joi, 11 octombrie 2012

Scriitorul zilei: Tudor Pamfilie; poezia zilei: Ion Lazu - Sonetele verii; fotografii de autor

Scriitorul zilei: Tudor Pamfile, n. 11 iunie1883 - d. 21 octombrie1921


Moldovean din satul Ţepu, a făcut primele clase primare în satul de baştină, a continuat la Tecuci, unde a terminat şi gimnaziul, înscriindu-se la Şcoala de ofiţeri din Târgovişte . Repartizat la Bârlad, a înfiinţat revistele Ion Creangă ( 1908-1921) şi Miron Costin, în 1911, la Tecuci, apoi mutată la Bârlad. S-a ocupat cu multă aplicaţie de cercetări în domeniul folclorului şi credinelor populare, pasionat de relevarea spiritualităţii româneşti a acelor vremuri: datini, descântece, farmece, proverbe, strigături, snoave, povestiri, basme, poezii populare,  cercetări concretizate în 13 volume, studiile sale însumând nu mai puţin de 4200 pagini. A fost distins în  1909 cu Premiile Neuscholtz şi cu Premiul Academiei Române. Avea doar 26 de ani.
Debutase în 1906 cu publicarea unor poezii populare, în acelaşi an apărându-i la Academia Română Jocuri de copii din satul Ţepu; în 1907, dansuri populare din zonă, în 1908 cimilituri româneşti (transcrise încă pe vremea când era elev la Şcoala de ofiţeri din Târgovişte); în 1909 s-a ocupat de melosul dansurilor populare. Tot în 1909, în Graiul vremurilor, a publicat 14 basme din Ţepu, apoi alte 21 basme din Moldova. Poezii populare în Cântece de ţară, 1913, cuprinzând 45 balade, 1174 doine, 390 strigături. Au urmat Sărbătorile de vară, Sărbătorile de toamnă şi din postul Crăciunului şi Crăciunul, toate în 1914. Se observă abordarea de tip monografic, a întregii palete de manifestări spirituale populare. În 1919 îi apare la Chişinău Cartea povestirilor hazlii . Realmente un tur de forţă fără precedent la noi.
A murit la doar 40 de ani (după alte date a murit în 1921, deci la 38 de ani!). Este lesne de presupus câte lucrări de folcloristică ar mai fi dat, dacă soarta ar fi fost îngăduitoare (cu el şi cu cultura română). Şcoala din satul natal îi poartă numele. În 1928 la Bârlad s-a dezvelit un monument în amintirea marelui folclorist.
Spre marea mea uimire, nu-l găsesc consemnat în Istoria lui Călinescu, altfel foarte interesat de-a lungul întregii vieţi de producţiile populare, de credinţele şi reprezentările populare (vezi şi Estetica basmului, 1965). nevenindu-mi să cred, l-am căutat şi la Tudor...) Şi dacă l-a neglijat divinul critic, urmaşii săi nu s-au mai ostenit să-l recupereze. Doar Marian Popa îl menţionează pe folclorist (p.1082), punându-l în linia G. Dem. Teodorescu, Artur Gorovei.

Citiţi mai mult: http://ro.wikipedia.org/wiki/Tudor_Pamfile
 http://www.crestinortodox.ro/memoria-zilei/tudor-pamfile-119682.html

Lucrări originale sau în colaborare: Cromatica poporului Român; Mitologia poporului român;  Sărbătorile la români - studiu etnografic; Povestea lumii de demult după credințele poporului român. Pământul după credințele poporului român. Sfârșitul lumii după credințele poporului român; Văzduhul după credințele poporului român; Cerul și podoabele lui; Diavolul învrăjbitor al lumii – după credințele poporului român; Agricultura la români; Industria casnică la Români, trecutul și starea ei de astăzi, contribuțiuni de artă și tehnică populară, București, Tipografia „Cooperativa”, 1910, lucrare pentru care a primit în anul 1909 premiul „Neuschotz” al Academiei Române.[1]  
.

 

Poezia zilei

Ion Lazu, Sonetele verii




Floarea pătimirii     

În logie-am plantat o floare nouă
Ce iute s-a întins spre celelalte,
S-a prins de vârfuri şi de sârme-nalte
Şi-a înşirat curând boboci, vreo nouă.

Şi zile trec. Dar deodată unul
Îl văd deschis – ceva fără de seamăn:
Zece petale albe... iar parfumul
De nedescris, cu Raiul poate geamăn.

Seara s-a-nchis. Iar astăzi, pe lumină
Altu-nflori. Şi se închise-n seară...
Nu ştii când vine, ştii când se termină
Lăsând în suflet o uimire rară.

Venind la vrerea-i şi pierind pe dată,
Magie-i clipa nedeterminată.
6 sept. 2011

ion lazu, fotografii de autor - Floarea pasiunii...

I.Lazu - Floarea pasiunii



I.Lazu, floarea pasiunii, 11




2 comentarii:

  1. Eroul acestui medalion s-a cunoscut cu siguranţă c-un alt pătimaş culegător de creaţii literare populare. Simion Chirileanu (de loc din Holda Broştenilor) a fost învăţător la Şcoala Normală din Bîrlad şi folclorist, prietin la cataramă cu Artur Gorovei. Este vorba de fratele (parcă mai mare, dar nu vîr mîna-n foc, al) lui GT Kirileanu, cel ajuns custode al Bibliotecii caroliene şi Consilierul pe probleme ţărăneşti al primului rege, după o tinereţe nemţeană, în care a trăit şi o iubire neîmplinită doar din al său scrupul. Murind încă tînăr (şi) Simion, fratele a ridicat iute o casă-n tîrg, la Piatră şi a pus la adăpost de vitregii văduva cumnată şi pe cei doi fii, lui nepoţi. Pe care i-a crescut ca pe propriii fii, mai ales după ce a fost scos nedemn din demnităţi de un carolică.
    Din zestrea folclorică de Simion adunată, fratele (primul mare editor al lui Creangă, recunoscut ca atare de N. Iorga) a scos o culegere de obiceiuri de pe Valea Bistriţei şi una de legende istorice. Nu le mai ştiu numele precise, deşi le-am cetit în prima lor editare.
    Mai recent, în loc să le reediteze aşa cum fuseseră ele redactate de legatarul dăruitului folclorist, s-a găsit un oarecareva să le "prelucreze" după muşchii minţii sale. Ce-a ieşit sunt nişte făcături, ce nu au nimic din farmecul originalelor. Şi-n plus, subt pretextul "prelucrării" materialelor, cărţile şi-au schimbat nu doar titlurile, ci şi ... responsabilul
    Sunt situaţii cînd e mai bine să laşi cărţi în uitare, decît să te apuci să le poceşti, subt pretext că le dai un nou suflu.
    De aceea, eu mai cred că vremea reconsiderării trudei lui Tudor Pamfilie va veni, precum şi a altor Mari şi truditori Anonimi.
    Fiindcă eu nu cred în tînguirea casandrelor din ?ue?, cu moartea nu doar a ţării, dar şi a limbii române.
    Iar gestul cu Nobelul pentru Pace-n 2012 mi se pare doar o nordică glumă, de care deja capitala brux/ss/el/lez/ă a uniunii s-a amuzat copios. Că de ar fi trăit în Balkani, teutonii ar fi aflat cum şi cîte bătălii "pentru pace" s-au dat, de pacificatori detonate întîi, ca apoi să aibă ce stinge... Dar, aşa, ei se fac a nu şti, iar pe noi ne cred ce de fapt şi de drept nu suntem.

    RăspundețiȘtergere
  2. Dle Culai, da' multe cărţi îţi vor fi trecut şi Domniei tale prin mână, prin faţa ochilor şi prin suflet! Kirilenii dtale nu sunt în ştiinţa lui Călinescu, atât mai puţin în a urmaşilor întru istorie literară. Mă tot minunez, convins în sine-mi că folklorul a fost pâinea de toate zilele sufletească a norodului neşcolit, în veac. dar poate am eu o percepţie festivistă sau mai ştiu eu cum, încredinţat că omul, de orice extracţie, nu poate trăi fără ficţiune literară...
    Devotat, Lazu

    RăspundețiȘtergere