sâmbătă, 4 august 2012

Scriitorul zilei: Veronica Micle

Scriitorul zilei: Veronica Micle, n. 22 aprilie 1850 - d. 3 august 1889

   
S-a născut la Năsăud, tatăl său murind încă înainte de naşterea Veronicăi. În acelaşi an 1850 mama se mută cu cele două fetiţe la Tg. Neamţ, iar în 1852  se stabileşte cu familia la Iaşi. Veronica face Şcoala centrală de fete, absolvind în 1963 cu calificativul "eminent". Un an mai târziu, în 1864 se căsătoreşte cu Ştefan Micle, cu 30 de ani mai vârstnic, profesor universitar la Iaşi, apoi rector al Universităţii.  Vor avea două fiice, în 1866 şi 1868. În 1872, în timpul unei călătorii la Viena, îi este prezentat Mihai Eminescu. El va veni la Iaşi, în 1874, ca director al Bibliotecii centrale. Iubirea lor platonică, celebrată în lirica poetului şi unanim cunoscută, este concretizată în 1876, dar abia spre sfârşitul lui 1879, după moartea profesorului Ştefan Micle se va pune problema oficializării unei căsătorii. Nepregătit, nehotărât, demisionar într-ale vieţii, Eminescu tergiversează, sub cele mai diferite motive. După o ruptură de aproape 2 ani, la sfârşitul lui 1881 relaţia este reluată, dar în august următor are loc ruptura definitivă.
În 1886 Veronica Micle donase mănăstirii Văratec casa din Tg. Neamţ, moştenită de la mama sa. În acelaşi an apare un volum din scrierile Veronicăi Micle: poezii, traduceri din Lamartine şi Gauthier, aforisme.
Unanim considerată muza Poetului naţional, adorată de acesta, Veronica Micle, mamă a două fete de liceu, repetând soarta mamei sale, de asemenea văduvă cu două fiice, nu avea o situaţie materială asigurată, căci pensia de urmaş, aşteptată de pe urma profesorului Micle, nu a fost aprobată la timp. Tergiversarea se poete să se fi datorat şi lui Titu maiorescu, ce nu i-a trecut cu vederea Veronicăi faptul că la sfârşitul liceului compăruse ca martoră a acuzării într-un proces intentat Mentorului de la Junimea. Vor mai fi fosr şi alte motive, fapt este că nedreptatea a precumpănit, strivind-o pe biata femeie, cu comportament discutabil într-o societate conformistă. Eminescu însuşi, care s-ar fi cuvenit să pună piciorul în prag, s-a derobat: obosit, bolnav, strâmtorat, nehotărât, incapabil să-şi asume răspunderea, toată această dramă, deductibilă din corespondenţa celor doi îndrăgoatiţi, cunoscută în întregime abia spre anul 2000, oglindeşte falia dintre realitate şi iluzionarea în van.

Citeşte mai mult: http://ro.wikipedia.org/wiki/Veronica_Micle
 https://melidoniumm.wordpress.com/2012/08/04/un-destin-tragic-veronica-micle/#comment-907
 http://www.veronicamicle.eu/





    

Poezia zilei
Veronica Micle - Frumoasa, sfânta poezie

Frumoasa, sfânta poezie,
Ce-ai fost unicu-mi Dumnezeu
Pe dulcea ta zadarnicie
Cât pret a pus sufletul meu.

Cât îmi parea ca sunt de mare
Ca idol eu mi te-am ales,
Cu ce avânt si adorare
Prinos adusu-ti-am ades.

Adânca mea cucernicie
De mitul tau când s-a legat,
Pe dulcea ta zadarnicie,
Sufletu-mi jertfa ti l-a dat.  



Am plecat...

Am plecat far’ de cainta
Si m-am dus fara de dor,
Ca sa uit a ta fiinta,
Ca sa uit al tau amor.

Si plecând m-am dus în lume
Numa-n voia întâmplarii,
Nici cu gând de zile bune,
Nici cu jalea-nstrainarii.

De-am mers mult pe-acea carare
Nu mai stiu de-atâta chin
Caci cu dor si disperare
Îndarat la tine vin.
 


ion lazu: fotografii...subiect unic: amurgul în desfăşurare...



 

2 comentarii:

  1. Drag mie Prietin, fă, rogu-te, un link la ce am mai zis noi despre Veronica: aici, pe acest excepţional blog (şi-i prea sărac epitetul!).
    Ar fi păcat să se uite(poate că)mult mai multul ce s-a depănat despre ea, cu alte ocazii.
    Din păcate, este indiscutabil nefericitul său amestec în afacerea Maiorescu. Însă, mai ticăloasă a fost Coana justiţie care s-a uitat în gura unui aproape copil (14-15 ani), pus să debiteze ce i s-a insinuat, ca martor de partea partidei "ardelene" a universitarilor ieşeni. Orice copil greşeşte măcar o dată, dar nu e ostracizat toată viaţa. Ştii cum e cu răzbunarea: mai bună-i bunătatea, iertarea, decît ucideri de viu şi omerte după omerte.
    Dumnezeu să o Ierte!

    RăspundețiȘtergere
  2. Radiante si cuceritoare aceste pasteluri ale apusului de soare in Balta Vacaresti, realizate cu un aparat de fotografiat, mestesugit manuit.

    Nostalgia si oarecum tristetea poeziilor Veronicai Micle se insinuiaza parca acestui punct terminus al zilei...apusul...

    Frumusetea lui, totusi, nu poate sa prevesteasca decat un bun viitor inceput...


    Cu bine,

    Valentina Barbieru

    RăspundețiȘtergere