satul natal. Totul diferit, n-am recunoscut nimic, un nou sat, alte drumuri… M-am răzleţit la malul Nistrului. Acolo şezum şi plînsem… Am ieşit în vest, m-a tentat să rămîn acolo? Fratele meu da, eu nu. De altfel tatăl meu ajunsese cel mai bătrîn din satul de adopţiune. La început şi noi, copiii, am suferit răutăţi: veneticilor, rusnacilor!

Felix T. impresionat de reacţiile mele foarte sincere. Îi las o carte cu autograf, maşina mă aduce acasă, abia apoi vine şi Lidia, fusese tocmai la Mihaela să vadă emisiunea. I-a plăcut foarte mult, eu fotogenic. Zic: Nu cumva te-ai îndrăgostit din nou de mine? Da, zice, recunosc! Şi vorbim între noi pînă dincolo de miezul nopţii, despre această seară de mare bucurie, meritată s-ar părea. Mă mai trezesc peste noapte şi printre altele îmi vine ideea să-i trimit o scrisoare de mulţumiri lui Emil Constantinescu, pentru gestul de nobleţe şi generozitate. Ideea de a-i telefona lui R.F.A. ca să-i dau cartea şi să vedem ce se poate face întru promovarea romanului. Şi lui Ţone, să-i spun că stă pe o mină de aur, să se mişte adecvat.

Apoi telefoane de mulțumire celor care am răspuns chemării la lansare. Însă nu telefonează nimeni de la Radio cultural, Filipoiu, Urbanovici, Sireteanu, Vîjeu; nici colegii Angela, nici Scarlat, nici soţii Sanda, Maieru, Mocanu, Bobi Popescu, Friptu, etc.

  Va urma 


Fotografii sub Caraiman, IV