luni, 19 noiembrie 2012

Scriitorul zilei: Dinu Pillat; poezia zilei; fotografii ateniene, XXIII...

Scriitorul zilei: Dinu Pillat, n. 19 noiembrie 1921 - d.5 decembrie 1975

   

Dintr-o familie aristocrată, fiu al poetului Ion Pillat şi al pictoriţei Maria Procopie-Dumitrescu, viitorul romancier, critic şi istoric literar s-a format într-un mediu ultra-elevat, a făcut liceul Spiru Haret, 1932-1940, apoi Literele şi Filosofia la Universitatea din Bucureşti, luându-şi licenţa în 1945, cînd este reţinut la catedra lui G. Călinescu, cu care şi-a trecut doctoratul în 1947. Dar vremurile se schimbaseră, nepotul Brătienilor trebuia să sufere, este deci scos în afara societăţii, făcând munci necalificate, umilitoare, timp de aproape un deceniu. Totuşi, în 1956 este încadrat cercetător la Institutul de Istorie literară şi Folclor condus de G. Călinescu. Până în martie 1959, când este arestat, anchetat, judecat şi condamnat în cadrul "grupului Noica-Pillat", împreună cu alţi vreo douăzeci de intelectuali, pentru învinuirea de "uneltire contra orânduirii sociale şi înaltă trădare de stat". Condamnare la 25 ani de muncă silnică, dintre care a executat 5 ani, eliberat în 1964, când redevine cercetător la Institutul Călinescu, până cu câteva luni înainte de moarte. Principalul capăt de acuzare în cazul său a fost manuscrisul unui roman Aşteptând ceasul de apoi, însă în sarcina acuzaţilor a contat şi faptul că se adunau ca să citească unele cărţi ale scriitorilor români din exil, cum e cazul scrierilor lui Cioran şi Eliade. În fapt, romanul lui Dinu Pillat se referea la cauzele pentru care mişcarea naţionalistă legionară a ajuns la acte reprobabile, la crimă. În proces s-a afirmat că manuscrisul elogiază mişcarea legionară, lucru total eronat. Însă autorităţilor comuniste nu le convenea să se scrie despre trecutul ţării, fără un control strict din partea culturnicilor. Considerat pierdut definitiv, dacă nu chiar distrus de securitate, de curând o cercetătoare de la CNSAS, consultând alte dosare ale vremii, a descoperit manuscrisul incriminat. El a văzut lumina tiparului la Humanitas, în 2010, la peste jumătate de secol de la confiscarea sa. Fără să stârnească interesul cuvenit, într-o lume literară dezafectată, autistă.
Dinu Pillat debutase cu cronici literare încă în 1932, pe vremea liceului şi a continuat să publice texte critice şi eseuri, remarcându-se în 1938 cu studiul despre Nuvelistica lui Ionel Teodoreanu, apărută în Universul literar. În plin război, i-a apărut un roman Tinereţe ciudată, trecut neobservat, ca de altfel şi romanul Moartea cotidiană, din 1947, despre universul cenuşiu mic-burghez, fără elanuri, fără perspective de împliniri spirituale. În 1948 a dus la capăt manuscrisul romanului Aşteptând ceasul de apoi, care a circulat în cercul de prieteni, până la arestarea din 1957. O experienţă descurajantă, care l-a îndepărtat pe autor de proză, dar şi de poezie. A tradus din Rainer Maria Rilke şi a îngrijit o antologie de poezie O constelaţie a poeziei române moderne, 1974. În 1969 a apărut Mozaic istorico-literar. Secolul XX, în care s-a ocupat preferenţial de opera unor Ion Pillat, Ion Barbu, G. Călinescu, Ionel Teodoreanu, Vasile Voiculescu. Postum, în 1976, un studiu: Dostoievski în conştiinţa literară românească.
A editat le ditura Minerva o selecţie din lirica lui Valeriu Ciobanu (Fiul Lunii), coleg  la catedra lui G.Călinescu şi apoi la Institutul condus de marele critic. (O altă antologie a editat subsemnatul, tot la Minerva, în 1984: Haina de brumă.)

Opera literară: Tinereţe ciudată, prefaţă de Ionel Teodoreanu, Bucureşti, 1943; Moartea cotidiană, Bucureşti, 1946; ediţie îngrijită şi prefaţă de Ana-Maria Boariu, postfaţă de Monica Pillat, Bucureşti, 1979; Romanul de senzaţie în literatura romană din a doua jumătate a secolului al XIX-lea, Bucureşti, 1947; Mozaic istorico-literar. Secolul XX, Bucureşti, 1969; ediţia II, Bucureşti, 1971; Ion Barbu, Bucureşti, 1969; ediţia II, Bucureşti, 1982; Dostoievski în conştiinţa literară românească, prefaţă de Alexandru Paleologu, Bucureşti, 1976; Itinerarii istorico-literare, ediţie îngrijită şi prefaţă de George Muntean, Bucureşti, 1978; Tinereţe ciudată. Moartea cotidiană. Jurnalul unui adolescent, ediţie îngrijită şi prefaţă de Monica Pillat, Bucureşti, 1984.Ediţii, antologii: Ion Pillat, Poezii, I-II, prefaţă de Mircea Tomuş, Bucureşti, 1967; Ion Barbu, Pagini de proză, prefaţa editorului, Bucureşti, 1968, Versuri şi proză, prefaţa editorului, Bucureşti, 1970; Valeriu Ciobanu, Fiul lunii, prefaţa editorului, Bucureşti, 1969; M. Blecher, Întâmplări în irealitatea imediată. Inimi cicatrizate, prefaţa editorului, Bucureşti, 1970; Ştefan I. Neniţescu, Ani, prefaţă de Al. A. Philippide, Bucureşti, 1973; Ionel Teodoreanu, Pagini cu copii şi adolescenţi, Bucureşti, 1973; O constelaţie a poeziei romane moderne, Bucureşti, 1974; G. Călinescu în conştiinţa literară a contemporanilor, prefaţă de George Muntean, Bucureşti, 1999.

Citeşte mai mult: http://www.crispedia.ro/Dinu_Pillat
 http://ro.wikipedia.org/wiki/Dinu_Pillat

 


Poezia zilei, Sorin Mărculescu, n. 19 noiembrie 1936

Imnul 50



de unde ştiinţa amiezii ?
m-alungi spre iubire de-un veac
sau de-o clipă cu
creştetul ars de binecuvîntarea
mîinilor tale

sunt la mijlocul lumii de-a pururi
eu despicătorul de tine
eu întîmplarea de tine aleasă
sensul să-ţi fiu
dulce roată de grîu după mort
sub răstignirea-ţi în două tăiată:
sunt la mijlocul firii
de-a pururi
căci la mijloc e vejnic
biciul de trîmbiţă neagră
al flăcării tale

sunt mijlocul migrator
al nesfîrşirilor dintre care
tu mă vei smulge ic sîngerînd
ca să se-nchidă tunetul blînd
al trunchiului inimii tale
o jumătate-a fiinţei orbind
de jumătatea fiinţei văzute
şi tu
stins absorbindu-mi
urcarea în tine rană-a lumii
cicatrice-a nestingerii

codri putrezi fulgeră-alămuri
trunchiul despică-mi-l
oarbă lumină
şi-n jumătăţi de fiinţă iubindu-te
spulberă-ţi moartea
tu unul prin mine:

de unde ştiinţa amiezii ? 




ion lazu: fotografii ateniene, XXIII...




 


Un comentariu:

  1. Nemeritată Golgotă, straniu destin... În care-au lovit chiar cei care-l ştiau şi puteau (aveau "pile", au rămas pe val, s-au beatificat chiar...) să-l apere.
    Nu ştiu ce-a făcut el cu Credinţa.
    Dar, de confratele său întru Rug şi Închisori, Vasile-Medicul fără arginţi, ştiu că-a ieşit din muţenia autoimpusă, doar pe patul de moarte, cînd a strigat, cu cîtă putere mai avea: "afară cu popa din casa mea!"
    Dumnezeu să îi ierte şi Literatura să-i nemurească!

    PS: întorsu-v-aţi, ori v-a(ţi) răzgînditu Nepotu'?
    Gingo Biloga ot IOR, de pe lîngă păunaşi und veveriţEle...

    RăspundețiȘtergere