joi, 27 martie 2014

Scriitorul zilei: Pompiliu Marcea, n. 28 octombrie 1928 - d. 27 martie 1985   

                                                                                                             
Dintr-o familie de ţărani gorjeni (sat Colibaşi, la vest de Tg, Jiu), îşi face şcoala primară  în satul natal, urmează o şcoală normală la Tg. Jiu, apoi Filologia la Bucureşti, fiind reţinut la catedră şi făcând carieră universitară, treaptă după treaptă. Cu un doctorat în 1967. Cu dosar curat şi cu psihologia celui recunoscător că i s-au deschis porţi nesperate, îşi face dovada ataşamentului faţă de ideile comuniste. De altfel a beneficiat de lectorate în multe oraşe din vest, iar  la revenire a fost promovat printre diriguitorii culturali la cel mai înalt nivel. Primul volum este chiar pe linie, despre realismul socialist în opera lui Alexandru Sahia. Se va ocupa mai apoi de opera lui Ioan Slabici, de opera lui Sadoveanu, se va implica în controversele privind teoria şi practica actului creator în literatura noastră. Uneori cu curaj, uneori riscând să-i supere pe ceilalţi culturnici. Cărora le-a şi venit rândul, în veşnicele primeniri de cadre la vârf. Fiecare îndrăzneală se plătea, trecută cu grijă în dosar. Insistase asupra epidodului Cernica din viaţa tânărului Sahia. Dăduse semne de înţelegere în privinţa "închisorilor mele" de Slavici.  Fusese permisiv în privinţa lui Maiorescu, pledase pentru publicarea integrală a articolelor politice eminesciene. Propusese spre publicare scriitori "pătaţi", pe Vladimir Streinu îl promovase Director la Editura pentru literatură (ce-i drept, n-a rămas decât un an...).O moarte oricum prematură, nelipsită de semnul întrebării.
Opera: Alexandru Sahia,  1961; Ioan Slavici, Bucureşti, 1965; „Convorbiri literare" şi spiritul critic, Bucureşti, 1972; Lumea operei lui Sadoveanu, Bucureşti, 1976; Umanitatea sadoveniană de la A la Z, Bucureşti, 1977; Lecturi fidele, Bucureşti, 1979; Mihail Sadoveanu. 100 de ani de la naştere, Bucureşti, 1980; Varietăţi literare, Craiova, 1982; Concordanţe şi controverse, Bucureşti, 1983; Atitudini critice, Bucureşti, 1985. Antologii:   Naţional şi universal, Bucureşti, 1975.


Alţi scriitori:
Aurel Ciocanu, n. 1943
Ioan Es Pop, n. 1958

poezia zilei
 De Ziua Unirii Basarabiei cu România.
ion lazu: Nistrul, prima mea amintire

Un om intrat până la genunchi în apă
Şi cu prostovolul pe umărul stâng –
Îl văd din spate, o siluetă neagră
Pe fondul plumburiu al fluviului
Spre sfârşitul zilei – sau e vreme închisă –
Nu-l cunosc dar e din sat
Poate mai sunt doi trei copii pe prund
Şi simt pe-aproape grija fratelui mai mare:
Nu mă ţine de umăr,dar ar putea întinde mâna
De ar fi să fac un pas în plus.
Un lung stop-cadru pe silueta omului
Care parcă aşteaptă să-l văd mai bine.
Apoi cu braţul drept arcuit
Face un gest larg asupra apei –
Plasa se desfăşoară cu un fâşâit moale,
Se aud la rând zeci de plescăituri mici
Şi din locul unde plumbii au fost însămânţaţi
Ţâşnesc ochi albi, ţuguiaţi, care deodată clipesc
Fac cearcăne şi iată cum, prodigios
Încep să izvorască pe faţa lucie a apei
Cercuri concentrice care tot cresc,
Aleargă se întorc şi tresar fără astâmpăr
Şi ţin luciul apei într-un freamăt viu
Reverberat la nesfârşit, de o jumătate de veac.
Iar eu sunt prins într-o vibrare
Care mă strânge şi mă risipeşte şi
Mă multiplică într-un extaz fertil
Într-o durere blândă, continuă şi fără leac.
Fără leac...

Blaj, vara 1991


Lidia în Recital Blaga, X

caut...:


Ion Lazu - O pagină de Jurnal, 1998
12 martie. ”Arta fără conştiinţă e ruina sufletului.” Rabelais.
13 martie. Veneticii: Tata: lasă-l pe om să trăiască acolo unde vrea el, sau acolo unde l-a adus nevoia. Ziceţi de mine că vin de la ruşi, dar voi trăiţi în comune ca Milcov, Clocociov, Cireaşov, Dranovăţ, Dobrotinet etc, care sună bulgăreşte…
Om puternic e cel ce nu se teme că se va rata, în orice loc, în orice împrejurări – ca tata, dislocat, ca mama într-o căsătorie nepotrivită, ca mine, la drept vorbind…, care continui să scriu.
Tata: Te frămînţi pentru problemele alor tăi, cît îţi sunt în preajmă. Dar ei pleacă, prea curînd. Însă abia cînd rămîi singur încep să curgă urgenţele…
Tanti M., persoana pe care am suportat-o înşirînd atîtea lucruri improbabile, dubioase, sau minciuni sfruntate. Insistenţele ei de a se băga în sufletul meu m-au făcut să o mint prin omisiune, adesea, poate singura persoană care m-a obligat să mint. Să omit, să mă eschivez. Nici bucuriile nu i le poţi spune, pe toate, cine ştie ce pretinde apoi… 
Una din poveştile incontrolabile ale Monicăi: Petrică al nostru era bun prieten cu fraţii Ionel şi Păstorel Teodoreanu. Făcea epigrame, poezii, i le dădea lui Păstorel să le publice. Odată erau ei trei la bodega Ambasador, intră Sadoveanu. Se apropie de prietenii lui Teodoreni şi-l apostrofează pe Păstorel: Ai talent, păcat că te-ai vîndut băuturii. Eu m-am vîndut băuturii, dar dumneavostră bolşevicilor.
Alta: Unchiul M. întors din prizonieratul în Westfalia, este apărat în proces de fraţii Mora. În timpul pledoariei, avocatul aruncă dosarul şi strigă: Dacă Mihail Ciobanu este vinovat, eu îmi pun pe foc diploma de avocat! Îl condamnase un procuror colonel Mardare, la Iaşi. La IDGB aveau un maistru Mardare. Iar contabil şef era un Ştrul, provenit din ghetoul de la Cioburciu. Află de Monica Ciobanu, vrea să o vadă; îi mărturiseşte: Era să fim rude, am cerut-o în căsătorie pe Vera. A doua zi le-a trimis cîte o sticlă de şampanie celor din contabilitate, tocmai i le adusese cineva de la Zarea. 
Odată vine maistrul Mardare cu un decont. Nu ai un frate colonel Mardare, procuror? Ba da, dar nu mai este în procuratură. Tanti, scandal. În acea agitaţie apare contabilul şef Ştrul, i se spune despre ce e vorba. Îi spune lui Mardare: De mîine să nu mai vii la servici. Tanti a aflat apoi că procurorul Mardare a fost el însuşi arestat şi condamnat. Un plutonier major, acuzat şi el că ar fi participat la ghetou, a declarat: Acest Mardare îi condamna pe toţi basarabenii. E drept, eu executam, dar domnul maior Mardare îmi dădea ordine. A ajuns în închisoarea de la Aiud, îl scoteau la plimbare singur, să nu fie linşat de victimele lui…
Va urma

Fotografii la zi...











Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu