miercuri, 15 august 2012

Scriitorul zilei: Ion Chinezu; poezia zilei; fotografii de autor

 Scriitorul zilei: Ion Chinezu, n. 15 august 1894 - d. 10 decembrie 1966
   

Dintr-o familie de ţărani, s-a născut în localitatea Sântana de Mureş, şi-a făcut şcoala primară în satul natal, liceul la Tg. Mureş, după care a studiat Teologia la Blaj. A renunţat şi a urmat Filologia la Budapesta şi la Bucureşti, cu licenţa în 1920, devenind profesor de liceu, mai întîi la Tg. Mureş, 1920-1925, apoi la Cluj, 1925-1940, când vine la Bucureşti; va fi trimis consul român la Cluj, în perioada Diktatului de la Viena; În 1944 este luat prizonier în Germania, de unde revine după un an.
În 1930 şi-a luat doctoratul în filologie cu tema Literatura maghiară din Transilvania. Remarcat de N. Iorga, va beneficia de o bursă la Paris, 1930-1932.
În interbelic a desfăşurat o intensă activitate de publicist şi critic literar, colaborând la revistele lui Victor Papilian şi fondând revista Gând românesc, 1933-1940.
După război, a trăit retras, în mare discreţie, traducând intens din literatura maghiară clasică şi contemporană, dar şi din germană (Th. Mann şi franceză Seghers), dar semnând de ceme mai multe ori cu pseudonim. Retragerea sa se explică prin rigorile comunismului care se instala dar şi prin faptul că Ion Chinezu aderase la mişcarea legionară. Încă din perioada budapestană, anii 1918-1919, existase o puternică polarizare a tineretului, unii spre dreapta, alţii spre extrema stângă comunistă.  Mai ales fiind vorba de transilvăneni, Ion Chinezu a alunecat spre extrema dreaptă. . Este un simplu noroc că nu a fost trimis la Canal, ca atâţi alţii.  În schimb este de neînţeles faptul că, în 1940, veniţi amândoi în Bucureşti ca urmare a Diktatului, Ion Chinezu l-a denunţat pe fostul lui elev şi devenit între timp prieten Raoul Şorban ca element neromânesc, duşmănos... Doar intervenţia lui Emil Haţieganu a făcut să fie eliberat...
Însă despre acest prea trist episod nu s-a vorbit decât în ultima vreme. Literat emblematic pentru perioada interbelică, militant pentru corecta abordare a literaturii naţionalităţilor conlocuitoare, eminentul traducător din maghiară, franceză şi germanană s-a stins bolnav, aproape orb. Plin de regrete pentru fapta sa niciodată recunoscută, scuzată...O greşeală, în ceasul cel rău, de laşitate şi trădare, care îl va fi ros pe dinăuntrul sufletului...
În mod remarcabil, N. Manolescu îl plasează pe I.C în "A treia generaţie maioresciană de critici şi istorici literari, alături de alţi 8 critici interbelici de primă mână ; consideră revista Gând românesc drept "cea mai serioasă publicaţie interbelică de la Cluj", iar pe I.C. "întâiul critic ardelean interesat de estetic şi nerefractar la poezia modernă"" (p. 801). S-a ocupat nu doar de scriitorii ardelni, precum alţi coregionali, ci şi de mari scriitori din Regat, percepându-i just, pe Cezar Petrescu, Gib Mihăescu, Arghezi, Zarifopol, Pillat şi avansând în ce-i priveşte "formulări nu numai memorabile dar şi valabile în timp", unul dintre motivele care îl vor fi determinat pe Ion negoiţescu să-i editeze prima antologie de critică literară, 1969..
Numele Ion Chinezu îmi era prea cunoscut din scrierile admirative ale tuturor ardelenilor, mai ales ale cerchiştilor. Mi-a fost imposibil să-i aflu adresa ca să-i pun o placă memorială. Cornel Regman, care i-a fost elev şi apropiat în toată perioada posbelică, nu se mai afla în viaţă. Dna Zorina nu ştia decât în mod vag că Profesorul locuia pe undeva, dincolo de parcul Kiseleff, unde fostul discipol se ducea să-l viziteze...

Citeşte mai mult: despre alunecarea legionară a lui Ion Chinezu... http://www.ziaruldemures.ro/index.php?id=25&tx_ttnews[tt_news]=3814
Opera critică:   Aspecte din literatura maghiară ardeleană. 1919-1929, Cluj, 1930; Pagini de critică, îngrijită şi prefaţă de Ion Negoiţescu, Bucureşti, 1969.


Poezia zilei
Marcel Mihalaş (n. 15 august 1937 - d. 1987)

Vorbeşte-mi de dragoste

Vorbeşte-mi de dragoste,
cerul să se legene peste plopii înalţi
Muşchii să mi se magnetizeze, ca pe arbori
Mugurii să ardă, cu explozii în lanţ.

Vorbeşte-mi de dragoste,
pământul şi iarba la picioare
vor bate valuri, vor trece în mare
cu pulsul din vinele inimii tale solare.
Si flux, si reflux, şi vânt si furtună
Vor bate în mine cu muchii de lună,
Ca finite-orizonturi, ce-n creste răsună.
Si, când pe vreun mal, lăsati-mă-vor poate
Am să simt spuma mării cum faţa îmi bate.
Vorbeşte-mi, vorbeşte-mi de dragoste.


Eu am plecat demult...

Eu am plecat demult de pe strada asta
pe care trec zilnic.
Eu am plecat demult,
încă din adolescenţă
când toţi fugim măcar o dată
pentru-a nunti
cu personalitatea noastră.

Acum strada asta s-a transformat în
timp:
Strada de dimineaţă, strada de seară,
liliacul de primăvară,
salcâmul de iarnă,
caisul de vară.

Vecinilor, şoptitul meu "bună seara"
Li-l aduc, obosit, de-atât de departe!
Mamă, tu ştii când îmi faci patul,
Că eu nu mai sunt acasă demult.


Duminică ploioasă

Timpul de azi a trecut foarte greu
L-am respirat, l-am împins din greu.
Parcă din camera mea am decupat
O altă cameră şi-un alt pat.

Şi parcă şi-acolo un foc de ţigară
Cauterizează aerul tăcut.
Şi e fum mult şi ritmic ca-ntr-o gară -
O staţie de început.


Chanson de geste

Ai în iubire o statură gravă
Şi-o platoşă a peştelui tăcut,
De parcă spada asta, pisc de slavă,
În vârful mâinii tale-a început.

Viteazule Roland! Ce fără pată
Sub braţul aprig zarea rămânea!
În timp ce vulpea aia blestemată
Sub platoşă muşca ironic şi râdea.


Stare de aer

Stare de aer, pot să-i dau un nume
undeva pe lume?

Un balon străveziu, colorat
nu ştiu cum, l-am lăsat
în voia lui, să-şi găsească
locul unde să se cheme, să se oprească.

A crescut mereu mai mare şi mai senin
În aerul din fisuri, mai puţin.
Eu îl priveam de jos, ca-n vis
Mereu mai strâns, în ochiul mai închis

Când am clipit,
el a plesnit.


Aerul vorbelor

Aerul vorbelor noastre
face răni în aerul mare.
Strălucesc consoane albastre
prin unde de limpezi vocale.

Din consoane facem zid de casă
şi din fier bătut, din lemnării.
Un baraj de trepte luminoase
Pentru-a merge, pentru-a ne opri.

Cu vocalele cântăm şi-ţi mângâi părul
liniştit, într-un târziu.
Cu vocale legănăm copiii noaptea
când se scoală şi se tem
de aerul pustiu.


Casă nouă

Casa asta
e un inel
care ne uneşte.

Strig numele tău
şi el sună-n ferestre.

Noaptea
cădem aici din stele.

La fiecare etaj
e-o bătaie
a inimii mele.


Vino azi...

Vino azi pe la mine.
Am să-ţi dau un coniac
Sau dacă preferi ceva mai dulce
o sărutare.

O să ronţăim împreună
imagini
la televizor,
în timp ce trecem uşor
spre săptămâna viitoare.

Dar dacă vrei,
Dar dacă vrei să rămânem alături
pe malul celălalt
vino cu lună,vino cu stele,
cu alei necesare
într-o dragoste mare.


Ia mai lăsaţi poporul!

Ia mai lăsaţi poporul!
Poporul a obosit
să se tot adune
cu prilejul
unor vorbe.

Lăsaţi copacii
să putrezească în linişte
nu-i mai chinuiţi
cu cuvinte

Şi aşa
ei au o vedere largă
spre cer
şi nu clipesc niciodată
până la
concluzia finală.


Noapte...

Mersul lunii îmi netezeşte respiraţia
încât pot scrie pe ea. Descifrează
copacii
îngropaţi în întuneric
până-n cărbuni.

Noaptea o fi vreun reziduu al zilei.
Un culcuş de oameni, de plante, de vânt
Un ţărm al pupilei.
Un ajun de pământ.


Iarnă

S-a-nchis în nord. Zăpezile trufaşe
răsună dintr-un cer în celălalt.
Crivăţul sumbru aeru-l îngroaşe
Coloana cerului îl ţine-nalt.

O, cruce a anotimpurilor. Drumul
spre sud e timpul. Fără jale,
doar cu regretul însemnat de scrumul
plecărilor de păsări cardinale.


De ce nu pot?...

De ce nu pot să vorbesc?
Atât de mult m-am cabrat
În corsetul bunului simţ,
Al vorbelor şoptite şi politicoase!
Tot sângele mi l-am adunat mereu în
cap
Ca un Sisif şi el mereu recade
Urmându-şi gravitaţia firească,
Şi-n gestu-acesta - atâta frenezie
Şi-atâta tragică crispare.
Dacă ar fi urmat numai ritmul inimii,
Numai zbaterea ei împotriva acestei
căderi
N-aş mai arunca atâta crispare
În gestul larg de destindere-al


ion lazu - fotografii... 




Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu