Scriitorul zilei: Nicuţă Tănase
http://ilazu.blogspot.ro/2012/08/scriitorul-zilei-nicuta-tanase-poezii.html

Poezia zilei: Liviu Damian
Cercuri
                lui V. Beşleagă

Lăsându-mă de fiare sfâşiat,
Am cunoscut deplina libertate.
Ideile s-au luminat cu toate
Şi peste trupul meu s-au ridicat.

Amin - am zis acelui care-am fost
Şi fricii lui cu ochi de buhnă oarbă,
Nimicurilor cu sau fără rost
Care-aşteptau puterea să mi-o soarbă...

Dar limpede şi-aproape zburător
Din depărtări revin la vechea vatră,
Unde-am visat şi-am plâns cu capu-n piatră
Şi unde am ştiut ce-nseamnă dor.

Vin nevăzut şi nu mă pot desprinde
De troscotul ce  creşte peste prag,
De fumul care suie din hogeag
Şi-n faldurile sale mă cuprinde.

(din Colecţia Ideal . 2011, Ed. Biodova)


ion lazu - O pagină de jurnal, 1994

Din Jurnalul lui Arşavir Acterian aflu că Noica era foarte bun la matematică şi preocupat de subtilităţile ei. Gerda Barbilian, întîlnită de poetul matematician la Tubingen, devine profesoară de germană la facultatea de filologie din Bucureeşti. I.B. i-ar fi spus, imperativ: Ai să te hotărăşti pentru mine, am nevoie de tine, n-ai să te măriţi cu altul!

Nu cumva Alice Botez e o scriitoare mai mare decît M. Yourcenar, de pildă, despre care se face atîta caz? A murit trîntită pe scări de cîinele ei Togo, grăbit să iasă la plimbare… Pare perfect posibil: mi-o amintesc la o lansare în librăria Sadoveanu: era extrem de slabă, cu mîinile subţiri-translucide, genul morfinoman. Dar nu e născută la Slatina? Nu a scris Iarna finbul la Sibiu? De ce nu ştiu lucruri elemantare despre marii noştri scriitori? Vom avea cât de curând un dicţionar  cuprinzător, fără mari omisiuni?

Ce înseamnă la oameni precum Eugen Ionescu acea isterică/aberantă teamă de moarte, cuibărită în mintea lor încă de la 17-18 ani? O imensă dragoste de lume şi de viaţă? Un egoism atroce? NU, premiul Fundaţiilor regale. În vremea dictaturii E.I. i-a invitat la Paris pe cei doi Ceauşeşti, promiţând să le găsească nişte slujbe conforme cu pregătirea lor. Academicianul-golan. (Notă din 2009: iar alt genial mucalit, Salvador Dali i-a scris lui N.C. felicitându-l pentru a fi inventat sceptrul prezidenţial! Însă desigur cizmarul nu a aflat, sau nu a simţit ironia…)

Ce spunea Brâncuşi? “Adevărul nu este în realismul unui biftec, a unei coapse, mîini, etc. Eu caut spiritul. Arta nu poate fi teroare realistă, ci intimitate, prietenie, taină de eliberare prin proporţii… Am impresia unei mărturisiri armonioase cînd sunt în faţa piramidelor. Proporţiile piramidelor se leagă de proporţiile divine din mine. Jocul liniilor şi volumelor, lăsînd structura divină a materialului, duce la desăvîrşirea spirituală prin sculptură. În primul rînd este omul. În ceea ce fac eu nu este nimic nou. A fost odată şi va fi. Deci eu caut ce este mereu.” “Spiritul şi timpul nu sunt. Spiritul este. Pentru a ajunge la această stare divină, noi trebuie să ajungem nimic. Dumnezeirea vine acolo unde este nimic; acolo unde este nimic, este totul.”  “Sunt un ignorant. Nu mă pricep la literatură. Mă interesează numai ultimele descoperiri ştiinţifice. Citesc ziare şi reviste şi ştiu unde suntem pe tărîmul ştiinţific şi spiritual.”(Notă din 2009: Idem Dali, idem Blaga, interesaţi de progresele ştiinţei). “Omenirea este bolnavă acum. Dar poate fi însănătoşită. O proporţie, o linie bine gîndită, pot lecui omenirea. Am căutat-o toată viaţa.” “Totul este să revin la starea de candoare a desăvîrşitei credinţe. Atunci găsesc echilibrul.” “Relele toate vin din închipuiri: gloria, puterea, credinţa în puterile negative ale omului, creşterea strîmbă de vanităţi şi minciuni convenţionale. Libertatea! Libertatea! Să zbori mai sus, cît mai sus! Dezlegare, desfacere de toate iluziile pămîntului şi ale trupului. Cazna de a se elibera. Şi cînd nu sunt nimic, cînd sunt ca un idiot, atunci se bate în aer: duhul.”

Brâncuşi iubea guguştiucii: “...se apropie de om fără nici o teamă. Ai impresia că nu gîndesc, nu simt nici un pericol, au o totală încredere în om, în soartă, în Dzeu, Aşa ar trebui să fie oamenii.” “Am putea trăi fără sfîrşit, ca un cîntec ce se repetă la nesfîrşit. Coloana fără sfîrşit îndeplineşte această taină. Lemnul acela care se gîtuie şi răsuflă poate fi prelungit înspre cer… şi se poate merge la Dzeu în acest ritm…”

Nici scriitor, nici filosof, Brâncuşi le “zice” mult mai bine decât aceştia.

  Va urma

Cărţile prietenilor mei. Radu Petrescu, Cornel Regman, Laurenţiu Ulici, Sorin Titel.

ion lazu -Fotografii de vacanţă... flori printre blocuri...