duminică, 19 mai 2013

Scriitorul zilei: H. Bonciu
http://ilazu.blogspot.ro/2012/05/scriitorul-zilei-h-bonciu-poezii.html

Un comentariu despre concursul Eurovision 2013
Am avut o noapte foarte grea, amară... Aş fi vrut să trag cât mai repede cortina peste amintirea acestei ediţii a Euroviziunii, la care de obicei nici nu mă uit. Dar amărăciunea din declaraţia lui Cezar m-a impresionat. Ce-i drept, efectele scenice eclatante, luând ochii privitorilor, n-au reuşit să ascundă ceea ce era de natura evidenţei la Malmo: faptul că jocurile erau făcute în culise şi că a existat o rea voinţă general-europeană în ce-l priveşte pe reprezentantul României. (Până şi cei din regia de transmisie l-au "furat" pe Cezar, acordându-i doar jumătate din secundele retrospective, încât nu se înţelegea ce se întâmplă... A bătut la ochi coalizarea ţărilor din fosta URSS, care s-au votat între ele şi împreună pe Russia şi Ukraina. Georgienii pe armeni şi invers, Letonia pe Estonia şi invers... Nu ştiu dacă şi cu ţarile scandinave urâta lucrătură în faţa lumii întregi a fost la fel de flagrantă, oricum suedezul nu a ajuns în top, deşi poate merita mai mult... Dar s-a văzut măsluirea şi în cazul altor ţări vecine, Italia cu Elveţia, Italia cu Malta şi invers... Numai nouă Italia nu ne-a dat strictul necesar, deşi Cezar este cunoscut în Italia, deşi va cânta cu Angela Gheorghiu, cu Andrea Boceli. Ceea ce nu se va întâmpla în veci cu reprezentanta Danemarcei, de exemplu, dar nici cu cea a Ucrainei, a Rusiei.... Iar în cazul special al României, fiindcă vorbim de susţinerea din partea vecinilor, toate ţările balcanice ne-au întors spatele: Bulgaria, Serbia, Croaţia, Slovenia, Muntenegru, Macedonia - să ne gândim ce-ar fi însemnat câteva puncte din partea fiecăreia dintre ele - ne-am fi plasat oricum în primele 10 locuri. În schimb, au dat puncte Ungariei - de ce, când au trimis la concurs un fonfăit-nătăfleţ, ca adus de pe ape? Nici măcar Moldova nu şi-a făcut datoria de onoare până la capăt - când este clar că voturile românilor au săltat-o în clasament, iarr juriul nostru i-a dat fără ezitare 12 puncte... Unica emoţionantă surpriză - Grecia, care ne-a votat cu 10 puncte. Cinste lor!
Iar Cezar al nostru să nu fie descurajat, aşa vor sta mereu lucrurile într-o competiţie măsluită precum Eurovizion. Îi urăm succes în marea carieră care îl aşteaptă!
Ion Lazu

Pagini de jurnal, 1992

Stagiara. E rău de cei cărora le lipseşte simţul... bunului simţ! Dar, mă gândeam tot eu:  ce te faci cu cei care, mult mai grav, nu au simţul realităţii? Ea e scundă şi durdumană, umflată de-a binelea, însă se imaginează silfidă; ea ţopăie stereotip-stupid şi pretinde că ar fi vorba de dans subtil; ea amestecă înnebunitor diferite melodii şi e convinsă că reproduce cu maximă fidelitate o preacunoscută melodie. Etc. O situaţie care frizează impostura şi te incită la vehemenţă…

4 iulie’, sîmbătă. De ieri sunt la Bulzeştii de Sus, aciuat la camera oficială; aici am să-i aduc mîine pe ai mei şi apoi, văzînd şi făcînd: rămînem aici sau ne găsim o gazdă în cătun. Radioul nu prea prinde posturile aici, între munţi.

De dimineaţă drum la păstrăvărie, apoi continui lectura Ţuţea, cu multe sublinieri – la ce-mi vor folosi? La 87-88 ani PŢ e teribil, e o forţă. Dar se vede că ţine să facă impresie, să te dea gata, să strălucească, cum singur recunoaşte despre vremea cînd era tînăr. Căci dacă o idee îi sună bine, o repetă aceloraşi auditori, sau altora, după împrejurări. Tot aşa, reia citate şi exemple. Un acroşeur de elită şi nu doar atît.

Impresionant şi deconcertant este că, om al credinţei ortodoxe şi filosof de tip socratic, la sfîrşitul vieţii simte nu că e nemuritor, ci că moare singur, obosit, descurajat. Îi e teamă că moare, nu e sigur că se va uni cu Dumnezeu, cu Absolutul. Ar vrea să mai trăiască oricît de mult, pentru a trăi acest dezgust că se teme de moarte. Toate astea mai ales în scrisorile către Geo Bogza, pentru că în cele către Emil Cioran încă se mai laudă că religia îl salvează. Spuneam că ideile cu care trăim contează, nu cele cu care murim (vezi Curtea interioară, 1972), mă refeream direct la cazul lui Stalin, care s-a îngropat cu popi. Ţuţea se vădise a fi exact opusul lui Stalin şi iată, ciudăţenia vieţii, în pragul morţii cei doi par să-şi schimbe rolurile…Î ncepi să te gândeşti: vor fi fost nişte idei nobile, înălţătoare sau doar nişte vorbe frumoase, ticluite să ne dea gata?

5 07. Ţuţea nu doar că se repetă. Lucru, totuşi explicabil, la 88 de ani şi în dialog cu mereu alţi inşi, dar dă cu bîta în baltă destul de des, iar uneori chiar o zbîrceşte de tot. Sau e plictisit de această prea lungă neîmplinire? Cărţile de filosofie le aruncă, zice venerabilul, literatura nu a dat nici o sută de titluri valabile etc. Şi atunci, după el, fără Biblie am fi în copaci, iar literatura e produsul Bibliei. Dar scriitorii antici, pe care şi azi îi gustăm? De fapt dialogurile cu el sunt un monolog, iar în cazul lui concret mi se pare că trei sferturi dintre afirmaţiile lui sunt contestabile. Foarte bine că a existat un Ţuţea, ca reper, dar nu cred că poţi merge numai pe mîna lui. De fapt, nici el nu a mers numai într-o direcţie şi chiar pe cuprinsul aceluiaşi interviu se contrazice destul de des.

Poate dacă n-aş fi mers mai departe la liceu şi m-aş fi apucat de vreo meserie care să-mi ţină mîinile ocupate, tentaţia scrisului s-ar fi disipat. Practicarea unei meserii e, în sine, o treabă deconectantă, am observat mai mult chiar: muncind, gândeşti mai bine, sau într-altfel decît sub presiunea necesităţii; vei constata că în timpul muncii totul ţi se lămureşte, se clarifică, acest gen de gîndire fără constrângere, „ca de la sine”, aduce de obicei cu sine rezolvarea conflictelor – te linişteşti, te împaci cu situaţia, în acest fel înţeleasă. Uneori, prea arare, poţi ajunge la nişte încheieri cu bătaie mai lungă, poţi avea intuiţii cu privire la modul cum se derulează lucrurile acestei lumi, în general. Dar la ce duc toate aceste intuiţii în cazul omului de rînd? Ele nu duc nicăieri, nu duc la nimic, cum se observă. Asta despre surprizele celui ce gîndeşte singur, vorba maestrului.
va urma


Cărţile prietenilor mei




































ion lazu, Fotografii...
 




4 comentarii:

  1. Apropos de Eurovizion;chiar eşti convins că numitul Cezar este o valoare?! A prostului gust-poate;personal am fost oripilat pur şi simplu de aşa zisa lui "prestaţie";vrednică de orice club de fiţe dar de reprezentarea unei ţări în nici un caz;şi cea vrea să spună acest tenor e mâna a doua-care a şi început în falset şi până şi-a revenit la partea lui "tare" de "bibiloi strangulat" s-a făcut pulbere;nu, asta nu este România mea! Din păcate ne aplecăm tot mai des şi încăpăţânaţi să bem din smârcuri şi bălţi imunde;nu, nu mi-a plăcut nici aşa zisa "scenografie" ori ce va fi fost aia...cu năvala de nuduri necenzurate şi cât de puţin incitante...Încât am conchis ferm: NU! ASTA NU! şi nici Aşa NU;Mai onorabili au fost Basarabenii care au cântat în româneşte; o lecţie pe care ar trebui să ne-o însuşim...la Anul şi la Mulţi ANI. Rămâne cum am grăit aseară în faţa televizorului: AŞA, NU!

    ...îmi pare rău că oamerni de gust fac apologia prostului gust. IANE VERGA

    RăspundețiȘtergere
  2. ...Oh! Oh! Tot năvalnic, tot năvalnic? Am acceptat deja astă caracteristică ilustrissimă a Dtale, dar de ce atâta vehemenţă, frate? Căci nu e vorba decât despre un amărât de concurs, la care participăm de decenii, fără strălucire, fără să fi câştigat măcar o singură dată!!! Oricât ne-am bate noi cu pumnul în piept: cei mai... din Europa... din lume... Or, fiind vorba despre o competiţie, nici nu se pune problema tranşantă a valorii lui Cezar, ci doar chestiunea raportării prestaţiei sale la a celorlalţi competitori, corect?
    L-am discutat pe Cezar prin raportare la italian, la maltez, la maghiar...toţi plasaţi în faţa românaşului nostru.
    Şi apoi, "De gustibus (et coloribus) non disputandum... S-ar putea să ai dreptate cu fasetul de la început... Nu zic... urechea ta muzicală o fi mai subtilă... Dar tot urechea-ţi expertă ar fi trebuit să te atenţioneze că italianul, maltezul, ungurul et alii au fost chiar în afară de muzică, totuşi cotaţi mai bine decât Cezar "al meu"... Şi atunci, cum stăm cu smârcurile, cu băltoacele... A se lăsa...
    PS Ce-ai mai fi zis/scris dacă, printr-o eroare, Cezar se plasa pe primul loc, în dauna puicuţei de la Copenhaga, capitală "situată la doar 20 minute de Malmo /vorba prezentatoarei)?! Patriotismul/naţionalismul dtale ar fi dat în clocot, nu? Iar în gând ţi-ai fi spus că poate eşti subiectiv...în privinţa falsetului, de... Că ştiu ei mai bine românaşii care l-au urmărit în evoluţia din faza pe ţară şi l-au ales fără ezitare...România dtale, nu?!
    Dar ce să mai zică anfitrionii suedezi, care l-au văzut depunctat în mod grosolan pe reprezentantul lor, foarte merituos în fapt. Şi-au zis, desigur: Acum de noi nu mai au nevoie, comisiile naţionale se iau bine pe lângă noii organizatori... devenise o chestiune de onoare să o voteze pe daneză. Ceva e putred în Eurovizion, meştere, orice-ai spune, oricât te-ai scandaliza de o părere a mea, care, oroare!!! nu concordă cu a Matale. Şi pace!
    LAZU
    Da, basarabeanca a fost f. bună, m-a impresionat, Lidia a votat-o tot timpul, iar România i-a acordat maximum de puncte. Oricum s-a plasat deasupra Cezarului.
    Nu e pasiunea mea, nu mă mai uitasem la Eurovision de un deceniu şi nici n-am să mă mai uit vreodată. Iar de scris despre, cu atât mai puţin. Ca să nu te "oripilez", Maestre!!!

    RăspundețiȘtergere
  3. De cînd Eurovision nu mai e nici măcar ce-a fost Cerbul pe la noi, e nu (le) mai vizionez... La ce să-mi violentez două din simţuri, cînd totul se joacă pe alte mize, decît pe cinste...
    Gustul meu prozaic-muzical nu l-ar accepta - nici măcar de formă - drept cîntăreţ scopit sau nu pe acest ciudat. Că, de "echipă", nu fac vorbire, ca să nu pomenesc şi de pumnii, sacii de bani cheltuiţi de pomană pe tot.
    Era mai bine, dacă nu se participa la ceea ce nu de anul acesta, nici de anul trecut, a ajuns o şuşă. Nu de pe cînd Dida a didilit-o, ci cu mult, mult înainte.

    Mai bucuros (imens!) sum că Dl Dedeian a trecut peste necazul cu pierderea instrumentului iubit. Şi mai bucuros de patimile obiective ale prietenilor mei, ce nu se lasă orbiţi de al lor crez şi-i lasă şi pe alţii să-şi dea cu părelnicul. Ave!
    Culai

    RăspundețiȘtergere
  4. Prea le pui la suflţelul matale generos bietele păreri ale unui neica necunoscătoriu în genul mazicii uşure-iertare că ţi-am "oripilat" preferatul; nu am făcut-o împotriva gustului a lui Matale ci pur şi simplu eu vizionând la plesneală emisiunea şi dintr-o curiozitate necghioabă-ia să vedem noi ce-i cu elementul atât de zdrumikcat în anumite medii..şi lansat "prin protecţie de fuste";cu "bibiloiul"...şi m-am lămurit... mă declar nul în aprecierile mele dar individul numai moacă de câştigător n-a avut...a picat cum se zice "pe merit"...la anu promit să nu mămai uit şi să nu-mi mai dau cu păererea...la anul-când o mai fi şi "la anul"...Fii ferice! IANE VERGA

    RăspundețiȘtergere