Scriitorul zilei: Andrei Pandrea, n. 9 februarie 1936.

 

Fiu al fiicei lui Lucreţiu Pătrăşcanu şi al scriitorului şi filozofului Petre Pandrea, celebru avocat şi publicist interbelic, A.P. a avut mari dificultăţi în a-şi face studiile liceale. Dând examen de admitere în învăţământul superior la Medicină, Biologie şi Agronomie, alege Medicina din Bucureşti (1954-1961), după care va fi  medic de ţară, la Boişoara (2 ani), apoi în alte câteva localităţi montane: Teşila, Paltinu, atras de mirajul munţilor; totuşi,  în 1968 revine în Bucureşti, optând pentru etnologie şi antropologie. (Să nu uităm că tatăl său, Petre Pandrea, fusese deţinut politic între 1948-1952 şi 1958-1964. Fiul nevoit să-şi câştige existenţa din munci necalificate, inclusiv cea de cabanier...). Din 1973, bursier al Guvernului francez, studiază la Paris, unde se stabileşte în 1979. În 1982 obţine un doctorat în antropologie, la Sorbona. Devine membru şi şef de secţie la Academia Româno-Americană.

Debutează de timpuriu, cu o carte de turism alpin: Hoinar prin Bucegi, iar în 1967 îi apare volumul Medic la Boişoara, stil elevat, îmbinând jurnalul unui medic stagiar cu observaţii de etnografie, folclor, istorie, sociologie.

Alte titluri, după stabilirea în Franţa: Martor de veac, Etnologie, Unde s-a dat bătălia de la Posada, 1994, Voievodul cailor, 1995, Oaia, ciobanul şi brânza, 1995, Masa moşilor, 1997, Cu puşca după zmei, 1998, reeditată în anul 2000, împreună cu Unde s-a dat bătălia..., cu o prefaţă de Vintilă Horia.

***

Prieten din studenţie cu poetul Pan Izverna, care îl admira pe tatăl scriitor şi filozof al colegului său de medicină, am obţinut adresa din Paris a exilatului şi am beneficiat de găzduirea sa într-o noapte, în mare parte albă, de discuţii aprinse despre lumea literară din Bucureşti, despre realităţile din ţară... În jurnalul acelei excursii din 1995 se vor fi aflând amănunte despre întâlnirea mea cu Andrei Pandrea, medicul, antropologul şi scriitorul, om ardent, euforic, bun camarad pentru nesfârşite şuiete.

În amintirea acelei nopţi de discuţii înflăcărate şi de mărturisiri fără urmări, i-am dedicat lui Andrei Pandrea una dintre poeziile scrise cu ani în urmă, chiar pe tema destinului românesc milenar la curbura Carpaţilor:

 Poezia zilei, ion lazu

Pădure, pădure...

Lui Andrei Pandrea

Pădurea ne-a ţinut pe loc

Dar ne ţinu şi-n loc pădurea.

Noi nici n-am pribegit aiurea

Dar nici n-am dat-o la o parte

Să ridicăm cetăţi în loc.

Ne-a fost ea şi lăicer şi vatră

Şi-un somptuos cuier de gânduri

Dar ne-a oprit să punem piatră

La temelie şi sub rânduri.

Azi prin păduri ascult un vaier

Ca de istorii netraduse.

Cetatea noastră e de aer

Şi cu fereşti de frunze smulse.

            20 mai 79, Goranu-Vâlcea

Alţi scriitori:

Florin Mugur, m. 1991

D. Solomon, m. 2003     

Ion Lazu - O pagină de jurnal, 1997

Georgescu despre Unchiul Mişu: În toamna lui ‘41, la Odessa, bateria 8-a Divizia 13, generalul Rozin în inspecţie, îşi dă seama că din punctul de observaţie al lt. M.Ciobanu se vede bine chiar punctul de maximă rezistenţă al ruşilor. Îl întreabă: Ai putea să comanzi toată artileria noastră amplasată în dispozitiv pentru a nimici acel punct de rezistenţă? Da, fu răspunsul. Generalul Rozin, artilerist, cu studii în Germania,  a pus mîna pe telefon şi a trecut comanda tuturor bateriilor la lt. M.C. care a început prin a ordona unui singur tun să tragă un foc de reglaj, apoi alt foc, iar în cîteva minute calculînd, a stabilit cum trebuie să tragă fiecare piesă a fiecărei baterii şi a raportat că este gata. Atunci generalul a aprobat foc simultan cu  toate cele 36 guri de foc. Urmăreau cu binoclul şi deodată s-a văzut sărind în aer oameni, capete, braţe, materiale, căşti… Au observat soldaţii noştri, s-au auzit urale în partea dreaptă a dispozitivului de atac, a urmat atacul şi cucerirea fără pierderi a obiectivului din acea zi. Gen. Rozin l-a chemat pe lt. M.C., a scos din buzunar o decoraţie Coroana română cu spade şi panglici, a doua ca importanţă în ieranhia decoraţiilor militare şi i-a prins insigna în piept, în dreptul inimii lui brave. În regiment şi în întreaga lor serie de 221 ofiţeri absolvenţi ai Şcolii superiare de aplicaţii a fost primul caz de decorare pe loc, chiar în timpul luptei. Au mai fost după aceea, se pare, încă două cazuri de acest fel.

Tanti M. Pe foametea de după război, veneau moldovenii după cereale, dar erau şi excroci; la ea în sat nimeni nu le mai deschidea uşa…

Lăţea: În gara Craiova, în ‘47, pe foamete, un tren cu moldoveni. Comandantul garnizoanei Cv, colonelul Moldoc a ordonat să se tragă, dar nu s-a tras. A ajuns trenul pînă spre Urziceni…

Oare cerşetorul de la sf. Apostoli n-ar putea fi Gr. P, slab, roşcat, lungan, ştirb, ochi albaştri, fumător… toate semnalmentele se potrivesc. I-am dat un ban, dar de ce n-am avut curaj să-l privesc în faţă?

Pacostea de a fi un om echilibrat: ratezi toate crizele, toate probele, trăirile limită. Şi bănuiala că numai ele contează în artă.

Cînd văd un om cu o carte în mînă,  mă întreb dacă e o carte pe care am citit-o şi eu, mă simt implicat în actul lecturii şi cumva răspunzător…

Henry James “ridică” orice subiect, te face să înţelegi că nu există subiecte mărunte, decît în măsura în care talentul nu e capabil să le înalţe.

(din Lamentaţiile Uitucului, în manuscris)

 Va urma

Fotografii de iarnă... "Din fereastră de la noi..."

Adăugaţi o legendă

Adăugaţi o legendă