joi, 18 iulie 2013

Scriitorul zilei; Micaela Ghiţescu
http://ilazu.blogspot.ro/2012/07/scriitorul-zilei-micaela-ghitescu.html 

Poezia zilei: Ion Lazu
(poeme traduse în franceză de Eliabeta Isanos, 2011)

Ţara fântânilor

Trup de piatră
Pământ sterp
Locuri părăsite
Viroage
Unde se-nrădăcinează
Statuia inversă
A unor fântâni.
Iubesc cu-ntristare
Balistica primară
A cumpenei piezişe
Şi moneda roasă
A cerului în adânc.
Fie să dăinueşti
În sufletele expandate
Ale urmaşilor în veac
Patrie cu trup secătuit
Şi venele apei închise
Cu lăncii înfipte
La-ncheieturile zării
Ucigând lent marea tristeţii
Şi cu doar fumuri toamna
De frunze amare
Lângă uitate guri de rai.
1980
(din Poemul de dimineaţă, 1995)
LE PAYS DES FONTAINES

Corps pierreux
terre aride
des lieux déserts
ravines
où la statue renversée
des fontaines s’enracine.

J’aime tristement
le tir primitif
de la balance oblique
et la monnaie polie du ciel
au fond du puits.

Je voudrais durer
dans les âmes en expansion
de ceux qui me succéderont dans le temps
ma patrie dont le corps s’épuise
et les veines des eaux sont fermées

des lances enfoncées
aux jointures de l’horizon
font périr lentement la mer de la tristesse

il n’en restent que les fumées de l’automne
aux feuillages amers
près des lèvres du paradis oublié.


ion lazu: Părinţii

       Fratelui meu Gelu
Tremur şi tac:
Ce mult v-aţi schimbat
De când am plecat
Cât aţi pierdut
Din trup din glas.
Nu v-a mai rămas
Decât un fir vibrând
Care vă ţine sufletul
Pe sub stern atârnând.
Atât de scăzuţi subţiaţi
Că aţi încăpea desenaţi
Unul lângă altul
Pe uşile împărăteşti.
Am un crâncen dor
Între voi să adorm
Ca demult în pruncie.
Întinşi alături la noapte
Şi cât loc între noi!
Oare ne-om mai trezi
Careva?
1981
(din volumul Poemul de dimineaţă, 1996)


LES PARENTS

           à mon frère Gelu

En frissonnant je me tais
combien avez-vous changé
depuis mon départ
combien avez-vous perdu
de vos voix, de vos corps.

Il ne vous en reste
qu’un fil qui tremble
c’est le seul qui retient l’âme
pendante au sternum.

Tellement diminués
il y aurait assez de place pour vous
peints sur l’iconostase.

Une violente nostalgie me prend:
m’endormir entre vous
comme autrefois enfant.

Étendus l’un à côté de l’autre
cette nuit
et entre nous combien de place!
Est-ce que l’on va se réveiller
encore? Et qui?



Ninge în martie
Ninge într-un horn
Din care iese fum
Ninge tot mai dens
Copleşitor
Şi întoarce fumul din drum
Îl îndeasă la loc în cărbuni
Astupă flacăra
Reaşează focul în
Miezul însuşi al Pământului.
          1978

NEIGE DE MARS

Il neige dans une cheminée
dont la fumée monte
la neige est toujours plus dense
plus accablante
et fait retourner la fumée

qui rentre dans le charbon
en étouffant la flamme
en remettant le feu
aux entrailles de la terre.



Cu punct de sprijin în steaua primăverii
 
Aruncată pe geam afară
Cine ştie când,
O ceapă
s-a răsucit cu discul în jos –
cu punct de sprijin în steaua polară –
şi acum ridică din pământ
micrometric
trei coloane verzi
mai sigure decât
istoria unui imperiu.
27 martie 1983


UN POINT D’APPUI SUR L’ÉTOILE DU PRINTEMPS

Jeté par la fenêtre dehors
on ne sait pas quand
un oignon
a tourné son disque
en guise de point d’appui
sur l’Étoile Polaire
et maintenant
il fait pousser de la terre
micrométriquement
trois colonnes vertes
plus fermes
que l’histoire d’un empire.


Istorie

Mi-e tot mai străin omul din stradă
Pe care ochiul meu e lacom să-l vadă.
El e mic şi grăbit şi flămând
Şi se teme de moarte –
Toată ziua adună şi-mparte.

Eu nu sunt de nicio parte.

Sunt ca linul văzduh plesnind în stindard
Sunt ca lumina soarelui trecând prin gard
În timp ce trupu-mi rămâne în stradă.

Or, gândul meu n-are chef să-l mai vadă.
30 iunie 1979


HISTOIRE

De plus en plus étranger l’homme de la rue
que mes yeux n’ont jamais assez vu.
Petit, pressé, affamé,
il a peur de la mort
et fait des calculs toute la journée.

Je ne suis ni d’un côté ni de l’autre.

J’appartiens à l’air doux qui fait claquer l’étendard
je suis comme le soleil qui passe à travers la clôture
tandis que le corps reste dans la rue.

Donc, ma pensée dit qu’elle l’a assez vu.


Cărţile mele... 

Fotografie

2 comentarii:

  1. Ah-ah-ah!... Ce Regal: un mare poet tradus de o mare poetă.
    M-am pătruns de atîta frumos şi plec la treabă cu preplinul acesta-n mine, ce-mi va ţine de foame şi sete pînă diseară!

    Laus!
    C.

    RăspundețiȘtergere
  2. Vin târziu, dar, spun: "Pe uşile împărăteşti" (ca demult în pruncie)- NICIODATĂ N-O SĂ MAI FIE! Dar, cum e dat poetului să se întrebe, dacă ne vom trezi (careva?), din ceea ce nici Dumnezeu nu pune oprelişte? Cine va răspunde? Ca recrutul cu părul vâlvoi, ieşind din front în faţa plutonului: "Scos-am fitilul grenadei, şi pitit după cireş, aoleu, ca un ţăran ce pune mălai în ceaun, am simţit cum o luase, ca plugu-n brazdă, pe o altă tarla, nevasta, de-aceea am zis, hai!" Ca mai tot românul! Să-i ţină şi de foame şi de sete. Ca lui Moromete.

    RăspundețiȘtergere