Lidia în recital

 Lidia în recital

Bună dimineaţa, nană!

http://youtu.be/WkHcpDjY20I

Scriitorul zilei: Saşa Pană
http://ilazu.blogspot.ro/2012/08/scriitorul-zilei-sasa-pana-poezii.html 

Poezia zilei. Nichita Stănescu
Al meu suflet, Psyhee

A venit îngerul şi mi-a zis:
- Eşti un porc de câine,
o jigodie şi un rât.
Pute iarba sub umbra ta care-o apasă;
mocirlă se numeşte respiraţia ta!
- De ce, i-am strigat, de ce?
- Fără pricină!
A venit îngerul şi mi-a zis:
- Mai străvezie este sticla
decât cel mai statornic gând opac al tău!
În curând ai să mori şi viermi
îţi vor forfoti în nări, în bot, în rât, în trompă!
- De ce, i-am strigat, de ce?
- Fără pricină! îmi zise îngerul...
Apoi îngerul, ah, îngerul, ah, îngerul, ah, îngerul
a plecat cu aripi de aur zburând
într-un aer de aur.
Fluturi de aur
fîlfâiau în aura îngerului de aur.
El zbura aurit,
el era cu totul şi cu totul de aur.
El se îndepărta către o depărtare de aur,
în care apunea soarele de aur.
El se îndepărta către o depărtare de aur,
în care apunea soarele de aur.
- De ce te îndepărtezi de la mine, i-am strigat,
de ce pleci, de ce?
- Fără pricină, mi-a răspuns, fără pricină...

(din În dulcele stil clasic, Ed. Eminescu, 1971)

O pagină de Jurnal 1993 

14 nov. Duminecă. Peste noapte a nins din belşug (expresie care te duce cu gîndul la determinarea dintre precipitaţii şi recolte); ne plimbăm prin parcul de basm, cu frunze verzi şi galbene luminînd de sub podoaba bogată de nea; pe alei, din zăpada bătătorită răzbeşte o zeamă gălbui-ruginie, din frunzele strivite sub paşi. Mergem să vedem Indochina. În hol, ne iese în cale Grişa Gherghei, acum director al acestui cinema Gloria, după ce se perindase pe la alte săli. Îi dăm o invitaţie pentru 20 nov., la ieşire ne invită în biroul lui, ne tratează cu felioare de dovleac copt, vorbim nimic altceva decît politică. El cu Modorcea şi alţii au scos Acuz, la care mă invită să colaborez. Îi acuză în devălmăşie şi pe cei de la putere şi pe cei din opoziţie. G.G. a fost 8 luni în Israel şi nu a rămas acolo. Nu-l întreb ce şi cum. Mai ales nu îl... acuz.

Colegul G. povesteşte despre un delfin care venea la mal, sinucigaş; ei îl duceau în larg, la sute de metri, înota acolo, dădea un ocol şi revenea la mal, ca spre a-şi da duhul. De ce? Boala, bătrîneţea, o eroare a instinctului de conservare? O trăznaie în capul lui?

Articolul Înţelegerea. Să convenim toţi, de toate culorile, în ce situaţie ne aflăm, cu adevărat. Să tragem linie şi să socotim. E primul pas, fără de care nu putem trece la remedierea stării de lucruri.

18 nov.  Între mama, care avea un miros extraordinar, percepînd orice damf de la mari depărtări, mereu în alertă – şi tata, lipsit complet de simţul mirosului, parcă prin atrofierea totală a senzorilor, impasibil la semnalizări – aici mă plasez eu, mai spre tata, desigur; tot astfel mă plasez şi temperamental, dar şi fizic, şi din multe alte puncte de vedere: o tentativă de mediere a antagonismelor, de echilibrare a contrastelor?

La noi la Cioburciu, nefiind conflicte interetnice, iar părinţii mei fiind toleranţi, nexenofobi, m-am pomenit la Cireaşov că nu eram stresat de ocupaţia rusească, deşi poate cei mari erau. În altă ordine de idei, e grozav ce credul eram  în prima tinereţe, şi ce ambiţios în a-i contrazice pe unchiul M. şi pe Petrică Ţipei, care de altfel nu au riscat să-mi producă o argumentaţie temeinic articulată, ce poate mi-ar fi schimbat optica. Le era tare frică, se cunoşteau cazuri în care adolescenţii zeloşi îşi trădaseră părinţii, rudele.

Gabriela N. se arată dispusă să vină sîmbătă la spectacolul Lidiei, poate cu o cameră video. Se indignează cînd află că amicul C. nu m-a ajutat să-mi pun un biet telefon…Pare să-mi spună: Nu ştii la ce sunt bini prietenii, relaţiile!?

Ar fi fost poate mai bine ca Noica să fi analizat nu doar expresia “n-a fost să fie”, ci şi “aşa a fost dat”: ca unii să se răzleţească de familie (ca el însuşi) şi să n-o mai regăsească decît tîrziu, sau deloc. Cum se “pierd” puii de mama lor, cu spaimă, în transă, dar spre binele speciei, nu al mamei, nici propriu-zis al lor…

Angela: Băieţii ăia de viaţă, pe care-i ştim cu toţi, care au tras bine cu paharul: Teodoru, Şalăul, Bădescu, Dobrescu… toţi au clacat. Probabil spune asta mai mult pentru urechile lui S., deşi nu e genul ei să o ia pe ocolite. Oricum, observaţia ei este valabilă.

(Din Lamentaţiile Uitucului, jurnal 1990-1999)

 va urma

Cărţile prietenilor mei

ion lazu - Fotografii de vacanţă... În Cişmigiu, cu barca pe valuri...