Scriitorul zilei, Vasile Andru, n. 1942
Ion Lazu - O pagină de Jurnal, 2000
Fotografii... George Lowendal, IV
Sucevean din comuna Muşeniţa, din părinţi
agricultori, îşi face şcoala în comuna natală, liceul la Siret şi Rădăuţi, după
care urmează Filologia din Iaşi, secţia franceză-română. Profesor de liceu,
apoi asistent la Institutul Pedagogic din Suceava, 1967-1975, se strămută la
Bucureşti, ca redactor. Debutase cu publicistică încă în 1969, apoi se consacră
prozei scurte şi romanului, editând nu mai puţin de 25 titluri. Între timp s-a
orientat spre practicile sapienţiale, spre isihasm şi textele iniţiatice,
beneficiind de stagii la Roma, Paris, în India, la Athos, în Australia.
Urmărindu-i iniţiativele isihaste,
psihoterapeutice, textele, pelerinajele, interviurile, este mai greu de
stabilit cărei religii tradiţionale ar putea fi ataşat Andru. Declarat creştin
ortodox el este într-o asiduă căutare a unor modalităţi personale de a intra în
dialog cu divinitatea, cu sine însuşi, ca esenţă umană. Este însă în afară de
orice dubiu vocaţia interogativă şi rîvna isihastă a personajului care
reuşeşte să facă prozeliţi, lucru foarte rar la noi.
Scrieri literare: Yutlanda posibilă (1970) - debut în volum; Mireasa vine cu seara (1973);Mirele (1975);Arheologia dorinţelor (1977); Noaptea împăratului (1979 ;O zi spre
sfârşitul secolului (1983);Turnul (1985) ;Progresia Diana (1987);Muntele Calvarului
1991;Memoria textului (1992);Proză,
eseuri, interviuri (1995);Un
univers cu o singură ieşire (1997);Păsările
cerului (2000) - premiul
internaţional Balkanika 2000;Cel mai îndepărtat paradis (2001)
Citeşte mai mult:
http://ro.wikipedia.org/wiki/Vasile_Andru
http://www.edituraherald.ro/authordetail.asp?cod_autor=146
http://www.rostonline.org/rost/nov-dec2004/andru.shtml
Poezia zilei, George Bacovia, m.
22 mai 1957
Nervi de primăvară
Primăvară...
O pictură parfumată cu vibrări de violet.
În vitrine, versuri de un nou poet,
În oraş, suspină un vals de fanfară.
O lungă primăvară de visuri şi păreri ...
O lungă desertare zvoneşte împrejur,
E clar şi numai soare.
La geamul unei fabrici o pală lucrătoare
Aruncă o privire în zarea de azur.
O nouă primăvară pe vechile dureri ...
Apar din nou ţăranii pe hăul de câmpie,
În infinit pământul se simte tresăltând :
Vor fi acum de toate cum este orişicând,
Dar iar rămâne totul o lungă teorie.
O, când va fi un cântec de alte primăveri
? !
Urmăriţi câteva fragemente dintr-un
recital Lidia Lazu: George Bacovia - Amurg violet, susţinut la Tinerimea Română, împreună cu pianista Ilinca
Dumitrescu şi fagotistul Vasile Macovei.
BACOVIA
Pansele negre...:
CARBONIZATE FLORI, NOIAN DE NEGRU:
muzica sonoriza orice ecou:
acorduri, arpegii, armonii:
Alte fragmente se află pe YouTube.com
.
Alţi scriitori:
Andrei Mureşanu, n.
1816
I. C. Chiţimia, n.
1908
Maia Belciu, n. 1926
Ion Călugăru, m.
1956
Matei Gavril, m.
2008
1 ianuarie 2000. O noapte cu ninsoare uşor
viscolită. Revelion la sora mai mare a Lidiei, pe la două revenim spre casă,
prin mare ninsoare. Copaci încărcaţi de nea. Ne trezim pe la 11, zi însorită,
cu zăpadă. Mîncăm, telefon de la Gelu+Carolina, care întreabă de carte. Plecăm
în parc pentru mică plimbare, ocolim jumătate de lac; 5-6 fotografii cu brazi
încărcaţi de nea, amintirea munţilor. Mulţi plimbăreţi, atraşi de promisiunea
zăpezii. Pe jos, ştiolnă. Din parc, direct la tanti M., apoi la tanti F., unde
avem convorbire cu Chicago. Planuri pentru 60 de ani. Telefon Norei T. şi
foarte scurt lui Ţone.
Sunt un om
modelat mai mult de litaratură decît de părinţi şi de şcoală, aşa că practic
nu-mi pot imagina cum aş fi arătat, ce aş fi devenit, cum aş fi evoluat. Poate
şi pentru că personajele din cărţi sunt mai pregnante, mai coerente, mai
plauzibile, cu noimă şi de înţeles, în ultimă instanţă. Când spun uneori că eu
şi fără studii superioare aş fi fost cam acelaşi om, cam la asta mă refer. La
faptul că pentru formarea mea decisive au fost cărţile, lecturile. Poate că
abia prin asta mă apropii de alţi scribi...N-am orgoliul creatorului etc...
Există suflet?
Poate că nu există, în sensul dat acestui cuvînt de cei care neagă
transcendentul. Pentru mine există, el este ceea ce a rămas din părinţii mei şi
îmi umple mie viaţa, gîndurile; ceea ce mă face să fiu în comuniune cu ei. Mai
pe scurt, sufletul meu este bunătatea din mine, ceva indestructibil, din câte
îmi dau seama.
Familia ca
redută, iubirea ca redută, Frumosul ca redută. Locuri pentru a rezista
atacurilor Nimicniciei.
Va urma
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu