joi, 6 septembrie 2012

Scriitorul zilei: Damian Necula; consemnări, poezia zilei; fotografii de autor...

Scriitorul zilei: Damian Necula, n.14 februarie 1937 - d. 6 septembrie 2009

      

Bucureştean, a terminat filologia în 1965 şi a devenit redactor la revista Viaţa românească, unde a activat până în  1987 când a emigrat în Franţa. S-a stabilit undeva, în Argentan-Normandie şi o vreme a colaborat la BBC şi la Europa liberă, unde i-a fost citit în serial romanul Sărbătoare continuă, scrisă în anii 1980-1982 şi care nu putuse apărea în România.
A continuat să-şi iubească conaţionalii şi a organizat legături culturale românp-franceze în Normandia, expoziţiile unor pictori precum Vasile grigore, vasile celmare, întâlniri cu scriitori precum Laurenţiu Ulici şi Doina Uricariu, ca şi concerte ale unor formaţii orchestrale de tineri muzicieni.A fost unul dintre organizatorii în Franţa ai demonstaraţiilor pentru susţinerea Timişoarei, în decembrie 1989. A vizitat ţara imediat după 1989 şi a încercat să iniţieze o fundaţie culturală, fără ecoul aşteptat.
SA debutat cu poezii şi cronici literare, iar în volum cu poezii, urmate de un alt volum, după care a trecut la proză, dând câteva romane incitante, ultimul respins de cenzură. El însuşi fiind redactor, a înţeles că "nu mai merge"şi a ales varianta expatrierii, cu toate riscurile subînţelese.

Opera literară: 1967 - Bărbații acestui pămînt (versuri). 1969 - Anul soarelui cald (versuri). 1969 - Aleargă, nu te opri (nuvele).1976 - Mașina timpului (versuri). 1976 - Frica (roman). 1978 - Ispita într-o dimineață ploioasă (roman), premiul Asociației Scriitorilor din București. 1996 - Sărbătoare continuă (roman). Pământul făgăduinţei, 1997
Citeşte mai mult:  http://ro.wikipedia.org/wiki/Damian_Necula
 http://www.viataromaneasca.eu/arhiva/62_viata-romaneasca-10-2009/30_miscellanea/473_in-memoriam-damian-necula.html


Ion Lazu: O după amiază cu scriitori...
7-8 mai 1980. Am ieşit cu aparatul fotografic şi cu teleobiectivul în zona Brezoianu-Universitate şi am făcut poze pe stradă; apoi spre Cartea Romînească şi în uşă îi întîlnesc pe Mircea Ciobanu, Ion Iovan, M. Cantuniari şi încă o persoană. Le-am făcut cîteva poze chiar pe scări, “ca la nuntă”, cum a zis Damian Necula, care s-a băgat şi el în cadru, cu tot cu pipă. Ne-am suit apoi în maşina lui Nelu Iovan, pornind către Casa Scriitorilor; cînd ne dăm jos, unul dintre amicii lui M.C. mă întreabă cine e cel care ne-a dus cu maşina? -  Iovan, îi spun şi-l întreb la rîndu-mi: Nu sunteţi bucureştean? Atunci aflu că e din Chile şi pe loc realizez că este Omar Lara; mă prezint şi-i spun că am citit poezii de-ale lui şi frumoase traduceri. În grădină la Casa Monteoru, lume multă şi nu găsim decît cîte un loc, pe ici pe colo, deci nu puteam sta împreună; nervoşi, indispuşi, M. Cantuniari se roşise la nas într-un mod foarte expresiv.
La o masă, îi zăresc pe Ion Sofia Manolescu şi pe Dan Laurenţiu, acesta anesteziat şi cu deosebire binevoitor. Alături de Mihai Ursachi, foarte blond, de fapt chiar roşcat şi urîţel, însă tocmai aceşti oameni sunt fotogenici (îmi spuneam, pipăindu-mi teleobiectivul…). Solidaritatea poeticească a moldovenilor... La altă masă, Eugen Suciu, numai umeri şi plete, mai încolo Tudor George înconjurat de-o gaşcă, Gh. Pituţ cu amicii de la Luceafărul; la o masă Ileana Mălăncioiu, la alta Nicolae Breban şi aşa mai departe; iar în clădirea Uniunii, în semiobscuritatea barului, se întrezăreau doi lungani în balonzaide largi, ca pe vremuri: Pucă şi Hagiu; prin spaţiul rămas liber evolua Dorin Tudoran – dar fapt este că nu se găseau locuri pentru grupul nostru, deşi pe Mircea îl strigau de pe la mese. A reapărut, mai anevoie, iar în poartă a schimbat cîteva fraze cu N. Manolescu, suplu şi grăbit.
Am căutat un alt restaurant, spre Piaţa Victoriei., colţ cu Lemnea, într-o fostă farmacie. Comesenii s-au jucat pe rînd cu aparatele mele fotografice şi ne-am făcut unii altora poze. Omar Lara mi-a şoptit că ar vrea să se reîntoarcă în Chile, dar nu ştie dacă va fi posibil. Cantuniari are doi copii, unuia îi trimite pensie alimentară, o fată a lui e în Italia. Şi sunt cel mai tînăr dintre voi, dar mă simt bătrîn, zice. Mircea se uită pe rînd la mîinile noastre şi decide că el şi Cantuniari au mîini de tineri, iar noi ceilalţi, de bătrîni. Iovan are 42 de ani, iar Lara 29. Despre mizerabilele reviste literare. Despre traducerea prea anemică a literaturii romîne în alte limbi. Se afirmă că de-alde J. Updike la noi sunt pe puţin 20 de prozatori; încă mai bine stau lucrurile cu poeţii…
(din  Scene din viaţa literară, ed. Ideea europeană, 2007)


Fotografii din arhiva Ion Lazu:


Damian Necula, Mircea Ciobanu, Omar Lara (Chile)



Mircea Ciobanu, Damian Necula

Mircea Ciobanu, Ion Iovan,Damian Necula, Omar Lara, Mihai Cantuniari




Un comentariu:

  1. Pînă a nu şti care-i semnificaţia (para/psi) a utilizatorilor de pipă moderni (nicidecum cea profund peizană, africană ori amerindiană, ba chiar şi turcică!), am fost şi eu, niscai ani, degustătoriu de tiutiun din pipe de varii origini (ambele). Mint şi cei cu para/psi. Mint şi cei ce declară pipa superioară trabucului sau ţigării/ţigaretei. Mint Toţi, atunci cînd apără cu ghearele şi cu dinţii ceva, haugh!
    Dar, a "poza"-n public/posteritate cu pipa-n gură (alta-i s-o ţii în mînă!) e deja altceva!
    E acel ceva pe care medalionistul a ştiut a-l intarsia fefebine...
    Şi, să mă mai lase-n pace "transfugii" care ne-au vrut binele şi nu s-a putut, ca şi străinii ajunşi în aceeaşi situaţie!!!
    Toţi (cu excepţia fraierilor) au ştiut ce fel de "ţară" să "fack"ă ante, dar mai ales post-lovilutionem. Vai de fuduliile noastre!

    RăspundețiȘtergere