sâmbătă, 2 martie 2013

O pagină de jurnal, 1991, Cărţile prietenilor mei, Fotografii cu scriitori...

 Scriitorul zilei: Radu Gyr: 
http://ilazu.blogspot.ro/2012/03/scriitorul-zilei-radu-gyr-poezii.html

ion lazu, O pagină de jurnal, 1991
31 mai. După o perioadă cam învălmăşită, de vreo două săptămîni, în care nu am putut nota nimic. Acasă, mare agitaţie, cu mâna mea am zugrăvit şi am vopsit, timp în care am dus o viaţă de bejenari, A.. a dormit la tanti M., apoi la Mălina şi la Miţi, după care a putut reocupa pătuţul lui, însă l-au ciuruit ţînţarii. L. desfigurată de gătitul la bucătărie, stresată de serviciul ei şi de luptele cu gramatica ofiţerească. Eu dînd din colţ în colţ cu tema de sare la Blaj, mai negociez şi salariul, alerg şi pe la edituri, fără să pot realiza mare lucru, inclusiv la Centrala cărţii, pentru tirajul Întîmplărilor din pădure, 3500 exemplare doar! O întîlnesc întîmplător pe Daniela Ştefănescu, ea mă pune în contact cu Carmen Constantinescu şi noua redactoră îmi dă asigurări că lucrurile vor merge bine şi nu voi fi plătit în batjocură. C.C. pare impresionată de calitatea textului meu, căruia i-am dat o nouă corectură. În tot acest timp de alergătură a plouat fără încetare, zile şi săptămîni, de a intrat la griji o ţară întreagă: inundaţii, lucrări agricole compromise; e greu de estimat ce va fi cu recolta din acest an şi aşa foarte încercat, nu doar în agricultură. Mari nemulţumiri la aplicarea legii funciare, matrapazlîcuri şi trafic de influenţă la comisiile pentru împărţirea pămîntului. Vitele mor pe la ceapeuri, alţii şi-au făcut singuri parte din cirezile colhozurilor. Haos, ca la noi la nimeni. Lipsa de educaţie cetăţenească se răzbună. Un popor care în ultimii 50 de ani a avut ghinionul unor conducători imbecili: Dej, Ceauşescu, Iliescu.
Tot pe ploaie şi cu casa nepusă încă la punct, a trebuit în mare grabă să plec pe teren ca să putem deconta nişte sume ce altfel se pierd. Formalismul nu a fost înlăturat, ci amplificat, dublat acum şi de anarhie. Lipsa de control e dublată de lipsa de răspundere.
Îmi fac un bagaj la repezeală şi se va vădi că multe lucruri necesare le-am uitat acasă, nu însă şi documentaţiile geologice, ar fi fost fatal! Cu rapidul din zori, pe sub un plafon neîntrerupt de nori şi perdele de ploaie – între Sinaia şi Predeal vedem zăpadă de 20 cm peste iarba înaltă, verde, peste copacii cu frunziş de vară deja… Intrăm în Ardeal, care o dată în plus mă izbeşte cu frumuseţea colinelor, cu satele compacte adunate în jurul turnului de biserică, etc. Văd peisaje pe care aş vrea să le decupez, să le desenez/pozez, să le descriu, ca să nu le uit – de ce nu? să le fac ştiute de toată lumea. Îi zic stagiarei: Dacă un turist român ar vedea un asemenea peisaj în străinătate, ar cădea pe spate, în extaz. Dar unde i-or fi ochii cînd trece pe lîngă el aici, în această ţară pe care o ignoră?!
De la Rupea, turme de oi pe gruiuri, cu miei. Apoi apare cetatea Sighişoarei, cocoţată pe creasta unui deal ce se ridică în mari trepte - şi-mi propun să vizitez în această vară oraşul medieval după care tînjesc de atîta vreme. Scurtă oprire la Mediaş şi, pe cînd citeam din Zaratustra iar stagiara picotea, constat că am ajuns la Blaj, cu vreo 20 de minute înainte! Coborîre în mare viteză. Lăsăm bagajele la biroul gării şi pornim printre nişte blocuri şi pe străzi care pe stagiară o deprimă şi începe să se vaiete de soarta ei. Prindem o cursă spre IAMU şi acolo aflăm că administratorul a plecat la ora 13,00. Ne întoarcem în oraş, umblăm la o adresă unde nu răspunde nimeni şi suntem nevoiţi să apelăm la hotel. A doua zi ne instalăm la căminul de nefamilişti; alte văicăreli ale stagiarei: în prima noapte nu avem lumină. A doua zi pierdem dimineaţa cu tabloul de distribuţie electrică, după masa o vizită în Blaj pentru cumpărături, trecem şi podul peste Tîrnava pînă în Veza, vizitînd o biserică plasată pe coastă; revenire prin luncă, după ce cumpărasem o pâine ardelenească imensă, rumenă, fierbinte. În seara asta ne răsfăţăm cu urdă, smîntînă, ceapă verde, salată, lapte fiert şi nemaipomenita pâine ardelenească.
De la cele două ferestre ale camerelor noastre, aşezate faţă în faţă pe coridor, se văd cele două jumătăţi ale perimetrului de lucru: spre apus apare valea Tărnavei pînă la confluenţa cu Mureşul şi în depărtare platoul munţilor Apuseni, cu dunga calcarelor albe de la Galde în prim-plan. Ar fi de făcut o excursie şi pînă acolo.
Acest imobil, în dărăpănare, neîngrijit de administraţie, ruinat de locatarii neisprăviţi. Azi am reparat uşa băii, duşurile, vreo 2-3 chiuvete, am făcut să dispară acel plescăit ca de cascadă – atîta apă ce se risipea, iar la cele trei etaje, numai muncitori de la IPL, oameni ai cleştelui şi şurubelniţei, de la care te-ai aştepta să remedieze orice defecţiune. Ăştia suntem, să fie de înţeles. Păcat că nu am un dicţionar, să mă fi apucat de traducerea din franceză, voi citi din Nietzske. Îmi rămîne în urechi glasul lui Andrei: Vise plăcute, tata! Cuvinte spuse repede-repede, în crescendo, cu un ton inimitabil. 
 (va urma)


ion lazu: Consemnare: Arta fotografică la metrou...
 Iari seară, revenind de la Concertul pianistei Ilinca Dumitrescu, în pasajul de la metrou Unirii, unde de-o bună vreme fiinţează o expoziţie de artă fotografică Români frumoşi, stând singuratică în fluxul dus-întors de pietoni întinzând pasul la maxim, evitându-se, ciocnindu-se..., o zăresc pe poeta Carolina Ilica, o siluetă măcar pentru mine inconfundabilă. Mă apropii de dânsa, tot pe margine, tot pe margine..., o  ating pe braţ, atenţionând-o, o salut şi îi spun, amuzându-mă: - De la mare distanţă mi-am spus, zărind pe cineva care s-a oprit să privească expoziţia: - Uite un scriitor! - Dar de ce? face poeta, needificată.. - De aceea că numai un scriitor se poate opri din mers, în această teribilă vânzoleală, ca să privească aceste splendide fotografii, în această necontenită perindare de oameni grăbiţi... Se miră de remarca mea. Îmi dă dreptate. Trăgând-o din şuvoiul uman, îi detaliez: - E a doua sau a treia oară că mă opresc să privesc aceste fotografii, am citit explicaţiile detaliate, mi-am notat numele studentului artist fotograf, titlurile, şi tot vreau să postez pe blog o consemnare a acestui eveniment de care absolut toată lumea se dezinteresează. N-am văzut pe nimeni să se oprească, să stăruie... poate aceşti concitadini ai noştri nici nu observă faptul ca atare că aici sunt expuse nişte imagini foarte meşteşugite, bine alese şi iscusit puse în pagină. Despre aspecte importante ale vieţii noastre, în acest moment. M-am mai uitat şi data trecută, spune poeta Carolina Ilica. Şi, tot pe la margine, pornim pe acest "tunel de fugă" spre Unirii I. 
Mă întreabă de unde vin, apoi îmi mulţumeşte că am scris aşa frumos despre soţul ei, poetul şi traducătorul Dumitru M. Ion. - Da, îi spun, am postat pe-al meu blog vreo 400 de prezentări ale scriitorilor români mai importanţi...De ce nu? Poate intersează pe cineva... Dar să ştii că şi despre dumneata am scris, sau am postat câteva poezii la rubrica Poezia zilei... Se scuză, nu ştie să folosească internetul... - Mare greşeală, îi spun: Dacă ştii să baţi la maşină, cum i-am explicat şi Norei Iuga, e lesne să te adaptezi la calculator, doar trebuie să înveţi să-l porneşti şi să-l opreşti, atâta tot... (Ne oprisem în dreptul fotografiei cu omul care aduce cartea: Dan C. Mihăilescu... Şi ne tot strecurăm spre cealaltă linie de metrou.)
Poeta se miră că ştiu în ce parte să o luăm. Nu-i mai explic de unde ştiu că locuieşte în acelaşi bloc, pe aceeaşi scară cu Liviu Ioan Stoiciu, cu Eugen Negrici, Cornelia Maria Savu, George Alboiu... dar poate între timp şi-a dat ea însăşi seama ce şi cum, căci eu am pus la intrare placa memorială pentru Dan Laurenţiu, pentru Ion Stratan etc.
Dar cine sunt subiecţii studentului artist fotograf , care se dovedeşte şi un om foarte bine orientat în viaţa noastră culturală? Personalităţi ale vieţii publice: Solomon Marcus, Cristian Mandeal, Cornel Sitar, Crina Coco Popescu, preot Petru Moga (de la parohia Sf. Nicolae din Câmpina, cunoscut mie şi despre care am consemnat aici), Mariana Mihuţ, Victor Rebengiuc, Nicu Covaci (Phoenix), Dumitru Dan Prunariu (primul cosmonaut român), Stere Gulea, Radu Deac (chirurg), Cristian Mititelu (BBC), Dan Mircea Enescu (chirurg copii), Dan C. Mihăilescu, Vlad Simonescu şi Raluca Buzdugan (arhitecţi), Ioana Avădanei (jurnalism), Ion Barbu (grafician), dr. Ion Brukner, Anamaria Marica, actriţă, Marina Chircă (1915, Nucşoara),  Lotul român de spadă, Gigi Căciuleanu (balet), Ileana Hotopilă (încondeieri ouă, com. Ulma, Suceava), părintele Nicolae Bordaşiu, (Sf. Silvestru), Lucian Boia, Ştefan Câlţia, Oana Pellea... În totul, o respectabilă galerie de portrete - la care, din păcate, nimeni nu trage cu ochiul, cât de cât...
În drum spre Dristor I, mă gândeam, de la una la alta: la o expoziţie foto (însă în staţia de metrou Dristor, mai liniştită, unde în aşteptarea trenului - sau a următorului tren, dacă l-ai pierdut pe primul, aveai răgazul să cercetezi îndeaproape fotografiile, incitat de ceea ce ţi se oferă...- o expoziţie de grup, rezultat al unor expediţii în pădurile din jurul Bucureştiului); la faptul că eu însumi lansasem un proiect: Poezia în metrou...la atâtea alte zădărnicii cu care dorim să reţinem atenţia de o clipă a acestei lumi grăbită, grăbită, grăbită... Neînstare să adaste, să ia aminte: să se trezească din anestezia cotidiană...

Cărţile prietenilor mei: George Astaloş, Ecuaţia tăcerii, ed. Vitruviu, 1996, 137 pagini





































ion lazu, Fotografii cu scriitori...
George Bălăiţă, 2009

3 comentarii:

  1. "În inima lucrurilor stau cuvinte"- spunea Nichita şi trebuie să-l credem, fiindcă, iată, conu Lazu ne demonstraeză, aici, cum în inima cuvintelor stau întîmplări; evenimente ce s-ar fi pierdut în lăcaşul memoriei cuiva, de n-ar fi existat ele, cuvintele scrise. Fănuş Neagu avea o carte? despre întâmplări cu scriitori, şi la Rm-Sărat, întâlnindu-l prima oară şi ultima oară pe Mircea Micu, am redat o întâmplare de tot hazul, reţinută de la Fănuş, despre ceva petrecut între el şi poetul Micu. A rămas surprins că o întâmplare ca aceea, fusese reţinută de un cititor buzoian şi că fusese cu atâta farmec redată acolo la întâlnirea cu poetul. Aşa e şi cu poeta Carolina Ilica la metrou: o întâmplare care trebuia scrisă. Nu aş fi scris acest comentariu, dacă nu mi-ar fi reamintit, conu Lazu, prin "zicerea" acelui proiect-vis numit - ce frumos! -"Poezia în metrou", despre altă întâmplare, petrecută şi ea de demult. Prin 92, la Electrica, am dat peste un inginer, care, aflându-mi numele, îmi spune uimit: "Deci dumneata eşti Tudor Cicu, acela care în studenţie (anii 1975-1979)ne încântai la "gazeta de perete" afişată în holul căminului A din regie, cu poezii!?...". Mi-am amintit, cum am pus mâna pe cheile de la lacătul acelei gazete, unde studenţimea îşi afişa diverse solicitări, de genul: "vând curs... cumpăr... pierdut... sau: persoana de la cam. X, să se prezinte la..." Eu n-am mai dat cheile gazetei nimănui şi, postam scrise de mână, mai târziu, bătute la maşina de care făcusem rost de la un coleg de prin anii V, pentru nevoia de ceva bani, diverse poezii de ale mele, sau ale colegilor din cenaclul studenţesc intitulat de noi "Clepsidra". "-Cum, vrei să spui că pe atunci, chiar citeai tot ce se posta la gazeta din hol?" - l-am întrebat. Mi-a răspuns tranşant: "Sigur, dar, nu numai eu te citeam, te citeau toţi. Mulţi, chiar se întrebau, dacă eşti student al Energeticii ori unul venit de la Universitate, în cămin. Ni se părea straniu, ca un politehnist, să scrie poezie atât de sensibilă. Uite domnule, ce mică-i lumea! Am ajuns acum colegi..." Şi, de atunci am un fan în plus. Mi-a citit toate cărţile şi de câte ori ne intersectăm şi ne salutăm, mă întreabă la ce mai scriu şi să nu-l uit să-i dau cartea. Astfel, nu sunt surprins de întâmplările conului Ion Lazu, cu privire la scriitori, dar, de astfel de memorii vor avea nevoie, cândva, tinerii care vor termina universităţi, vor începe să scrie şi au nevoie de aceste mărturii pentru a da culoare evocărilor şi scrierilor lor. D-le Lazu, pentru mulţi care te citesc, acum, ori te vor citi, mult după aceasta, eşti chiar un Om de aur.

    RăspundețiȘtergere
  2. Să o iau pe rând: 1.Cred că nu vă miră, prietene poet Tudor Cicu faptul că am acordat o atenţie specială Expoziţiei de fotografii "Români frumoşi", de la staţia de metrou Unirii. (Cum ştiţi, este o veche pasiune a mea, de la care mi-au venit multe bucurii. şi cele două albume, care în curând vor avea un frăţior... Am combinat această pasiune de fotograf cu cea de "reporter", nu în sensul propagandistic, ci în cel scriitoricesc, de documentare etc.) Supărat sunt numai de faptul că organizatorii au găsit cea mai nepotrivită soluţie, acel tunel de fugă, cum l-am numit - nu i s-a dat autorului nicio şansă de a-i fi privite fotografiile, deşi ar merita-o din plin; altfel se pune problema pe peroanele de aşteptare. (Unde imaginasem nişte texte din marea poezie românească, de ce nu?!)
    2.Am citit şi eu Cartea cu prieteni a lui Fănuş Neagu, apărută repetat; la un moment dat tot el se plângea că ar trebui să o re-intituleze "cartea cu duşmani". Ce-i drept, era un ins cu bucuria de convivi, care, cum se mai întâmplă, au trecut cu timpul la masa vecină şi inimică... Eu, cum poate aţi observat, am altă abordare, potrivită felului meu de a fi. Prieteniile mele sunt prin cărţi, nu înteţite ori suguşate la masa cu multe pahare. Avantaj primire.
    3. Am scris despre D.M. Ion, pe care îl ştiu de licean, venind la cenaclul Labiş, cu trenul, de la C.de Argeş, tot aşa cum alt poet venea de la Breaza... Titus Vâjeu. Am relatat asta în Himera literaturii. Nu ştiu dacă am spus că am participat la nunta lui D.M-.I, cu prima soţie, Kirata Iorgovanu. A fost la biserica Domniţa Bălaşa, cu mare fast, tatăl lui DMI fiind preot... De acolo am mers la o bere, cu Pituţ şi Iulian Neacşu, care dorea să-i spunem dacă "Iarna când e soare" e un titlu bun pentru primul lui volum de proze scurte. Astfel pot data nunta aceea. "A doi copii cu plete lungi..."
    3. Da, şi eu am acordat o mare atenţie textelor apărute la Gazeta din Holul Filologiei, de exemplu, în anii 1956-61. Dar citeam şi apariţiile de la căminul studenţesc Matei Voievod, unde se exersau viitorii poeţi ai generaţiei. Cezar Baltag, Nicolae Dragoş, Ion Butnaru, Ion Andreiţă, multe nume pe care le ştiam dar le voi fi uitat. Erau acele gazete de perete o bună modalitate de a ieşi în public, cu texte meşteşugite sau pline de haz... Eu însumi, care n-am scris niciodată pe linie, am apărut încă în prima lună de serviciu, la gazeta întreprinderii, cu o poezie: Valea Cernei, 3 strofe lirice de toamnă...
    Acum toată lumea se înghesuie cu texte pe Facebook, pe alte Reţele literare, însă, din păcate nimeni nu citeşte pe nimeni, nu te poţi alege decât cu: Apreciez, Îmi place starea ta. Unde pot duce toate astea, în afară de găunoşenie şi necomunicare?
    PS.Şi o veste f.f.f. bună. Deja o altă editură vrea să tipărească Odiseea, de aceea o mai perii o dată, speriat de greşelile de literă...
    Un gând de solidarizare, Lazu

    RăspundețiȘtergere
  3. Permite-mi să te contra-Zic, drag mie Prietin: fiecare citeşte de cine-i place. Deci, dacă unuia-i place de Bănică sau Almăjanca, Răduleasca, Udrea,citească-i, fiindcă tot cu nimic s-or alege.
    Iar lipsa de replici, comentarii n-o considera un afront, că poate chiar nu-i!
    Uneori scrii. oglindeşti aşa de bine, că eu mă retrag mut: ce-(ţ)i pot răspunde?

    Cu "gazeta de perete" de prin anii'75-76 (cît m-am strofocat să-mi dau diferenţele cu nişte aroganţi care nu se sfiau să-şi bată joc de noi, să ne umilească, să ne batjocorească) din vestitul hol al filologiei - poate cel mai anost, de mine străbătut vreodată -, ştiu că la Poşta redacţiei am avut cîte o replică versificată (deci un fel de cronică rimată) la..., la ce fusese acolo afişat într-o primăvară cînd copiii ne erau în vacanţă, dar noi eram în presesiune şi ne frecau ridichea şi nu prea universitarii colegi şi cu Ion Ianoşi, tînăr filosof materialist-dialectic...
    Şi, dacă tot m-am semnat cu "prof. Nicolae Ciobanu" (că doar asta eram, chiar dacă un "prof. de campagne"), studenţeii ăia, în loc să-mi folosească hîrtia la ... la, m-au onorat cu o faţă A4, în care mă ridicau în slăvi şi mai că-i şi vedeam gudurîndu-se-n vis, pe cînd scriau... Abia-n timp ce citeam, incredul toate-acele, am realizat că-n Filologie încă mai activa universitarul exagerat de omonim mie, mare specialist în Eminescu. Luminat, dar şi dezamăgit de confuzie, le-am răspuns scurt: "Nu-s cine credeţi, eu chiar sunt cine sunt!"
    De atunci, nu mi-a mai scris nimeni, nimic. Nu contam în "cărţile lor... de joc.
    Al tău prietin în care a dar primăvara cu-nsămînţatul, afînatul jardinierelor - Culai.

    RăspundețiȘtergere