http://ilazu.blogspot.ro/2012/05/opera-selectiv-pasarea-furtunii-ed.html
Pagini de jurnal 1992
10 mai - continuare Ieri la Constantin
Popovici, în legătură cu machetele unor lucrări ce i-ar putea fi comandate din
Franţa.
Agitat. Se
scoală pe la 4 dimineaţa şi vine la atelier; iar pe la 7, cînd apare un june
din vecini, se miră că P. lucrează de la ora 4. De fiecare dată CP înscenează o
anumită chestiune, face niţică literatură, are grijă să se pună în pagină (în
centrul paginii, era să zic). Aşa că pe la prînz, cînd ajung eu, el e deja
stors de vlagă. Acum se fîţîia de colo colo, mirîndu-se că nu vreau să bem
ceva. Tot în stilul lui de a se încontra, zice că eu trăiesc din 25000, iar ei
din pensia de 4000; la ei mîncarea e pe ultimul plan; nu au bani lichizi, îmi spun, dar
au mari valori pe care le-ar putea valorifica. De altfel, e un om care se
situează pe sine cu toată convingerea în centrul lumii sale, pretinzînd pentru
sine tot ce-şi poate dori: are deci numeroase aparate foto şi de filmat, de
pescuit, unelte pentru atelier, maşină, barcă de pescuit etc. Tentat să trăiască pe picior mare, convins că totul i se cuvine, pe merit. Singur admite că
are acest morb: pixul meu, guma mea, aparatul meu. Strînge şi iar strînge
obiecte. Şi nici măcar nu am pentru cine, că nu am copii, zice. L-a pus pe
gînduri moartea mamei sale: i-a pus în cosciug un pachet de ţigări din cele
care-i păcea să fumeze şi o insignă cu Electricitatea de la Vidraru, ca să o
ducă pe lumea cealaltă. În rest, nu a luat nimic din ce adunase, zice. Eu, în
schimb, îmi zic, nu-mi pot permite
asemenea fantezii: să dau banii pe aparate. Am avut aparat foto de la
întreprindere, l-am pierdut şi pe acela. Mă pun de fiecare dată în coada
listei, cînd e vorba de pretenţii. Gesturile lui generoase, la vedere, sunt de
o natură specială, în calcul intrînd şi destul orgoliu (donaţia făcută
Ambasadei Fanţei, de exemplu).
A fost seara
trecută la Ce ne facem fără Willy?, a
ţinut trei ore şi ceva şi au murit toţi de plictiseală, zice. Sunt supărat că
ar fi putut să fie genial şi nu e! Cei doi s-au văzut des la Paris.
Pe stradă se
salută şi face conversaţie cu diverşi artişti sau oameni din această lume a
lor, apoi mi-i foarfecă: avortoni, impostori, kaghebişti etc. Nu ştiu în ce
măsură chiar crede că aşa stau lucrurile, poate doar vrea să spargă monotonia
zilei; să mă şocheze; să facă pe vigilentul.... Tandreţea lui din anumite
momente se amestecă tulbure cu răutatea, ranchiuna, uneori în doze
surprinzătoare. Cînd să plecăm, apare Iaru şi cu încă unul, ne întoarcem la
atelier şi cei doi fac o poză după Sacrificiu,
apoi trecem la Turist, pentru bere cu alune. Discut cu FI problema regalităţii.
Noi doi o luăm spre Piaţa Palatului. Manifestanţii deja dădeau ocol pe la Piaţa
Romană; ajunşi la Palat, lume nu prea multă, trasă la umbră, în pîlcuri.
Traversăm piaţa, oarecum dezumflaţi şi CP zice: Neconcludent! Propun să
rămînem, poate se adună lumea; dar nu vrea: nu se schimbă situaţia cu doi monarhişti în plus. Totuşi
eu rămîn, anume pentru că am convingerea că totul începe cu prezenţa mea la
faţa locului. Pe post de simplu participant, unul din mulţime, cum s-a şi văzut
apoi la Actualităţile de seară. Altor amici literaţi, participarea ca persoane
anonime la manifestaţii de stradă li se pare că i-ar coborî.
Ieri nu l-am
prins la telefon pe CP şi am venit acasă pentru Andrei. Să vezi ce se supără
CP, care nu se gîndeşte decît la ale lui, iar despre faptul că tu ai avea alte
probleme importante de familie, nici nu vrea să ştie. De aceea, cînd i-am spus
că suntem foarte diferiţi, am vrut să înţeleg opuşi. Mulţi ţepi în firea lui
CP, dar şi destule zone catifelate – şi nici nu e nevoie de mai mult pentru ca
o prietenie-amiciţie de acest fel să dureze 25 de ani!
Toate zborurile lui CP sunt frînte şi se
referă la împuşcarea tatălui său Grigore, pe cînd C. avea doar 8 ani.
Din Lamentaţiile Uitucului
va urma
Cărţile prietenilor mei
ion lazu, Fotografii...Mrea Curtea de Argeş, Palatul domnesc...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu