marți, 20 august 2013

Poezia zilei: Ion Zubaşcu

Viaţa mea după Istoria lui Manolescu

ne-am născut oare noi în această viaţă doar cu unicul scop
să intrăm în Istoria critică a lui Nicolae Manolescu
ne-a adus Dumnezeu în această lume şi în această viaţă
doar cu scopul unic să figurăm măcar la indice de autori
în această monumentală Istorie?

deşi dacă tot ne-am născut am trăit şi am scris o viaţă întreagă
n-ar fi fost deloc rău cu acastă ocazie
să intrăm măcar puţin şi în Istoria lui Manolescu

dar iată răspunsul lui Preda din deja istorica Viaţa ca o pradă:
nu m-am născut să fiu un mare scriitor
m-am născut să-mi trăiesc viaţa
cât mai demn cu putinţă
cât mai uman cu putinţă

iar dacă n-am fost în stare într-o viaţă de om nici măcar să intru
în marea Istorie critică a literaturii române
mă voi strădui mai mult în viaţa cealaltă
atunci voi avea cu siguranţă tot timpul
să intru în toate istoriile

în viaţa cea veşnică
în toate istoriile

(din Moarte de om. O poveste de viaţă, ed. Limes 2010)



Scriitorul zilei: Zoe Dumitrescu Buşulenga
http://ilazu.blogspot.ro/2012/08/scriitorul-zilei-zoe-dumitrescu.html


Lidia în recital
http://youtu.be/Ri-WUOShcqA

http://youtu.be/2lvOq6KE0DA

 http://youtu.be/WkHcpDjY20I

 

Ion Lazu - O pagină de Jurnal, 1994

30 ian. 94. Cînd spui că la noi totul este posibil (în rău), de fapt vrei să se înţeleagă că la noi aproape totul este imposibil (în bine).
Transcriu din Dilema. Lord Acton: "Cea mai frumoasă şansă hărăzită vreodată omenirii a fost abandonată, fiindcă pasiunea pentru egalitate a zădărnicit speranţa de libertate. Totul este admis pentru că totul este relativ. Boom-ul anilor 80: nightclubingul, ieşirea cu toată banda, gregaritatea jovială şi voită. Nu mai poţi fi radical de unul singur. Radicalitatea a trecut în lucruri; ea este în procese, în evenimente, în reacţiile în lanţ. Postmodernitatea a început cu Hiroşima."
A Pleşu: "Dar cum să-ţi iubeşti ţara, o ţară atît de dificilă ca a noastră, fără accese de disperare? … Să luăm cu umilinţă totul de la început, de la celula intimă, destrămată, a sufletelor noastre convalescente."
David Henry Thoreau - Walden: "Nu va exista niciodată un stat cu adevărat liber şi luminat pînă cînd Statul nu va recunoaşte în individ o putere superioară şi independentă din care decurge propria sa putere şi autoritate şi nu-l va trata în mod corespunzător.". "Individualismul… nu are ca resort egoismul, ci simpatia faţă de tot ce este om, o mai mare milă faţă de toate durerile, pentru toate nenorocirile omeneşti, o nevoie mai arzătoare de a le combate şi a le alina, o mai puternică sete de dreptate."
Baudelaire: "Nu poate exista progres adevărat, adică moral decât în individ şi prin individul însuşi. Dar lumea e făcută din oameni care nu pot gîndi decît în comun, în bandă."
Dna Lepage, proprietăreasa pensiunii în care a trăit Baudelaire la Bruxelles, persoană pentru care legătura între chiriaşul ei muribund şi creaţia literară a acestuia va rămîne un mister de nepătruns. Jeanne Duval, amanta lui Baudelaire. Dna Aupick, mama lui B.
Alain: "Mereu în individ se regăseşte omenia, mereu în societate se regăseşte barbaria." (motto pentru Sălbaticul.)
Frica mea, mai exact spus descurajarea şi resentimentul meu de a mă duce la culcare, noaptea. I-am spus aseară Lidiei: "Nu adormi, te rog, hai să vorbim, doar avem atîtea să ne spunem…"
Bucuriile simple, de C. Noica - mă mir că le am în casă de vreo doi ani şi abia acum le citesc. Dar ele, aceste cărţi, sunt chiar ca nişte prieteni adevăraţi – poţi să nu-i vezi, să nu apelezi la ei ani întregi – îi ştii că există, iar această încredere în ei îţi induce siguranţă de sine în faţa vieţii. Or, cărţile astea poţi să le citeşti oricînd. Sunt chiar mai de nădejde ca oamenii. Mă pot întrerupe din discuţia cu amicul şi să citesc 2-3 rînduri din Noica: “Graba noastră în toate este cu desăvîrşire necritică. Ar trebui să vedem dacă nu e ceva de cîştigat şi din întîrzieri.” Vedeţi, după o frază ca aceasta, discuţia cu amicul devine şi mai interesantă.
Lui Pascal i s-a interzis pentru început studiul geometriei, spre care se simţea atras, trebuind mai întîi să înveţe greaca şi latina. Tatăl îi spusese doar atît, că geometria este studiul figurilor regulate. Copilul le desenează singur pe podea, practic le reinventează şi le studiază apoi.
Ieri, Andrei: "Te sărut pentru că eşti un tată bun. Şi pentru că eşti!"
Acum cîteva zile, tot el: "2000 de ani de istorie, de fapte… nu le-ar putea termina doamna învăţătoare nici dacă ne-ar vorbi ani în şir…" Tot el: "Trebuie să citesc cît mai mult!"
Terminat Bucuriile simple, le consider poeme în proză, din acelea care, ca fragmente, se pot găsi şi în scrierile noastre.

Cărţile din bibliotecă: Daniel Drăgan, Aura Christi, Aurel Pop





I. Lazu. Autoportret, 1984



Fotografii de vacanţă... Oraşul pierdut... (Slatina, 2013)
Fotografii făcute în luna iunie 2013 pe strada Lipscani din centrul vechi al Slatinei, cu imobile construite începând cu 1860 şi până la sfârşitul Interbelicului. 


În spatele fotografului: părculeţul cu statuia lui Eugen Ionescu şi Prefectura Olt. În stânga, se desprinde "Centrul 2", o stradă ce coboară spre Podul Olt, 1888; în dreapta str. Lipscani - Centrul Unu, care se dirijază spre stg, printre clădiri, către tribunal şi Primăria oraşului. În jos coboară strada spre Catedrală şi spre Liceul Radu Greceanu; în plan îndepărtat se vede Grădiştea, cu Rezervorul de apă al urbei...


Cu faţada vernil, fostul Cinematograf al oraşului...



Fosta cea mai mare librărie din Slatina...

Un comentariu:

  1. Am parcurs de sus, pînă aici. Îmi reprim pohta de a broda commentuiri pentru fiecare detaliu al postărilor, însă nu mă pot abţine să nu remarc, la nesfîrşit, poemele, recitalurile, imaginile Unice.
    Ion Lazu, ca alţi mie ştiuţi, scrie încă mirat de miraculoasa tărie a scrisului!... De ce s-ar teme acest vajnic bărbat iubit măcar de o frumoasă Doamnă şi un Fiu, de ce s-ar teme de Somnul binefăcător al Nopţilor... Aşa n-a fost dintotdeauna, dar nimeni din cei care ne-am rătăcit pe drumuri somnul prunciei, n-am putea preciza cînd l-am pierdut, de ce. Huhurezi ai nopţilor sforăite de alţii, măcar de am păstra bruma de a face cîte ceva-n acele solitare priveghiuri la căpătîiul vieţii proprii... Dar, nu... Uneori, nici o carte, nici o amintire nu poţi deschide, ci zaci cuprins de strania senzaţie că tu, cel din noapte, nu eşti, nu ai cum fi totuna cu-acela de peste zi...
    Slatina, cu soarta comună tuturor tîrgurilor în floare din secolii duşi, în pragul acestui secol arată ca de neutroni bombardată: clădiri părăsite de trupurile care le-au construit... Petru Ursache, despre Casa Omului de la Ţară, care nu se izolează de Natură, de Cosmos, ci Le locuieşte mai temeinic.
    Casele de la oraşe moderne-n secolul 19, încă mai păstrau Sufletele celor care le-au dat viaţă, pînă mai ieri. Au apărut viermii secolului 21 să le roadă şi să-şi ridice săcrie din steclă, fier şi betoane în loc. Terra - imens Cavou pentru morţii vii şi grăbiţi ce urmează.

    RăspundețiȘtergere