Scriitorul zilei: Ion Andreiţă
http://ilazu.blogspot.ro/2012/06/scriitorul-zilei-george-uscatescu.html


Pagini de jurnal 1992

24 nov. 92. Am făcut constatarea stupefiantă că eu şi Angela vorbim, vorbim de cîţiva ani, însă ca surzii! I-am spus de vreo zece ori de unchiul meu şi azi, venind iar vorba de el, conchide: Aha, de aia eşti tu atras de cărţile despre închisori, că ai avut un unchi închis! E vorba de fratele mamei, zic, ofiţerul căzut prizonier şi închis la înapoierea în ţară. De cîte ori să-ţi tot spun?! Însă îţi repet: el nu mi-a vorbit niciodată despre detenţia lui. Probabil semnase o declaraţie în acest sens. Oricum, concluzia ta e absolut falsă: nu pentru că l-am avut pe unchiul M. în puşcărie mă interesează această literatură, ci pentru că e realmente valoroasă; şi pe mine mă interesează în mod expres cum a făcut faţă valoarea umană oprimării şi nedreptăţilor de orice fel şi în orice împrejurări. Cred în sinea mea că firea omului e cumva indestructibilă şi de aceea găseşte de fiecare dată nebănuite resurse de a rezista. Şi mă mai interesează să aflu până unde merge ticăloşia şi cruzimea semenilor noştri, mai ales când din asta îşi câştigă existenţa.

Vine C. Gaiţă din clădirea de alături, ne spune poveşti din Huşi, un unchi care la 72 de ani are amantă de 32. Vinurile de buturugă, pesemne -, să nu uităm că bunicul lui G. nu a băut apă în viaţa lui…

25 nov. 92. Ziua lui Andrei, bucurie, relaxare sufletească. A. duce la şcoală fel de fel de bomboane şi kecuri. Tanti M. dă un telefon la ora 13, 15, în chiar momentul când acum 9 ani am aflat vestea naşterii lui A. Plăcută coincidenţă! Îi cumpăr lui A.o cămăşuţă în carouri. L. vine de la maşina ei de scris în engleză f. obosită.  Ca să-i strice ora de odihnă, apare B, foarte demontat, avid să-şi încarce bateriile…

Apare fratele Cornel, pierit, pavoazat cu ochelari, însoţit de fiică-sa şi de ginere, ambii studenţi, ambii groaznic de slabi, ea foarte smeadă, el foarte blond. Oi fi fost şi eu slab, dar parcă nu aşa… C. a venit cu plocoane să se pensioneze, cu pile printr-o ţigancă! Va da 10.000 lei şi plocoanele: 10 l vin, o găină, un cartuş Kent etc. Doctorul de la comisie are 66 de ani şi mai multe ţiitoare care pradă ca hienele. Să scrie alţii despre toate astea, eu m-am scîrbit pe vecie!

C. doarme cu A. şi aud apoi că au discutat de-ale religiei. Spune că şi el crede. Îi explic: pe A. noi îl creştem, noi îl educăm, noi îl orientăm din toate punctele de vedere. Să nu se bage, adică. Eu sunt mai credincios decît alţii, care au stat cu spatele la Dzeu şi abia cînd au făcut infarct s-au speriat etc. Şi adaug, ca să nu existe dubiu: Noi românii nu suntem un popor de sectanţi.

 La birou, Angela îmi spune că ea nu a trăit nici o emoţie înălţătoare, singura a fost cînd au făcut-o pioneră, doar 5 elevi din toată şcoala: petecul ăla roşu însemna că eram cea mai bună. Îi arăt în ziar declaraţia lui Caius, precum că în timpul campaniei electorale opţiunile lui s-au deplasat spre stînga, pentru că 1) A constatat nivelul cultural scăzut al feseniştilor şi 2) a văzut sărăcia acută a românilor. Îi spun colegei: Păi vezi nostimada, draga mea, aceşti Roman, Iliescu şi Caius s-au lansat în politică fără să fi cunoscut în profunzime starea naţiunii pe care vor s-o reprezinte. V-am spus asta în ianuarie 90, în articolul Ce nu înţeleg domnii politicieni. Poate că ar trebui să trec peste reţinerile mele şi să mă duc să-l consiliez amical pe C.

28 nov. 92. Am s-o întreb pe Angela: Te-a dus vreodată mama ta la biserică, în copilărie? Ei, să ştii că aceea este marea, adevărata emoţie a unei vieţi, pe care tu ai ratat-o.  Şi atunci te-a dat gata primirea cravatei roşii. Vezi, aici e răscrucea care ne-a despărţit, eu am fost la biserică de la 5 ani, iar pe la 8 ani, întorcându-ne de la Inviere, am simţit acea înălţare a sufletului, am avut intuiţia nemărginirii, m-am vindecat de orgolii, pe cînd tu te-ai înbolnăvit de orgoliu…

Schiţă: O bătrînă pleacă la rude, fără să le anunţe, voise să le facă o surpriză. Mai fusese, cîndva, credea că se descurcă. Rătăcire de ore, se întoarce acasă, rebegită, flămîndă. Le dă telefon de la o vecină că nu poate veni, a răcit, nu iese din casă… Îi e ruşine să recunoască deschis că nu a reuşit să ajungă la ei.
va urma

Cărţile prietenilor mei. 

Ion lazu, fotografii de autor: Răsărit de soare (milimetru cu milimetru) la Neptun, III

Premiile USR pe anul 2012
Luni, 10 iunie 2013, ora 18.00, în Sala Oglinzilor de la Casa Monteoru, Calea Victoriei, 115, Bucureşti, a avut loc festivitatea de decernare a premiilor Uniunii Scriitorilor din România pe anul 2012. Juriul de Nominalizări a fost format din: George Vulturescu (Preşedinte), Gheorghe Glodeanu, Paul Aretzu, Alex Goldiş, Gabriela Gheorghişor. Juriul de premiere a fost format din Gabriel Coşoveanu, Irina Petraş, Cornel Ungureanu, Dan Cristea şi Mihai Zamfir.
Preluare după AgenţiadeCarte. 
Urmează o relatare şi imagini de la...Casa Monteoru.