sâmbătă, 8 martie 2014

Mărţişor...Mărţişor...Mărţişor...



Scriitorul zilei: Radu Tudoran, n. 8 martie 1910 - d.1992              

 Fiul unui funcţionar din marina comercială, de la care s-ar părea că a moştenit tentaţia călătoriilor, RT, pe adevăratul său nume Nicolae Bogza, frate mai mare al poetului Geo Bogza, de care s-a îndepărtat pentru toată viaţa - prietenii ştiu de ce -, a făcut şcoala primară la Ploieşti, urmând apoi Liceul militar de la Mânăstirea Dealului, mai mult constrâns de dificulăţi materiale, întrucât tatăl murise. Tot de nevoie şi-a continuat studiile militare la Şcoala de Ofiţeri din Sibiu, absolvită în 1932, după care a rămas în armată doar până în 1938. 
Publicase prin ziare reportaje şi unele proze în reviste, iar din 1940, cu apariţia primului său volum de nuvele Oraşul cu fete sărace, recurge la pseudonimul Radu Tudoran, spre a nu se face vreo legătură cu numele turbulentului frate avangardist şi nu numai. În anul următor, 1941, publică romanul Un port la Răsărit, una dintre cărţile performante ale autorului, unde îşi dă întreaga măsură a înzestrării pentru roman: fluenţa, eleganţa stilului, care îl plasează printre marii maeştri ai scrisului românesc, vocaţia de povestitor,  trăirea intensă a sentimentelor, chemarea spre călătorii şi alte universuri umane... Vreme de război fiind, romanul nu a fost corect receptat, deşi s-au tras mai multe ediţii şi aceasta se va răsfrânge asupra perceperii întregului său demers scriptural - şi este vorba despre unul dintre cei mai prolifici autori români, dar şi despre un autor de multe best-seller-uri.  În 1943, în aceleaşi condiţii de  război, îi apar Anotimpuri  şi  Flăcări, o scriere inspirată din mediul petrolier, căci s-a născut într-o astfel de regiune, pe valea Dofteana. Din 1947, timp de 7 ani trăieşte retras, câştigându-şi existenţa din traduceri. Nu se putea aduce în discuţie un roman precum Un port la răsărit, localizat la Cetatea Albă, în Basarabia  înşfăcată pentru a doua oară de sovietici...
La un moment dat exclus din Societatea scriitorilor de culturnicul Mihai Novicov. Dedat visătoriei, jinduind să călătorească, se mută la Brăila şi acolo îşi încropeşte cu greu o goeletă, numită  Speranţa, care nu a ridicat niciodată ancora, însă pe puntea căreia, în imposibilitatea de a porni în larg, îşi trăieşte mental marile aventuri acvatice: vaporaşul însăilat cu propriile mâini îl va ajuta să re-descopere lumea pe care tot navele o descoperiseră, iar în acest timp al călătoriilor aventurierul nostru spera să se descopere/cunoască pe sine.  
A fost teribila răzbunare a visătorului, căci în 1954, cu romanul de aventuri pentru tineret Toate pânzele sus!, apărut în plin proletcultism, dă marea lovitură a carierei sale scriitoriceşti: un succes fulminant, ediţii peste ediţii, tiraje de milioane. Autorul, tot nevindecat, se va gândi în mod serios să-şi construiască altă ambarcaţiune, vis oprit la jumătate, date fiind vremurile dejiste, când libertatea putea fi obţinută numai în visarea pură. Îşi va continua aventurile pe hârtie, publicând: Ultima poveste, 1956; Dunărea revărsată, 1961; Marea şi Maria, 1973: Acea fată frumoasă, 1974. În timp, s-a ivit şi prilejul unor călătorii reale, pe patru roţi..., iar RT a scris într-un stil inconfundasbil minunate jurnale de călătorie: Al optzecişidoilea, 1966, Oglinda retrovizoare, 1970, La nord de noi înşine, 1979; Frumoasa adormită, 1981. Mari delectări pentru un cititor împătimit, precum eram pe-atunci. Omul singuratic, pornit la drum, atent la ce se petrece în preajmă, notându-şi scene la faţa locului, recuperând sensul uman al unor clipe de viaţă, fără prejudecata elitistului care se înfiinţează la Palatul Pitti din Florenţa şi ne livrează cugetări sagace despre arta universală. Nici gând de aşa ceva! Iată dar secretul marelui succes al acestui scriitor cu instinct sigur, concentrat pe lumea sa de gânduri şi trăiri. 
La New York sau altundeva în USA, reuşeşte să-i adune la aceeaşi masă pe câţiva mari exilaţi - nu stau să-i enumer - iar după o discuţie de 2-3 ore, vizitatorul excedat se scuză, se urcă în maşină şi porneşte mai departe la drum, simţind că a adunat suficiente impresii ce merită a fi consemnate; că altundeva este substanţa cărţii sale, în lumea sa lăuntrică... Pe când faimoasele State Unite nu sunt pentru automobilistul ce şi-a pus cap-compas ţărmul de dincolo, al Pacificului, decât o "frumoasă adormită". Anume această abordare îl singularizează pe Radu Tudoran şi asta face substanţa scrierilor sale, autenticitatea relatărilor.
Începând cu 1978 autorul dă la lumină un ciclu de romane: Sfârşit de mileniu, din care au apărut, la intervale de 1-2 ani un număr de 7 romane, începând cu Casa Domnului Alcibiade, o uriaşă frescă a societăţii româneşti din veacul XX, adusă cu romanul Sub zero grade, apărut postum, la perioada 1941-1944 - războiul şi ocupaţia sovietică - un  sfârşit de lume şi începutul scrâşnit al unui mare chin comunitar.

Citeşte mai mult:
 http://ro.wikipedia.org/wiki/Radu_Tudoran
 http://www.jurnalul.ro/arte-vizuale/radu-tudoran-si-revansa-prin-literatura-517442.htm
http://www.romlit.ro/radu_tudoran

Din Ion Lazu: Intruşii. Odiseea plăcilor memoriale
15 aprilie 2007. (...) Seara, discuţie cu Barbu Cioculescu, îmi dă adresa lui Constant Tonegaru şi opinează că Ion Negoiţescu a locuit la parter în ultimul imobil pe stânga când cobori pe Calea Victoriei spre Dâmboviţa. Iar D. I. Suchianu în blocul Spicul, la scara dinspre intrarea în Cişmigiu, deci a lui Astaloş. Regina Elisabeta 44. Iar Radu Tudoran pe Şipotul Fântânilor nr. 5, înainte de a intra în parc.
(...)
16 aprilie 2007: ... Ieşind de la Uniune, o iau pe la Palat, las în stânga biserica Creţulescu, cobor spre blocul turn, numai printre straturi şi ronduri de flori. Mă îndrept spre Cişmigiu, dau de vila cu placa memorială şi efigia lui Victor Eftimiu, e o placă fixată cu ocazia a 110 ani de la naşterea albanezului. Pe următorul colţ e placa lui C. Titel Petrescu, a locuit aici până să fie arestat. Întreb oamenii de pe stradă despre Radu Tudoran, nu ştie nimeni, nici doi bătrâni care plimbă căţei, ceea ce mă pune pe gânduri. De nevoie şi fiindcă mi-e în drum, intru la Biblioteca pedagogică din str. Zalomit, mi se spune că George Anca e de găsit la etaj, bat, secretara spune că este foarte ocupat. Îi spun că sunt de la Uniune, bagă capul pe uşă, îi spune domnului director că este căutat, acela iese, cam aiurit dar amabil ca totdeauna, ne îmbrăţişăm, cu urări de sărbători, îi spun de DIS şi RT, imediat dă telefon unui domn Dumitrescu, fost avocat al lui Tudoran, aflu că l-a scos dintr-o pasă gravă, când s-a spânzurat la el în casă tânăra lui soţie. Rezultă că RT a stat pe Puţul cu Plopi la nr.5, pe lângă o benzinărie. Mă cam mir, dar iau însemnărica de la George Anca.
(...)
Plec spre celălalt capăt al Cişmigiului, tot cercetând. Şi, dincolo de Valter Mărăcineanu, după ce abordasem câţiva bătrâni care nu ştiau de Radu Tudoran, de Toate pânzele sus! sau au auzit de el dar nu ştiu unde a locuit, dau de o străduţă care mă incită, în capătul celălalt zăresc un fel de monument, sau o fi staţia de benzină? Asta s-ar potrivi cu descrierea avocatului, care îşi amintea numărul şi poziţia străzii, nu însă şi numele ei, pe moment. Dau ocol imobilului, intru, sun, nu răspunde nimeni, cobor, pozez; asta e strada, Şipotul Fântânilor, de aici confuzia bătrânului avocat, fiind vorba tot despre ape potabile...O babă cu dinţii în fierăstrău, urcând cele câteva trepte ale imobilului vecin, pentru ea o grea problemă, îmi spune: Da, aici a locuit Radu Tudoran, să nu aveţi nicio îndoială. Mai sun, nu iese nimeni, apoi o fată cam zăludă mă lasă să intru şi să merg la etajul I, unde mi se vor da detalii. În hol, cutii poştale, inclusiv a administraţiei, îmi notez nume de locatari; sun la parter, la etajul I, la II, însă nu răspunde nimeni. Voi recurge la telefoane. 


Alţi scriitori:
Elena Farago, n. 1878
Agatha Grigorescu Bacovia, n. 1895
Dimitrie Stelaru, n. 1917
Al. Vergu, n. 1925
Radu Ciobanu, n. 1935
Gala Galaction, m. 1961


Poezia zilei, Elena Farago, n. 1878

De ziua Mamei


Eu nu sunt destul de mare
Ca sa pot sa-nvat macar,
De pe carte, o urare,
Si nu sunt destul de mare
Ca sa-ti dau un dar.

Dar îti dau o sarutare,
Ici, pe obrajor,
Si pe mâna asta care
Ma-ngrijeste-n fiecare
Zi, cu-atâta dor!

Zile lungi si voie buna
Îti doresc eu mult,
Si ma rog de flori sa-ti spuna
Sa ma ierti, mamica buna,
Ca nu stiu mai mult!
 



Ion Lazu - O pagină de Jurnal, 199
              27 sept. Continuare: Ieri la telefon Lidia îmi spune că va merge la lansarea cărţii lui Astaloş, vine şi Jean Poncet, probabil şi Maria Urbanovici, care ar fi vrut să-i fac o cronică la Cartea lui Iov. Păcat că nu am luat-o la mine. Mi-amintesc ce s-a supărat cândva  L. că eu “mîzgălesc” cărţile; însă nu fac decît să lucrez în felul celor care vor să scrie o cronică, vezi şi cronica la Cărtărăscu…
Bucurie de “zaraf”? de colecţionar, de maniac? Cînd mai umplu o pagină de note şi o strecor pe nevăzute şi la nimereală, între paginile manuscrisului la care lucrez; bucurie amînată la gîndul că la un moment dat, în timpul elaborării, au să le vină rîndul; încîntat şi curios să aflu ce idei am pus de-o parte…
Mă întorc acasă, uitasem ceva la plecarea pe teren; o găsesc pe gazdă întinsă în culcuşul meu; se fîstîceşte rău, roşeşte, îngaimă că i s-a făcut rău – şi se vedea că minte.
Ce altceva te-ar putea împinge să scrii, decît nevoia de a înţelege ce se întîmplă, pentru a-ţi putea asuma în cunoştinţă de cauză respectivul fragment din viaţă, care altfel îţi scapă. Simţi bine asta…
Pe digul Moldovei, după amiază, cu soare fugace, după o dimineaţă cu ploaie destul de rece. De aici se vede zăpada pe spinarea Rarăului, iar la picioarele mele, pe fiecare tufă mov de scaieţi, măcar cîte două albine stăruitoare, căutînd ultimul strop de nectar al anului. Ultima recoltă. Un fluture alb. O vacă murgă, rozînd o buruiană pe care a dispreţuit-o toată vara. Toate ale firii simt ultimatumul zăpezii. Pe luncă, poloagele ultimei coase. Codiţa şoricelului, mălaiul ursului, măceşele aşteaptă să se coacă în grabă, pe furate… Le vor mânca păsările cerului, sălbăticiunile...Le vor împrăştia seminţele la întâmplare. Ca să se împlinească menirea fiecăruia...

Va urma


Fotografii... nepoţel şi bunicuţă...


Flori pentru Poezie...

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu