miercuri, 20 martie 2013

O pagină de jurnal, 1991, Cărţile prietenilor mei, .Poezii regăsite...Fotografii..

Scriitorul zilei, G. Topârceanu :
 http://ilazu.blogspot.ro/2012/03/scriitorul-zilei-george-toparceanu.html

ion lazu, O pagină de jurnal, 1991 
20 aug.  A doua zi de dictatură în URSS: Puciştii nu vor avea sprijinul armatei şi al populaţiei. Elţân este piua-ntâi, a prelua lupta contra puciştilor, declarându-i ilegitimi etc. Moldovenii noştri se comportă eroic, au apărat Chişinăul de trupele armate şi sunt cei mai vehemenţi în condamnarea puciştilor, afirmându-şi voinţa de independenţă.
Iar cu puciştii nu sunt decât caracudele: China, Irak, probabil şi Cuba plus Palestina. Iliescu şi Roman au fost la înălţime, inclusiv în privinţa Basarabiei. Dar, pe de altă parte, cum să-l trădeze Ilici pe colegul Gorby?
Andrei: Gorbaciov mai dădea şi desene, ăştia au să ne dea numai tancuri!
21 aug. Miercuri. Azi-noapte au murit la Moscova cinci oameni, călcaţi de tancuri. Lumea liberă dezavuează puciul, au fost îngheţate toate ajutoarele pentru ruşi. Basarabenii rezistă eroic, la amiază va fi şedinţa extraordinară a Parlamentului şi sper să declare independenţa, cum au făcut deja azi-noapte parlamentele Estoniei şi Lituaniei. Se dovedeşte că KGB-iştii sunt duri, dar şi foarte proşti, sau doar disperaţi. Mincinoşi, fără obraz, dar şi foarte nepopulari, duc o luptă pierdută din start.
Eu nu sunt bătrân, eu sunt de mai multă vreme om, ceea ce este un mare avantaj, tinere domn!
Nu e vorba de nimic mai mult decât de acel handicap pe care îl au neisprăviţii de tineri faţă de omul matur. În loc să înţeleagă că această diferenţă e de atenuat în timp, ei, exasperaţi prea curând şi dorind mereu să tranşeze totul pe loc, în forţă, de s-ar putea, dau buzna, incriminează, cer socoteală, vor privilegii. Or, îi orbeşte această ciudă, acest negru în faţa ochilor, de câte ori e vorba de părinţi, de cei din generaţia anterioară, pe care îi găsesc vinovaţi de tot răul din lume, de faptul că vremurile sunt neprielnice, că ei nu au posturi bune, nici avantaje. Lor li se “pune pata” – urâtă expresie!
Sunt oare aceşti tineri absolvenţi nişte inşi pe care propria medioritate îi aduce la disperare, sau sunt doar oameni care vor fi având, ca noi toţi, pe lângă defectele de care nu scapă nimeni şi unele calităţi – îndemânări, aptitudini, disponibilităţi în stare latentă - dar nişte oameni cărora le lipseşte răbdarea pentru a şi le cultiva şi modestia celui care ştie să aştepte şi să persevereze? Aceşti oameni încă neformaţi, sau deja de-formaţi, turbează în faţa realizărilor mici sau mai mari ale altora, le contestă după principiul straniu: dacă eu n-am realizat nimic, atunci nici alţii nu au realizat nimic, prin propriile puteri. Orbiţi de furie neputincioasă, căci simt că ai publicat nişte cărţi, dar precis că ai avut prieteni; ai luat premiul pentru scenariu de film, dar e sigur că l-ai câştigat? Aici se amestecă şi puţină nebunie-demenţă, nu?

(va urma - Din Lamentaţiile Uitucului)

ion lazu, Poezii regăsite...
Calea spre lumină

Am învăţat scriind Veneticii
marea lecţie a umilinţei
care îţi înalţă sufletul -
de-acum drumul prin hăţişurile lumii
îmi e larg deschis

am învăţat scriind Elegii
de când scriu poezie
marea lecţie a tristeţii
purificatoare -
de-acum drumul spre fericire
î


am învăţat scriind Sălbaticul
neiertătoarea lecţie a subteranului -
de-acum îmi e larg deschisă
calea spre lumină 

31 decembrie 2009


Cărţile prietenilor mei...





  








ion lazu, Fotografii de scriitori...




Poeta Simona-Grazia Dima, MNLR, 2011.






4 comentarii:

  1. O frază din Replica domniei-tale, din ultimu-mi comentar, m-a un picuţ deconcertat. Dar, nu-i nimic: tot devotat îţi/vă rămîn.

    Nu ştiu, zău, să fie altceva de cît paronimie între "zăpodie" şi slavo-rusul "zapad". Şi nu sunt deloc de părerea slaviştilor ce pretind că majoritatea toponimelor noastre-i de migratori şi nomazi dată... Dar, talpa ţărilor noastre era aşa de boccie, că i-a aşteptat pe aceia, ca să ştie/afle pe unde umblă?!?...
    Uite, şi de aia, vor inculţii Ue să ne radă ca Ţară!... Că ne lăsăm prostiţi de politicieni şi savanţi de conjuctură.
    Devotat, Culai.

    (Care regretă că azi te-a ratat la 10,20 şi speră ca mîine nu... Că doar mîine nu-i poimîine şi cine ştie cînd te-oi mai auzi.)

    Notaţia din ultimele 3 paragrafe - de vor aşa rămîne - e Dureroasă: lătrăii, dulăii, lupii tineri ce sar la beregata bătrînilor... Şi, cînd te gîndeşti că una din paremiile-medalion ale poporului nostru era: "cine nu are Bătrîni, să(şi)-i cumpere!!!"
    Aveau dreptate Sartre şi Simona lui că La Vieillesse e tîrîtă-n noroi de neoamenii societăţii consumiste. Şi mă gîndesc la mizeria nu numai ei au murit, în Oraşul Luminilor...

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. ... mizeria în care Nu Numai ei au murit... şi peste tot unde-şi dau ortul Bătrînii.

      Ștergere
  2. Lăsând laoparte îndreptăţitele vituperări contra politicienilor români und UE şi ejusdem farinae, să revenim la tema noastră, cea a toponimelor de pe arealul carpato-dunărean-românesc. Să trecem şi de vocabula Zăpodie, considerată slavă DEX, iar pe mine mă dusese gândul şi la zapad, apus..., poate pornind de la constatarea că multe astfel de locuri se dispun către soare-apune.. Dar de ce n-ar înţelege vajnicii noştri lingvişti-naţionalişti un lucru care este de ordinul evidenţei. Riscul fiind acesta: că negând evidenţele, pe motive emoţionale, nu vom mai fi creditaţi nici când vom avea realmente dreptate, în problele de limbă, dar şi în general...
    Deci, este evident că triburile slave, dinspre est venind şi instalându-se în centrul Europei, au adus cu ele şi s-au întemeiat aici pe faptul că îndeletnicirea lor de bază nu era păstoritul, precum al localniocilor mioritici, ci îndeletnicirea lor era agricultura, lucrarea pământului. E cumva ca în secvenţa biblică, unde Dumnezeu preferă jertfele vânătorului, favorizându-l la domnie, nedreptăţindu-l pe agricultor. Admit, într-un fel amiroase o ciosvârtă de miel şi altfel duhneşte pâinea arsă, de-o pildă... Iar în fapt, privind evoluţia umanităţii, era trecerea de la pastoral la agricol, ceea ce a echivalat cu stabilizarea triburilor. Din care a decurs apoi toată civilizaţia actuală - căci altele sunt exigenţele unei comunităţi stabile, cu nevoi sporite, diversificate, în desfăşurare, necesitând inovaţii, perfecţionări, proliferări ale experienţelor etc...pe când oierul e constrâns să se mulţumească cu traiul din traistă, sub vremi. Şi s-a întîmplat în arealul dacic anume această modificare: prin venirea slavilor (mult mai puţin prin a altor nomazi), care lucrau pământul, aproape în exclusivitate. Şi fapt este că în limba noastră latină, de nu tracică mai degrabă, s-au impus termenii folosiţi de slavi pentru agricultură, inclusiv pentru denumirea locurilor, care acum musai să fie f. precisă, nu vagă-generică, orientativă, precum la oieri. Deci nu doar "am trecut cu turma peste Dealul Cutare...", ci de data asta, zeci de nume pentru fiecare loc de pe respectivul deal, unde te vei duce la muncă, de unde vii acasă -,unde ai pemănat, plivit, prăşit, copilit, etc - pe proprietatea mea, a ta, a lui. Toponimicele sunt deci majoritar slave. Astfel, au venit slavii din sud, pe luncile marilor râuri: Jiu, Olt, Argeş, dar şi Prut, Siret, până sub munte, unde n-a mai fost teren arabil...cu grădinăritul lor, în care s-au impus fără drept de apel. Mai domină încă şi astăzi în astă îndeletnicire. Dar şi numele de unelte agricole sunt slave: greblă, praşilă, hârleţ, coasă, topor, dar şi răzor, postată, dar şi dijmă... S-au impus, prin împrumut, termenii folosiţi în muncile specifice, nimic mai mult. E legea lingvistică numărul doi: împrumuturile strict necesare...
    Până şi astăzi, de exemplu, lipovenii tocmiţi la lopată, la săpat şanţuri, unde ei sunt de neegalat, nu încarcă lopata, nu se opintesc să arunce cât mai mult, deodată, precum românaşul harnic, deh! ci iau pe lama lopeţii cât se nimereşte şi tot aruncă aruncă, oarecum ca nişte automate! - însă nu se opresc niciodată şi nu obosesc neam... Lucru de mare mirare: altă abordare, orientare din practică, nu gândire strictă.
    Spune toate astea un nicidecum lingvist-filolog, ci un om care a observat cu bună-credinţă ce şi cum...
    Un gând bun, Lazu

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Philo-log-os sum mai degrab'autodidact, lingvist ba.
      Ba, tocmai/abia m-am stricat cu un mare lingvist de lb ro veche care ne-a scos peri albi ca asistent la LbRoContempo... Pe care neglija a ne-o face mai atractivă, mereu trăgînd spuza pe slavismele lui şi alte isme, cît mai neromâne. Poate, de aia şi de pe atunci am respins ideea că limba stră-stră-strămoşească - din sac nou cîndva - a ajuns cu fiece neam adus un sac tot mai peticit...
      S-ar putea să nu am dreptate, dar prefer să persist în eroare, decît să tot aud că româna-i un hibrid în care toţi şi-au înfipt altoiul, după ce fiecare a mai scurtat-o de-un trunchi, de vreun ram.
      De fapt, este şi azi evident că româna-i tot mai ciumpăvită de toţi nechemaţii, subt pretextul modernizării, adaptării ei la limbajele fără frontiere. Că nu mai e de bonton să spui "vaileu-văleleu", ci încă din pamperşi "auci", deşi nici habar au cum se scrie, cei încă plini de "tank you verry much"... Şi OK, ON... în loc de "bine, s-a făcut"...
      Desigur, dintre noi doi, Ştiinţificul eşti Domnia-ta, deşi un incorigibil romantic-visător. Eu, nici măcar nu mai ştiu cine şi ce sunt.
      Parcă mi se spunea Culai.

      Ștergere