http://ilazu.blogspot.ro/2012/08/scriitorul-zilei-mircea-ghitulescu.html
Poezia zilei: Lidia Lazu
***
Fluturele cu o singură aripă
A trecut nespus de
încet
Prin faţa mea
Toate florile se făceau
Că privesc în pământ
Lipsite de vlagă
Fluturele cu o singură
aripă
nu s-a oprit
Nici cât să-şi tragă
suflarea
Petele de pe aripă
Îşi istoveau culoarea
Şi în final a rămas o
Flacără gălbuie
Pârjolind văzduhul.
***
Ardea un capăt de
lumânare
Rămasă de la botez
Pe masa împinsă de-o
parte
În încăperea nemobilată
Ea singură lumina
dansul nostru
Şi arunca pe pereţii
cubişti
Frânturi de trupuri în
căutare frenetică -
De parcă n-am fi fost
Demult îmbrăţişaţi
Şi-ntreaga noapte era
Sub stăpânirea noastră
Cu tot cu stele şi ger
Cu tot cu crengile de
sub geam
Pe care mugurii
Stăteau la pândă ca în
tranşee -
Să nu piardă cumva
Clipa asaltului de
primăvară...
Lidia în recital
http://youtu.be/WkHcpDjY20I
http://youtu.be/2lvOq6KE0DA
ion lazu - O pagină de Jurnal, 1994
16 ian. 94. Duminecă. Vineri seara văd
la TV un vernisaj la galeriile J.L.Calderon, picturi de Nicolae Drăguşin şi
cînd colo, imagini plastografiate din albumul meu şi nu numai, din expoziţiile
mele şi din materialele publicate prin reviste şi predate integral redacţiei
Sport-Turism. La vernisaj, Sabin Bălaşa, Fănuş Neagu, Vasile Văcaru - deci
oportuniştii care se sprijină unul pe altul şi unul de altul. Sîmbătă spre
seară ajung pe str. Calderon, expoziţia deja închisă, văd pe geam “Şarpele
fantastic”, văd “La drum “ şi poate încă două-trei imagini plastografiate. Îmi
aduc aminte că acum nişte ani acest impostor a mai prezentat la expoziţii de
grup imagini trase după trovanţii mei. Mă gîndesc să-i spun lui C.P. şi altora,
poate lui Bleahu, poate lui Dan Grigorescu şi să public o demascare în presă,
eventual chiar în Arta, de se va
putea.
O colegă mă
întrebase de o expoziţie a mea la Naţional, sau e o confuzie de nume? Nu cumva
despre tablourile lu Drăguşin, din proximitatea teatrului, o fi vorba?
Lena Constante,
soţia lui Harry Brauner spune, la o emisiune a lui Iosif Sava: „Omul cu cît e
mai rău, cu atît e mai nefericit… Să te scoli în patul tău, să poţi lua un
pahar cu apă şi mînca o bucată de pîine cîştigată din munca ta, să descui uşa
camerei tale… cum să nu fii fericit?! Cerul albastru, soarele, florile, iarba,
omul bun… acestea vor exista întotdeauna, nu ţi le poate lua nimeni…”
H. Brauner a
devenit un sfînt în închisoare, la Zarcă. Din ce avea, dădea altora ultima
bucăţică. “În închisoare cei rău devin monştri, iar cei buni sfinţi.” Pentru
H.B. închisoarea a fost o perioadă de împliniri spirituale. N. Crainic era
sfătos ca un Creangă, a compus versuri pentru vreo douăzeci de cîntece de-ale
lui Brauner. Nu erau nazişti, ci fascişti, deci mai blînzi. Legionarii în
închisoare s-au purtat foarte frumos. Etc. Deci componenta religioasă.
18 ian. 94. Mă văd pe bdul Dacia cu Alex
Ştef., încărcat de plase, îl felicit pentru prestaţia de la TV, îmi spune că
articolul meu apare în numărul viitor.
La Academia
Română ales Preşedinte un doctor docent Virgil Constantinescu, cu 76 voturi,
numai 40 pentru Eugen Simion. Ca să vezi ce poate Puterea! Toţi fănuşii îl vor
fi votat.
Apare o carte
anti-Pacepa. Te mai miri?
La TV, acelaşi
Adr. P. îl saltă în slăvi pe acelaşi Ştefan Andrei, care „a făcut enorm pentru
ţară”…
Angelica-mi colegă:
că ea are de ţinut două case, dacă nu trei. Că n-ar putea merge la teatru decît
nefăcînd lucruri absolut necesare. Că Diana nu o ajută în nici un fel, dar nici
ea nu-i mai găteşte, de vreo 2-3 luni. Sandu al ei: A. a devenit o teroristă
faţă de bătrînii ei părinţi.
Angela, nume de
angel radios!... Dar văd că mai mult decât orice altceva, politica ne dezbină.
Până să reuşească depistarea unor soluţii de mai bine, până să canalizeze
energiile întru folosul general, politica se dovedeşte a fi Răul cel neadormit,
care lucrază în om, îl înverşunează, spre a-l lovi fără milă pe cel de alături.
Va urma
Cărţile prietenilor mei...
ion lazu - Fotografii de vacanţă: Răsărit de soare la Neptun, II (sept.2011)...
Marea... atît de rar de mine văzută, preferîndu-i în loc muntele. Fir de păpădie-n platou moldav, oscilam verile între cele cele două antagonice zări: una-n care nevăzuta mare se oglindea; alta, hotărnicită de munţi cu Ceahlăul turn de veghe, mirador peste trei ţări. Ardealul şi Modova sărutîndu-i împăduritele poale, măicuţe necernite, prosternate peste geologice ere. Muntenia şi Dobrogea basarabă trimiţîndu-i bezele-n stoluri de zburătoare, de nori...
RăspundețiȘtergereCeahlăul, cu tot cu Toaca de-Atunci nu mai sunt. O gâlmă de calcar luată-n stăpînire de doi stricători instituţionalizaţi. Dumnezeu să îi ierte!
Fluturi amputaţi rotindu-se peste flori secătuite - cîţi ca ei, noi... Cîtă frunză şi iarbă.
Unde în altă parte, decît în Iad, poate că şi-n Purgatoriu, ajunge Răul să triumfe cel mai des asupra Bunului... Deci, Unde trăim?
Un răspuns lui Culai, la comentariul său despre interviul cu traducătoarea A.R.
RăspundețiȘtergereAi dreptate să i-o cam zici - şi i-o zici verde, amice Culai! Iar mai în amănunt, cad rău pe gânduri când e vorba de capacitatea aparte de adaptare şi supravieţuire a intelectualului evreu. Care a profitat, a făcut câte compromisuri toate, a măcelărit fără păs pe cei mai mari scriitori ai lumii! - cine şi-ar permite această crimă?! - ştiu deja amănunte, dna A.R. a tot făcut declaraţii, cu toată sinceritatea/cu tot cinismul, aş zice. Am fost indignat să aflu cum i-a "tălmăcit"-Răstălmăcit pe marii clasici, altădată ne povestea de mutilarea unui Ch. Dickens - ăsta de ce nu era traductibil? De nu cumva marea literatură a lumii, în Proletcult şi mult după aceea, a fost anume trasă pe Academiei, cu răstălmăciri oportuniste - ca să placă Cominternului?... În mintea mea nu încap astfel de grozăvenii... Cine ar fi crezut că este posibil? Iată cine! (Dar să se dea deoparte, să spună: eu, tovarăşi, nu fac asemenea orori culturale. Mă întorc la şaibă... (E de presupus că aceste mutilări oribile le-a făcut cu de la sine iniţiativă, din exces de zel partinic, nu?) Dar de unde? Le-a făcut, cu frenezie destructivă... La plăcinte, înainte! Iar eu, naivul, n-am îndrăznit măcar să mă gândesc că ni s-au jucat asemenea farse sinistre. Că i-au contrafăcut pe marii clasici universali... Consideraţi intangibili, aproape sfinţi, ca autorii Bibliei... Să-i mai iau acum la lectură, în traduceri oneste? Să-l citesc acum pe H.Miller în truculenta traducere care îi dă fiori erotici dnei A.R.? Oribilă cacialma. Decât asemenea mărturisiri de traducător, mai bine tăcerea, cu vinovăţia asumată, cu pumnii muşcaţi... Dar de unde decenţa la astfel de oameni? Mi-e lehamite, frate...
O anume madamî-Sandu, fătatî-n'72, mare azi jurnalistă-n mai multe limbi şi sugeri, i-a luat respectivei traducărese un interviu "de peste 5 ore", pe care l-a şi dat oricu, ca şi cum şi-ar fi dat la bătaie nurii mîrlanilor de pe ghencea-militari.
RăspundețiȘtergereRoamaşcan excedat, eu am replicat astfel (scutindu-l pe-al meu Prieten, de orice răspundere!):
"Vă salut cu amar!
Vă trimit textul de mai jos, mai ales fiindcă e vorba acolo de Romanul copilăriei mele. Desigur, văzut de la un alt nivel social: nu-i totuna să-l vezi din groapa de lîngă Abator, de pe buza ei, de pe o culme (cu livadă, căsoaie, vilă cu servi şi slugi), ori cel mult dintr-un agud umbrind o casă, care a fost şi nu mai este, deşi încă plătesc impozit... Fiecare, cum i s-a aşternut.
Întîmplător, cunosc liceul în care a învăţat domnişoara de pe atunci. Acolo am fost şi eu seralist. Acum abia mai rezistă, structura veche fiind prost întreţinută, în curs de restaurare a la termopane şi alte zorzoane. În viloiul directoarei de pe vremuri, de mult se instalase cineva la putere, dar nu mai ştiu cine, ce: că instituţie mică, ori mare funcţionar - toate erau secrete de păpuşi de cîrpe.
Făbricuţe de sifoane erau cu zecile, în prăvălii la stradă, cu vad, în tot burgul. Curţile largi, din spatele lor - un soi de parcări cu plată pentru căruţaşii care plăteau în produse locul, către stăpîni. Aceia locuiau de obicei deasupra prăvăliei, ori în fundul curţii, peste un beci ca de cetate. Acolo se depozita marfa vămuită de la ţărani şi-n plus blocurile de gheaţă tăiate la topor şi fierăstrău din Moldova îngheţată. În paturi de paie şi sare, gheţăria rezista chiar şi de la o iarnă la alta, pentru industria celor 7 mari cofetari ai tîrgului, marilor restaurante dar şi caracudei aşa de bine creionate de scriitorii vremii, mulţi evrei. În copilăria cea desculţă, verile, pe nimeni nu am jinduit mai mult, decît pe ambulanţii cu îngheţate şi limonade. Şi oscilam între a "mă face" medic sau cofetar. Viaţa m-a selectat pentru calomăgar. Şi, ca să-mi astîmpăr pofta de îngheţate, savarine, mă adresam Agudului care-mi dădea totul, inclusiv visele cu ochiul peste acoperişe, fără nici un ban.
Nu ştiu, că nu am prins, cum a fost cu teroarea din timpul războiului, că m-am născut subt flagelul foametei. Dar, mă mir cum de A.Ra. uită de eroina Crucii Roşii romaşcane, care, ajutată de Garnizoană şi Jandarmerie, a salvat de la pieire poate că mii de evrei, din trenurile morţii venite dinspre Iaşi, zdrumicate prin toate triajele... E, de drept, singura din acel burg, premiată post-mortem cu nu mai ştiu ce mare titlu sionist. Şi mai ştiu un fapt, recunoscut de mulţi evrei, dintre care un moş academician care se uită palavragind peste tot pe unde e invitat, se autoinvită: evreii au avut suspendat dreptul de a practica meseria, comerţul, profesia lor, dar nu şi dreptul de proprietate!... Cu giranţi români, afacerile au continuat, iar bună parte a veniturilor ajungeau la bieţii prigoniţi, care trăiau bine-mersi şi fără a munci. Vorbesc aici de "lumea bună" a burgurilor, nu de evreii calici, din care tot lumea lor bună a făcut ce-a făcut...
Iar, cînd am deschis ochii minţii asupra vieţii, evreii trăiau aşa de prigoniţi printre noi, încît ei aveau ce mînca şi îmbrăca, pe cînd noi nu prea. Deşi părinţii ne lucrau cu toţii, dar nu toţi la fel plătiţi, cartelaţi şi alte cele pomeni de la stat, de mai departe.
Ce uşor este să povesteşti cît de greu ai trăit, cînd, nu-i aşa, Doamnă, dacă mai trăiţi, aţi trăit bine-mersi şi-n interbelic, şi subt prigoană, şi-n foamete, şi după naţionalizare şi stabilizare, şi cu-comuniştii calpi, şi cu-capitaliştii feroci de acu... Şi nici nu aţi plecat în canaan, ştiind pesemne că acolo nici măcar cîinii cu colacii de-aici nu vă aşteptau, dînd bucuroşi din cozi.
Recunoaşteţi, totuşi, nişte adevăruri pentru care vă mulţumesc: aţi trăit într-o duplicitate (să nu-i spun viclenie) perfectă, întreaga viaţă. Şi, cîţi ca "domnia" voastră, cîţi..."
Culai