vineri, 1 noiembrie 2013

Scriitorul zilei: Nicolae Davidescu  http://ilazu.blogspot.ro/2012/11/scriitorul-ilei-nicolae-davidescu.html

Alţi scriitori din Calendar:
Constantin Stere, n. 1865
Ioan G. Sberea, m. 1836
Dumitru Almaş, n. 1908  http://www.ziarpiatraneamt.ro/dumitru-almas-om-de-cultura-al-judetului-neamt-%E2%80%93-102-ani-de-la-nastere/
Vasile Nicolescu, n. 1929
Mircea Muthu, n. 1944
Eugen Uricaru, n. 1946   http://www.romlit.ro/eugen_uricaru
Aron Cotruş, m. 1961   http://ilazu.blogspot.ro/2012/01/scriitorul-zilei-aron-cotrus-poezii.html

Poezia zilei: Adrian Alui Gheorghe

Ceremonia ceaiului

În timp ce în dreptul ferestrei
norul se înnegrea
ca o scăfârlie de înger
îngropată în albastrul veşnic,
tu puneai apa la fiert
ca să-mi pregăteşti ceaiul.

Apa scotea mici ţipete,
- aşa îmi imaginam facerea cerului:
                    din aburul adunat
                    de la atâtea piei asudate de privighetori
                    care cântau o missa solemnis
                    la nesfârşit,
                    silnic
                    sau care îngânau pur şi simplu neputinţa de a
                    fi pentru o noapte
                    om.

Nimănui nu-i este indiferentă clipa ce trece,
nici clipei însăşi care se vede
pe sine trecând.
Apa fierbea.
Norul se înnegrea şi mai tare.

Oamenii n-au bucurii multe. Trec livizi unul pe lîngă altul
Măcinaţi
de adevăruri finale. Ceaiul
curgea prin mine
prelingându-se
direct în cer.
Iubirea?
Că trebuia să fie şi iubirea
se prefăcuse
într-un spiriduş
care îşi rodea tacticos unghiile.

Norul din dreptul ferestrei explodase
ca un sân cu lapte negru. 

Păianjenul

Ai, evadaţii din moarte în viaţă
Se-agaţă unul de altul
Ca naufragiaţii care se prind de
Resturile corabiei spartă de stânci

Ei spun că se iubesc şi chiar
Îşi zâmbesc frumos în timp ce
Dau din mâini, spornic, să ajungă
Din urmă ţărmul care se lasă dus de val

E greu de suportat fericirea pământească
De asta când îngerul vine
Brusc ai revelaţia că în lumea de dincolo
Era o prezenţă destul de familiară

Şi ecoul iubirii care ne încălzeşte pântecele
Şi pune oasele în mişcare într-un ritm
Care nu are nimic de a face cu tropăitul
De avarie al sângelui în tâmple

E tot un rest de la facerea lumii. Că numai amintirile
Explică viaţa. Şi asta ca păianjenul
Care dacă nu secretă pânza ca să prindă
Timpul ce trece şi o ţine în sine

Firul se adună, îl înăbuşă... Şi
Moartea care nu secretă viaţa
Într-o zi va cădea sufocată în stradă
O va lua ambulanţa ca pe ultimul beţiv.     

Plăcerile simţurilor sunt rădăcinile anemice
Care mai caută pământul altei lumi.
Pentru asta treci dintr-o lume în alta trântind
Uşa de perete cu zgomot.     

Otrava

Cititorul stă la porţile dimineţii
   şi aşteaptă poeziile pe care,
      la lumina nopţii,
         poetul le scrie
            cu propriul sânge,
               cu sângele celorlalţi îndoit cu apă,
                   cu vin,
                       cu virtute.
E înduioşător, realitatea nu-i aşa cum pare,
Lumea nu-i ticăloşită de tot, încă mai are pentru cine
Să înflorească dimineaţa trandafirul de hârtie,
Încă mai are cui să-i întindă inima aburindă
Femeia născută pentru dragoste…

Dacă poezia ar fi pâine, vă daţi seama cum ar ieşi
Dimineaţa flămânzii pe stradă,
Cum ar smulge-o din mâinile poeţilor
Şi câinii ar trage de ea, foamea s-ar citi printre rânduri,
Mâinile hulpave ar sfâşia paginile pline de subînţelesuri,
În cancelariile lumii s-ar face planuri secrete de subordonat poezia
Căci o lume flămândă de poezie poate fi uşor manipulată, asta se ştie,
De asta nici un vers nu trebuie lăsat la voia întâmplării,
Continentele pot să se războiască pentru un distih, pentru o noapte
De inspiraţie a vreunui poet, patriile se ţin întregi după câtă disperare
Au flămânzii lor,
              în final lujerul cuvântului
                 se va legăna
                     în bătaia vântului,
                         rădăcinile se vor hrăni
                             din trupul de ţărână al victimelor…

Cititorul ar putea să creadă, de asemenea, că poetul trudeşte sub
Câmpiile somnului şi picură veninul în guşele viperelor,
Că otrava este micul câştig al nopţilor de veghe
Iar poezia este o sinucidere controlată.
               (Iar sinucigaşii,
               doamne,
               sinucigaşii sunt cei care
               zgârie cu unghiile lor aerul
               să găsească pentru toată lumea
               o cale de ieşire
               din această lume tare îngustă).

Da, fiecare cititor are poetul său.

Dar ce te faci când poetul e un beţiv
Care dă gata butoiul cu bere
Vreme de o poezie,
Se îmbată cu Dumnezeu în timp ce aranjează un mic trafic
Cu clipe eterne,
Cu ochii holbaţi de gradele de la vodkă se uită la tine şi se vede
Tot pe sine, imperial se ia de după umeri şi plonjează
În cea mai neagră drojdie:
      ziua în care îşi clătesc vieţile
      ca nişte cămăşi asudate
      toţi nefericiţii pământului
Sau, mai rău: e un fustangiu care se îndrăgosteşte
De femeile tuturor, le sminteşte, le încurajează să vadă
Stele acolo unde nu sunt decât scaieţi purtaţi de vânt,
Le adună, le posedă cu ferocitatea albinei în floare,
După care le îndrăceşte şi le asmute
        să se arunce goale în mare;
De asta copiii din flori îl cunosc cu toţii
Şi îi strigă: tată

Da, fiecare cititor are poetul său.

Dar dacă poetul e un grăsan
Care a vrut să adune tot pământul sub coajă,
Să-l ocrotească într-un fel încasând bobârnacele celor zvelţi,
Îşi alintă trupul cu: fratele meu, porcul,
Iar pe tine, cititorule, te pune pe drumuri greşite
Arătându-ţi ipotetica stea Canopus,
Trimiţându-te pînă acolo, tăindu-ţi apoi orice posibilitate
De a mai reveni între muritorii fericiţi 

Se pupă cu câinii prin parcuri - spun unii -,
Botul i s-a alungit ca al lupilor,
Şi-a inventat un pedigriu fabulos
Cu care vrea să treacă toate vămile pustiei din jur,
Dar, cititorule, ţine-te deoparte,
Poţi să iei turbarea
Iar de turbare nu scapi nici
Cu toată poezia lumii injectată
Sub piele

De asta zic:
          în pământul de sub unghii
          îngroapă-l
          - cât mai adânc -
          şi pune-i deasupra drept lespede
          un sughiţ

Da, fiecare cititor are poetul său. 

(Preluare de pe Internet.)


NOTĂ: Mâine, pe acest blog, o relatare cu fotografii de la lansarea Adrian Alui Gheorghe, romanul Urma.
Au prezentat: Daniel Cristea Enache, Ioan Groşan, Răzvan Voncu, a citit din roman actorul Vasile Murariu. Ni s-a confesat autorul.


Ion Lazu - O pagină de Jurnal, 1994

Angela şi ea îmi reproşează că în articolul Iuliu Maniu, un martir nu l-am pus pe Const. Popovici în rînd cu ceilalţi patru. În rezumat, aceşti oameni, aşa-zişi colegi şi prieteni, au o bucurie sadică să mă contrazică. Subtextul fiind: oi fi tu scriitor etc., dar uite că ţi-o întoarcem noi!

Colega: Că ei nu-i place Eminescu de la Ateneu, că nu i-a plăcut Bacovia. A trecut o vară pe lîngă el, i se strîngea stomacul. Că ştie ce s-a scris de bine, dar ea nu acceptă. Dar poezia lui Bacovia? o întreb. Îi place, o ştie bine. Păi, zic, nu înţelegi nimic din spiritul ei dacă nu înţelegi acea sculptură. Probabil ar spune şi că nici Brîncuşi sau Mestrovici sau Moore nu-i plac, dar nu are curajul să înfrunte opinia generală. Pe oamenii ăştia i-au lăsat nervii, ei te atacă mereu. Ar fi o temă de proză.

Le prezint cazul unui ins premiat la ultimul concurs de proză; are în sertar opt romane nepublicate. A, zic ei, păi nu de ăsta e vorba, voi de la Uniune v-aţi lăudat că aveţi literatură de sertar. Dar ăsta ce e?, întreb.  Nu e tot scriitor? A scris opt romane  într-un an? El nu a mers pe la edituri, nu a vrut să-şi publice cărţile, crezi? Vrei să-ţi dau pe loc 10 nume de scriitori trecuţi de 40 de ani şi care nu au reuşit să publice absolut nimic înainte de decembrie?  Discuţii absurde, “încontrări”, numai ca să fie de altă părere decît mine. Astfel de oameni îl susţin cu dinţii pe ticălosul de Brucan, iar după ce află că e un impostor, tac mîlc, nu comentează; dar continuă să te contrazică, cu aceeaşi încăpăţînare în alte probleme, unde sunt la fel de intoxicaţi de ce strecoară agenţii KGB, de exemplu.

Mai ieri, Angela cugeta astfel: Cu cît timp pierzi tu pe la diverse manifestaţii, ai putea ocupa un post în vreun partid. Adică i se pare că aş face faţă. Mă uit crucit. Nimic din firea mea nu rimează cu partidele. Nu-i intră în cap că eu nu vreau să mă înregimentez. Că nu fac decît să-mi exercit dreptul la opinie, în stradă, în funcţie de evoluţia situaţiei concrete din ţară.

Diavolul nu poate crea, dar are ştiinţa imitaţiei. Cine începe o frază în adevăr şi o continuă în minciună, acela este Diavolul, îmi spun.

Copilăria. Tot timpul îl mînăm din spate pe Andrei: Grăbeşte-te, nu pierde timpul, dă-i viteză! Ce-ai făcut toată dimineaţa? Etc. La treabă! Pentru că noi înşine ne grăbim şi nu ne ajunge timpul unei zile ca să facem ce ne-am propus. Or, copilul nu are astfel de probleme, scadenţe... noi i le punem abuziv în spinare. Copilăria nu are treabă. Noi îl somăm: Treci la treabă!

Bat cu interes la Jurnal. Ce-ar fi ca tocmai acest jurnal, pe care l-am scris practic fără vreo premeditare, să fie cel mai bun lucru al meu? 
(din Lamentaţiile Uitucului)
Va urma 


Cărţile din bibliotecă: Ştefan Augustin Doinaş, Florin Mihăilescu, Alexandru Ecovoiu.






















 ion lazu - Fotografii de pe Valea Jepilor-Buşteni...









Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu