Scriitorul zilei, Victor Ion Popa, n 29 iulie 1895 - d. 30 martie 1946
Unul dintre cei mai populari scriitori şi
dramaturgi din România interbelică, a cărui priză la public nu s-a stins nici
până astăzi, V. I. Popa s-a născut în satul Călmăţui, com Griviţa din zona
Tutova, actualul judeţ Galaţi, ca fiu al unui învăţător. Face şcoala primară în
satul natal, apoi începe faimosul Liceu internat din Iaşi, dar în ultimele
clase se transferă la un alt liceu, absolvit în 1914. În continuare se înscrie
la Drept, dar şi la Conservatorul din Iaşi, Începe războiul, V. I. Popa urmează
o şcoală de ofiţeri la Botoşani, devine sublocotenent, participă la luptele de
la Oituz, unde este rănit. După război revine la Iaşi, unde se căsătoreşte şi
este actor, se strămută la Bârlad, din nou la Iaşi, apoi vine la Bucureşti,
unde se va ocupa mulţi ani de teatru: mai întâi ca desenator de decoruri, apoi
ca actor, ca regizor la diverse teatre bucureştene, dar şi la Craiova, la
Cernăuţi, unde girează 41 de premiere, şi unde înfiinţează teatrul de păpuşi şi
marionete.
Mereu neobosit, inventiv, implicat, cu
dorinţa arzătoare de a oferi publicului hrană spirituală, o posibilitate de
emancipare prin cultură. Se va face cunoscut ca dramaturg de mare succes dar şi
ca romancier. Debutase cu poezii încă elev fiind, în 1912, dar şi cu desene,
1914. Fusese redactor la Revista copiilor şi tineretului. Colaborator
infatigabil la nenumărate reviste, cu cronici de artă, comentarii, desene,
caricaturi, versuri, fragmente de proză şi piese de teatru. Prima piesa care i
se joacă este Ciuta, 1924,
cu subiect din mediul provincial, o iubire care nu vrea să trădeze, să facă
compromisuri şi va recurge la sinucidere. Urmează Muşcata din fereastră, 1928, în care iubirea reuşeşte să
învingă mentalităţile părinţilor, prejudecăţi învechite şi se împlineşte. Dar
cea mai populară piesă este Tache,
Ianche şi Kadâr, 1932, o piesă despre toleranţă etnică, înţelegere
interumană, sentimente trainice, curate, care asigură o viaţă în lumină.
Lirism, comic de situaţie, limbaj colorat, personaje puternice, bine
reliefate,- o adevărată performanţă dramaturgică, de atunci jucată mereu cu
imens succes de public, de cei mai mari actori ai timpului. Piese ce se transmit
la radio: Deşteapta
pământului, Mironisiţele etc
Ca romancier, a scris cărţi populare,
inventive, în stil alert, cu un limbaj colorat: Sfîrlează cu fofează, despre un
analfabet care are vocaţia invenţiilor, atras irezistibil de aviaţie şi care
trece prin aventuri incredibile spre a-şi atinge idealul. Alt roman: Velerim şi Veler Doamne, drama
unui om simplu care comite o crimă în legitimă apărare. După 10 ani de
puşcărie, revine în sat, fosta soţie se recăsătorise, consătenii îl dezavuează,
iar în curând este suspectat de a-l fi omorât pe un negustor în trecere spre
târg. Iar acţiunea devine palpitantă, cu urmăriri de tip poliţist, cu
suspans şi rezolvări drastice. Floarea
de oţel reia experienţa
perioadei din război, protagonistul este nevoit să renunţe la ideile sale
naiv-adolescentime despre viaţă, se formează ca persoană, se maturizează.
O viaţă de mare dinamism, a unei
personalităţi plurivalente: scriitor, dramaturg, dar şi actor, scenograf,
caricaturist de mare talent, regizor, pedagog, cu iniţiative în fondarea unui
teatru popular-muncitoresc Muncă
şi Voie bună, la care a trudit vreme de 4 ani. A fost comisarul Expoziţiei
Româneşti de la Paris, 1937 şi a primit Legiunea de Onoare.
***
Nu l-am învăţat în liceu. Nu am idee dacă
se studia la facultate. Însă colegii mei de studenţie citeau cu pasiune
romanele sale, trecându-şi-le din mînă în mână, în ediţii interbelice, desigur.
Am văzut piesele sale în mai multe distribuţii, de fiecare dată jucate
excepţional, căci oferă actorilor o materie umană extrem de viu colorată, o
gamă de trăiri amplă, delicată, nuanţată. Umor blajin, lirism, nevoia de
comuniune umană. O abordare pozitivă a vieţii, neşablonardă.
Citeşte mai mult: http://www.crispedia.ro/Victor_Ion_Popa
Din Intruşii. Odiseea plăcilor memoriale:
21 mai 07, luni.
Vorbesc la TNB pentru Victor
Ion Popa, apoi dau telefon la Teatrul G. Ciprian din Buzău, la Teatrul V. I.
Popa din Bârlad, neştiinţă pură şi simplă, amânări, promisiuni de telefoane,
neonorate în seara respectivă, în următoarele seri. Mai simplu spus,
respectivii nu ştiu unde a trăit patronimicul lor. Dar aţi înţeles? Toate
aceste telefoane le dau de acasă, pe banii mei. (...)
1 iunie 07. Dau telefon la Comunitatea Evreiască, mi
se cere telefonul, căci directorul lipseşte. Dau telefon la Bârlad, la teatrul
V. I. Popa, pentru adresa lui V.
I. Popa, în ideea că măcar ei trebuie să ştie, să aibă vreo monografie,
ceva; răspunde secretara, zice că tocmai voia să-mi telefoneze. Cer adresa şi
anii. A făcut investigaţii, a vorbit şi cu dl Mălinescu, fost secretar literar
al acestui teatru (care tocmai a împlinit 50 de ani), nici el nu ştie absolut
nimic despre adresele pe unde a locuit scriitorul, dramaturgul. Par să nu ştie
nici măcar anul morţii dramaturgului. Îmi sugerează să fac demersuri la Evidenţa
populaţiei, la Starea civilă, căci, nu-i aşa? trebuie să se fi menţionat adresa
şi data morţii în actul de deces. E drept, poate voi fi nevoit să fac demersuri
şi la Starea civilă (însă mă ia cu fiori când mă gândesc). Dar după ce fixăm
primul lot de plăci memoriale. Zic: Tot o să aflaţi dvs vreodată anul când a
murit marele V. I. Popa, patronul dvs!
(...)
27 sept 07, miercuri... La imobilul din Tunari nr. 6 las cererea dlui Avram la
etajul V, el ştia de Ion Iuga. Promite că se rezolvă, vom avea aprobarea.
Caut în apropiere strada Leonida, nr. 28, constat că la adresa cu pricina, la
etajul I, este redacţia revistei Altitudini,
urc, surpriză: şeful este I. B. Lefter, însă teribil de prins cu revista gata
de printare; află ce vreau, mă dă pe mâna unei domnişoare care merge cu mine în
imobilul vecin, la proprietar; sun, apare un ins de sub uşa batantă a garajului,
toată clădirea e renovată, echipată la ultimul strigăt, e omul casei, se duce
să-l cheme pe proprietar. Arhitect – apare un domn extrem de înalt, cam la 2 m,
cu ochelari; înţelege, mergem înapoi, are un birou la parter, proiectează
construcţii. Da, Victor Ion
Popa...îmi vorbeşte despre ultima soţie a acestuia, actriţa Maria Mohor, au
locuit aici în ultimii lui ani de viaţă. (Aflasem că a avut pe puţin 40 de
adrese în Capitală) În familia ei, de fel de la Porceşti-Turnu Roşu, au fost
doi fraţi şi o soră. Au venit la Bucureşti, aveau bani, unul dintre fraţi a
deschis un restaurant, este clădirea impozantă din capătul piaţetei, celălal
avea o casă peste drum, iar sorei mai mici i-au făcut o casă aici, apoi au mai
cumpărat o casă, spre capătul străzii, chiar pe colţul cu piaţeta. Iar
restauratorul a ridicat pe vechiul loc o casă mare pentru cele trei fete ale
lui, imobilul unde suntem noi acum, la stradă, cu parter şi două etaje.
(Familii venite din provincie şi care se înfiripau în mahalalele Bucureştiului,
se extindeau pe o stradă întreagă...). La parter stătea Maria Mohor cu Victor Ion
Popa, acesta este biroul lui, l-a păstrat, are şi câteva desene de scenografie
ale dramaturgului şi animatorului teatral. Îi sugerez o cameră muzeu, cum sunt
prin ţările apusene, cu unele obiecte de-ale scriitorului, cu nişte desene,
schiţe, caricaturi, căci avea şi acest talent, să adauge toate ediţiile din
operele lui, cu fotografii, decupaje din ziare. O declară la Primărie, imobilul
devine casă muzeu, obiectiv cultural etc. Scutire de impozit. Îi spun că tocmai
am văzut la Rotonda MNLR o expoziţie cu nişte caricaturi-portrete grozave de V.
I. Popa. În străinătate proprietarii unor astfel de imobile sau chiar castele,
dacă declară o cameră ca muzeu, sunt scutiţi de impozit pe respectiva clădire.
Arhitectul are un proiect de monument V. I.
Popa pe care vrea să-l plaseze în centrul piaţetei de la răscruce, în faţa actualului
restaurant Garibaldi, în
stil neoromânesc. Se cunoaşte cu primarul. Îl sfătuiesc să intervină prin R.
G., consiliera lui culturală, o doamnă care îl va sprijini etc. Să facă o
machetă la un sculptor şi să meargă cu proiectul la comisia sectorului. Aprobă
fixarea plăcii memoriale. Din păcate nu ştiusem de actriţa Maria Mohor, sau am
uitat între timp?
Alţi scriitori:
N. Steinhardt, m.
1989
Edgar Papu, m. 1993
Ion Lazu - O pagină de jurnal, 1998
***
18 martie. Peste noapte
rămîn la Ţone ca să dăm brînci albumului Vianu. Apar probleme ca şi insolubile,
pentru că Ţ. nu şi-a scris prefaţa. Rezolvăm fericit secţiunea Fereastra luminată, ideea mea fiind să
dăm fereastra albă pe fondul negru al nopţii; la 6,45 sar din pat şi ajung la
timp la slujbă. Citesc în România Lit. excelentul articol al lui Alex. Şt.
împotriva suficienţei şi rasismului postmodernist, care nu vede în antecesori
decît nişte vechi şi demodaţi, despre talentul vechilor, nici un cuvînt. Foarte
subtilă manevră, căci dacă ar aduce în discuţie talentul, atunci ei ştiu că au
pierdut partida. Articolul lui Gh. Grigurcu despre poezia Constanţei B., o
piatră rară.
Mama: trebuie să aibă vreun rost şi mirosul de tămîioară, că prea e
din cale-afară de plăcut sufletului. Bagi nasul, aspiri parfumul neasemuit, ţi
se încălzeşte sufletul. Vrei să te bucuri în continuare de farmecul lui, tragi
încă o dată pe nări, însă deja mirosul nu mai este. Doar atît a fost, un semnal
scurt, parcă anume pentru tine, într-o clipă privilegiată…
Mama: mă uit la omul ăsta străin, cît este de urît şi de mirare, parcă
s-ar trage din alt fel de maimuţă decât alde noi.
A sosit Gelu, se află la garsoniera din calea Victoriei. Trec pe
acolo, mi-a adus diverse, vorbim de-ale noastre, veşti despre cunoscuţi.
Constatăm că se îndesesc veştile rele. Zic: Altfel decurge o discuţie la 20 de
ani, toţi de seama ta sunt bine, se lansează… pe cînd la 50 de ani deja se
schimbă lucrurile, unii colegi clachează…
M.P. Am scris despre ruptura
noastră, dar am ştiut că pînă la apariţia cărţii mai am mult de aşteptat, ani
în şir. Primul fragment a apărut deja de patru ani, i-au urmat alte cîteva. De
ce să te fi prevenit? De ce să-ţi atîrni tu aşteptarea de apariţia acestei
cărţi? Numai eu am avut puterea să aştept 5-10 ani apariţia cărţilor mele. Nu
sunt inconştient, nici atît de egoist ca să implic pe alţii în această
experienţă prea dură…
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu