miercuri, 13 noiembrie 2013

Scriitorul zilei: Eugen Ionescu   http://ilazu.blogspot.ro/2012/11/scriitorul-yilei-eugen-ionescu-poeyia.html

Alţi scriitori din Calendar:
Dumitru Stăniloae, n. 1903  http://www.google.ro/url?sa=t&rct=j&q=&esrc=s&source=web&cd=4&ved=0CE8QFjAD&url=http%3A%2F%2Filazu.blogspot.com%2F2011%2F11%2Fion-lazu-monografia-bibliotecii.html&ei=QmeDUqGDEYTUtAbZpICICw&usg=AFQjCNHrL5AefcFFhvj1PJsPqmX-CvaV6w&sig2=T5I4mQyPokn02arM2b1TxQ&bvm=bv.56343320,d.Yms
Nerva Hodoş, n. 1913
Dimitrie Anghel, m. 1914  http://ilazu.blogspot.ro/2012/06/scriitorul-zilei-sto-iosif-consemnari.html
Eta Boeriu, m. 1964  http://ilazu.blogspot.ro/2012/02/scriitorul-zilei-eta-boieriu-poezii.html
Ioana Crăciunescu, n. 1950  http://www.revistavip.net/Sarbatoritul_saptamanii/Astazi_este_ziua_Ioanei_Craciunescu._La_multi_ani!/1058/


Poezia zilei: Ion Lazu
Cântec vegetal

De tine, ştiu bine, atunci
se-ndrăgostise copacul din parc
cu care ţi-ai logodit silueta.
El încă aşteaptă aşteaptă
trupu-ţi prelung care doar atingându-l
i-a dat seva-n clocot.
Şi crapă adânc, fără glas
scoarţa copacului, faţa copacului.
O neîntoarcere strigă acum
între tine şi lemnul rămas.

1964, Tazlăul Mare 


Ioan Viştea                       
Unii şi alţii


 Ei bine, ei erau nişte asasini.
Nu doar metodici şi eficienţi, nu doar îndrăgostiţi
 până la demenţă de rigoarea calculului aritmetic,
nu doar pătrunşi de ideea că moartea
trebuie înfăptuită cu pedanterie,
ci şi atât de sensibili, atât de plini de maniere,
încât nu suportau să audă o împuşcătură
dacă între declicul armei şi explozia glontelui în ţeastă
nu porneau patefonul cu Mozart, Beethoven, Bach,
dacă creierii împroşcaţi pe pereţi
nu erau şterşi de Sonata Lunii.

 De câte ori duduiau cuptoarele crematoriilor,
la vremea când, de la primul la ultimul transport,
oţi redeveneau, nu-i aşa?, liberi,
liberi să se îmbulzească şi să iasă pe coş,
puneau primăverii pistolul în ceafă,
somând liliacul să izbucnească în floare,
pentru ca mirosul acela, acru-dulceag,
după cum există dovezi,
să nu le gâdile nările.

 Între o execuţie în masă şi funia spânzurătorii,
erau cei mai buni taţi, cei mai îndatoritori soţi,
cei mai tandri amanţi.

 De la ei ne-au rămas câteva semne particulare
 - aşa cum trebuie să rămână după orice artist -
care vorbesc despre nepieritoarea lor slăbiciune
pentru om şi calităţile sale:
 mănuşi din piele de om, abajururi din piele de om,
 evantaie, geamantane din piele de om,
ca dovadă că nimic nu-i mai de preţ
decât omul şi sărmana lui piele…

 Apoi, într-o zi, au venit învingătorii.
 Au filmat kilometri întregi de peliculă,
au vomat ultima ciorbă de război
în faţa teribilei productivităţi a morţii,
nemaivăzută vreodată pe metru pătrat de Europă,
şi din carele lor de stăpânitori ai lumii
au căzut de acord că, într-adevăr, ceilalţi au făcut-o de oaie.

Încet, încet, s-au aşternut pe treabă
şi-au pornit să  combată metoda.
Nu erau ei doar hotărâţi să nu repete istoria?
Nu le trebuia lor o altfel de moarte,
fără publicitate, fără zgomot şi fum?

 Între un delict de opinie şi interogatoriul cu pumnul,
 ei bine, erau şi ei cei mai buni taţi, cei mai îndatoritori soţi,
 cei mai tandri amanţi.

Ne-au lăsat şi ei câteva urme
întru glorificarea deplină a speciei:
câteva dictaturi ce-au declarat primăvara anotimp interzis,
câteva clinici de psihiatrie, câteva metode de spălare
                                              a creierului
şi chiar câteva din cele mai perfecţionate căluşe, bastoane şi
                                                                bâte,
verificate pe pielea, deja, tăbăcită.

 Dar pielea, pielea încă a rămas.

Nu se ştie niciodată la ce mai poate fi bună o piele de om!

 (dintr-o antologie de autor, în curs de apariţie)



Ion Lazu - O pagină de Jurnal, 1995

29 ian. 95. Le spun colegilor şi apoi celor de la cartografie despre meşterul olar Ion Buclescu din Horezu, mi-a făcut un portret pe o farfurie, cadorisit mie, apoi încă unul, pe care l-a achiziţionat nimeni altcineva decît Olguţa Ionescu.
Oameni de acţiune. Oameni de artă. Cei dintîi vor să trăiască prezentul, viaţa lor nu cunoaşte altă dimensiune; ceilalţi vor să facă trecutul să trăiască în amintirea contemporanilor; vor să facă prezentul să trăiască: în amintirea urmaşilor.
1 febr. 95. Aseară telefon de la Mariana Lungu, le-a plăcut foarte mult ce-am citit la radio; idem Lidia, care spune că le-am impresionat pe colegele ei citind ca un actor. Impresionaţi şi colegii mei, mai ales Horia; le spun: O poveste scrisă acum 21 de ani… Aseară dau telefon de mulţumire redactorului Eugen Lucan şi stabilim să-i duc o selecţie din traducerile poeţilor de limbă spaniolă, să i le dea lui Verona.
Azi mă prezint la cinci bănci lăsînd cîte o cerere de sponsorizare. Ce văd în hol la Banca Religiilor? Volumul Crimă pentru pămînt, de Dinu Săraru, apărută cu menţiunea: „Comandă de stat.” De ce ar comanda Statul o carte cuiva? Pentru că nu mai poate el, Statul, dacă tu, scriitorul X nu-i dai un manuscris să ţi-l publice. Nu ca să te ajute, ar putea-o face tacit. Ci pentru că îi faci o onoare, vrea să-şi exprime public mîndria că are scriitori aşa mari ca tine. Dar cine face aceste comenzi de Stat în numele statului? Preşedintele? Primul ministru? Nu, ci chiar autorul care, întîmplător sau nu, este factor de decizie la minister, în comisia de cultură etc. Pe vremuri era Premiul de Stat bolşevic. Luai Premiul de stat, luai tot, inclusiv statul. În sensul că puteai să pleci cu el peste graniţă. Să te dai disident. Acum ţi-a făcut statul o comandă, ţi-a pus Dzeu mîna în cap, eşti un om făcut, iar nu născut. Calitatea operei nu contează. Doar n-o să-ţi citească Statul opul! El îţi face comanda, te-a onorat, în rest nu mai are nevoie de nimic. Te-ai ales cu un titlu, cu un blazon: Statul mi-a comandat o lucrare! Te gândeşti. A ajuns statul la mîna mea, să-l fericesc cu un op. Şi dacă totul s-ar opri aici; dar comanda de Stat trebuie să apară pe hîrtie de lux, cartonată, în tiraj de imperiu cultural, iar autorelui “renumeraţie mare, după buget”…
Pe cînd stăteam prostit întorcînd pe toate feţele sintagma asta firoscoasă, autorele însuşi a trecut pe lîngă mine, salutat de portar, de poliţişti, bodiguarzi şi secretare. Că doar trecuse unul dintre directorii celei mai noi şi mai puternice bănci internaţionale – a religiilor (toate cîte sunt pe pămînt…) Autorul este de importanţă naţională, strategică. La el face apel statul, naţiunea. Cu aplombul de rigoare, autorul care a pus mîna pe sforile cele mari, ne aruncă sfidarea sa: Vedeţi unde sunteţi voi, mormolocilor? Pe cînd eu sunt de importanţă statală. Întrebarea e simplă dar răspunsul cată să fie tenebros: Cine a dat totul pe mîna unui astfel de personaj? Aproape imposibil de cuprins acest joc, al marilor plăci continentale (conturul continentului e unul cunoscut de toată lumea; or, conturul plăcii ca atare, e secretul specialiştilor…);  dar dacă ne hotărîm să tăiem dintr-o mişcare nodul gordian, răspunsul se ridică deasupra ceţurilor şi înţelegem că pur şi simplu, l-au pus acolo aceleaşi forţe oculte cărora le slugărise şi în trecut – aceasta fiind răsplata pentru ce-a făcut şi încurajarea pentru ceea ce urmează să facă. Nici urmă de îndoială: dacă ar putea, forţele în cauză ne-ar lua şi posturile de vîrf de la Uniune. Nu că ar avea nevoie neapărat de ele, dar aşa, ca să nu ne mai îmbătăm cu apă rece. Dar mai ştii, poate au şi făcut-o...
Va urma


Cărţile din bibliotecă 























ion lazu - Fotografii de autor...scoarţa platanilor din Vrilissia-Attiki









5 comentarii:

  1. Am descoperit tripticul romanesc Eusebiu Camilar. E cel din 2012? Observ că dedicaţia-i din 2013, din partea Doamnei E.I.

    Pe Eugen Ionesco l-am aflat chiar aseară, director artistic alături de Ph. de Broca în Les Sept Peches Capitaux din 1963. O replică de peste 10 ani la coproducţia italo-fr. din 1951-52. Se poate viziona de pe Youtube, unde "amprenta" Absurdului e clară a lui E.I.
    Dumitru Stăniloae, n. 1903 - La moartea soţiei: "Mărie, nu muri Mărie, cui mă laşi tu, Mărie!..." În viaţa mea, doar vorbele altei Mării m-au zguduit cu acelaşi cald şi disperat reproş pentru Bărbatul ei. Ne-a chemat alarmată într-o dimineaţă devreme, "Haideţi că moare Tata!". Pentru mine, Tata-socru Ghiţă, un imens şi jovial pensionar care Lunea, Miercurea şi Vinerea pleca la pescuit oriunde şi se-ntorcea cu sau fără captură, dar cu ramuri şi flori de cîmp pentru Maria lui... Dumezeu să îi ierte pe toţi Duşii dintre noi, la care am ţinut, la care nu!...

    Nerva Hodoş, n. 1913 - primul mare bibliotecar modern al Ţării, din întemeitorii Bib. Academiei. Unul dintre mentorii mei profesionali de Legendă.

    Dimitrie Anghel, m. 1914 - Poate cel mai romantic dintre romanticii tardivi care s-au consacrat şi au consacrat literatura noastră în universalitatea clasică.

    Eta Boeriu, m. 1964 - traducătoare de cea mai înaltă clasă, care i-a înnobilat în română pe toţi cei pe care i-a tradus. Foarte discret, Poetă ea-însăşi de mare Clasă.
    Iată Modelele voastre, tinerilor intelectuali, nu "cei" de azi pe cai mari, măgari.

    Ioana Crăciunescu, n. 1950 - deci un fel de 80istă şi dînsa, dar şi cu alte arme, mai vizibile, decît literatura.
    Mulţumesc pentru că mi i-aţi amintit, Prieteni!
    Culai

    PS: Să nu uităm de 17 noiembrie, cînd la Scriitorii zilei de-aici voi reveni cu o elegie In memoriam M.I., dar şi a altor dragi nouă "dalbi de pribegi" (ultimul, P.U.).

    RăspundețiȘtergere
  2. Prietene cărţar N.C.,
    Nu prea-mi dau seama despre care triptic camilarian din 2012 faci vorbire, aici, cum se poate observa privind coperta, este în chestiune volumul abia apărut la TipoMoldova, în binecunoscuta colecţie Opera Omnia. Frumoasă carte - format mare 17/24, deci ca Odiseea, însă copertată,, 397 pagini cu literă citeaţă - şi mai ales temeinic gândită de Fiică! Debutează cu o Închinare către udişteni şi după cele trei proze are o schiţă biografică. o bibliografie selectivă, Peripeţiile Cordunului, Secvenţe critice şi o Notă asupra ediţiei. I-am făcut o vizită dnei E.I., ca să-i duc câteva cărţi, printre acestea un Larousse Lexis francais..,din 1979 care mie nu-mi face trebuinţă şi nişte volume de-ale Irinei Mavrodin şi de-ale prietenului Pan Izverna: Epifaniile poetului, Bătrânul anticar şi 4-5 volume de poezii, toate apărute la ed. Timpul, vezi prezentarea lor pe-al meu blogus. Surpriza a fost să mi se spună că la critice a intret şi un textuleţ al meu, trimis pe net amicului Murgeanu, la lectura Cordun-ului, care m-a entuziasmat. dacă aş găsi acel text prin arhiva mea digitală, l-aş repune pe blog, spre cinstirea scriitorului Eusebiu camilar, care este în continuare marginalizat, în pofida unor cărţi performante...
    Acum, despre sumarul blogului de astăzi: am re-pus linkul lui D. Stăniloae, cu unele corecturi-completări, cu care ocazie am recitit comentarii de-ale Dtale. Am reactivat şi linkurile Etei Boeriu, idem D. Anghel plus Şt.O. Iosif, dar pe astea n-am mai avut timp să le revăd. O voi face, cât de curând...
    DA, Eta Boeriu era tare discretă, unul dintre motive fiind faptul că era sora lui Nicu Caranica, fugit la Paris etc. Fiul aceluia, nepot al Etei Boeriu, la fel de discret, deşi colegi de echipă, nu mi-a vorbit niciodată despre tatăl, despre mătuşa. Acum îmi scrie din USA, la primăvară se întoarce în Ţară... Ce e şi viaţa asta...Am să văd dacă pot adăuga câte ceva, a relectură. Sunt printre altele şi destule greşeli de literă, dar am eu timp să revăd tot materialul Scriitorul zilei?!
    Iar de altfel, îmi cade foarte bine să discutăm înde-noi despre cărţi, scriitori etc. subiecte "de nişă", nu?
    Un gând bun, Lazu

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Va multumesc pentru postarea copertii CORDUN...-ului!
      Si pentru textul Dvs, dupa prima lectura a acestul roman care l-a entuziasmat si pe G. Calinescu!
      Va doresc toate cele bune,
      Elisabeta

      Ștergere
  3. E de domeniul Mistificării internete!...
    Altfel, nu-mi pot explica în ce condiţii a Dispărut referinţa tripticului ce ţi s-a cadorisit recent, de (peste) tot... Că, eu - cu aceeaşi ochi şi minte de-acum, cînd îţi scriu! - am cetit că a (ar fi, deja) apărut în... 2012.
    Aşa că, la/peste mirarea Domniei-Tale, vine ameţita-mi Stupoare...

    Glumind Amar: bine c-a Apărut, nu mai contează şi cînd... ca bolohanii în gelogice ere, ca să facă din tină şi ape Terra, nu mai ştiu cît(ă) de mirabilă.

    În altă ordine de Idei, te rog lămurire: Poemul lui Ioan Viştea avutu-l-ai postat din prima, ori l-ai postat Azi?... Că, Nu se poate ca eu să-L fi sărit, orişicît de rapidu-s la "trecere". Tradiv, deci remarc: nu există-n tot ce-am cetit pînă la El, poemul, mai tare Concentrat despre eternul regim Concentraţionar perpetrat de cele mai odioase "elite", de conivenţă cu cele 3 mari putori din... şezut!
    Respectul meu, Poetului esenţializator, Viştea!
    Culai

    RăspundețiȘtergere
  4. Prietene Culai, întăresc ce spusesem: că volumul cu cele trei proze de Camilar, prezentat pe-acest blog a apărut acum vreo 10 zile, cel mult, la Tipo Moldova, dat mie de dna E.I, într-un schimb de cărţi etc.
    Iar cu poezia dlui Ioan Viştea , trimisă mie în consonanţă cu notarea mea din jurnal ianuarie 1995, despre securiştii-patrioţi nevoie mare, lucrurile stau aşa: primită pe 12 nov., am postat-o a doua zi, ca să se bucure de lectura tuturor vizitatorilor, de la prima oră la miez de noapte; în schimb mesajul explicativ al lui I.V, care însoţeşte poezia, l-am postat tot cu întîrziere, însă la comentariile zilei de 12/11, căci referindu-se anume la textul meu din respectiva zi. Asta-i tot. Citind comentariile din 12, vei vedea abordarea dlui Viştea. Cât despre valoarea poeziei sale, scrisă cu 2 decenii în urmă, eu citindu-i câteva volume recente, nu mă mir defel, ci desigur mă bucur. Devotat, Lazu

    RăspundețiȘtergere