marți, 11 decembrie 2012

Scriitorul zilei: Lucian Dumbravă; poezia zilei; fotografii...

Scriitorul zilei: Lucian Dumbravă, n. 11 decembrie 1931 - august 2007.

Botoşănean din satul Pârâul Negru, comuna Mihăileşti, fiu de ţărani, a făcut şcoala primară în satul natal, s-a înscris la Şcoala Militară din Cernăuţi, transferat apoi la cea din Dorohoi, unde şi-a trecut şi bacalaureatul, în 1950. Urmează Filologia de la Universitatea din Iaşi, cu licenţă în 1954, după care este redactor la Iaşul literar, devenit între timp Cronica, până în 1970, când se transferă la Convorbiri literare, până la pensionare, în 1991.
Articole, cronici literare, studii de istorie literară, colaborări la numeroase reviste, însă doar un singur volum, în 2001: Ei, care au scris. Din istoria Asociaţiei scriitorilor din Iaşi, lucrare programată în trei volume, din care nu ştim să fi apărut decât primul. Un personaj singuratic, meditativ, care însă nu s-a nevoit să-şi adune în volume cronicile literare...Probabil convins că o cronică trece, chiar în cazurile rare când cartea despre care a referit rămâne...Este poate motivul pentru care Marian Popa nu-l trece în Dicţionarul de literatură română contemporană. Dl N.M ,cu atât mai puţin...

Citeşte mai mult: http://www.crispedia.ro/Lucian_Dumbrava
http://astra.iasi.roedu.net/texte/nr52LucianDumbrava.html


Poezia zilei

Liviu Ioan Stoiciu

Rămâne numai truda


Pe
o ulicioară blocată de ţărani, la clacă, seara. Ţărani în
faţa casei lor, pe uliţă, pe scăunele,
lângă maldărele de păpuşoi, puşi pe depănuşat, toamna,
ajutaţi de o brigadă a morţilor
satului, "bărbaţi scăpaţi din închisoarea invizibilă
a lui Dumnezeu", ce

au cioplit, până să se întoarcă aici, la
vatră, mici cuţite de piatră, vârfuri de lance, topoare,
răzuitoare, repetând întocmai gesturile
învăţate de la părinţii lor, care le aveau învăţate de la
părinţii părinţilor lor, de la
facerea lumii..."Că rămâne numai truda". După

stingere, obosiţi de muncă, în
tabără, morţii, special, având să se numere unii pe alţii: 
pe  unii, copii, îi înghiţea pământul şi
nimeni nu mai putea să afle nimic de ei, iar alţii, tineri,
violau femeile ţăranilor. Doar
bătrânii, la culcare, răstigniţi în pat, îşi mai ciuleau
urechea la liniştea nopţii.

(din volumul Substanţe interzise, Colecţia NEO, ed. Tracus Arte, 2012)




2 comentarii:

  1. Primele "bobe-bune", dar mai ales gînduri bune se leagă de micul buchet de poze din deja ajunsul nu numai antologic, ci şi legendarul Parc IOR...
    Despre poezie, că-i a zilei sau nu, opinia mea se ştie şi la ea rămîn, să ştie şi Lidia, şi Ion.
    Cît despre corpusculul (ca să nu spun ca Topîrceanu) din organele (gazetare) ieşene, eu nu am decît o înceţoşată părere şi nicidecum veridice amintiri. Însă...
    Chiar în ultima-mi vinerire, încheiasem Pîracii cu urcarea mea pe Ceahlău. Cînd am coborît de pe greabănul său, în 4 sau 5 ianuarie 1980, eram fără cei doi studenţi geologi, dar cu un munte de salvamontist din Iaşi, plus două fete studente, una mai plină de farmec, decît alta... Şi, totuşi prietene!... Şi, totuşi...
    Cînd le-am revăzut prin primăvară sau vară sau toamnă (ce mai contează, că Flăcăul n-a venit la întîlnirea ce le-am avansat-o telefonic, semn că nu funcţiona ceva în triptic!), cum ne plimbarăm prin dreptul redacţiei cu firmă cu becuri, aflai de la nu mai ştiu care dintre fete aste:
    Se adunase la Flacăra (că şi noi am avut una, dar a Romanului!) atîta venin şi ură şi rîcă între gazetari, că ieşenii calamburgii nu-i mai spuneau decît cu "d" în loc de "ş". Sesizate de pîraci, organele cenzuriste-ale vremii, au decis să schimbe Flacăra în Cronica, nesesizînd că, în fapt, calamburul a supravieţuit.
    Poate a avut MP, ca om ştiutor dinlăuntru al cooperativei Dezinfrăţirea, nu doar un motiv de a-l omite pe Cronicatul zilei din Istoria sa...
    Atenţie!... Asta-o o presupunere pură, nicidecum o bîrfă.
    Dar, cum, Doamne?!?... de se tot leagă cele ce eu scriu, de ce terţi evocă, fără ca să ne fi vorbit înainte...

    RăspundețiȘtergere
  2. Luând lucrurile punctual, iară nu speculativ - în privinţa Iadului sunt avizat, dar ar trebui să-şi spună părerea cei de acolo, în primul rând Magda U., care a avut atâtea de pătimit, până îi luară dreptul de semnătură, pînă afară o dădură... în cărţile Dsale îi tot demască, fie sub nume propriu, fie dându-le policre, mie inaccesibile, căci într-un context iaşiot necunoscut... - însă punctual, zic, ar fi trebuit ca mai întâi să-l fi citit eu pe dl LD, ceea ce n-am avut ocazia, sau nu ţin minte. Sunt limitele naturale ale întreprinderii ce am început, asta cu Scriitorul zilei, cu Poezia zilei... şi care cu 31 dec. 012 se va şi încheia... Marian P. îl citează de 6 ori, dar numai a 6-a citare este în volumul II, ce-l am la îndemână - şi îl citează doar ca echipier al Cronicii... (Să fim drepţi: în Dicţionar nu-l pusese pentru că la acea oră nu avea nicio carte...).Cam aşa stau lucrurile cu scriitorii ce se perindară la rubrica zilei: unii teribili, alţii mari pe valul vremii, care te urcă şi te coboară (istoricul literar nu are astă scuză...), alţii fiindcă le-am pus plăci memoriale sau condeieri cunoscuţi de-ai mei şi alţii de prin cele dicţionare... Ca să nu li se uite chiar de tot numele ... şi faptele de ... hârtie. Lazu

    RăspundețiȘtergere