luni, 31 decembrie 2012

Scriitorul zilei: Ion Creangă; poezia zilei; fotografii de iarnă, la Munte...

Scriitorul zilei: Ion Creangă, n. 1 martie 1837 - d. 31 decembrie 1889

    
Ion Creangă, humuleşteanul genial, unul dintre cei mai mari scriitori de limbă română, a avut o viaţă zbuciumată, sub semnul ghinioanelor de tot felul, dar şi sub semnul unei boli teribile, la început mocnite, ascunse, apoi devastatoare, care l-a adus la moartea din ultima zi a anului 1889 (an nefast literelor române, când i-am pierdut pe Eminescu şi pe Veronica Micle), după chinuri penibile: epilepsia în desfăşurare implacabilă.
Atât din partea mamei, cât şi a tatălui se trăgea din familii ardelene ce trecuseră Carpaţii cu două veacuri înainte. Ambiţionată să-şi vadă copilul favorit preot, Smaranda face eforturi nesfârşite spre a-l ţine în şcoli, la Humuleşti, la Broşteni,  Tg. Neamţ, Fălticeni, în urmă la Seminarul din Socola Iaşilor, 1855 - episod cu care se încheie evocările Amintirilor din Copilărie. O făcea învingând de fiecare dată împotrivirea bărbatului său şi sprijinindu-se pe ajutorul tatălui, David Creangă din Pipirig.  În 1858 Ştefan a Petrii Ciubotariul murind, tânărul de doar 21 de ani, cu studiile neterminate, în imposibilitate de a le continua, musai să se hirotonisească diacon. O face în 1858, îndeplinind şi cealaltă condiţie obligatorie: s-a căsătorit cu Ileana Grigoriu, fiica unui preot, care în curând îl aduce de la Tg. Frumos la biserica 40 de sfinţi din Iaşi. În 1869 se naşte unicul fiu al scriitorului, Constantin, care va ajunge cândva căpitan, va deveni editorul lucrărilor tatălui său şi al altora.
Norocul mereu schimbător îi surâde pe moment lui I.C.: în 1864 termină pe primul loc la Şcoala preparandală din Iaşi, profesorul Titu Maiorescu îl remarcă, îl va sprijini în cariera didactică şi îl va îndemna să întocmească manuale şcolare pentru clasele primare. I.C. va scrie câteva proze pentru a le introduce în manuale. În 1866 este diacon definitiv, la Mrea Golia, tot cu sprijinul lui Maiorescu. În 1868, editează un Abecedar, împreună cu alţi 4 coautori; în 1871 editează un Învăţător al copiilor, în 1879 o Geografie a judeţului Iaşi.  Dar ghinioanele? Se ţin ca scaiul de biet român săracul...În 1872 este exclus din învăţământ dar şi din corpul ecleziastic. Nevoit să se înghesuiască în Bojdeucă; să deschidă un debit de tutun. Se căsătorise a doua oară, cu Tinca Vartic, mai tânără cu peste un deceniu.... Acelaşi Maiorescu îl readuce, în 1874 la Şcoala din Păcuari..În 1875 îl cunoaşte pe Mihai Eminescu, cei doi leagă o frumoasă prietenie, poetul îl va introduce în cercul de la Junimea, unde va citi Soacra cu trei nurori, publicată imediat în Convorbiri literare, unde apar în continuare multe povestiri ale humuleşteanului. Din bine în rău şi în mai rău, nu oricum! În 1877 încep crizele de epilepsie, necesitând concedii medicale tot mai lungi - şi nici o ameliorare... Un târâş-grăpiş agravat prin strămutarea Convorbirilor literare şi a junimiştilor la Bucureşti, în 1885. În 1888, într-un moment de pasageră ameliorare a crizelor, citeşte în Junimea partea a patra din Amintiri.  Trecut la cele veşnice în ultima zi a anului 1889, va fi înmormântat la Eternitatea din Iaşi, de faţă fiind, printre puţinii adunaţi, Nicolae Gane şi Nicolae Iorga.
Postumitatea lui Creangă este cea meritată de cei mai mari scriitori ai unei naţiuni. În anul următor morţii, primele două volume de Scrieri, şi apoi Amintirile, poveştile, povestirile, basmele, toată opera lui Creangă va cunoaşte alte şi alte reeditări. Volume îngrijite de oameni mari ai culturii noastre. Au venit la rând exegezele, monografiile, amintirile despre Ion Creangă. Cu accent pe una sau alta dintre trăsăturile definitorii ale unei opere altfel indestructibile. Nutrit din straturile generoase ale folclorului, I.C. izbuteşte o sinteză încă neegalată în literatura română. Este primul strat, cel cu care intră în contact copiii şi tinerii, dar trebuie spus că în spatele acestor pusee de jovialitate, de optimism tonic, de umor sănătos, popular etc etc se ascund capcanele unei psihologii zbuciumate, cu aspecte de tragism, din care nu lipsesc frica iraţională, dar nici cruzimea, nici uneltirea Necuratului. Aşa încât "copilul universal" scos în prim-plan de Călinescu nu trebuie să deruteze pe lectorul atent. Că faptul nud, cruzimea, nepăsarea faţă de suferinţa aproapelui sunt congenere creaţiei populare, iar nu trebuie să  înşele vigilenţa analistului. Un titlu al exegezei lui Eugen Simion: Cruzimile unui autor jovial ne va pune în gardă, pentru o mai justă interpretare a operei Humuleşteanului.

Opera literară:  Scrierile lui I. Creangă, I-II, prefaţă de A.D. Xenopol, cu o biografie de Grig. I. Alexandrescu, Iaşi, 1890-1892;• Amintiri din copilărie şi Anecdote, Iaşi, 1892;• Opere complecte, I-VI, cu o biografie de Grig. I. Alexandrescu, Bucureşti, 1895; ediţia II, Bucureşti, 1902;• Opere complete, prefaţă de Ilarie Chendi şi St. O. Iosif, Bcureşti, 1902;• Opere complete, îngrijită şi prefaţă de G.T. Kirileanu şi Ilarie Chendi, Bucureşti, 1906;• Opere complete, prefaţă de Tudor Pamfile, Chişinău, 1920;• Opere complete, prefaţă de D. Marmeliuc, Cernăuţi, 1924;• Opere complete, I-III, prefaţă de E. Lovinescu, 1928;• Opere complete, îngrijită şi prefaţă de G.T. Kirileanu, Bucureşti, 1932;• Alte poveşti, snoave, anecdote şi versuri, ediţie îngrijită de Paul Papadopol, Bucureşti, 1933;• Opere complete, ediţie îngrijită de G.T. Kirileanu şi Ilarie Chendi, introducere de Const. Botez, Bucureşti, 1936;• Opere, ediţie îngrijită de G.T. Kirileanu, Bucureşti, 1939;• Poveşti, ediţie îngrijită de Giorge Pascu, 1939;• Poveşti, amintiri. Anecdote şi istorioare, ediţie îngrijită de Ioan Creţu, Bucureşti, 1939;• Opere complete, ediţie îngrijită de Lucian Predescu, Bucureşti, 1940;• Poveşti, ediţie îngrijită de Liviu Rebreanu, Bucureşti, 1940;
Opere complete, ediţie îngrijită de G.T. Kirileanu şi IIarie Chendi, introducere de Const. Botez, Bucureşti, 1942;• Opere, îngrijită şi prefaţă de G. Călinescu, Bucureşti, 1953;• Opere, ediţie îngrijită de G.T. Kirileanu, Bucureşti, 1957;• Pagini alese, ediţie îngrijită de G.T. Kirileanu, prefaţă de Zoe Dumitrescu-Buşulenga, Bucureşti, 1959;• Amintiri, poveşti, povestiri, ediţie îngrijită de G.T. Kirileanu, prefaţă de Al. Piru, Bucureşti, 1960;• Opere-Oeuvres, ediţie bilingvă, îngrijită şi prefaţă de G. Călinescu, Bucureşti, 1963;• Poveşti, amintiri, povestiri, ediţie îngrijită de Iorgu Iordan şi Elisabeta Brâncuş, Bucureşti, 1964;• Opere, I-II, ediţie îngrijită de Iorgu Iordan şi Elisabeta Brâncuş, introducere de Iorgu Iordan, Bucureşti, 1970;• Amintiri din copilărie, postfaţă Mircea Tomuş, Bucureşti, 1971;• Poveşti, postfaţă Adrian Isac, Bucureşti, 1974;• Opere, prefaţă de Mircea Vulcănescu, ediţie îngrijită de Iorgu Iordan şi Elisabeta Brâncuş, Bucureşti, 1993;• Amintiri din copilărie, introducere de I. Dună, Bucureşti, 1996;• Opere, introducere de Eugen Simion, Bucureşti, 2001.
Citeşte mai mult: http://www.crispedia.ro/Ion_Creanga


ion lazu, fotografii de iarnă bogată...pe Valea Cerbului




2 comentarii:

  1. Valea Cerbului din Buşteni, am parcurs-o şi eu cîndva, pe cînd mă atestam în biblioteconimie. Chiuleam de la unii lectori mai seci şi evadam fie către Diham, fie la Duruitoare, fie peste Prahova pe al cărui abrupt mal se cocoţau, peste colonia fabricii (parcă de mucava) vile, case cu ştaif şi Castelul ocupat cu securişti şi deci fără acces turistic. Pe acolo, oameni puţini, prudenţi chiar ostili, că aveau prea multe case şi vile goale de păzit, pesemne. Dealtfel, Buştenii nu mi-au prea plăcut: scumpi şi neospitalieri, dar îngrămădiţi. Doar grenadierul ce priveşte desperat Crucea de pe Caraiman rezumă totul Şi urşii care se dedulcesc la gunoaie, după ce i-au păpat pesemne pe maidanezii locului... În ianuarie 1989, pubelele fiind cam costelive, urşii de subt Caraiman lingeau uleiul candelelor din cimitire, aspirînd pesemne şi alte miasme... Am scris despre asta, în primăvară, o poemă tristă şi desperat-resemnată, ca pentru ce trăiam pe atunci...

    Despre marele Creangă se va mai scrie. Nu cred că criticii l-ar simţi mai bine pe Scriitor, Povestitor, decît îl simt cititorii de toate vîrstele şi condiţiile - cîţi au mai rămas. Şi, la ce ai spus, Pane Ionule, despre editorul Kirileanu, eu plusez cu aia că - faţă de celelalte, anterioare, ediţii post-mortem - el a fost primul să-i transcrie opera ca-n manuscripte, adăogind un Glosar de termeni pe înţelesul regăţenilor şi mai ales, al puriştilor ardeleni care umpluseră universitatea ieşeană... Care obligînd studenţi să se retragă, care exmatriculînd. Care trăind cu studente, care mai divorţînd şi cu tineRele luîndu-se. Ca şi azi.
    De tragice morţi fu ultima jumătate de an 1889 marcată: Emin întîi, apoi Veronica, apoi Hîtrul. Trăim, spre a-i pomeni şi pe Ei.

    Şi mai trăim, spre a ne bucura de prieteni ca Voi, de cei ce ni s-au apropiat, graţie vouă.
    Tuturor - Anul Nou cu Sănătate!
    Nina&Culai

    RăspundețiȘtergere
  2. Hei, d-le Lazu şi d-le N. Ciobanu! Multe poveşti ale copilăriei se aseamănă între ele; pecetea o poartă nu numai timbrul specific al autorului ci şi dorinţa de a-şi „găzdui” cititorul în lumea fantastică şi fermecată a acelui colţ de rai din lumea de poveste a copilăriei, rostită însă „cu frumoasa lor îmbrăcare în cuvinte” cum rostit-a cândva N. Iorga. Când spui Ion Creangă, mai că nu te întrebi: nu cumva o fi şi Nică a Petrei pitulat pe undeva? Să reamintim cititorilor doar o singură frază, celebră, din acest gogolian al Humuleştilor: „de ar avea codrul ista gură să spuie câte a văzut, cumplită pătăranie ne-ar mai auzi urechile”. Domnule Nicolae Ciobanu, dar mai putem oare uita, ce frumos se pisicea frumoasa evreică Malca (reţineţi acea intonaţie cu tâlc care depăşeşte deja sensul curat al cuvintelor): „Să nu mai zici că vine lupul, moş Nechifor, că mă vâri în toate boalele!” – „Nu că zic eu, dar chiar vine, iacătă-l-ăi!” – „Văleu! Ce spui?!” (şi iar se luă Malca cu braţele ei şerpuitoare după gâtul moşului – ţineţi minte?). Eu zic, că n-a mai dat poporul aista, aşa munte de povestitor, deşi, unii manoleşt ori ştefăneşti, ne contrazic... că tare ne-ar prinde bine! Doar că, cititorul român, nu-i tăbăcit de pomană cu poveştile istea: Din când în când, mai iese pe la poartă să vadă cât a mai evoluat vecinul lui, acela cu „prostia omenească”, încondeiat de I. Creangă. Şi, ne spune şi nouă, iar noi, de! Pac, la gazetă! Vorba altui coţcar berar, şi prin părţile Buzăului, oleacă de mandatar, dar şi românul care ne-a învăţat că hazul de necaz e nemuritor şi genial. Apoi, cum să nu băgăm domnilor, această lume în parodii şi niscaiva (de-ale noastre) scrieri – cică geniale – dar tot nişte, iaca acolo, mici, bre (cum le zice turcul): şolticării!
    P.S. Tocmai mă aflu în dilema celui ce ar da să treacă puntea anilor 2012/2013: Nu s-o frânge scândura subţire sub tălpile scrisului meu? Dar, mă liniştesc auzindu-l, din ceruri pe Bunicul: „Lasă nepoate! O să treacă şi astea...

    UN AN NOU, LA TOŢI: CU SĂNĂTATE ŞI MULTĂ INSPIRAŢIE!

    RăspundețiȘtergere