Scriitorul zilei: Nichifor Crainic, n. 1889  http://ilazu.blogspot.ro/2011/12/scriitorul-zilei-nichifor-crainic.html

Alţi scriitori din Calendar:
Victor Torinopol, n. 1922
Ion Ţugui, n. 1933
Gheorghe Vodă, n. 1941  http://ilazu.blogspot.ro/2012/12/scriitorul-zilei-gh-vada-poezia-zilei.html
Ioan Alexandru, n. 1941 http://ilazu.blogspot.ro/2011/12/scriitorul-zilei-ioan-alexandru-poezii.html

Poezia zilei : Ioan Alexandru


Lidia în recital 

Bună dimineaţa, nană!

http://youtu.be/WkHcpDjY20I 

Ion Lazu - O pagină de jurnal, 1995 

22 nov. 95. Telefon Augustinei care, tăindu-mi orice avînt,  îmi spune că este inutil să-i mai aduc cărţile promise lui C., că el nu se simte bine, că mîine vine medicul care îl tratează. Resemnată, nu consideră că are rost să-l scoată din izolare.

25 nov. Ziua lui Andrei, va avea cîţiva invitaţi. Caius, invitatul lui Iosif Sava, văd transmisia de la Jana.

28 nov. 95. Mare spectacol: Omor în catedrală, de T. S. Eliot, Teatrul din Cluj, cu Iureş în rolul principaal, regia Măniuţiu. Text de zile mari, nu degeaba mi-l lăuda Caius. Impresionat pînă la lacrimi. Corul femeilor: viaţa care îndură şi aşteaptă, umilită. Ispitele omeneşti, ispita puterii. O uimitoare voce care a intonat un bocet. Jocul Mutei care în final ţine o pledoarie pro-domo: lumina lui Dzeu, pe care nu o poate astupa nimic, pe care şi cei care o contestă o mărturisesc, chiar prin aceasta. Aplauze, chemări la rampă, strigăte de bravo!. Sala arhiplină, tineret, actori. Nici un singur scriitor.

Nu mintea îl alege pe Dzeu, dle Iliescu, ci sensibilitatea – ceea ce nu prea e cazul la domnia ta.

În metrou, la 18,30, clasa muncitoare, marea învinsă a comunismului. A subminat-o chiar complexul ei de inferioritate. Au fost “clasa conducătoare”, dar nu s-au putut ridica deasupra mediocrităţii, au dat-o pe dispreţ, pe băutură, pe gaşcă, pe băşcălie, pe fotbal. Ar fi trebuit să fie de vreo două ore acasă, dar nu-i îndeamnă inima, ar întinde-o prin bodegi pînă la închidere, dacă ar avea destui bani, dacă nu i-ar fi răzbit foamea.

29 nov. 95. Le spun celor din birou teoria mea cu clasa muncitoare care nu s-a ales decît cu complexul de inferioritate, deşi cu cele mai mari drepturi şi salarii în vremea comunismului, au bătut cu pumnul în masă, au declarat că un meşter nu se dă pe trei ingineri, dar nu şi-au putut depăşi limitele de inşi mediocri, fără acces la valorile culturale, la ştiinţă. De la început activiştii au confiscat puterea, apoi tot restul, încetul cu încetul. Gicu: N-ai fi făcut facultatea dacă ei nu ţi-ar fi creat condiţii. Ba aş fi făcut, zic, aveam avere în Basarabia, sunt deştept, tata m-a ţinut în facultate, fratele mamei a ajuns ofiţer, căpitan, sub burghezo-moşierime.  Atîţi copii de oameni sărmani au făcut şcoli şi facultăţi, au avut de la stat burse, chiar în străinătate.

Pentru Iosif Sava: Prea curînd îşi pierd tinerii răbdarea şi aşa se explică de ce nu ajung la credinţă, la artă, la revelaţie. Vor confirmări urgente, succese imediate, să pună cît mai repede mîna pe obiectul dorit al interesului lor; nerăbdarea lor e semn că nu au deplină încredere în propriile posibilităţi, în haruri, dar şi în drepturi. Vor să-şi asume succesul înainte ca Timpul să confirme că ei îl merită, prin asta înţelegînd că şi timpul ar trebui să confirme că ei au caracter, că au osatura sufletească solidă, că pot purta răspunderea şi povara succesului. Acum, în epoca modernă, drama nu mai e doar a celor pentru care succesul nu vine, sau întîrzie să vină pînă dincolo de durata lor biologică, dramă de anvergură începe să devină de-acum cea a succesului care vine la unii prea curînd; asta îi dezechilibrează, îi aruncă în confuzie, în derută şi-n moarte. O maşinărie ce le scapă de sub control.

Răbdarea de a aştepta ca datul tău să-şi găsească drumul firesc de exprimare, calea de acces: a scrie, a picta, a cînta, a inventa, a construi, a vindeca – şi de asemenea numesc vocaţie: a citi, a privi, a asculta, a avea încredere să te dai pe mîna gîndirii altuia etc.

Şi apoi, ce înseamnă celebritatea? Cazul Llosa, care scrisese 20 de cărţi, premiate, traduse, dar care era cît de cît cunoscut numai ca realizator al unei emisiuni TV. Peruanii l-au preferat pe ing. agronom Fujimori; procent tipic: 37 la 52!.

Cazul Ţuţea, explodat tot la TV, datorită unui film de Liiceranu. Astăzi celebrităţile se fac la televizor şi numai acolo. 

din Lamentaţiile Uitucului

va urma 

Luxemburg în Decembrie, III
O preumblare (luxem)burgheză...
Ne-am odihnit precum pruncii şi tot asemenea pruncilor ne-am sculat către orele 10... Am încurajat-o pe Lidia: Suntem în avans, acum la Bucureşti e doar ora 9 !  A luat partea bună a afirmaţiei mele, de altfel exactă. Masa de dimineaţă, cu multe-multe fructe, dintre care unele neobişnuite nouă. Şi tot vorbim de-ale noastre, de la Bucureşti, de la Athena, de la Differdange. Nu încetăm să ne minunăm de reuşita exepţională a vernisajului de aseară.  Doamna contesă este realmente o forţă şi lucrul este simţit ca atare nu numai de comunitatea românească. Unii dintre cei ştiuţi de mine au plecat, mulţi alţii au venit. Gelu este cu deosebire prietenos, cooperant, ajută pe unde poate.  Fratele ne prezintă casa, coborâm şi la subsol, unde are o colecţie de vinuri, unele vechi de 2-3 decenii. Cu praf gros pe ele... Ne spune că sunt colecţionari pasionaţi, care scot din buzunar sume impresionante. Însă există un risc, vinul, ţinut în condiţii optime, se poate altera în mod subtil...
 Ieşim în grădiniţa din spate, soarele e la 2 sulţie pe cer, facem câteva fotografii; Gelu se mândreşte cu nişte soiuri de flori pentru care îl invidiază toţi vecinii.
Şi fără mare grabă, pornim la plimbare prin Soleuvre, acest sat care administrativ ţine de Sanem, dar se continuă fără vreo demarcaţie direct din Differdange. Facem drumul spre centrul vechi al urbei siderurgiste
iar eu am mari emoţii, ca atunci când vii cu iubita săo prezinţi familiei -  privesc faţadele clădirilor de pe albele părţi ale străzii şi-mi spun că sunt motive temeinice ca Lidiei să-i placă oraşul unde fratele meu trăieşte de aproape 4 decenii.

Fotografii luxemburgheze