sâmbătă, 15 decembrie 2012

Scriitorul zilei: A.de Herz; poezia zilei: Petru Solonaru; fotografii...

Scriitorul zilei: A. de Herz, n.15 decembrie 1887 - d. 9 martie 1936

   http://www.aman.ro/files/digitale/personalitati_doljene/personalitati/H/herz%20adolf.pdf

   
Bucureştean, fiu al unui funcţionar superior de bancă, austriac de familie nobiliară şi al unei Maria Ghica, a beneficiat de o copilărie privilegiată, la Curtea regală. Liceul Gh. Lazăr, după care urmează Literele şi Filosofia, unde este remarcat de profesori precum Maiorescu, Dragomirescu, Pompiliu Eliade. Încă din liceu piese scrise de el se jucau pe scenele bucureştene. Un succes rapid îi aduce textul romanţei De Ziua nunţii tale-ţi scriu...  Intră de timpuriu în lumea literară, va fi dintre membrii fondatori ai SSR; a fost secretar literar la Teatrul Naţional, a fost redactor la mari reviste, a înfiinţat câteva, singur sau cu I.Al. Brătescu-Voineşti, cu care a semnat şi piese. Colaborator la Convorbiri literare, la Convorbiri critice, la Viaţa românească, la Adevărul, la Dimineaţa.... Şef serviciu în Ministerul Industriei şi Comerţului. La un moment dat, director al Naţionalului din Craiova, unde este victima unui sabotaj, se iscă un scandal imens care duce la desfiinţarea teatrului respectiv. Încă în perioada premergătoare Primului război, dar şi în anii 1917-1918, se arată favorabil germanilor, În 1919 va fi arestat şi judecat pentru colaboraţionism, împreună cu Slavici şi Arghezi.  În rest, a scris mulţime de articole în presă, mereu echilibrat, cu bun-simţ, dovedindu-se unul dintre marii cunoscători ai mişcării teatrale din ţară şi din Europa, familiarizat cu viziunea modernistă de punere în scenă. A scris la început drame, apoi comedii şi în final farse, mai potrivite temperamentului său. Piesa Păianjenul este cea mai jucată, în Interbelic, cu sute de reprezentaţii, lucru neegalat de alţi autori ai timpului. Alt mare succes, Mărgeluş, 1921, apoi Omul de zăpadă, 1927. Şi fapt este că autorul se ocupa de puneile în scenă, juca el însuşi în piesele sale, a ajuns şi la spectacolele de la Operetă: A scris zeci de texte pentru spectacolele de revistă, a contribuit la dezvoltarea Radioului, iniţiind emisiuni precum Ora veselă. Câteva proze scurte se dovedesc nesemnificative. A tradus nenumărate piese de teatru din Aristofan, Shakespeare, Moliere, Racine, dar şi din Dostoievski, Maeterlinck, Labiche, Sardou, Guitry etc. G. Călinescu îl tratează de sus, în Istoria sa, un industriaş într-ale dramaturgiei. consideră textele sale lipside de calităţi, reţinând doar limbajul cu valenţe comice, jocurile de cuvite,  comediile de situaţie.  Pentru N. Manolescu autorul dramatic nici nu a existat. Şi adevărul este că a murit prematur, la doar 49 de ani...

Opera literarăDomniţa Ruxandra, Bucureşti, 1907;• Floare de nalbă, Bucureşti, 1908;• Noaptea învierii, Bucureşti, 1909;• Când ochii plâng. A fost odată, Craiova, 1911;• Păianjenul, Bucureşti, 1913;
Bunicul, Bucureşti, 1913;• Cuceritorul, Bucureşti, 1914;• Sorana (în colaborare cu I. Al. Brătescu-Voineşti), Bucureşti, 1916;• Caricatura sub ocupaţie, Bucureşti, 1918;• Vălul de pe ochi, Bucureşti, 1918;• Mărgeluş, Bucureşti, 1921;• Şeful gării, Bucureşti, 1924;• Seară pierdută, Bucureşti, 1925;• Aripi frânte, Bucureşti, 1925;• Omul de zăpadă, Bucureşti, 1927;• Noapte bună..., Bucureşti, 1928; Încurcă-lume, Bucureşti, 1929;• Om discret şi alte povestiri vesele, Bucureşti, 1931. Traduceri:• Romain Rolland, Viaţa lui Beethoven, Bucureşti, 1918;• H.S. Chamberlain, Viaţa lui Richard Wagner, Bucureşti, 1924.
Citeşte mai mult: http://www.crispedia.ro/Adolf_de_Herz
http://ro.wikisource.org/wiki/Autor:Adolf_de_Herz
http://www.aman.ro/files/digitale/personalitati_doljene/personalitati/H/herz%20adolf.pdf


Poezia zilei

Petru Solonaru
Ci, regăsind Cuvântul...

Zăpor gândirii mele stă numele şi-nfruntă
În Punct sepulcrul ultim perpetuat ca nuntă.
Cumplită coerenţă - umanul chip - moment e
la reversiunea-i vană sub patru elemente.

O punte de la unul la celălalt, ca boltă,
ce' n sferă abisală nou, neted cerc dezvoltă
cu sfântă-nvălurire spre vârful lumii - rază -
El, Soarele fiinţei, pustia-şi luminează.

Nuimii dar săgeată, ce pare drum să mintă,
(un fir legat, drept centru, amintitor de ţintă),
dă arcului orbirea în ochi să se adune.

Ci, regăsind Cuvântul, opus acalmei strune,
interferent doar noimei, deschisă cale-împarte:
înviatul ce-i să moară spre-a învia nemoarte.

(din volumul Zamolxion, ed. Contact internaţional, 2012)
lansat vineri 14 dec. 2012, orele 16:00, la sala Oglinzilor
(voi reveni...)


ion Lazu: fotografii...a doua ninsoare...






2 comentarii:

  1. În proletcult, A. de Herz abia dacă era pomenit ca iniţiator al "Orei vesele" - poate cea mai longevivă emisiune radiodifuzată. Iar ce mai rămăsese nears din cărţile sale, se citea cu fereală, fapt ce sporea plăcerea, ca un sărut în portiţă, dar mai pe întuneric...
    Mulţumim că ne-ai adus aminte de solidele prietenii literare din trecut şi că ai asociat medalionului un sonet şi niste imagini superbe.
    Aştept să ne mai spui despre lansare.
    Culai

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Şi, să nu uit de sumedeniile de romanţe şi texte de şlagăre ce au făcut celebritatea cîntăreţilor noştri din interbelic, dar şi - mai ales! - de după. Semn că proletcultul nu cultiva doar marşuri patriotice, decît în retrospectivele unor boccii.

      Ștergere