joi, 16 ianuarie 2014

Eminescu - 164
Scriitorul zilei: Aurel Dragoş Munteanu, n. 16 ianuarie 1942 - d. 2000

Născut la Buda-Lăpuşna, nu departe de Chişinău, familia se refugiază din faţa frontului sovietic, stabilindu-se în apropiere de Turda. Fratele mai mare moare imediat după refugiu. Facultatea la Cluj, absolvită în 1964, devine asistent la Universitatea din Oradea. Primul volum, de proze scurte, După amiază neliniştită, 1967. În 1968, după evenimentele din Cehoslovacia, se mută la Bucureşti şi devine membru PCR,  deodată cu alţi doi scriitori basarabeni: Adrian Păunescu şi Paul Goma.. Îi apare romanul Singuri, 1968, iar în 1970 Scarabeul sacru. Beneficiază de o bursă Fullbright 1970-71 în Iowa, împreună cu Adrian Păunescu. Îl cunoaşte pe Mircea Eliade. În 1974 face o călătorie în India. Se împrieteneşte cu intelectuali neagreaţi de regim: Petre Ţuţea, N. Carandino, Belu Zilber, D. Stăniloae. Devine un redutabil eseist şi critic literar. În 1977 apare romanul Marile iubiri. Se dedică studiilor Bibliei şi scrierilor sacre, pe care le citeşte în original căci învăţase ebraica, aramaica. În 1987 i se ia dreptul de semnătură. Scos din redacţia Luceafărul. Îşi cere demisia din PCR, iar în vara lui 1989 cere stabilirea în USA. La revoluţie devine primul preşedinte al noii televiziuni, dar îşi dă demisia la începutul lui februarie. În aceeaşi lună este numit ambasador la Washington, cu activitate prodigioasă. Preşedinte al Consiliului de Securitate ONU. Obţine pentru România Clauza naţiunii celei mai favorizate, de asemenea primirea Republicii Moldova în NATO. În 1994 se stabileşte în USA cu familia. Moare în 2005, după o luptă de 2  ani cu cancerul. La înmormântare oficiază părintele Gh. Calciu.
Ca redactor la Luceafărul, ADM mi-a publicat câteva texte, în principal traduceri din poezia luxemburgheză şi de limbă spaniolă. Prin jurnalele mele se vor fi găsind multe consemnări ale întâlnirilor noastre, în acelaşi birou redacţional cu Ion Gheorghe, cu Grigore Hagiu, Nicolae Velea şi Mircea Florin Şandru. Om de vastă cultură, nealiniat, considerând cu mefienţă malversaţiunile redacţionale, m-a uimit prin discursurile lui dinamitarde la Sala oglinzilor, în parteneriat cu Al. Ivasiuc. Imediat după Revoluţie, m-am prezentat la poarta strict păzită a teleziviunii cu un text patetic: Salvaţi pădurea română! Nu m-au lăsat să discut cu Preşedintele. Se pare că textul meu nu a ajuns sub ochii săi. După o lună, plecase ca ambasador în USA...

Citeşte mai mult: http://www.marileiubiri.org/pagini/index.php?option=com_content&task=view&id=13&Itemid=32


Poezia zilei, Ion Lazu


Pe măsură ce scriu 
Mi se face mai frig ,
Eu mă sperii şi strig 
Oare sunt încă viu? 

Dacă scriu sau nu scriu 
Mi-e mai frig şi mai frig 
Mă cutremur şi strig 
Mi-e prea frig să fiu viu! 

Sau deja nu mai sînt 
Dar mi-e frig şi-n sicriu 
Cînd continuu să scriu 
Sub capac, în mormînt…


Câmpulung Moldovenesc, 21 iulie, 1996

O pagină de jurnal, 1996
21 iulie 96, Cîmpulung Moldovenesc.
Poezia: Sunătoare, cimbrişor…
Valentin îmi spune cum citind Cel mai iubit… a avut senzaţia acută că Preda a scris sub presiunea morţii care se apropia de el.
Situaţia paradoxală a scriitorului: în toate sectoarele, oamenii sunt nevoiţi să ţină pasul cu tehnica, să facă faţă concurenţei; ca scriitor nu concurezi cu nimeni, iar în rest, e deajuns să ţii pasul cu mişcările sufletului tău.
Titlu: Un om bun are timp pentru toate.
Lumea e făcută din poeţi şi şmecheri, două categorii care se dispreţuiesc între ele – şi din nebuni, care sunt a treia categorie, ei nu-i dispreţuiesc nici pe poeţi, nici pe şmecheri, deşi o merită şi unii şi alţii, ci îi ignoră pur şi simplu – şi acesta este harul, sau blestemul asupra lor, preţul fericirii.
Alt titlu, acesta pentru jurnal: Gîndirea înceată.
Oamenii care înfăptuiesc foarte puţine au foarte multe păreri, practic despre orice le cade sub priviri. Nu ştiu cum se face, dar de Florea Pribă, un lumpen, trăind singur cuc într-o coşmelie dezolantă, nu rîdea nimeni, în schimb rîdea el de toţi din sat, la gard sau de pe banca de la poartă, trecînd pe drum, în treaba lor… Fiul cel mai mare, cu casă proprie, peste drum de părinţi, plecat vîntură lume, revenit la un moment dat, acum văduv, pare-se cu un copilandru. Florea, venit din lumea albă, din vagabondaj, din vreo puşcărie…, a stat ce-a stat în casa părăginită deja, se lua în colţi cu toată lumea; apoi a dispărut iar, cine ştie unde…
Fraga de pe obrazul drept al unchiului M., o slăbiciune a Anei M. transmisă, la vedere?. Dar celelalte hibe din familie, tot aşa de direct trransmise, fără greş, fără leac… şi care nu sunt la vedere…
Tanti M: Eu cu copii m-am purtat la mintea copiilor şi cu cei mari la mintea lor. Teribil simţ de adaptare, instinctiv. Unchiul M, cu toate şcolile lui, nu s-a ridicat niciodată la asemenea performanţe.
Lidia mă surprinde cu această relatare: La masa de adio cu tanti Dona, a fost mare veselie, deşi dînsa ştia că are cancer.
În fond exhibiţionismul mătuşii M. este de natură isterică; bine dirijat, ar fi avut succese artistice.
Poezia: Pe măsură ce scriu Mi se face mai frig 
Va urma



Fotografii...cu scriitori...



Ion Andreiţă, Mihai Antonescu

Lidia Lazu, Mihai Antonescu

Lidia Lazu, Lucia Negoiţă


Ion Murgeanu şi Radu C\rneci la Tinerimea Română

Goerges Astalos şi tapiseriile Liei Andreiţă

Georges Astaloş, Nicolae Luca

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu