Scriitorul zilei: Dinu Flămând
http://ilazu.blogspot.ro/2012/06/scriitorul-zilei-dinu-flamand.html

I. Lazu: Pagină de jurnal, 1993

Ruptura: Nu eram bolnav de nimic, decît de tinereţe şi de nevoia dragostei.

Să uit ceea ce-mi place mai mult ca orice? De parcă aş mai avea ceva, cu adevărat, în afara acestor amintiri, ca o mirişte după ce s-a secerat lanul de grîu… dar nu rămân pe mirişte premizele viitorului an?

În ce măsură un scriitor-creator se poate “face” pe sine spre a deveni unul de primă linie? Sau nu devine decît ceea ce îi permit calităţile şi limitele sale, de inteligenţă, inventivitate, memorie, temperament… Postmodernii au rezolvat problema, au tăiat nodul gordian: ei sunt scriitori din ambiţie şi cu program, totul este pus la cale, premeditat, inclusiv pe cine atac, pe cine imit, cu cine mă aliez.

Cîteva mici capodopere ale prozei noastre: Trîntorul, Moartea lîngă cer, Cele patru anotimpuri, Fata moartă.

Nu mi se pare paradoxal, ci de mare laudă, că oameni de vîrsta mea, fără experienţă personală în acest domeniu, în neagra dictatură care prin impostură se declara democraţie populară, au învăţat de la zero regulile şi legile democraţiei; căci democraţia este regula firească şi de bun simţ a convieţuirii.

Bucuria contemplaţiei la români. Ei nu au spirit critic, nu observă ce e în neregulă, ce e de îndreptat şi protejat, ce ne revine nouă, ca trăitori ai momentului, pe aceste meleaguri vitregite. Ochiul se încîntă de frumosul natural, de suprafeţele vălurite, de culorile pastelate, de variaţiile pe care le aduc anotimpurile. Acest unghi de 23 grade şi 27 de minute al înclinării axei pămîntului poate că abia el este dumnezeul speciilor, poate că el ne-a creat, oricum el ne-a salvat de monotonia ucigătoare.

Ca să-mi apăr independenţa opţiunilor, nu m-am cramponat de talentul meu mult-puţin, cît va fi fost, ci am muncit de la 21 de ani, am renunţat la orice privilegiu, nu m-am derobat de la nici o responsabilitate, la slujbă, în familie. Am citit şi scris cînd alţii se relaxau, se distrau, priveau la televizor, sau stăteau cu amicii la taclale. Ce-i drept, noi am trăit mai mult pe la bucătărie, în vremea comuniştilor, pe lângă bietul aragaz, era mai cald acolo… Cum să nu te maculeze asta? Balzac compara viaţa chiar cu o bucătărie: nu poţi să te învîrţi prin ea fără să te murdăreşti.

Titlul unei rubrici de cronici literare: Eu te citesc; tu mă citeşti?…

Amintirile se îndepărtează în timp, acesta e doar unul dintre modurile de distanţare, dar există şi altul: îndepărtarea de inima ta, pierderea afectivă - şi asta le face să devină insignifiante. Au fost trei-patru iubiri, te-au chinuit la fel, acum îţi stîrnesc mirarea şi inaderenţa, pe cînd cealaltă e parcă la fel de vie, cuvintele, imaginile ei te dor şi acum, ca atunci…

„Speranţa şi teama sunt nedespărţite.” Rochefoucolt.

(Din Lamentaţiile Uitucului, în manuscris)

va urma

Cărţile prietenilor mei: Ana Blandiana

ion lazu, Fotografii... Sierra Nevada...