Scriitorul zilei: Theodor Damian; poezia zilei; Fotografii de iarnă...

Scriitorul zilei: Theodor Damian, n. 28 decembrie 1951

           
Botoşănean dintr-o familie de români pravoslavnici, simte vocaţia religioasă, face Seminarul teologic de la Mânăstirea Neamţ, apoi Teologia la Bucureşti, absolvită în 1975. Va fi preot la Ibăneşti şi Hăneşti, iar din 1973 paroh la catedrala din Botoşani. În paralel se pregăteşte pentru un doctorat. În 1980 merge în Elveţia pentru continuarea studiilor; la Lausanne edifică o biserică ortodoxă, Sf. Trei Ierarhi şi înfiinţează un cenaclu literar Mihai Eminescu precum şi revista Adusu-mi-am aminte. În 1983 revine la Sibiu, ca secretar la revista Telegraful român şi la Mitropolia Ardealului. Din 1988 îl găsim la New York, pentru continuarea studiilor, pentru un al doilea doctorat. Din 1992 va fi profesor asociat la Colegiul metropolitan N.Y, iar din 1993 va fi titularul catedrei. În tot acest răstimp, a colaborat la importante reviste din ţară dar şi la cele mai renumite reviste româneşti ale diasporei americane
A scris poezie cu substrat religios, de mărturisire a credinţei  umil-râvnitoare, a editat şi a comentat hermeneutic scriitori români precum Mircea Eliade, Dumitru Stăniloae, Mihai Crama, a publicat dialoguri cu literaţi români de pretutindeni.

Opera literară:  • The Liturgy of the Word - Liturghia Cuvântului, ediţie bilingvă, prefaţă de Leonard Cain, Oregon (Statele Unite), 1989;• The Icons. Theological and Spiritual Dimensions According to St. Theodore of Studion, Michigan (Statele Unite), 1993; ediţia New York, 2002;• Lumina Cuvântului, prefaţă de Virginia Carianopol, Bucureşti, 1995;• Roua cărţilor. O hermeneutică teologică în context literar, Bucureşti, 1998;• Dimineaţa învierii, Botoşani, 1999;• Rugăciuni în infern, prefaţă de Nicolae Manolescu, Botoşani, 2000;• Calea împărăţiei - The Door to the Kingdom, ediţie bilingvă, Iaşi, 2000;• Ispita rănii, Cluj Napoca, 2001;• Pasiunea textului, Bucureşti; 2003; Filosofie şi Literatură; Lăuntrul şi departele. Ediţii:  • Mihai Eminescu, Mai am un singur dor, New York, 1995;• Eminescu 2000. Aniversări newyorkeze, Botoşani, 2000.
Citeşte mai mult: http://www.crispedia.ro/Theodor_Damian
http://www.gandaculdecolorado.com/arhiva/3145-poetul-theodor-damian-la-cea-de-a-60-aniversare


Poezia zilei 
Theodor Damian

Aşa gândeam şi visam Să te duci o dată pe săptămână la râu şi să-ţi spui acolo păcatele cu voce tare să plece de la tine mânate de vânt şi de valul mărunt du-te ţi-am spus judecând şi visând la ideea c-aş putea deveni râu eu însumi şi tu ai veni la mine să-ţi strigi în gura mare cântecul înlăcrimat eu să-ţi primesc spălarea mâinilor şi să rămân totuşi curat aşa gândeam şi visam la ideea că aş putea ca eu râul să te locuiesc să-mi fac sălaş în adâncurile tale cu munţi mari şi mici şi tu nici să nu te mai deplasezi la râu ci să te cobori în tine în mine la râul lacrimilor mele să strigi păcatele cu lacrimi până ce nu te mai întorci pe tărâmul cel vechi nu tu în pustie ci pustia în sufletul tău spre izbăvirea noastră de cel rău. Ca apele Menecaduzei Iarăşi mă uit la planeta rotundă mereu bătătorită de călători şi mereu proaspătă ca apele Menecaduzei ce curge şi stă şi se agită-n fiori Planeta rotundă ispită uriaşă cresc cu faţa spre ea în propria mea libertate predestinat mereu chemat de moarte şi mereu înviat. Ca o vrajă a vieţii cerul Existenţa este o vânătoare de cercuri cercul este marea metaforă din cercuri venim din marile sfere şi big-bang-ul este un cerc este cercul redus la esenţa ultimă Eram mic şi nu ştiam ce fac când mânam cercul pe stradă cu o sârmă meşteşugit adaptată sau cu un băţ credem că mă joc ca o vrajă a vieţii cercul de fapt cercul mă juca pe mine eu preot păgân curat la suflet şi la strămoşi un ritual pe atunci fără sens nu aveam voie să înţeleg acum văd dar nu tot prins la mijloc în labirintul întretăierilor lor fericit pentru că la mijloc toate geometriile sfârşesc în cerc aşa cum ochiul geme rotund chemat de abis când cercul trupu-mi frământă n-ai să crezi până n-ai să citeşti la vreme de seară singur dezmierdarea din lacrima frântă. Ajunge gândeşti prea multă lacrimă într-un cerc ar trebui să nu mai fii unde eşti dar cercul e infinit nu se ştie câtă lacrimă-n râs sau cât râs în lacrimă-i răsucit. Priveşte gura mare, frumoasă, flămândă a cercului aruncă sclipiri astrale spre sângele tău ca privit de şarpe aşa stai statuie de marmoră, de sare, de lut, de abur mocnit o, dulce dintele morţii când te-a pătruns dar n-ai murit Din când în când o zvâcnire prelungă, tristă şi grea mi-e aripa cu care mă apăr de moarte şi pana cu care arunc după ea. Cândva voi trece hotarul acestei munci Apa se prelinge dezmeticită din scorburi în dezgheţ Lăcustele au dat iama-n răsărită vacile Domnului cu aripile roşii învaţă să zboare au oare unde mă voi afla eu atunci voi visa iar cele două lumi rotunde şi negre istorie a celui mai dulce pelerinaj mâncat ca pâinea cea de toate zilele dulceaţa aceasta mă va munci o voi ascunde în scorburile protejate de soare, ziua împotriva tâlharilor nopţii sub aripile frumos colorate ale vacilor Domnului noaptea contra furilor zilei cândva voi trece hotarul acestei munci au oare unde voi fi eu atunci? Căutătorii de lut ne vor invada templele De aici de la mine se vede cerul asta pentru că mai am de spus ceva până acum am umblat prin multe ceruri cărând pământul în urma mea se mai nasc deci la Sarmisegetusa statui cu cap de aur trup de argint şi picioare de lut în noua Indie se mai plânge pe Menecadusa s-a descoperit că lutul e la fel de preţios ca aurul căutătorii de lut ne vor invada templele în partea dinspre mine a pământului pulsul bate de la răsărit spre apus pentru că de aici se mai vede cerul de aceea mai am ceva de spus.  (poezii preluate din România literară, 2002, nr. 35.)  ion lazu: fotografii de iarnă... Pe Dig,II