Scriitorul zilei: Mara Nicoară poezia zilei; fotografii...

Scriitorul zilei: Mara Nicoară, n. 3 decembrie 1948

     

Ardeleancă din comuna Cozma, fiica unei muncitoare şi a unui ofiţer, a făcut şcoala primară în comuna natală, liceul la Tg. Mureş, bacalaureat în 1968, Facultatea de filologie la Bucureşti, cu licenţa în 1974, dedicându-se scrisului. Debutase editorial încă în 1972, la recomandarea profesorului Al. Piru. Va scrie poezie, va publica interviuri, reportaje, cronici literare şi teatrale, iar din 1980 va fi redactor la Contemporanul. După 1990 a înfiinţat editura Miron, în parteneriat cu poetul Ion Lilă, soţul ei de pe-atunci, şi a făcut mare succes de librărie cu traducerile în serie a romanelor Sandrei Brown.

O poezie vitalistă, impetuoasă, jucând candoarea şi frecventând pe rând tema timpului care le macină pe toate: corpuri, sentimente, frumuseţi, graţie, natură, cosmos, sentiment care induce o foame insaţiabilă de trăiri la maximă intensitate. Stilul evoluează de la candid-impetuos la hieratic, apoi la simplităţi bine asimilate din Cântarea Cântărilor şi se opreşte apoi la prozaisme, la autoironie şi dezabuzare. O traiectorie lirică ce a stârnit  intense comentariile criticii de întâmpinare, dar nu a reuşit să instituie un nume de primă linie în lirica feminină a vremii.

Opera literară:  • Cuvintele, frumoase flori, Bucureşti, 1972;• Biciul albastru, Cluj Napoca, 1974;• Inorogul alb, Bucureşti, 1976;• Mai mult pasăre decât înger, Bucureşti, 1978;• Boala crinilor, Bucureşti, 1980;• Obiectele verii, Bucureşti, 1980;• Existenţa poetului, Bucureşti, 1982;• Vara pierdută, Bucureşti, 1989;• O poveste de-o zi, Bucureşti, 1990;• Mai mult pasăre decât înger, Bucureşti, 2002.
Citeşte mai mult: http://www.crispedia.ro/Mara_Nicoara


Poezia zilei
Mara Nicoară
Ars poetica

Să nu aud secunde cum pindesc

Fosnind plaminii de lupi suri

Sa nu aud de vreme cum albesc

In garderoba hainele la cusaturi

Neauzit sa iti prelingi

Pisoi cuminti cu pasii in mers

De teama ca-nfiori peretii

Cuvintelor nu da un sens invers

Si aerul sa nu-ndraznesti sa-l superi

Cu gest altfel ca de statuie

Intoarce-ti pasarile-n gene

Ca singele-mi albit il suie

Si nici in vis sa nu deschizi

Spre-aiurea vreo bolnava usa

Caci pleoapa cerului intoarsa

Va cerne in oglinzi cenusa.

soseaua cu plopi

Inalti sint plopii acestia oprind zapezile

Cazind in valuri din cer, de pe cimp venind

Dar eu intru sub pleoape si trag bine zavorul 

Calatorim cu viteza prin lume

Si credem ca e bine si ne miram

Cind umbra dreapta a unei pasari

Ne leaga privirea de-o stea

Pe frunte

Lumina imbatrinita asaza miini vestede 

Inaintam, inaintam pe uda si cenusie

Frunza plopului care nu stim unde duce.

patrie

Tu esti in singele meu cum este timpul in pietre.

Desigur, primavara padurea isi desface aripile   si se ridica,

Desigur, intotdeauna zapada pe munti e albastra

de umbra stelelor,

Desigur, de atitea vise pornind in zbor orasele sint mai aproape de luna,

Desigur, parul fecioarei palide e mereu tinar in lanurile de porumb,

Dar, patria mea, pentru ca tu in singele meu esti, cum timpul este in pietre

Primeste in fata portilor tale cintecul meu Vesnic arzind cu flacara inalta.

ginduri de toamna


Dumitru Alexandru, n. 3 decembrie 1929 - d.apr.1992

*** (inedit)

Ceasornicul secunda nu-şi mai bate

Iar timpul m-a şi smuls de pe oblînc.

Nimic nu mă mai mişcă în adînc

Tăcerea stăpîneşte peste toate.

Că doar cu vise viaţa mi-am umplut

Cît timpului i-am stat semeţ în şa

Dar n-am căzut, sunt între cer şi lut

Săgeată de la arc spre ţinta sa.

Nu-i rost de-ntors, nici să mă-nfig în ţintă

Cine-ar putea în ceas tîrziu să mintă?

De vină-s, căci cu vise mi-am umplut

Timpul ce m-a ţinut semeţ în şa,

Dar n-am căzut, sunt între cer şi lut

Săgeata de la arc spre ţinta sa.

ion lazu: Scene din viaţa literară, Ed. Ideea europeană, 2007, pag. 83

13 aprilie 1980. Am scos din maşină prefaţa la Pietre.

Între timp am dat o fugă la Slatina. M-am întreţinut cu Aurel Gagiu, pe temele noastre dintotdeauna: prieteni comuni, literatură, scene de viaţă. Pe tren, la ducere, cîmpul sub apă, după o iarnă cu mari nămeţi şi o primăvară cam tîrzie, ploioasă. Să vezi piaţa, la vară! Pe tren am citit poeziile Marei Nicoară – e o poetă, totuşi, iar invenţia metaforică e de necontestat; însă multe imagini sunt reluate, motivele trec de la un text la următorul şi, mai mult, există o desfăşurare a frazei previzibilă, de la un punct încolo. Îmi închipui că o astfel de poezie poate fi încercată şi pe calculator, mai ales că are şi episoade iraţionale, stranii, aleatorii. Unele poeme par confecţionate cu material cărat de la poeziile de alături. Însă îşi trăieşte poezia, şi ar fi de înţeles că mizează totul pe ea.

ion lazu, fotografii: în Parcul Carol  (fără baterii...)