miercuri, 27 iunie 2012

Scriitorul zilei: Emanoil Bucuţa; consemnări, poezii, fotografii...

Scriitorul zilei: Emanoil Bucuţa, n. 27 iunie 1887 - d.7 0ctombrie 1946
Emanoil_Bucuţa    

Născut la Bolintinul din Deal, ca fiu al unui mic funcţionar Ioniţă Popescu, odraslă de preot şi al unei ardelence (numele de familie Bucuţa, adoptat de viitorul scriitor) , a făcul  liceul Sf. Sava şi a luat licenţa în filologie în 1912, după care a mers la Berlin pentru un doctorat pe care nu l-a mai trecut. Etnograf, folclorist, istric literar, poet şi romancier, devenit membru corespondent al Academiei, a deţinut mereu funcţii administrative prin ministere. Nu-mi este clar de ce unii se referă la biolog, la medic... Colaborator la reviste literare, a iniţiat el însuşi câteva, de exemplu Boabe de grâu, 1930-1935.
Maria Popa îl citează de 7 ori în primul volum al Istoriei sale, George Călinescu, foarte atent cu scriitorul, îi acordă un articol de 4 coloane întregi şi îl mai citează de 7 ori; îl consideră "primul poet intimist în înţelesul propriu al cuvântului", punându-şi în pagină "micul sentiment", "universul casnic", oferind "mici vitrine de cristaluri grele". Îl consideră ca exersându-se în tehnica Heredia şi un foarte bun sonetist, citându-i în întregime un sonet erotic. Călinescu citează fără reţineri din Cântece de leagăn, poezii scrise despre primele luni de viaţă ale progeniturii sale. Ca prozator, Bucuţa este descriptiv, în maniera documentaristului sau muzeografului; când acţinuea se petrece la Balcic, avem actanţi dobrogeni, turci, bulgari, fiecare descris în aspectele etnografice - de la costum, la vorbire şi obiceiuri - cumva în maniera costumbrismului spaniol?; idem când acţiunea se desfăşoară în Transilvania, avem scene cu saşi, maghiari, secui etc. În revistele sale şi în studiile etnografice, ex: La Huţuli, între Suceava şi Ceremuş, 1932, pune în valoare fotografia etnografică, devenită de atunci instrument de lucru.
A fost primul editor al corespondenţei de 3 decenii dintre Titu Maiorescu şi Duiliu Zamfirescu, 1937, cu o prefaţă foarte pătrunzătoare în ce-l priveşte mai ales pe Duiliu, prezentat ca om distant, megaloman, jucând rolul unui pontif şi scriind, fără să clipească: "...e uşor să mă consider cel mai mare romancier român, din moment ce sunt singurul"... (îi desconsidera pe Caragiale, Slavici etc).

Opera: Florile inimei: Miniaturi: Oglinzi: Cântece de leagăn, Cartea Românească, Bucureşti, 1920;  Românii dintre Vidin şi Timoc: Cu un adaus de documente, folklor, glosar, fotografii, hărţi, Cartea Românească, Bucureşti, 1923;  Fuga lui Şefki. Roman, Cartea Românească, Bucureşti, 1927;  Maica Domnului dela mare, Colecţia Gândirea, Cartea Românească, Bucureşti, 1930;  Balcic, Ramuri, Craiova, 1931 (republicat în 2003 la editura Cronicar, Bucureşti);  Institutul Social Român, Institutul de Arte Grafice "E. Marvan", Bucureşti, 1931;  Biblioteca satului, Colecţia Cartea satului, Fundaţia Culturală Regală "Principele Carol", Bucureşti, 1936 (Cu o vedere în culori după G. Petraşcu şi cu alte chipuri);  Pietre de vad (3 vol.), Editura Casei Şcoalelor, Bucureşti, 1937 (vol. 1), 1941 (vol. 2), ? (vol. 3);  Legătura roşie, Colecţia Cartea satului, Fundaţia Culturală Regală "Principele Carol", Bucureşti, 1938 (cu desene de J. Giurgea-Negrileşti şi cu o vedere în culori după o pânză de Ştefan Popescu);  Capra neagră. Roman, Casa Şcoalelor, Bucureşti, 1938 (Cu desene de Mac Constantinescu; republicat în 1977 la editura clujeană Dacia, colecţia Restituiri, ediţie îngrijită, prefaţă şi note de Ion Vartic; coperta de Vasile Pop Silaghi);  Scrieri (2 vol.), Editura Minerva, Bucureşti, 1971/1977 (cu un studiu introductiv de acad. Perpessicius; Text stabilit şi note de Lucia Borş-Bucuţa şi Violeta Mihăilă: vol. 1 cuprinde romanele Legătura roşie, Fuga lui Şefki şi Capra neagră;   Mozaic: Memorii, Editura Cronicar, Bucureşti, 2004;  Crescătorul de şoimi, Colecţia Cartea vremii, Fundaţia Culturală Regele Mihai I, Bucureşti;   Românii din Bulgaria, Cartea Românească, Bucureşti; Poveştile crivăţului etc.

Citeşte mai mult: http://ro.wikipedia.org/wiki/Emanoil_Bucu%C8%9Ba
http://agonia.ro/index.php/author/0036522/type/all/Toate

Poezia zilei
Emanoil Bucuţa:  

Psalm

Cînd erai în lumea ta
Nu ştiai ce e cuvîntul,
Ci o harfă doar cînta
Cînd intra prin coarde vîntul.

Un arhanghel potrivea
Glasul orelor, din cuie;
Fiecare cui o stea,
Coarda, foc de sori ce suie.

Psalm pornea prin ceruri plin,
Într-un vînt de aripi albe,
Şi pe urmă-i cristalin,
Şi voi, îngeri, salbe, salbe.


Ion Lazu: consemnări.:Un comentariu pe blogul lui Nicolae Ciobanu-Roman:

Da, prietene Culai, sensibilă această poveste despre Fecioare îndrăgostite de Carte.  Cei din astă zodie pot lesne trage spuza pe-a lor turtă, nu-i bai şi o leacă de neagresivitate nu strică! Dar nu e mai creştineşte să acceptăm că mai orice condeier este un suflet de femeie, hai de fecioară, deşi numai feciorelnic nu-i scriitorul ce se bagă pe sub toate subiectele şi ţine la tăvăleală, nu glumă...
Dar încă mai frumoasă este această poveste a primului raft de bibliotecă... Cât de sugestiv este acest obiect de mobilă... flotantă, făcută  de-un meşter dulgher din vecini, în ideea că de ne-om muta, vom luare şi raftul cu noi...  Ăsta fiind un aspect şi e de primă mână. Iar faptul că ai chitit raftul anume ca să-ţi asigure intimitatea şi să te apere de agresiunile gazdei-maştere e chiar cea mai frumoasă metaforă a Cărţii, a bibliotecii. Care ne apără de răul lumii cotidiene şi ne asigură un contrafort de cetate asediată, în apărare... Dar n-am folosit stratagema asta de când ne ştim, noi, cetitorii de literatură, de ficţionării?!
Iată, printr-o potriveală, cum îşi încheie dna Magda Ursache articolul despre "CAZU LAZU...", paginile 206-211, citând din partitura mea la Himera literaturii:
"Mantia protectoare anti "iepocă" e manuscrisul. Aşa cum cele 6-7 luni de teren, departe de Bucureşti şi de redacţii ori edituri, îi asigură sistemul imunitar. Distanţa e vaccinul la toxinele literare.
Credinţa scriitorului Ion Lazu?
"A te îngropa în manuscrise. Te vor proteja de frigul morţii, aşa cum te-au izolat de viaţă."
Hârtia scrisă poate orice, chiar să învingă timpul."
Devotat, Lazu.





ion lazu: fotografii,Pe dig, XIX...

5 comentarii:

  1. Frumoasă, poezia! E chiar prima oară când aud de acest poet şi scriitor bolintinean. Mai ieri alaltăieri, credeam că aţi stricat forma acestui blog de-mi apăreau etichete-etichete şi doar atât. Imagini superbe, de ni-e ciudă pe aparatele noastre, dar mult mai mult, acest dicţionar vă va aşeza truda la loc cuvenit. Multe mai aflăm noi, cei care nu prea am tocat biblioteci alexandrine. În fiecare zi câte ceva nou despre aceşti truditori în ale scrisului. Ce mare de oameni aleşi am avut de-a lungul vremii şi ce în urmă am rămas ca popor! De ce o fi vrut Dumnezeu aşa?

    RăspundețiȘtergere
  2. Mă bucur, poete Tudor Cicu că ţi-a plăcut poezia lui Bucuţa. Da, scriitorul E.B.nu se află în circuitul literar, ca mulţi alţi scriitori redutabili, care au ţinut prima pagină a unor mari reviste interbelice. Însă, cum spui, ocultaţi de Regimul roşu, daţi de-o parte cu sistem. Pe Emanoil Bucuţa în mod special, pentru că fusese un fervent regalist; pentru să scrisese despre Balcic, despre teritoriile de dincolo de Prut. E.B. publica în toate revistele, el îl citisem în Familia, în alte reviste transilvane, chiar rămăsesem cu impresia că e orădean... Înţelegi: ne lipsea baza de pornire, nu admiseseră reeditarea Istoriei lui Călinescu, o carte de căpătâi a oricărui intelectual. Tot aşa, îl credeam medic, acum citesc biolog, când de fapt a avut licenţa în filologie.... Şi se face că în Proiectul pentru Plăci memoriale, având nevoie de adresa lui Bucuţa, am găsit-o abia în cărţile de telefon de la Bibl. Acad. Vădaţi seama, un scriitor mort în 47 şi cu un asemenea trecut "deocheat"! Am căutat adresa din Gr. Alexandrescu nr. 15, intrând din Ana Ipătescu, fostă Lascăr Catargiu, azi din nou Lascăr Catargiu. Am trecut cu strângere de inimă pe la nr.11, unde ştiusem casa lui Aurel Covaci, (acum demolată, înlocuită de un bloc ceauşist, unde locuise cândva Nichita Stănescu şi Gabriela Melinescu... Am schimbat câteva fraze, la poartă...); apoi pe lângă vila sculptorului Valburdea, de pe colţ, casă cu grădină, demolată şi ea - iar dincolo de colţ, încă un bloc nou, după care nişte dependinţe ale Spitalului de copii Gr. A. şi intrarea din spate a spitalului. Înţelegeam că nu e nimic de făcut, însă mi se părea posibil ca Bucuţa să fi locuit într-o dependinţă a spitalului... Acum nu mai ştiu ce să cred...Iar despre punerea unei plăci memoriale, nu mai poate fi vorba...
    Şi da, am avut o mare de oameni aleşi, devotaţi naţiunii, dornici să o ridice, să o lumineze, să o aducă la civilizaţie. Dar ce s-a ales? Războiul, foametea, arestările, decimarea intelectualităţii, a tuturor oamenilor de calitate - ca să aibă loc de desfăşurare alde Lazăr de la Rusca, lăutarul... Nimic nu s-a mai ales. S-a uitat tot. "Iar acuş...", vorba lui Topârceanu
    Devotat, Lazu

    RăspundețiȘtergere
  3. Înainte de al meu răspuns la sentimentalul "atac" la Fecioria-mi, al Pan-ului Lazu...
    De Bolintin (Vale-Deal, vorba unui volum LISiesc), pe mine mă leagă numai Oameni de seamă!... Ei, şi ce-i, dacă doi şi cu acesta de faţă. al treilea?!?... Nu cantitatea, ci Calitatea primează.
    Primul - dublul istoric al lui Bălcescu (dar, cine mai ştie asta?) marele minor Bolintineanu!... De-al doie-lea, o triplă familială de mine aflată-n Campingul Strand pietrean, pe la 1980... Tatăl tîmplar navetist la o fabrică bucareştească. Mama - asistentă medicală la Dispensarul de comună. Piciul - 3-4 anuţi - vorbind o românească pe care şi Coresi ar fi jinduit-o: logică, pură, epurată de orice dialectale ticuri... Istoria am dat-o pe undeva, aici nu şi-ar avea locul... Istoria, dată chiar pe o bolintină revistă, ce nu mi-a spus, măcar, mersi, bă!...
    Cu toate acestea, pentru Aceia şi-Acesta eu iubesc Bolintinul, iar nu pentru că un ameţit de redactor nu ştie să fie Redactor.

    Apropo, de Fecioara cărturăreasă, la atît m-a dus mintea să îi replic Panului Lazu, atîta făcui:
    ""A te îngropa în manuscrise. Te vor proteja de frigul morţii, aşa cum te-au izolat de viaţă."
    Cîtă Dreptate poţi avea, Pane - doar sufleţelele noastre, biet(e) de mai ştiu....
    Şi-ntr-Adevăr: scriind cele aproape ca sîngele din proaspătă rană scurse, cînd am cutezat, am făcut-o şi cu gîndu la pozele Domniei-tale, cu şi despre Biblioteca voastră, mai Grăitoare decît orice pană şi osanală.
    Te asigur că, pînă la nu îţi vedea (şi) Biblioteca, eu nu aş fi scris, la fel de inspirat, puţinul, mult prea puţinul ce-l Binemerită Biblioteca dusă-n spinare - nu de robnice instituţii - de oadată Oameni!
    Îţi mulţumesc, pentru că m-ai "adoptat" prietin!

    De bucurie, plec să pozez pe unde paşii m-or duce..."

    Şi închei, numai cu-atîta: Iubite-ar Posteritatea!

    RăspundețiȘtergere
  4. Îmi cer umilit iertare, Drag mie Prietin, că te am supărat!
    Dar eu urarea nu mi-o retrag, fiindcă am (şi) premoniţii de cassandră. Doar la inginierii politice nu vreau să mă pricep. Prefer să am insomnii cetitor-scriitoare, decît să joc poker cu şarlatanii.

    Încă o dată, mulţumescu-ţi pentru Cuvîntul cel Bun pus pentru mine pe lîngă Doamna Magda U, ce mi-a făcut ultima mare surpriză, între alte generoase gesturi, de cînd ne ştim noi! Ieşii literari au cucerit al doilea mare muntean prin origini, după "minorul" Topîrceanu. Şi un Om rar!

    PS: la început, am fost derutat de noua faţă a blogului... Acum, chiar îmi place: are lizibilitate perfectă şi fotografiile "aman(t)orului" Ionu se etalează-n perfecta lor frumuseţe.
    Sper să şi merit. Şi voi avea-n permanenţă Portretul fidel al Domniei-tale, de la paginile 206-210.

    RăspundețiȘtergere
  5. Iertare: Ultimul rînd se va plasa, la cetire, deasupra PS-ului

    RăspundețiȘtergere