Scriitorul zilei: Eusebiu Camilar
http://ilazu.blogspot.ro/2012/08/scriitorul-zilei-eusebiu-camilar-poezii.html

Poezia zilei: Mariana Dumitrescu, n. 27.08.1924

Soliloquis

În singurătate
Şi în durere,
Sub clopote de tăcere,
Se pârguie câteodată
Recolte de hohote şi de fiere...

Nu te-aştepta,
Livadă umană,
Să-ţi crească sub geană,
Printre lacrimi stinghere,
Atâta putere...

Plângi, Suflete al meu, Rătăcit între noapte
Şi stelele mici...

Plângi,
Numai aşa ai să te ridici...


La tine

Lasă-mă la tine pe prispă să viu,
Soare şi slugă să-ţi fiu...
Să-ţi mângâi muşcatele din cutii,
Să-ţi leg viţa care ţi-a năpădit pragul...
Să-ţi curăţ de păienjeni
Puştile din panoplii,
Să-ţi şterg de rugină baltagul...

Să-ţi pun pe masă
Zmeură proaspătă şi mustoasă,
O strachină aurie de miere
Şi ciorchini vineţi de glicine...

Lasă-mă
Hai,
Lasă-mă să viu la tine...

(din volumul postum: Iarba timpului, E.P.L, 1968) 


Ion Lazu - O pagină de  jurnal, 1994

21 martie 94. Îmi scrie Niki, se reapucă de lucru la scenariul Rămăşagul. Seara la Ateneu, G. Dimisianu îmi şopteşte că articolul meu Megalitice, împotriva răstălmăcirilor lui Ion Gheorghe, apare în acest număr. De acolo plecăm înpreună cu maica Sica, e foarte prinsă, predă 12 ore de religie pe zi. (83 de ani, coloana frîntă). A venit ca să se împrospăteze. Trebuie să fim acolo unde e nevoie de noi, zice. Dimineaţa aranjasem cu Lucia Negoiţă o emisiune a Lidiei pentru sfîrşitul lui aprilie. 

22 martie 94. Fiecare carte, aşa cum ai cumpărat-o, aşa cum o regăseşti acum în rafturile bibliotecii, este mai puţin decît s-ar cuveni: mai degrabă un cunoscut din timpul unei călătorii în acelaşi compartiment, iar nu propriu-zis un prieten - şi asta pentru că atunci ai citit cartea în treacăt, cu ideea că vei reveni asupră-i: temeinic, stăruitor, definitiv, aşa cum crezi că şi merită; dar cartea este şi mai mult decît te-ai aştepta, regăsind-o: pentru că acolo sunt însemnări pe pagină şi sublinieri pe text de care uitaseşi şi care te ajută, nesperat, să te edifici.

Tot azi vorbesc la telefon cu soţia lui Nelu Dumbrăveanu, colegul de studenţie despre care am scris în Ruptura. În Rom. literară îmi apare tableta Megalitice, iar lui Mircea Ciobanu ciclul de poeme  Noaptea – fragmentele mari – în curs de apariţie la ed. Princeps.

Vladimir Nabocov, 1899-1977, a colecţionat 4323 fluturi, lăsaţi Muzeului din Laussanne. 

23 martie 94. Vreme frumoasă, se spune la buletinul meteorologic, fiind în realitate vorba despre această vreme de secetă prelungită, cu soare hain, cu cer senin-oţelos, fără umbra unui nor. Cu spaimă te întrebi: cît o să mai ţină această vreme “frumoasă” şi cît o să mai ţinem noi, bieţii? Să fim noi, românii, un popor eminamente de esteţi? Să ne intereseze numai preumblările inocente în mijlocul peisajului scăldat în soare? Nu cumva aveţi gura strîmbă, domnilor meteorologi, că numind vremea de ploaie vreme urîtă, ploile ne ocolesc de la un timp? Spuneţi-i vremii ploioase vreme “grasă”, sau şi mai bine timp gras, cum spune prietenul meu Onu Jugărean de la Avrig: timp de ploaie care să pătrundă brazdele, să hrănească rădăcinile, ca să se înalţe lanurile “dunăre”, cum spune alt prieten de-al meu, nenea Petrică Dumitrescu din Ioneştii de Vîlcea. Vorbiţi-ne mai des, mult mai des de timp gras, care să prevestească lumii lanuri de porumb “dunăre”; cînd ne vorbiţi de ploi mănoase, renunţaţi pentru numele lui Dumnezeu la termenul sclifosit de vreme urîtă, nefavorabilă; înţelegeţi, în fine, că deşi nu mai suntem o ţară eminamente agricolă, suntem, eufemistic vorbind, un popor flămînd, căruia nu-i mai arde de estetică, de promenade pe timp “frumos”… Vorbiţi-ne de ploi îndesate, cu bulbuci, cu broaşte, ploi temeinice; vorbiţi-ne de timp gras, ne e gîndul la roadă, ne e ultima speranţă la recolta din ăst an. Vin impozite grele, deşelătoare, vine şomajul, vin parşiv măririle de preţuri, da, toate astea vin valuri-valuri; ajutaţi-ne să ne gîndim la roada pămîntului, singura salvare, ultima nădejde, la acest pămînt generos care nu ne lasă să pierim cînd toţi ne doresc pieirea. Ajutaţi-ne să visăm la grădini pline de legume, la livezi încărcate de fructe, la podgorii cu strugurii cît căciula, la grîne cu spicul cît vrabia, la porumbişti-dunăre. Nu vreau să mai aud de vreme frumoasă, mă sperie de moarte această sintagmă, ea capătă de la o zi la alta conotaţii sinistre; ne frisonează ideea secetei, a lăcustelor, a ciumei, a tuturor calamităţilor de Ev mediu revenite din negura trecutului, refulate peste acest popor. Nu mai zîmbiţi machiavelic anunţîndu-ne festivistul timp frumos, cu miros de pucioasă, de deşert, cu zbîrnîit de lăcuste, cu foşgăit de Colorado… destul doamnelor şi dle C. Ţicu, destul cu timpul dumneavoastră frumos! Vorbiţi-ne de timp gras, de răpăitul spornic al picăturilor de ploaie în coperişe, în pulberea drumului, în frunzişuri solzoase, în pîsla ierbii, în băltoacele cu paie şi pleavă: Vorbiţi-ne de timp gras! Oricît de ciudat v-ar părea termenul, pe moment. Vă veţi dezbăra de frazeologia lustruită, frivolă, mincinoasă, ticăloasă. Spuneţi-ne-o neaoş: plouă cu găleata, altfel vine dl Surdu să ne anunţe el catastrofa naţională, seceta secolului, dezastrul Ţării, şi fiţi convinşi că o va face cu o satisfacţie diabolică. Nu ne-aţi votat pe noi, nu ne mai vreţi pe noi, satrapii satelor ceapiste. V-am fi dat promisiuni pe săturate; aşa, vă dăm cu nemiluita ameninţări cu seceta, cu vremea frumoasă… Şi iată că dl Surdu, mardeiaşul colectivizării, al cotelor şi normelor, ne fericeşte cu prevestiri de mare secetă, ne cobeşte a foamete, a dezastru naţional. Şi asta numai şi numai pentru că nu e la guvernare, ca să ne vorbească, dimpotrivă, despre victoria din agricultură, despre pariul cîştigat, despre fericirea oamenilor muncii de pe aceste plaiuri minunate.

Va urma

Cărţile din bibliotecă. Constantin Stere, Marin Tarangul, Sorin Titel. 

ion lazu - Fotografii de vacanţă ... în parcul IOR