Scriitorul zilei; Micaela Ghiţescu
http://ilazu.blogspot.ro/2012/07/scriitorul-zilei-micaela-ghitescu.html 

Poezia zilei: Ion Lazu
(poeme traduse în franceză de Eliabeta Isanos, 2011)

Ţara fântânilor

Trup de piatră

Pământ sterp

Locuri părăsite

Viroage

Unde se-nrădăcinează

Statuia inversă

A unor fântâni.

Iubesc cu-ntristare

Balistica primară

A cumpenei piezişe

Şi moneda roasă

A cerului în adânc.

Fie să dăinueşti

În sufletele expandate

Ale urmaşilor în veac

Patrie cu trup secătuit

Şi venele apei închise

Cu lăncii înfipte

La-ncheieturile zării

Ucigând lent marea tristeţii

Şi cu doar fumuri toamna

De frunze amare

Lângă uitate guri de rai.

1980

(din Poemul de dimineaţă, 1995)

LE PAYS DES FONTAINES

Corps pierreux
terre aride
des lieux déserts
ravines
où la statue renversée
des fontaines s’enracine.

J’aime tristement
le tir primitif
de la balance oblique
et la monnaie polie du ciel
au fond du puits.

Je voudrais durer
dans les âmes en expansion
de ceux qui me succéderont dans le temps
ma patrie dont le corps s’épuise
et les veines des eaux sont fermées

des lances enfoncées
aux jointures de l’horizon
font périr lentement la mer de la tristesse

il n’en restent que les fumées de l’automne
aux feuillages amers
près des lèvres du paradis oublié.

ion lazu: Părinţii

       Fratelui meu Gelu

Tremur şi tac:

Ce mult v-aţi schimbat

De când am plecat

Cât aţi pierdut

Din trup din glas.

Nu v-a mai rămas

Decât un fir vibrând

Care vă ţine sufletul

Pe sub stern atârnând.

Atât de scăzuţi subţiaţi

Că aţi încăpea desenaţi

Unul lângă altul

Pe uşile împărăteşti.

Am un crâncen dor

Între voi să adorm

Ca demult în pruncie.

Întinşi alături la noapte

Şi cât loc între noi!

Oare ne-om mai trezi

Careva?

1981

(din volumul Poemul de dimineaţă, 1996)

LES PARENTS

           à mon frère Gelu

En frissonnant je me tais
combien avez-vous changé
depuis mon départ
combien avez-vous perdu
de vos voix, de vos corps.

Il ne vous en reste
qu’un fil qui tremble
c’est le seul qui retient l’âme
pendante au sternum.

Tellement diminués
il y aurait assez de place pour vous
peints sur l’iconostase.

Une violente nostalgie me prend:
m’endormir entre vous
comme autrefois enfant.

Étendus l’un à côté de l’autre
cette nuit
et entre nous combien de place!
Est-ce que l’on va se réveiller
encore? Et qui?



Ninge în martie

Ninge într-un horn

Din care iese fum

Ninge tot mai dens

Copleşitor

Şi întoarce fumul din drum

Îl îndeasă la loc în cărbuni

Astupă flacăra

Reaşează focul în

Miezul însuşi al Pământului.

          1978

NEIGE DE MARS

Il neige dans une cheminée
dont la fumée monte
la neige est toujours plus dense
plus accablante
et fait retourner la fumée

qui rentre dans le charbon
en étouffant la flamme
en remettant le feu
aux entrailles de la terre.



Cu punct de sprijin în steaua primăverii
 

Aruncată pe geam afară

Cine ştie când,

O ceapă

s-a răsucit cu discul în jos –

cu punct de sprijin în steaua polară –

şi acum ridică din pământ

micrometric

trei coloane verzi

mai sigure decât

istoria unui imperiu.

27 martie 1983


UN POINT D’APPUI SUR L’ÉTOILE DU PRINTEMPS

Jeté par la fenêtre dehors
on ne sait pas quand
un oignon
a tourné son disque
en guise de point d’appui
sur l’Étoile Polaire
et maintenant
il fait pousser de la terre
micrométriquement
trois colonnes vertes
plus fermes
que l’histoire d’un empire.


Istorie

Mi-e tot mai străin omul din stradă

Pe care ochiul meu e lacom să-l vadă.

El e mic şi grăbit şi flămând

Şi se teme de moarte –

Toată ziua adună şi-mparte.

Eu nu sunt de nicio parte.

Sunt ca linul văzduh plesnind în stindard

Sunt ca lumina soarelui trecând prin gard

În timp ce trupu-mi rămâne în stradă.

Or, gândul meu n-are chef să-l mai vadă.

30 iunie 1979

HISTOIRE

De plus en plus étranger l’homme de la rue
que mes yeux n’ont jamais assez vu.
Petit, pressé, affamé,
il a peur de la mort
et fait des calculs toute la journée.

Je ne suis ni d’un côté ni de l’autre.

J’appartiens à l’air doux qui fait claquer l’étendard
je suis comme le soleil qui passe à travers la clôture
tandis que le corps reste dans la rue.

Donc, ma pensée dit qu’elle l’a assez vu.


Cărţile mele...