Scriitorul zilei: Marcel Gafton; poezii, consemnări; fotografii...

Scriitorul zilei: Marcel Gafton, n. 27 iulie 1925 - d. 21 decembrie 1987
   

S-a născut la Pechia-Galaţi, dintr-o familie de învăţători români: Nicolae şi Antonia (n. Sârbu), având şi un frate mai mic, Pierre, trăitor la Paris. A făcut şcoala primară în satul natal, liceul la Brăila, bacalaureat în 1945, după care s-a înscris la Drept, Universitatea Bucureşti, studii nefinalizate, 1946-1949.
A debutat cu poezii în Revista Fundaţiilor Regale, 1945 şi a colaborat la diverse reviste literare ale vremii. Spirit independent, pe cât de demn, apărându-şi imaginea de om onest, a dus o viaţă de modestie şi decenţă, mulţumindu-se cu strictul necesar şi susţinând-o material pe mama sa, care i-a şi supravieţuit. S-a ocupat începând din 1950 de traduceri, timp de 30 de ani, mereu în colaborare, stilizând artizanal, nu mai puţin de 43 titluri din scriitori străini: romane, poezii, memorii, din franceză, dar şi din rusă, din elenă, din spaniolă şi italiană. Printre cei traduşi se numără:  Balzac, Dumas, Anatole France, Jean Giono, Turgheniev, Kaverin, Şolohov, Kadeev, Boris Pilniak, Gorki, Rafael Alberti, Romulos Galiegos...
Unul dintre boemii cu ştaif, alături de colegii săi de generaţie: Leonid Dimov, Tudor George, Theodor Pâcă, C. Piliuţă, Ludovic Antal, Dorin Dron, C. Rauşchi, C. Popovici, George Astaloş, Ben Corlaciu (nemaivorbind de cei care s-au desprins de boemă: Geo Dumitrescu, Miron Radu Paraschivescu sau de cei care au dispărut prematur: Constant Tonegaru), Marcel Gafton: înalt, bine legat, cu trăsături largi, de actor, totdeauna la costum, distins, cu plete negre, ondulate, avea o prezenţă de mare domn, stilat, boieros, cu gesturi princiare, altfel delicat, protocolar-ceremonios, cum îi sunt şi poeziile!; mereu amabil cu doamnele, povestitor inegalabil, cultivând vorbirea ornamentală, muzicală, cu dinadins poetică, la întrecere cu alţi câţiva, de fapt foarte puţini scriitori cu "vorbire poetică-muzicală: Ion Horea, Nichita Stănescu - M.G. părea să-i surclaseze pe toţi convivii, ascultat cu delicii, ca la un spectacol...
A debutat în volum abia în 1972, practic ultimul din generaţia sa, însă cele 3-4 cărţi editate au uimit pe toată lumea nu doar prin conţinutul poetic (rod al unei îndelungi elaborări, şlefuiri, un fel de descântece în care vraja formală împinge în plan secund mesajul inteligibil), dar prin prezentarea în condiţii grafice excepţionale, invidiabile, practic de neimaginat la noi, în acele vremuri.
Opera literară:  Non possumus, Bucureşti, 1972; Miraria, Bucureşti, 1977; Adică, Bucureşti, 1982; Şaizeci poeme, Bucureşti, 1986.

Citeşte mai mult: http://www.crispedia.ro/Marcel_Gafton
 http://www.memoria.ro/?location=view_article&id=963
 http://alinascarlat-romaniaculturala.blogspot.ro/2012/07/marcel-gafton-un-alt-poet-si-traducator.html

 
Poezia zilei

Marcel Gafton: Deschidere

 

Rănile mele cred în mine,
mă cred pe mine - tot,
adânci şi multe, puştance, adulte,
dar eu nu cred în ele,
eu nu le cred lor,
eu abia le-aştept vindecarea,
abia aştept să treacă.

Niciuna măcar stea căzătoare
şi făr'de urmă pieire,
mie îmi spun despre mine
fiecare în parte, amănunţit,
flacără-n spic mă luminează
văzului orb de mine,
ochilor mei
de mine orbi.

Nici uituceală - păstrare-s
de scrisuri apăsat vii,
cerneală de umbră, vineţie spre tandru:
cu mine adunat creştet
orbului ce-l cheamă pe nume din mine,
ochi în ochi cu toate odată,
ochi în ochi cu fiecare în parte,
ochii mei aburesc încordare,
orbul din mine văz abureşte.

Faţă neştiută ca şi a lunii
(fără de riduri)
de faţa orbului se-alipeşte.

Toate odată şi fiecare în parte
scrisul în abur şi-l spală,
până-n rărunchi mă scrutează rănile mele.

Eu uit de ele,
uit de toate şi de fiecare în parte
silabisindu-mă.

ion lazu:   O frunză

                 poetului Marcel Gafton

Mâna cât o ridic

Smulg o frunză verde

Copacul o pierde

Eu n-o câştig.

Cu un gest netot

Pământul m-a tras de mână.

El s-a ales cu ţărână –

Eu am pierdut tot.
(1969)

Notă: Retroactiv, dedic această poezie lui Marcel Gafton care, adus de Tudor George la lansarea volumului meu de poezii Muzeul Poetului, ed. Eminescu, 1981, după entuziasta prezentare (în stil ahoistic) ce-mi făcuse autorul Baladelor singaporene, s-a ridicat şi a dat citire celor 2 strofe de mai sus - atât şi nimic în plus! - rostite însă cu o voce de mare dramatism, ceea ce a creat o stare de înmărmurire, uimind pe toţi cei din sală. I.L.

Ion Lazu:  Cântec mut

Lui Pan Izverna (n. 27 iulie 1937)

 

I-am văzut gutuiului floarea,

Gutuii i-am simţit gustul.

Să părăsim locul, sună plecarea,

Îmi spune sufletul, tristul.

 

Va înflori poezia mai rar –

Sunt brânduşi de toamnă, destule.

Trece-n alţii suflul temerar.

Tu începi să strângi mere pătule.

 

Brumă în zori. Munţii vineţi.

Cerul adună o ploaie neplânsă.

Toate-s în faţă, precum susţineţi.

Vremea e bună. Vremurile însă.

 (1986, Oraşul Victoria)

(din volumul Poemul de dimineaţă, ed. Vinea, 1996)

Ion Lazu: Intruşii. Odiseea plăcilor memoriale (în manuscris):

18 aprilie 2007: (...) Din zona Parcului Bazilescu, unde am bântuit în căutarea adresei lui Pericle Martinescu, revin în Pţa Chibrit, la blocul poetului Marcel Gafton; în hol îmi fac lecţia, apoi caut administratorul de la scara lui Marcel Gafton, poet pe care l-am vizitat cândva în apartamentul unde am înţeles că locuia împreună cu buna sa mamă, pe care a adorat-o mereu şi care i-a supravieţuit, se pare.  Nu răspunde la telefon, am să-l prind pe acest domn Bulugu când oi avea noroc. Ştiu, destule nume de familie au la origine poreclele de pe vremuri, cum e şi firesc, însă acesta pare un nume turesc, precum Urucu,  etc.

Seara, telefoane; şi aflu că M.R.P. a locuit în blocul Turist din Pţa Romană. Iar la Văleni avea o casă de vară, o vilişoară cu livadă.

20 august 2007: (...) (După ce fixăm placa lui Pericle martinescu, venim în Piaţa Chibrit...  manevre iscusite şi intrăm prin spatele blocului de la nr. 343, spre scara lui Marcel Gafton. Acolo buldozere, se asfaltează, se construieşte, se... Lume ca pe şantier. Uşa deschisă, la scara cu pricina; intru, sun, bat la diferite etaje, telefonez. Până la urmă aflu că preşedintele Bulugu este jos, la buldozere. Într-un grup de la construcţii, discutând. Pensionar amabil, activ, cu alură de fost sindicalist, uşor Parkinson, îi arătăm placa Marcel Gafton, în mod logic o vrea fixată tot la capătul blocului, spre bulevard; ne dă o scară mai lungă, de la vecinii cu dughene, tot de la ei luăm curent. Repede o punem, repede plecăm, cu vorbe de solidarizare din ambele părţi. 

Dar deja dădusem telefon pentru C. Nisipeanu, alte manevre ca să ajungem cu maşina în faţa intrării, la scara 3. Apare dna Tatomir, dezgheţată, cooperantă, ne dă pe loc curent de la panoul scării, punem iute placa şi îndată plecăm, tot cu vorbe bune. Aflu că în apartamentul maestrului, vizitat împreună cu Ţone şi Aura C. acum vreo 7-8 ani, stau nişte nepoţi de-ai poetului, din Gorj, rude de-ale lui Mischie. Nu se poate trăi de răul lor, aroganţi, obraznici la culme până de curând, acum ca mieluşeii, căci Mischie a căzut... Românul nostru iubeşte cu patimă avanscena, dar de fapt e pregătit pentru toate rolurile. Vorbesc de românul etern, vezi bine.

Ion Lazu: fotografii: în jurul unor...statui (la U.S.R.)