Scriitorul zilei: Gheorghe Şincai; poezia zilei, Anton Pann; fotografii ateniene, VI

Scriitorul zilei: Gheorghe Şincai, n. 28 februarie 1754 - d. 2 noiembrie 1816

     

Dintr-o familie de ţarani provenită din Şinca vecheBraşov, s-a născut la Râciul de Cîmpie, actualmente com. Şincai, Tg. Mureş. Eminent elev, a învăţat în limba maghiară la colegiul reformat din Tg. Mureş, apoi la Bistriţa, la Cluj şi la Blaj, continuându-şi studiile, de data asta împreună cu samuil Micu, nepotul episcopului Inocenţiu Micu-Klein, la Viena şi la Roma; datorită pregătirii sale excepţionale, a devenit bibliotecarul Colegiului respectiv din Roma, cu acces nelimitat la orice document din bibliotecă, drept care a copiat şi trenscris c maximă acribie, din biblioteca romană dar şi la Viena şi Budapeste nenumărate referiri la istoria românilor - un aport inestimabil, la acea vreme, necesar deşteptării conştiinţei naţionale. Din 1784 a devenit director general al şcolilor româneşti din toată Transilvania, înfiinţând nu mai puţin de 300 şcoli confesionale. Împreună cu prietenul Samuil Micu a redactat şi editat la Viena 1780, prima gramatică tipărită a limbii române, faimoasa Elemanta lingue daco-romaniae sive valachicae.. Tot el a editat cărţi şcolare precum Abecedarul, Gramatica, Aritmetica, catehismul, puse la dispoziţia şcolarilor, redacate în termeni adecvaţi înţelegerii elevilor. practic a introdus în învăţământ termenii de bază ai studierii materiilor şcolare.          

Citeşte mai mult: Dionis Popa, Gheorghe Șincai, Blaj, 1944

Dicționarul literaturii române de la origini până la 1900, București, Editura Academiei, 1979

Serafim Duicu, Pe urmele lui Gheorghe Șincai, București, Editura Sport-Turism, 1983

Mircea M. Tomuș, Gheorghe Șincai - viața și opera, București, Editura Minerva, 1994

Ioan Chindriș, Poezia lui Gheorghe Șincai, în vol. Cultură și societate în contextul Școlii Ardelene, Cluj-Napoca, 2001, p. 179-212.

Ioan Chindriș, Istoricul Gheorghe Șincai, în "Astra blăjeană", IX, 2004, nr. 1(30), p. 5.


Poezia zilei, Anton Pann, m. 2 nov.1854

Despre cusururi sau urâciuni


Povestea vorbii

Spun c-a fost odată un crai oarecare

Ce avea din fire un nas foarte mare;

El îşi vedea bine cusurul ce-l are,

Dar tot gândea cum că poate i să pare.

Supuşii şi alţii, carii întrebase,

Că îi şade bine îl încredinţase.

Căci cine-ndrăzneşte la unul mai mare

Să-i spuie de faţă cusurul ce-l are?

Tot pe acea vreme ş-în acea cetate

Era ş-o cocoană gheboasă în spate,

Ce o amăgise lingăii să crează

Că ea e în lume cea dintâie rază,

Cu poezii, versuri o încorunase

Ş-a se ţine zână o înfumurase.

Aceasta se duse la craiul odată,

Cu alt oarecine având judecată,

Şi văzând că craiul hatâr ei nu-i face

Să vorbească-n parte-i după cum îi place,

Prerumpând cuvântul, zise cu mirare:

- Va-a-ai de mine, ce nas ai mare!

Pe craiul cu astă vorbă îl împunse,

Dar deocamdată nimic nu răspunse.

Ea însă părându-i că nu auzise

Între alte vorbe iară îi mai zise.

Craiul şi aceasta o-nghiţi cu noduri,

Ea nu-nceta însă de a-i da iar bolduri

Şi mai zise iarăşi: - Ce ciudat îmi pare!

N-am mai văzut încă astfel de nas mare!

Se înăspri craiul şi zise: - Cocoană!

Ştii că eşti cu totul ciudată persoană!

Ce îmi tot spui mie că-mi e nasul mare

Şi nu-ţi vezi cocoaşa ce-o porţi în spinare?

Cusurul ce mare nu ţi-l simţi din spate

Şi-l judeci p-al altui, el ţ-e greutate.

Plecând ea să meargă şi ieşind în tindă,

Zise craiul iară, privind în oglindă:

- Nu a fost minciună ce a zis neştine

Că greu se cunoaşte cineva pe sine!


Ion Lazu, fotografii ateniene, VI...



Adăugaţi o legendă