duminică, 2 martie 2014

INVITAŢIE
Astăzi, Duminică, 2 martie,  la orele 11:00, la Sala Euterpe de la Universitatea Spiru Haret (str. Ion GHica nr. 13), în cadrul emisiunii televizate ILINCA DUMITRESCU ŞI INVITAŢII SĂI,  puteţi participa la emisiunea ANA CALINA GARAŞ ŞI LITERATURA EXILULUI ROMÂNESC. Vor vorbi despre creaţia sa prof.univ.dr. CORNEL UNGUREANU, critic literar şi EMIL LUNGEANU, scriitor. Citeşte actriţa LIDIA LAZU.
INTRAREA LIBERĂ. Vă aşteptăm cu drag.



Scriitorul zilei: Radu Gyr,  n. 2 martie 1905 - d. 28 aprilie 1975


Ridică-te, Gheorghe, ridică-te, Ioane!

Nu pentru-o lopată de rumenă pâine,
nu pentru pătule, nu pentru pogoane,
ci pentru văzduhul tău liber de mâine,
ridică-te, Gheorghe, ridică-te, Ioane!

Pentru sângele neamului tău curs prin şanţuri,
pentru cântecul tău ţintuit în piroane,
pentru lacrima soarelui tău pus în lanţuri,
ridică-te, Gheorghe, ridică-te, Ioane!

Nu pentru mânia scrâşnită-n măsele,
ci ca să aduni chiuind pe tăpşane
o claie de zări şi-o căciulă de stele,
ridică-te, Gheorghe, ridică-te, Ioane!

Aşa, ca să bei libertatea din ciuturi
şi-n ea să te-afunzi ca un cer în bulboane
şi zarzării ei peste tine să-i scuturi,
ridică-te, Gheorghe, ridică-te, Ioane!

Şi ca să pui tot sărutul fierbinte
pe praguri, pe prispe, pe uşi, pe icoane,
pe toate ce slobode-ţi ies înainte,
ridică-te, Gheorghe, ridică-te, Ioane!

Ridică-te, Gheorghe, pe lanţuri, pe funii!
Ridică-te, Ioane, pe sfinte ciolane!
Şi sus, spre lumina din urmă-a furtunii,
ridică-te, Gheorghe, ridică-te, Ioane!

***


Născut la Câmpulung Muscel, a urmat liceul la Craiova, unde tatăl său era actor, apoi Literele şi Filosofia la Bucureşti, respectând interdicţia maternă de a nu se înscrie la Artă dramatică< devine asistentul prof. Mihail Dragomirescu. Înflăcărat patriot, a participat ca licean la luptele de pe Valea Jiului, fiind rănit de două ori. Şi-a luat pseudonim ca să evite persecuţiile directorului de liceu, mereu scandalizat şi vindicativ. A ucenicit cu scriitorii A. de Herz, Elena Farago, C. D. Fortunescu şi D. Nanu. A avut vocaţia prieteniei literare, admirator al lui Felix Aderca, G. M. Vlădescu, Ion Dongorozi, Gib I. Mihăescu, George Murnu, Mihail Dragomirescu, Ion Minulescu, Ion Pillat, Adrian Maniu, M. Sorbul, G. Gregorian, Al. Kazaban, I. Valerian etc. Îi va evoca pe toţi, cu deosebită comprehensiune, În memorialistica sa de sertar.
Talent precoce, publicând prin reviste literare şi înfiinţând reviste, prieten la Craiova cu poeţii Nicolae Milcu, I. Popescu-Ulmu şi George Dumitrescu, şi cu arheologul C. S. Nicolăescu- Plopşor , scriind piese de teatru jucate de liceeni pe scena craioveană, a debutat editorial la terminarea liceului, în 1924, cu  Linişti de schituri  şi a continuat cu alte volume de poezii, printre care: Cerbul de lumină, 1928, premiat de Academie, Cununi uscate, 1938, Poeme de război, 1942, Balade, 1943. A scris pentru copii, dar şi teatru, eseuri foarte avizate despre literatura noastră modernă dar şi despre cea franceză, din care a tradus masiv; a ţinut conferinţe. Colaborator la principalele reviste de dreapta: Universul literar, Gândirea, Gând românesc, Sfarmă-Piatră, Vremea, Axa, Iconar. Inspiraţia sa din tradiţie şi din ortodoxie, însă în linie modernă, diferită de mişcarea sămănătoristă, pe linia Ion Pillat, Vasile Voiculescu, îl face unul dintre principalii animatori ai mişcării legionare. Autor al imnurilor legionare, şef al legionarilor din Oltenia. În timpul scurtei guvernări legionare, ca director al teatrelor, iniţiază în Bucureşti Teatrul evreiesc Baraşeum, singurul existent în statele europene ale vremii, de tip fascist.
Pentru militantismul său ortodoxist a fost trimis de Carol II în lagărul politic de la Miercurea Ciuc, (monarhul era înciudat că nu reuşise să confişte în folos propriu Mişcarea), alături de Eliade, Nae Ionescu, Mihail Polihroniade, alţi ideologi ai Mişcării. Trimis în lagărele de reeducare şi de Antonescu, hotărât să-şi lichideze principalul adversar politic, apoi amnistiat, trimis în linia întâi, spre lichidare, de unde se întoarce rănit, publică un nou volum inspirat din tragedia frontului, este din nou trimis în lagăr.... Iar în 1945, inclus în "lotul ziariştilor", este condamnat la 12 ani detenţie. La proces a declarat: "Eu am avut o credinţă." Supus unui regim de exterminare, în primii doi ani legat cu lanţuri de picioare. Eliberat în 1956, este re-arestat în 1958 pentru vina de a fi scris poezia "Ridică-te, Gheorghe, ridică-te Ioane!". Condamnat la moarte, pedeapsa îi este schimbată în 25 ani muncă silnică. A continuat să compună poezii de rezistenţă, memorate de colegii de celulă. (L-am amintit aici pe Ovidiu Cotruş, postarea din 24 februarie.). Este de înţeles că suferinţa îndurată cu dârzenie, fără cedări, transformată în martiriu, i-a însufleţit lirica, precum i-a şi legitimat-o. În 1964, la ieşirea din detenţie, este constrâns să colaboreze la revista Pentru patrie, adresată exilului, controlată îndeaproape de securitate, nedifuzată în ţară. O libertate perfidă, mai rea decât chiar închisoarea comunistă... În ultimii ani de viaţă scrie memorialistică: Calendarul meu -  Prietenii, momente şi atitudini literare - apărut la Ed. Ex Ponto, 1996,  constând în 160 pagini de text şi încă 100 pagini cu fotografii, documente şi scrisori facsimilate, prefaţă de Ion Popişteanu, îngrijită de fiica scriitorului Simona Popa-Gyr.
După Decembrie 1989 poezia lui este reeditată, ceea ce nu se întâmplase decât în 1982, la o editură din Canada. Ce-i drept, Nicolae Manolescu a îndrăznit să-l includă în  Antologia poeziei moderne, dar tirajul a fost scos din circulaţie.

citeşte mai mult:             http://www.radugyr.ro/
http://ro.wikipedia.org/wiki/Radu_Gyr

***



Poezia zilei, Ion Lazu:    
 ***
Din pîinea furată unchiului meu, 
Ofiţer închis pentru înaltă trădare
Au crescut copiii gardianului din vecini -
Colegi de şcoală cu mine şi cu fraţii mei -
Posibila mea iubită, flirtul fratelui mai mic.
Gardianul a murit demult
Unchiul la 82 de ani, amnezic.
Posibila mea iubită s-a sinucis
Flirtul fratelui meu a fugit peste graniţă...
Am rămas eu, trecut de şaizeci
Să scriu despre toate astea.
 2001


Alţi scriitori:
Al. Ciura, m. 1936
Sanda Golopenţia, n. 1940





Ion Lazu - O pagină de Jurnal, 1997
27 iulie 97. Veneticii: Mama: tăcută, rezervată, dar în fond neiertînd şi neuitînd nimic, exigentă cu ea şi cu alţii; cu ochii ţintă pe faptele celorlalţi, pe cînd tata, comunicativ, vorbăreţ, colocvial, tolerant, prietenos, om de anturaj, înclinat spre iertare şi uitarea celor rele – deşi punînd de fiecare dată în scenă faptul că a iertat, că a trecut peste un afront, că a ajutat, punîndu-se mereu în pagină; pe cînd mama, orgolioasă, cu o bună părere de sine, nu avea niciodată nevoie de confirmări. Tata ar fi un asiat-slav, mama o europeană, cu strămoşi veniţi dinspre vest. Eu cad între cei doi, într-o încercare de reechilibrare a două firi disjuncte.
H.R. Patapievici: Românului îi sunt proprii jubilaţia înjosirii, deliciul terfelirii, beţia minimalizării aproapelui, laşitate şi ticăloşie, vanitate şi egoism meschin, invidie joasă, delaţiune fără remuşcări, îngîmfare şi bîrfă, neam flecar, neant etic, incapacitatea de a avea repulsii, se acomodează prin flecăreală. “Un român ascultat este un român cucerit.             
28 iul. 97. Unii scriu apăsat, eu citesc apăsat, strivind pagina cu atenţia mea înceată, amuşinînd. După ce închid cartea, se vede bine pînă unde am ajuns cu lectura.
Tata: sufăr pentru că sunt roman şi mă doare soarta lor; dacă eram rus, rămîneam în Basarabia.
Tacit: Omul urăşte pe cel faţă de care este vinovat şi pe cel căruia îi datorează recunoştinţă. Dacă aş fi ştiut că a spus-o Tacit, n-aş mai fi spus-o eu? Cred că da, cu şi mai mare convingere.
Angela: Ai mei n-au păţit nimic. Alţii au păţit: de ce s-au băgat în politică? De ce n-au stat în banca lor? Uită că unii trebuie să ia atitudine, nu suntem toţi cîrpe! Uită şi că mulţi au căzut victime comuniştilor nefăcînd politică, numai pentru că au avut proprietîţi, sau au fost ofiţeri, sau funcţionari, sau pentru că aveau excelenţă, sau nu păreau manevrabili.
Nebu-nelu. Ghin-Ion Iliescu, desigur…
H.R. Patapievici: Amintirile au un farmec în sine, care nu ţine de obiectul rememorat, de aceea cred că actul invocării amintirii e sacru.

Va urma


Fotografii cu scriitori...

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu