joi, 20 decembrie 2012

Scriitorul zilei: Magda Ursache; poezia zilei Daniel Drăgan; fotografii de autor...

Scriitorul zilei: Magda Ursache, n. 20 decembrie 1943

       
Bucureşteancă prin naştere, fiica unui avocat Alexandru Marinescu, face liceul B.P. Hasdeu din Buzău, cu bacalaureat în 1961; între 1962-1967 urmează Filologia la Universitatea din Iaşi, absolvită cu diplomă de merit, devenind apoi redactor la revista Cronica, până în 1975, când i se înscenează o "greşeală de tipar", fiind destituită din redacţie şi pierzând dreptul de semnătură, până în 1990. În cei 15 ani de interdicţie a lucrat 8 ani ca asistent la Filologia din Iaşi, apoi scurt timp la Secţia din Iaşi a Institutului de Istorie literară, Lingvistică şi Folclor.
Debutase publicistic în Cronica, 1968, cu o recenzie la volumul Rod, de Cezar Ivănescu, iar editorial  în 1973 cu A patra dimensiune. Eseuri despre poezia contemporană. Scria despre lirica unor A.E. Baconski, Marin Sorescu, Ioan Alexandru, Adrian Păunescu şi alţii. După Decembrie 1989 a început să publice romane, cărţi de eseuri, culegeri de cronici literare, de publicistică, totodată colaborând cu etnograful şi istoricul literar Petru Ursache ( a cărei soţie este) la volume de exegeză privind cultura românească. O notă specială au romanele "cu cheie" ale Magdei Ursache, scrise într-o formulă postmodernă, combinaţie de ficţiune, de eseu, comentarii, jurnal, rememorare, pamflet etc, totuşi punând la lucru mai mult decât o formulă a postmodernităţii, anume o reţetă personală, prin care autoarea îşi valorizează neobişnuita-i înzestrare scriitoricească, dar şi verva intelectuală, dispoziţia ludică, stilul delectabil etc. Sunt datele curente despre Magda Ursache, accesibile acum şi pe Google. Nu stăruim acum , o vom face cu altă ocazie, miza fiind ieşită din comun.
Totuşi, pentru că în mod indubitabil (dacă nu cumva unanim acceptat) autoarea este considerată cel mai combativ condei al acestor ani (indiferent de vârstă, sex, filială, bisericuţă etc), un temperament bătăios ("Magda, fii bărbată!"), mergând cu dezvăluirile şi desfiinţările până în pânzele albe, nu mă pot abţine să mă întreb: Cum ajunse Iaşul / Să-şi găsească Naşul? (Pentru că nu-mi amintesc vreun alt caz în care scriitorimea unei urbe, dar şi universitarii, gazetarii, editorii, intelectualii "toată floarea cea vestită..." să fi fost în aşa măsură "scuturaţi"-purecaţi-deratizaţi, până le-au căzut de pe chip absolut toate măştile, prefăcătoriile, lucrăturile, uneltirile etc?! ). Poate că "dulcele târg" va fi început să aibă "o problemă" chiar din clipa în care i s-a înscenat Magdei Ursache "greşeala" care a adus după sine demiterea, luarea dreptului de semnătură. Deşi premize neliniştitoare vor fi existat şi până atunci: Să faci liceul la Buzău, de unde au pornit atâtea mari personalităţi ale culturii noastre... Să termini facultatea cu diplomă de merit...  femeie fiind, o domnişoară, o ingenuă..., ca dintru început, la locul de muncă şi în viaţa literară a cetăţii să ignori ierarhiile, convenienţele, să nu faci pasul înapoi în faţa autorităţii constituite, omologate; să nu le dai nicio şansă lor, Bărbaţilor puternici ai vremii, pe motive de "eu ştiu mai bine!", "eu am parcurs la rând tomurile Bibliotecii...". Apoi, zic eu, toate astea seamănă a sfidare, a afront, nu? A "zacherlină" (G. Topârceanu). Cine te crezi dumneata, "stimată doamnă domnişoară"?, vorba lui Nichita. Vrei să "răstorni căruţa cu mere?", ca să-l cităm şi pe clasicul englez.  Pentru securişti, pentru sicofanţii universitari ori gazetari ori activişti culturali, ori toate la un loc, a fost o bagatelă să o înlăture pe Magda Ursache de la revistă. De la catedră... Mai oricine ar fi tras concluzii oportune, după lovituri atât de profesionist aplicate, eficiente etc... (Te trezeşti din pumni, arunci prosopul etc). Nu însă şi Magda Ursache! Cei 15 ani de înlăturare din publicistică, în loc să devină un handicap de nesurmontat, o descalificare pe viaţă, s-au transformat - prin lecturi intense, incredibile -, în marele atuu al Magdei U., constituită de la an la an într-o bombă cu ceas. Şi, cum-necum, ceasul acela a şi venit. Universitatea care ucide, iată o privire din interior, neiertătoare, demitizantă, asupra intelectualilor universitari de carton care se instalaseră doctoral-academic la Al. I Cuza. Cine ar fi putut pune în pagină, cu mai mare acurateţe, intrigăriile securistice, coalizarea nonvalorilor, "înscenările" care aveau să ducă la marginalizarea (la moartea...), unui cercetător destoinic, dedicat muncii sale? Alte dezvăluiri - alte demascări cu mijloacele stilistice magistrale privind lucrăturile "organelor", în volumul din 2000, cum nu se poate mai bine intitulat: Strigă acum..., zicere preluată din Cartea lui Iov, şi care frază se continuă în text astfel: "...dacă se va găsi cineva are să te audă!"... Odată perfectată în toate articulaţiile sale imbatabile (precum la vreme de război tancurile T34), formula romanescă a autoarei este pusă la lucru în Conversaţie pe Titanic, 2001. Însă pare evident pentru cine cunoaşte măcar fragmentar activitatea publicistică a Magdei Ursache că nici măcar această formulă nu-i oferă auroarei suficient spaţiu strategic pentru marile-i manevre, pentru a spune câte are de spus despre fauna intelighenţiei iaşiote în speţă -, un bestiar de securişti reciclaţi, mutaţi fără jenă, cu imens tupeu, în noile combinaţii din pseudo-democraţia ce s-a instalat prin dislocarea Dictaturii. O conştiinţă trează, un spirit lucid, oripilat de mucavalele pseudoliberale, nu poate decât să se indigneze de relele alcătuiri, să se revolte fără margini în faţa celor decişi "la vremuri noi tot noi!" - , acest Rău de România, 2003...
Nici o mirare că se teme o lume să nu stârnească fulgerele acestei Zeus tonans al publicisticii contemporane.  În mod firesc, "năvalnica machidoană" îşi îndreaptă preferinţele spre un Paul Goma, spre Gheorghe grigurcu, spre Luca Piţu, spre DRP, Radu Mareş, Leonard Gavriliu, Cassian Maria Spiridon, Radu Ulmeanu, Vasile Andru, iar dintre cei ce ne-au părăsit, spre Tudor Arghezi, Mihai Ursachi, Cezar Ivănescu, Ioanid Romanescu . după cum reiese din materia volumului Vieţi de cărţari contimporani, 2012. Altfel spus, chiar cu vorbele autoarei: "Micul ei eroism... într-o lume de prostcrescuţi" (Bursa de iluzii, p. 85).
LA MULŢI ANI, MAGDA URSACHE !!! Cu sănătate, putere de muncă, inspiraţie, cu Bărbăţie şi Credinţă spre a combate pe linia întâi a frontului literelor române! Lazu

P.S. Fragmente din "Vieţile cărţarilor contimporani după Magda U" au fost postate, cu acordul autoarei, pe acest blog,  la începutul verii acestui an. I.L.

Opera literară:  • A patra dimensiune, Iaşi, 1973;• Universitatea care ucide, Iaşi, 1995;• Astă vară n-a fost vară..., Iaşi, 1996;• Strigă acum..., Iaşi, 2000;• Conversaţie pe Titanic, Iaşi, 2001;• Rău de România, Iaşi, 2003;• Bursa de iluzii, 2005. Ediţii, antologii:  • Magda Isanos, Poezii, postfaţa editorului, Bucureşti, 1974;• Mircea Eliade, Meşterul Manole. Studii de etnologie şi mitologie, introducere de Petru Ursache, Iaşi, 1992 (în colaborare cu Petru Ursache), Arta de a muri, prefaţă de Petru Ursache, Iaşi, 1993 (în colaborare cu Petru Ursache);• Nichifor Crainic, Nostalgia Paradisului, prefaţă de Dumitru Stăniloae, postfaţă de Petru Ursache, Iaşi, 1994 (în colaborare cu Petru Ursache), Puncte cardinale în haos, prefaţă de Petru Ursache, Iaşi, 1996 (în colaborare cu Petru Ursache);• Poezia creştină românească, postfaţă de Petru Ursache, Iaşi, 1996 (în colaborare cu Petru Ursache);• Mihai Eminescu, Doina, introducere de Petru Ursache, Iaşi, 2000 (în colaborare cu Petru Ursache), Luceafărul, introducere de Petru Ursache, Iaşi, 2001 (în colaborare cu Petru Ursache). Publicistică:Bolile spiritului critic. Eseuri atipice, Ploieşti, 2006;• Pe muchie de hârtie, Bucureşti, 2007;• Să citiţi bine!, 2010; Vieţile cărţarilor contimporani, după Magda.U., 2012

Citeşte mai mult: http://www.crispedia.ro/Magda_Ursache
 http://ro.wikipedia.org/wiki/Magda_Ursache




















Poezia zilei

Daniel Drăgan, n. 20 decembrie  1935

Hohote mari auzind

Tânăra femeie nu exista decât în zile cu sot,
rupea macaroane deasupra oalei cu supă
si macaroanele trozneau ca sentimentele
vreascuri călcate-n picioare.

De ce râzi?
Intreba el hohote mari auzind.

Nicăieri nu se mai afla pentru el
o altă oală cu supă.
Nicăieri nu se mai afla pentru ea
o altă oală cu supă.

La zid


Se făcea că fixam în pioneze
inimile noastre puse la zid,
apoi luam distanţa regelmentară
atenţi să nu ne prăbuşim cu plutonul în vid.

Puneam arma la ochi,
cine-ar mai putea să ne mintă?

Suntem gata, suntem gata cu toti
să tragem la ţintă!

 

 Umbra


Cuvintele au umbră
ca pietrele de hotar
ca arborii si viţa de vie
ca adevărul
dincolo de care

e incă ceva.


ion lazu: fotografii pe ninsoare...


 




2 comentarii:

  1. Scrisoare deschisă doamnei Magda Ursache:
    Câtă dreptate îi dau şi eu Eclesiastului citat de dumneavoastră, Doamnă! „Ce se întâmplă e că trebuie să se întâmple”. Vă aşteptaţi ca D.R.P. să vă răspundă? Păi de ce râd curcile. 1). Nu râd, fiindcă doamna Turcan e prea ocupată cu coafura şi cultura, mai poate să stea şi la coadă plebea literară de după alde Cărtărescu. 2). Nu râd de doamna Roberta Anastase şi nici de aritmetica ei, fiindcă, la un preşedinte ce nu ştie a jugheca ca Kant, mai repede ajunge Dan Erceanu directorul Bibliotecii Naţionale. „Clar ca vaca”, păi nu? 3). Nu râd nici de doamna Udrea când botează un viţel cu numele Sory, cum aş putea, atunci când dă la andrea zăpada din faţa primăriei lui Pinalti? Îmi închipui, în a gondolă, ce craci lăţise dumnealui, pentru tot restul neamului moldovean. Te curceşti, te turceşti, te cruceşti... na! Ţara noastră e, nu împărăţie care se împarte, asta era pe vremea lui Burebista, acum e (vai de capul nostru!) colonie, de-o luăm ca pe jumări în furculiţă... foaie verde şi-o (ce vreţi şi ce nu vreţi), de-o dau rostogolul, porcii cu piciorul - n-a rimat cu copita/fie-le şoriciul ca-n joaca de-a pârlita. Aşa e Doamnă: toţi „pă rând pă rând”, ne luau şi caşul de la gură, iar noi în schimb le dădeam şi putina cu brânza ţinută la saramură. Aţi văzut dumneavoastră curci spânzurate în pom? Doamne Dumnezeule!: ăştia de veniră, mai noi, după revoluţie, ni le luară de prin coteţe, ca unică şi salvatoare soluţie. Ce-i drept, în unele localităţi rurale, veniră cu Duba-Duba, să ne ia, cum îl trimise Tipătescu pe Pristanda, să ne umfle, mai ceva ca-n învechitul de-acum, Caragiale... Şi, v-aş mai scrie, dragă Doamnă a scrisului... Nobelul nostru sufletesc, să vă ţie!

    RăspundețiȘtergere
  2. Ştiam un Daniel Drăgan care a scos doar primul volum dintr-o amplă lucrare de Bibliotecă-nomie (sic, doar la mine!), atît de respiratoriu-curat necesară bibliotecarilor de toate categoriile. N-a mai apucat să scoată şi restul, că s-a oprit în Occident nu ştiu cum, iar tot ce a scris a fost dat direct la topit, nu la "secret". Numai bibliotecarii mai vechi, pentru că o cumpăraseră din şcoală, de pe la instruiri, o mai deţineau. Eu, datorită acestei lucrări am intrat fără greţuri într-o bibliotecă judeţeană ale căror deşci (mai) bătrîne nu ştiau de un ştiam eu atîta bibliotecăreală... Dar, nici nu le-am spus, că era cu pericol de pîrăceală: ia, uitaţi pe cine-am primit noi printre ... noi.
    Şi chiar, de nu e cine cred eu, îmi permit să prefaţez Laudatio-ul pro Magda Ursache cu un al său poem: "Se făcea că fixam în pioneze / inimile noastre puse la zid, / apoi luam distanţa regelmentară / atenţi să nu ne prăbuşim cu plutonul în vid. // Puneam arma la ochi, / cine-ar mai putea să ne mintă? // Suntem gata, suntem gata cu toti / să tragem la ţintă!"

    Nu mai ţin minte de unde, cînd, cum am "ciugulit" ceva din Magda Ursache: nu precum corbii şi nicidecum ca alţi corbu, ci numai Cetind... Ca să-mi placă tot mai mult, s-o caut, s-o aflu în postloviluţie mai ales prin Contemporanul, care (minune!) îi găzduieşte de ani buni şarjele contra sicofanţilor de toate categoriile şi evii, neiertînd nimic şi foarte bine făcînd. Cred că m-am lăudat cuiva că - din Iaşi - îmi place de Luca Piţu şi de Magda Ursache, mai nou. Şi, numai ce mă pomenesc într-o fastă zi cu ultima-i apariţie editorială prin poştă... Şi-n plus, dedicată in nomine propriu!... Este vorba de (titulez cu aprox.) Vieţile cărţarilor apud Magda U, iar vinovat de trimitere-l acuz pe nu doar prietenul, ci şi mai marele întru toate frate, Ion Lazu.
    Ştiu că i-am trimăs Doamnei Magda U. o rapidă epistolie mulţămitoare, că aşa-s eu. Cum nu am primit nici azi răspuns, am socotit că Poşta mi-a jucat un renghi (încă unul!) şi m-am cuminţit, ne-voind a o tulbura din cîte are Domnia-sa de recuperat, din cei peste 15 ani de interzicere de la publicare.
    Dar, va şti, Marea doamnă a polemicii inteligent-chirurgicale, că şi de nu se va găsi vreo putnă să o beatifice, în sufletul meu, Magda Ursache este deja mai presus decît unii sfinţi la hurtă, de prin unele calendare.
    La Mulţi Ani Buni, Sănătoşi, Rodnici, Doamnă!

    Şi, mulţumescu-ţi, Pan Ionule, că mi-ai prilejuit aste rînduri: mici, dar din suflet.

    RăspundețiȘtergere